Validity of annual performance evaluation for public institution managers: obligation to provide concrete motivation vs. discretionary expert assessment

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, anularea: Raportului de evaluare întocmit pentru perioada 24.06.2016 - 31.12.2016, Procesului-verbal al şedinţei comisiei de soluţionare a contestaţiilor nr. x/03.08.2017, Ordinului Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 2533/03.08.2017, Ordinului Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 419/04.08.2017 şi a tuturor actelor administrative subsecvente şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul în care reclamantul îşi va relua atribuţiile de manager al MNAR, iar MCIN îşi va executa obligaţiile asumate contractual.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata remuneraţiei lunare de care beneficia în baza contractului de management nr. x/2016, începând cu data de 04.08.2017 şi până la data la care îşi va relua atribuţiile de manager.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 2 iulie 2018, a reţinut că este competentă să soluţioneze cauza, a luat act de formularea unei cereri adiţionale şi de invocarea excepţiei de nelegalitate, dispunând continuarea judecăţii.

2.2. Prin sentinţa nr. 706 din 25 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 2484/20.07.2017.

Totodată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat Raportul de evaluare nr. x/27.07.2017, procesele-verbale nr. x/27.07.2017 şi nr. y/27.07.2017, Grilele de evaluare şi procesul-verbal al şedinţei comisie de soluţionare a contestaţiilor nr. x/03.08.2017.

De asemenea, a anulat Ordinul nr. 2533/03.08.2017 şi Ordinul nr. 419/04.08.2017 şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la reluarea procedurii de evaluare a activităţii de management aferentă perioadei 24.06.2016 - 31.12.2016, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară prin executarea de către acestea a contractului de management nr. x/2016, precum şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, reprezentând echivalentul remuneraţiei lunare de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data de 04.08.2017 şi până la punerea în executare a prezentei hotărâri.

Prin aceeaşi sentinţă a respins în rest cererea, ca nefondată.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs principal pârâtul Ministerul Culturii şi recurs incident reclamantul A..

3.1. Recursul principal formulat de pârâtul Ministerul Culturii

Recurentul-pârât îşi întemeiază în drept cererea de recurs pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

O primă critică se referă la faptul că încheierea de şedinţă din data de 02.07.2018, prin care instanţa de fond a procedat la verificarea şi stabilirea competenţei materiale a acesteia, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, este contradictorie şi a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din examinarea încheierii atacate, recurentul-pârât susţine că aceasta are un conţinut contradictoriu, în sensul că, deşi reţine incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 189/2008 şi ale Legii nr. 554/2004, ce reglementează diferit competenţa materială a instanţei, este aplicată Legea nr. 554/2004, fără a se arăta raţionamentul juridic în raport de care conflictul dintre norma specială şi cea generală se rezolvă în favoarea normei generale.

În acelaşi sens, recurentul-pârât susţine că prima instanţă s-a raportat greşit la prevederile art. 101 din Legea nr. 554/2004, deşi contractul dintre părţi este supus, în ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare dispoziţiilor normei speciale reprezentată de art. 351 din O.U.G. nr. 189/2008.

Cea de-a doua critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., are în vedere dispoziţiile sentinţei pronunţate de prima instanţă, cu privire la fondul pricinii.

Recurentul-pârât invocă încălcarea disp. O.U.G. nr. 189/2008, ale Legii nr. 554/2004 şi ale OMCIM nr. 2450/2017, prin faptul că instanţa de fond s-a substituit membrilor comisiei de evaluare.

Recurentul-pârât citează disp. art. 5 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a evaluării anuale a managerului Muzeului Naţional de Artă a României (MNAR), Anexa 1 la OMCIM nr. 2450/2017 şi OMCIM nr. 2484/2017, conform cărora evaluarea s-a realizat de o comisie formată din 3 membri dintre care 2 specialişti şi un reprezentant al autorităţii.

Potrivit disp. art. 11 din Regulament, analiza şi notarea raportului de activitate întocmit de manager şi a interviului, se fac în baza criteriilor şi subcriteriilor stabilite, iar rezultatul final al evaluării care reprezintă media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei, precum şi concluziile raportului, se comunică managerului.

