Unjustified refusal to issue service pension certificate for convicted magistrate: statutory ineligibility due to dismissal for criminal offense

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.10.2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ (adeverinţă) necesar pentru obţinerea pensiei de serviciu.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3187 din 21.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte excepţia autorităţii de lucru judecat, doar în privinţa pretinsului refuz nejustificat de soluţionare a cererii adresate pârâtei la data de 07.08.2012 şi a fost respins acest capăt de cerere.

Instanţa a respins în rest acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., fiind criticată sentinţa pronunţată de instanţa de fond pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a dat o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

S-a arătat că din expunerea de motive a Legii nr. 118/2014 rezultă cert că prin acest act normativ se urmăreşte reglementarea clară a regimului pensiilor de serviciu pentru magistraţii condamnaţi.

Recurenta a susţinut că prevederile Legii nr. 118/2014, care completează Legea nr. 303/2004, se aplică doar pentru infracţiunile de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie sau infracţiuni săvârşite în legătură cu acestea ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

S-a arătat că situaţia juridică a recurentei este aceea de magistrat condamnat definitiv anterior intrării în vigoare a acestei legi şi care nu avea o decizie de pensionare, ci avea o cerere comunicată pârâtei, nesoluţionată, prin care solicita eliberarea unei adeverinţe în vederea obţinerii pensiei de serviciu.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs de către intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-reclamantă a precizat că a fost condamnată şi eliberată din funcţia de judecător înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2014, care completează Legea nr. 303/2004, iar actul normativ nou se aplică doar pentru infracţiunile de corupţie săvârşite ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, recurenta a precizat că, aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, există autoritate de lucru judecat doar în privinţa pretinsului refuz nejustificat de soluţionre a cererii, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013

Recurenta a precizat că la intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2014 îndeplinea condiţiile pentru obţinerea pensiei de serviciu, iar intimata-pârâtă era obligată să elibereze adeverinţa tip fără a încălca dispoziţiile imperative ale legii.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările cauzei în raport cu motivele de casare invocate şi dispoziţiile legale incidente, instanţa de control judiciar va menţine hotărârea instanţei de fond, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ (adeverinţă) necesar pentru obţinerea pensiei de serviciu.

Instanţa de primă jurisdicţie a admis în parte excepţia autorităţii de lucru judecat, doar în privinţa pretinsului refuz nejustificat de soluţionare a cererii adresate pârâtei la data de 07.08.2012, şi a respins în rest acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ necesar obţinerii pensiei de serviciu, invocând atât pretinsul refuz nejustificat de soluţionare a cererii adresate intimatei la data de 07.08.2012, cât şi pretinsul refuz nejustificat de soluţionare a cererii adresate intimatei la data de 29.07.2014, în legătură cu acest din urmă refuz susţinându-se de către reclamantă incidenţa completărilor aduse Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 118/2014.

Instanţa de fond a constatat că în ceea ce priveşte pretinsul refuz nejustificat de soluţionare a cererii adresate intimatei la data de 07.08.2012, există identitate de părţi, de obiect şi cauză între cauza prezentă din dosarul aflat în soluţionare şi cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2013, motiv pentru care a reţinut că sunt întrunite elementele autorităţii de lucru judecat, conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., în privinţa pretinsului refuz nejustificat de soluţionare a cererii adresate intimatei la 07.08.2012.

Cu privire la celelalte pretenţii ale reclamantei, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că la cererea adresată de reclamantă intimatei, pentru eliberarea unei adeverinţe tip pentru pensia de serviciu, intimata-pârâtă a comunicat faptul că solicitarea nu poate fi soluţionată favorabil, deoarece, potrivit legislaţiei în vigoare, una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul pensiei de serviciu, care la data formulării cererii nu mai are calitatea prevăzută de lege, este aceea ca eliberarea din funcţie să se fi dispus din motive neimputabile, arătându-se că această condiţie nu este îndeplinită de reclamantă, întrucât a fost eliberată din funcţie ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că nu este vorba despre un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât dispoziţiile art. 82 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, modificată şi completată, prevăd faptul că de pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele eliberate din funcţie din motive neimputabile, iar această condiţie nu este îndeplinită de reclamantă, întrucât a fost eliberată din funcţie ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni (sentinţa penală nr. 1352 din 09.10.2012 a ÎCCJ, secţia penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 24 din 11.02.2013 a ÎCCJ- Completul de 5 judecători).

