Financing contract insolvency breach of eligibility criteria; agency's recovery acts upheld on appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Rural Investment Financing Agency, quashed the lower court's judgment, and, rejudging the case, dismissed the claimant company’s action as unfounded, thereby upholding the challenged administrative acts (the decision resolving the complaint and the process-verbal finding irregularities and establishing budget claims) as lawful. The dispute concerned the annulment of those acts, which had ordered recovery of non-reimbursable EU funds after the beneficiary company entered insolvency during the financing contract's validity period. The Court held that, under Article 36 of Government Emergency Ordinance No. 66/2011, as interpreted in line with Constitutional Court Decision No. 342/2013, insolvency itself is not automatically an irregularity under Article 2(1)(a) of the same ordinance, but the irregularity consists in breaching the eligibility criteria assumed under the financing contract—specifically the obligation that the micro-enterprise not be in difficulty (criterion EG4) throughout the contract's validity—and the beneficiary's fault is irrelevant to establishing the irregularity; therefore, the lower court wrongly interpreted the applicable legal provisions and contract clauses when annulling the acts.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011; Financing contract insolvency breach of eligibility criteria; agency's recovery acts upheld on appeal: declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06 ianuarie 2017 şi precizată ulterior, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 25169/14.09.2016, de soluţionare a contestaţiei formulate şi înregistrate la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/17.08.2016 cu consecinţa anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare x/23.09.2010.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 159/2017 din 28 aprilie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale; a anulat Decizia nr. 25169/14.09.2016 emisă de pârâtă cu privire la soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 08.07.2016, şi înregistrat la pârâtă sub nr. x/14.07.2016, privind proiectul x/23.09.2010; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se de recurenta-pârâtă greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material de către instanţa de fond pe soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor contestate.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că starea de insolvenţă a beneficiarului poate să constituie un motiv pentru a demara verificările în privinţa acestuia, dar că nu poate să constituie în sine o neregulă.
Începând cu data intrării în stare de insolvenţă, beneficiarul S.C. A. S.R.L. nu mai respectă regulile de finanţare impuse şi asumate de acesta, respectiv nu mai îndeplineşte criteriile care au stat la baza selectării proiectului, criterii de eligibilitate ce trebuiau menţinute pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, acest fapt conducând la declanşarea procedurii de recuperare a sprijinului financiar nerambursabil.
A arătat recurenta că pentru a accesa finanţarea nerambursabilă prin PNDR, A. S.R.L. a previzionat, încă din faza cererii de finanţare, că va avea performanţe economice care să îi permită îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate.
În baza memoriului justificativ şi a planului de afaceri pe care beneficiarul l-a depus la dosarul Cererii de Finanţare, acestuia i s-a acordat un punctaj prin care a fost declarat eligibil şi selectat în detrimentul altor solicitanţi.
La momentul depunerii cererii de finanţare beneficiara a avut în vedere obligaţia înscrisă în lista documentelor solicitate, respectiv aceea de a depune odată cu cererea de finanţare şi Certificatul Constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, care evidenţiază faptul că, la momentul depunerii cererii de finanţare, beneficiarul nu se află în procedura de insolvenţă sau faliment, iar în baza studiului de fezabilitate din cadrul planului de afaceri pe care debitorul l-a depus la dosarul de selecţie, acesta a fost declarat eligibil şi selectat în detrimentul altor solicitanţi.
Necesitatea respectării acestui criteriu de eligibilitate, respectiv acela ca beneficiarul să nu intre în stare de insolvenţă/faliment pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare era cunoscut de către debitoarea A. S.R.L., încă de la momentul depunerii cererii de finanţare.
Aşadar, insolvenţa nu este de plano o neregulă, întrucât intrarea beneficiarului de fonduri nerambursabile în procedura de insolvenţă reprezintă o încălcare a contractului de finanţare prin specificitatea aceste proceduri, respectiv prin faptul că beneficiarul nu poate face dovada îndeplinirii planului de afaceri pe care l-a întocmit, depus şi pe care s-a obligat să îl respecte, dar şi pentru care a fost declarat eligibil în detrimentul altor solicitanţi. Totodată, pierderile economice pe care acesta le înregistrează afectează întreg proiectul. Declaraţiile pe proprie răspundere pe care acesta le-a întocmit şi depus odată cu cererea de finanţare, respectiv faptul că nu se află sub incidenţa legii insolvenţei şi că se obligă să respecte acest criteriu de eligibilitate şi selecţie pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, toate aceste acte şi fapte ale A. S.R.L. fac ca AFIR să întocmească titlul executoriu, Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.07.2016 a cărui anulare se solicită.