Potrivit art. 12 din Regulament, managerul poate formula contestaţie asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea concursului.

Consideră recurentul-pârât că instanţa de judecată nu se poate substitui evaluării realizate de comisie, opinie calificată a specialiştilor exprimată prin notele acordate în raport de criteriile stabilite, nu poate fi cenzurată de instanţă, în condiţiile în care aceasta nu deţine pregătirea necesară.

Controlul instanţei vizează exclusiv legalitatea actului din perspectiva aplicării corecte a legii şi a procedurii şi nu a modului de evaluare propriu-zisă, realizată de specialişti, deoarece comisia are un drept de apreciere discreţionar în domeniul sau pe disciplina sa de specialitate, conform jurisprudenţei Înaltei Curţi.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 189/2008 şi ale art. 11 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin OMCIM nr. 2450/2017.

În condiţiile în care evaluatorii au un drept de apreciere discreţionar, judecătorul nu le poate opune propriile evaluări, după cum nu se pot reţine obligaţii care nu se regăsesc în lege.

Astfel, nu există o obligaţie a evaluatorilor de a completa rubrica "observaţiile evaluatorului", iar prima instanţă confundă motivele notării, care rezultă din raportarea notei la criteriul notat, cu eventualele observaţii ale evaluatorilor care sunt exterioare criteriului de evaluare.

Instanţa de fond nu a înţeles că, potrivit grilei de notare, fiecărui criteriu îi este alocat un anumit număr maxim de puncte, care este la rândul său împărţit pe mai multe subcriterii, care au alocate un număr de puncte.

Mai susţine recurentul-pârât faptul că raportul de evaluare a fost în mod legal redactat şi reflectă notele acordate de Comisie, deoarece raportul final este rezultatul evaluărilor individuale ale membrilor comisiei, conţine în sinteză cele reţinute de aceştia prin punctajul acordat, precum şi rezultatul interviului.

În acest sens, criticile instanţei de fond, conform cărora raportul final conţine consideraţii generale, fără referiri concrete asupra notelor acordate, cel puţin asupra punctajului 0, sunt nelegale, avându-se în vedere că raportul de activitate a fost realizat superficial, fără să se ţină seama de proiectul de management; fiecare capitol tratează la modul general activitatea evaluată, fără a se oferi date exacte, documente relevante; o parte a subcapitolelor nu sunt prezentate conform structurii solicitate de autoritate şi nu pot fi notate de comisie.

Prin raportul de activitate există obligaţia de a se prezenta în concret obiectivele specifice asumate în primul an de mandat, să se indice şi să se prezinte dovezi privind îndeplinirea acestor obiective.

Raportul de activitate tratează la modul general subcapitolul referitor la adecvarea activităţii profesionale a instituţiei la politicile culturale la nivel naţional şi la strategia culturală a autorităţii sau cel referitor la orientarea activităţii profesionale către beneficiar.

Se indică în raportul de activitate expoziţii organizate de fosta conducere a MNAR, iar actul nu reflectă cerinţele stabilite prin modelul-cadru al raportului de activitate.

Recurentul-pârât susţine că prima instanţă ar fi trebuit să observe că raportul de activitate nu conţine anumite subpuncte care au fost evidenţiate în Referatul Analiză nr. 590/2017 al autorităţii administrative şi care a fost avut în vedere de comisia de evaluare.

În cadrul obiectivelor specifice programate pentru anul 2016 nu se menţionează nimic despre cele indicate la pct. 3.11 lit. d), j), e), iar) constatarea unei deficienţe majore în politica de resurse umane, administrarea bugetului alocat şi a modului de promovare este legală, ca urmare a faptului că managerul nu a atras noi specialişti în perioada de referinţă.

În legătură cu încălcarea de către comisia de evaluare a obligaţiei de deplasare la faţa locului, s-a reţinut în mod nelegal că aceasta subzistă, chiar dacă a fost înlăturată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 269/2009, însă art. 7 alin. (1) lit. e) din OMCIM nr. 2450/2017 foloseşte sintagma "după caz", având semnificaţia posibilităţii ca membrii comisiei să aprecieze asupra oportunităţii întreprinderii unei astfel de măsuri.