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că argumentul reclamantei în sensul că Legea nr. 303/2004 a fost completată prin Legea nr. 118/2014, intrată în vigoare la 27 iulie 2014, nu are aptitudinea de a conduce la admiterea acţiunii, întrucât refuzul intimatei este justificat, având în vedere dispoziţiile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 şi prevederile art. 4 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru eliberarea adeverinţei necesare stabilirii pensiei de serviciu.

Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că în raport de cerinţa imperativă a legii, cu privire la eliberarea din funcţie din motive neimputabile, reţinută ca temei al respingerii cererii reclamantei de eliberare a adeverinţei tip pentru obţinerea pensiei de serviciu, nu prezintă relevanţă concretă chestiunea invocată de reclamantă a incidenţei sau a efectelor Legii nr. 118/2014, întrucât soluţia este determinată în mod esenţial de cerinţa menţionată mai sus.

Instanţa de control judiciar reţine că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate primi argumentele recurentei-reclamante referitoare la faptul că la intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2014 îndeplinea condiţiile pentru obţinerea pensiei de serviciu, iar intimata-pârâtă era obligată să elibereze adeverinţa tip, întrucât argumentul esenţial avut în vedere de instanţa de fond, ca şi de intimată în răspunsul formulat reclamantei, a constat în faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru eliberarea adeverinţei, având în vedere dispoziţiile art. 82 alin. (2), (3) şi (5) din Legea nr. 303/2004 şi prevederile art. 4 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004.

Astfel, Înalta Curte reţine că intimata-pârâtă nu şi-a întemeiat refuzul de eliberare a adeverinţei tip pe dispoziţiile art. 832 din Legea nr. 303/2004 (introduse prin Legea nr. 118/2014), ci pe cele ale art. 82 alin. (5) din acelaşi act normativ. Ca urmare, toate argumentele folosite de recurentă cu privire la faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014 îndeplinea condiţiile pentru eliberarea adeverinţei tip nu pot fi primite de instanţa de recurs, întrucât sunt nerelevante. Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 832 mai sus menţionate reglementează o situaţie specială în care magistraţii nu beneficiază de pensie de serviciu, ceea ce însă nu afectează existenţa dispoziţiilor art. 82 alin. (5) care au rămas în vigoare.

Înalta Curte reţine că modelele de adeverinţă prevăzute de Anexele nr. 1 şi 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, conţin menţiunea adeveririi împrejurării conform căreia titularul adeverinţei îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru eliberarea adeverinţei.

Or, instituţia intimată în mod corect a dat un răspuns negativ cererii reclamantei de eliberare a adeverinţei tip pentru obţinerea pensiei de serviciu, având în vedere faptul că nu a fost îndeplinită condiţia de a fi eliberată din funcţie din motive neimputabile, prevăzută expres de ultima teză a art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, ci a fost eliberată din funcţie ca urmare a unei condamnări definitive pentru o infracţiune, prin Decretul Preşedintelui României nr. 293 din 11 martie 2013, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 133 din 13 martie 2013.

Instanţa de control judiciar reţine că în cauza de faţă recurenta-reclamantă nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea intimatului- pârât de a răspunde sau a soluţiona cererile, deoarece răspunsul nefavorabil transmis de instituţia pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea dreptului şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

În cauza de faţă, nu îi poate fi imputată pârâtei împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii reclamantei, la comunicarea unui răspuns în sensul solicitat de aceasta.

În aceste condiţii, cum refuzul pârâtei de rezolvare favorabilă a cererii reclamantei se priveşte ca fiind justificat, se constată că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea.

Rezolvarea nefavorabilă sau care nu mulţumeşte pe deplin pe petiţionar a unei cereri adresată unei autorităţi administrative nu echivalează cu un refuz nejustificat, dacă soluţia dată cererii a avut un temei legal, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să răspundă cererii petiţionarului şi nu să dea un curs favorabil acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3187 din 21.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.