4. Apărările intimatei
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, susţinând că, deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu arată care sunt în concret normele de drept material presupus a fi încălcate, criticile vizând doar aspecte ce ţin de interpretarea contractului de finanaţare; pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, apreciind că prima instanţă a anulat corect actele contestate.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că motivele invocate în cererea de recurs, încadrate de recurentă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se subsumează acestui caz de casare.
Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat.
Curtea apreciază că sentinţa atacată prin care a fost admisă acţiunea reclamantului şi anulate actele contestate este nelegală fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a clauzelor contractului de finanţare încheiat între părţi a obligaţiilor beneficiarului asumate prin contract cu privire la respectarea criteriilor de eligibilitate la aprecierea neregulii în raport de incidenţa în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 342/2013.
Potrivit prevederilor contractului de finanţare x din 23.09.2010, încheiat cu A. S.R.L., beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata de valabilitate a contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare, şi anume pe o perioada de 24 luni (implementare) la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la ultima plată efectuată beneficiarului. A. S.R.L. se obligă să nu modifice substanţial proiectul. De asemenea, intrarea în insolvenţa a beneficiarului de fonduri FEADR, reprezintă neregula şi încălcare a clauzelor contractului de finanţare şi ale legislaţiei speciale în domeniu, fiind stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibile cheltuielile aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare debit potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare, neregula semnalată precum şi prezentul proces-verbal fiind întocmite în perioada de valabilitate a contractului.
În urma verificării documentelor, AFIR a constatat că Tribunalul Sălaj a admis cererea ANAF de deschidere a procedurii de insolvenţa (Dosar x/2016).
Conform Prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 art. 36 "Prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţa a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzuta de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora".
În speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, iar controlul a vizat verificarea respectării de către reclamantă, în calitate de beneficiar, a criteriilor de eligibilitate şi de selecţie pe toată perioada de valabilitate a contractului, obligaţie cunoscută şi asumată de reclamantă încă de la data depunerii cererii de finanţare, aceasta asumându-şi prin declaraţia pe proprie răspundere îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate. În cauză, declanşarea procedurii insolvenţei cu privire la reclamantă echivalează cu nerespectarea condiţiilor de eligibilitate asumate prin contract.
Măsura deschiderii procedurii a intervenit ca urmare a obligaţiilor fiscale acumulate de reclamantă.
Sub acest aspect al existenţei neregulii astfel cum este definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu are relevanţă existenţa sau nu a culpei reclamantei pentru intrarea în insolvenţă.
Prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul că intrarea în insolvenţă nu ar reprezenta o neregulă care să determine restituirea ajutorului financiar nerambursabil acordat.
În acord cu Decizia nr. 342/2013 a Curţii Constituţionale, Curtea a constatat că prin dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 se instituie o normă de procedură care obligă autorităţile competente în gestionarea fondurilor europene să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru suma acordată în cadrul contractului de finanţare. Iar aplicarea acestor dispoziţii procedurale trebuie să aibă loc fără a se prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care prejudiciază bugetul UE.
Astfel, activitatea de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli urmăreşte să stabilească dacă există astfel de nereguli, raportat la clauzele contractului de finanţare, produse ca urmare a intrării în insolvenţă, iar această activitate se realizează, aşa cum a arătat şi Curtea Constituţională, cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia.
Motivul retragerii finanţării, în speţă, l-a constituit nerespectarea criteriului de eligibilitate înscris în cererea de finanţare, referitor la valabilitatea economico-financiară pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, aspect care rezultă din împrejurarea că, înainte de încheierea perioadei de valabilitate a contractului, beneficiarul finanţării a intrat în procedura de insolvenţă.
Declanşarea procedurii de insolvenţă a beneficiarului fondurilor nerambursabile nu reprezintă ea însăşi o neregulă în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, ci neregula constă în încălcarea, în perioada de valabilitate a contractului, a criteriilor de eligibilitate stabilite prin clauzele contractuale asumate, respectiv a obligaţiei de a nu afecta natura şi condiţiile de implementare a proiectului.
Curtea apreciază că în cauză nu au fost respectate condiţiile de eligibilitate cu privire la proiect asumate prin contractul de finanţare ca obligaţie, ca urmare a procedurii insolvenţei, respectiv criteriul de eligibilitate general EG4 "Microîntreprinderea să nu fie în dificultate". Deschiderea procedurii insolvenţei reprezintă nerespectarea unui criteriu de eligibilitate, acela ca beneficiarul să nu intre în starea de insolvenţă pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, constatând îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul şi va casa sentinţa atacată.
Va rejudeca cauza în fond şi, în raport cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 va respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin Administrator judiciar B., ca neîntemeiată, menţinând ca legale actele contestate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 159/2017 din 28 aprilie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge acţiunea formulată de intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L., prin Administrator judiciar B., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.