Menţiunea potrivit căreia "din analiza raportului, corelată cu proiectul de management nu reiese direcţia de cercetare şi finalizarea proiectelor de cercetare", a avut în vedere obligaţiile asumate prin contractul de management, care la art. 7 lit. a) menţiona că intimatul se angajează "să realizeze un plan anual de cercetare...", însă obligaţia nu a fost îndeplinită.

De asemenea, menţiunea privind "valorificarea insuficientă a patrimoniului, muzeul fiind pe o direcţie care nu este conformă cu statutul său de muzeu naţional" este legală şi corespunde criteriilor avute în vedere la punctarea activităţii manageriale a intimatului.

Prima instanţă reţine greşit nelegalitatea raportului de evaluare şi a Ordinelor nr. 2533/2017 şi nr. 419/2017, motivând că la evaluare nu s-a ţinut seama de referatele de analiză întrunite de secretariat, referate prin care activitatea intimatului este evaluată pozitiv.

Potrivit procesului-verbal nr. x/27.07.2017, comisia de evaluare a studiat referatele, iar motivaţia notelor reflectă lipsurile semnalate prin referatul de analiză întocmit de reprezentantul Compartimentului Strategii, Management Cultural, prin care se reţine întocmirea superficială şi incompletă a raportului de activitate.

3.2. Recursul incident formulat de A.

Prin recursul incident, recurentul-reclamant solicită admiterea excepţiei de nelegalitate a OMCIM nr. 2484/2017, prin care a fost modificată componenţa nominală a comisiei de evaluare desemnată prin OMCIM nr. 2450/2017, soluţia primei instanţe este dată cu încălcarea disp. art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, fiind incident motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

OMCIM nr. 2450/2017 este un act administrativ care, de la data emiterii, a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice şi nu mai putea să fie revocat, contrar celor reţinute de judecătorul fondului.

Actul administrativ produce efecte juridice, deoarece trei dintre persoanele desemnate în secretariatul comisiei de evaluare au întocmit referatele-analiză care reprezintă efectele juridice proprii ale OMCIM nr. 2450/2017.

Prin emiterea sa, OMCIM nr. 2450/2017 a investit comisia de evaluare cu atribuţiile specifice de evaluare a managementului şi, prin urmare, această comisie era singura în măsură să analizeze activitatea reclamantului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Cu privire la recursul exercitat de pârâtul Ministerul Culturii

Printr-o primă critică, recurentul-pârât susţine nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 02.07.2018, prin care instanţa de fond, în temeiul disp. art. 131 C. proc. civ. şi-a verificat competenţa, din oficiu, şi a stabilit că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

Potrivit disp. art. 132 alin. (2) C. proc. civ., încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză.

Recurentul-pârât susţine existenţa unor motive contradictorii, precum şi absenţa raţionamentului juridic, în raport de care conflictul dintre norma specială şi cea generală (O.U.G. nr. 189/2018 şi Legea nr. 554/2004), se rezolvă în favoarea normei generale, critici ce se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, recurentul-pârât arată că încheierea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, avându-se în vedere că jurisprudenţa în materie este în sensul că litigiile care privesc încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de management sunt supuse controlului tribunalului, ca instanţă de fond şi Curţii de apel ca instanţă de recurs, criticile fiind subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte urmează să reţină neîntrunirea motivelor de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, încheierea recurată conţine atât motivarea în fapt cât şi motivarea în drept, prin opţiunea judecătorului asupra prevalenţei rangului autorităţii emitente a actului administrativ atacat, iar, pe de altă parte, această opţiune nu poate avea conţinut contradictoriu, fiind firesc ca în cazul existenţei a două norme, instanţa să o aleagă pe cea care corespunde raţionamentului deja arătat şi anume, rangul autorităţii emitente.

Referitor la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte observă că recurentul-pârât invocă, pentru prima dată, în recurs, excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe, excepţie inadmisibilă în raport de disp. art. 130 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Cum părţile sau judecătorul nu au invocat o astfel de excepţie la primul termen de judecată, aceasta nu mai poate fi invocată ulterior, cu atât mai mult în calea de atac a recursului, astfel că, este inadmisibilă cererea de stabilire a competenţei materiale în soluţionarea cauzei, către o altă instanţă, prin invocarea disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată la primul termen de judecată în faţa primei instanţe, iar aceasta a respins-o ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei civile nr. 706/25.02.2019, recurentul-pârât susţine ipotezele prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu au fost dezvoltate de către recurentul-pârât, invocarea fiind astfel formală, urmând a se contata că instanţa de recurs se află în imposibilitate să le analizeze.

Motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au în vedere aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv încălcarea O.U.G. nr. 189/2008, Legii nr. 554/2004 şi OMCIM nr. 2450/2017.

Un prim argument susţine faptul că, instanţa de fond s-a substituit membrilor comisiei care a realizat evaluarea; a reţinut în sarcina acesteia obligaţii care nu se regăsesc în lege; raportul de evaluare a fost redactat în mod legal şi reflectă notele acordate de comisie; raportul conţine concluziile la care s-a ajuns în privinţa fiecărui criteriu; obligaţia de deplasare la faţa locului a comisiei este lăsată la latitudinea comisiei; au fost studiate referatele de analiză întocmite de secretariat; există motivaţia notelor acordate.

În ceea ce priveşte reţinerea în sarcina comisiei de evaluare a unor obligaţii care nu se regăsesc în lege, în concret, obligaţia evaluatorilor de a completa rubricile referitoare la "observaţiile evaluatorului", Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat este nefondat, având în vedere că prima instanţă a arătat că era necesară completarea rubricilor, în condiţiile în care pentru acelaşi capitol/subcapitol unii evaluatori au acordat note de "zero", iar ceilalţi/celălalt au acordat nota "doi", astfel că era obligatorie o explicaţie în concret a acestor diferenţe de notare, în condiţiile în care, cum se va vedea ulterior, concluzia finală a raportului s-a efectuat doar dintr-o perspectivă generală.

Referitor la inexistenţa unor aprecieri concrete asupra raportului de activitate analizat, ceea ce conduce în final la încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) lit. h) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a evaluării anuale a managementului MNAR aprobat prin Ordinul nr. 2450/2017, conform cărora membrii comisiei elaborează un raport motivat asupra rezultatului obţinut de manager în urma evaluării şi fac recomandări pentru continuarea sau încetarea managementului, respectiv rezilierea contractului de management, Înalta Curte apreciază în sensul respingerii motivelor de nelegalitate invocate de recurentul-pârât.

Din cuprinsul raportului de evaluare se observă, astfel cum a arătat şi prima instanţă, că acesta la rubrica "motivaţia notelor" a arătat că raportul de activitate este realizat superficial, neţinându-se cont de proiectul de management anexat la contractul de management; fiecare capitol tratează la modul general activitatea evaluată, neoferindu-se date exacte, documente relevante şi o abordare profesionistă din punct de vedere al managementului, o parte din subcapitolele raportului de activitate nu sunt prezentate conform structurii solicitate de către autoritate, neputând fi notate de către comisie; s-au constatat deficienţe majore în ceea ce priveşte politica de resurse umane a administrării bugetului alocat şi a modului de promovare şi de funcţionare a instituţiei în raport cu beneficiarii direcţi; nu reiese din analiza raportului de activitate, corelată cu proiectul de management, direcţia de cercetare şi finalizarea proiectelor de cercetare; valorificarea insuficientă a patrimoniului propriu, muzeul fiind pe o direcţie care nu este conformă cu statutul său de muzeu naţional.

Motivarea actului administrativ, element de legalitate şi condiţie de validitate acestuia, reprezintă o garanţie împotriva conduitei arbitrare a autorităţii şi este menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii direcţionare.

Motivarea actului administrativ nu se poate limita la considerente legate de indicarea prevederilor legale în baza cărora s-a făcut evaluarea, la inserarea notelor date de către cei trei evaluatori, fără să existe o motivaţie a notelor şi a concluziei evaluatorilor, formulată astfel încât să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

O motivaţie insuficientă este considerată echivalentă cu lipsa motivării şi conduce la anularea actului administrativ atacat.

În speţă, este evidentă existenţa unei motivări insuficiente, superficiale, a raportului de evaluare, deoarece aceasta nu permite părţii vizate şi instanţei de judecată să facă o analiză pertinentă.

Astfel, nu se cunoaşte ce anume se reproşează raportului de activitate, în privinţa etichetării acestuia ca fiind superficial, nu se detaliază motivele pentru care nu a avut loc o abordare profesionistă din punct de vedere al managementului, nu se precizează motivele pentru care anumite capitole nu au putut să fie notate de către comisie sau care anume sunt deficienţele majore în ceea ce priveşte politica de resurse umane, nu se precizează de ce muzeul se află pe o direcţie care nu este conformă cu statutul său de muzeu naţional.

Încercarea recurentului-pârât de a completa motivarea actului administrativ prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond sau prin motivele de recurs nu poate conduce la o concluzie contrară, demersul neputând să fie luat în considerare.

Cu privire la impunerea de către prima instanţă a obligaţiei de deplasare la faţa locului a comisiei de evaluare, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a considerat că deplasarea la faţa locului ar fi condus la elucidarea îndeplinirii unui obiectiv asumat şi anume, "refacerea semnalizării out-door", astfel că nu este vorba despre aplicarea greşită a vreunei dispoziţii legale.

În privinţa luării în considerare a referatelor-analiză întocmite de compartimentul secretariat, instanţa de fond a arătat că acestea prezintă atât aspecte negative, cât şi aspecte pozitive, iar concluzia activităţii a fost totuşi într-un sens pozitiv, astfel că, prin raportul de evaluare, comisia ar fi trebuit să arate motivele pentru care a fost înlăturată concluzia.

Prin urmare, referatele au fost întocmite în mod corect, dar comisia de evaluare nu a ţinut seama de concluzia lor deşi avea obligaţia legală să ţină seama de acestea, conform disp. art. 7 alin. (1) lit. d) din OMCIM nr. 2450/2017.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă nu s-a substituit comisei de evaluare, ci a analizat modul de respectare a procedurii privind organizarea şi realizarea evaluării, actul administrativ întocmit fiind nelegal din perspectiva nerespectării obligaţiei de motivare, impusă de dispoziţiile legale sus-menţionate.

Referitor la crearea de către recurentul-reclamant a unui prejudiciu în valoare de 45.000 RON, Înalta Curte reţine că această împrejurare a făcut obiectul unui alt dosar şi nu are incidenţă în cauza de faţă, ce priveşte analizarea legalităţii unui act administrativ emis de autoritate.

2. În ceea ce priveşte recursul incident formulat de reclamantul A.

Recurentul-reclamant critică sentinţa primei instanţe pentru respingerea excepţiei de nelegalitate a OMCIM nr. 2484/2017.

Prin ordinul sus-menţionat a fost modificată componenţa nominală a comisiei de evaluare desemnată prin OMCIM nr. 2450/2017, recurentul-reclamant susţinând că prevederea din OMCIM nr. 2450/2017, de numire a membrilor comisiei, intrase în circuitul civil, îşi produsese efectele, astfel că au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în situaţia în care actul administrativ nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, autoritatea publică emitentă a acestuia, dacă îl consideră nelegal, poate să solicite instanţei anularea.

Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, apreciază că actul de numire a membrilor comisiei de evaluare reprezintă un act premergător actului administrativ unilateral cu caracter individual ce a fost emis în procedura evaluării, acesta fiind raportul de evaluare.

Actele premergătoare pregătesc emiterea actului administrativ, intră în circuitul civil şi produc efectele juridice specifice intrării în circuitul civil, numai odată cu actul administrativ, la momentul când acest act îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, astfel că motivele de nelegalitate invocate sunt nefondate.

Prin urmare, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Culturii împotriva încheierii din 2 iulie 2018 şi sentinţei nr. 706 din 25 februarie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.