Fiscal security measures: presumption of asset dissipation risk from indications of simulated transactions and criminal tax offenses

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Constanţa a formulat contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/04.08.2016 emisă de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 70/CA din 23 martie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii şi a respins cererea privind suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, ca inadmisibilă; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Constanţa; a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/04.08.2016 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta - pârâtă a arătat că verificările efectuate de inspectorii antifraudă s-au făcut pentru evaluarea şi analizarea relaţiilor comerciale desfăşurate de societate cu un număr destul de mare de societăţi cu comportament fiscal inadecvat.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii x/04.08.2016 este emisă de DRA 2 Constanţa, instituţie din cadrul ANAF, ca urmare a unor motive întemeiate şi bine documentate avute în vedere de inspectorii antifraudă şi nu vine în completarea şi/sau răsturnarea raportului de inspecţie fiscală din cadrul ANAF.

De asemenea, a arătat că pe parcursul derulării controlului, inspectori antifraudă i-au solicitat explicaţii lui B., referitoare la tranzacţiile efectuate de către societatea A. S.R.L. cu societăţile sus-menţionate, în perioada august 2012 - decembrie 2015, explicaţii care au fost consemnate în notele explicative date şi înregistrate la DRA 2 Constanţa sub nr. x/21.03.2016 şi y/01.08.2016. Prin explicaţiile date prin notele explicative, drepturile sale sau ale societăţii nu au fost limitate sau cenzurate în niciun fel, asigurându-se în acest fel transparenţă din partea autorităţii statului asupra actului de control, obiectivitate prin faptul că acesta nu a fost constrâns să răspundă într-un anumit fel la întrebările puse inspectorii antifraudă, ci a dat liber răspunsurile în modul în care a considerat că îi apără drepturile.

A mai susţinut recurenta că măsurile asigurătorii au fost instituite cu respectarea reglementărilor în vigoare, respectiv prevederile art. 213 din Legea nr. 207/20115 privind Codul de procedură fiscală, ale OMFP 2605/2010 privind aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii (în vigoare la instituirea măsurilor asigurătorii), a O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF şi având în vedere comportamentul fiscal al societăţii A. S.R.L. care înregistrează în evidenţa financiar-contabilă documente care nu au la bază operaţiuni reale, cât şi cuantumul ridicat al prejudiciului calculat.

În ceea ce priveşte relaţiile comerciale cu furnizorii analizaţi şi verificaţi de organul fiscal, societatea dispune de dreptul său la apărare şi acces la justiţie garantate pe care este liberă să le probeze conform legislaţiei în vigoare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 04.08.2016 a fost emisă de către ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Constanţa decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x, prin care s-a dispus, în temeiul art. 213 alin. (2) din legea nr. 207/2015 şi a pct. 2.1 lit. a) şi 5.8 din Ordinul nr. 2605/21.10.2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii, instituirea de măsuri asigurătorii pentru suma de 4.606.395 RON reprezentând 150% din valoarea prejudiciului calculat.

Problema de drept dedusă judecăţii în prezenta cauză este aceea dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, conform art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile."

Din analiza textului legal anterior menţionat, rezultă că pentru a se institui măsurile asigurătorii trebuie îndeplinite anumite condiţii, respectiv existenţa unor cazuri excepţionale, existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, iar prin aceste acţiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.

Prima instanţă a reţinut că pericolul mai sus-menţionat trebuie indicat în motivele deciziei, or, în speţa de faţă, se reţine că aspectele care ilustrează dificultatea sau chiar imposibilitatea obiectivă a debitoarei de a achita eventualele creanţe fiscale nu se circumscriu ipotezelor expres reglementate de legiuitor pentru dispunerea de măsuri asigurătorii; ceea ce interesează în cauză este prezenţa elementului volitiv care să configureze existenţa unui pericol concret de sustragere, ascundere ori risipire a patrimoniului, element care să reiasă din comportamentul debitoarei şi nu al partenerilor contractuali ai acesteia.

Înalta Curte reţine ca principiu corectitudinea susţinerilor primei instanţe, în sensul că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată prin descrierea pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operaţiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.

Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere şi prevederile din Ordinul nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, pct. 2.1 din Ordinul nr. 2605/2010 prevede că:

"2.1. Organul de control prevăzut la pct. 1.1 lit. a) poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situaţii:

a) în urma constatării unor acte şi fapte care pot constitui infracţiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală şi vamală, în cazul cărora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare."

Astfel, ideea esenţială care se desprinde este aceea că se poate emite o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii în situaţia în care există indicii privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal, în cazul cărora creanţele fiscale nu sunt stabilite prin acte administrative fiscale.

Din modul de reglementare a acestei ipoteze, se poate desprinde ideea că, într-o asemenea situaţie, legiuitorul a intenţionat să creeze o prezumţie simplă de existenţă a pericolului de sustragere/ascundere/risipire a patrimoniului debitorului.

Din cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emise în cauza de faţă rezultă că există indicii în sensul că reclamanta este beneficiara unui circuit tranzacţionat simulat, operaţionalizat în perioada 2012-2015 prin intermediul unor societăţi de tip "conductă". Astfel, tranzacţiile investigate prezintă caracterul unor operaţiuni fictive, întrucât partenerii entităţii A. S.R.L. au un comportament fiscal inadecvat, în sensul că nu aveau posibilitatea efectivă de a livra bunurile şi de a presta serviciile înscrise în facturile fiscale emise.

Ca urmare, instanţa de recurs apreciază că recurenta-pârâtă a făcut dovada contrară celor reţinute de prima instanţă, relevând acte, fapte şi operaţiuni concrete din care rezultă pericolul şi intenţia ca intimata-reclamantă să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, iar prin aceste acţiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.

În concluzie, Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat de recurenta-pârâtă.

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L privind anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/04.08.2016 emisă de ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, ca neîntemeiat; va păstra în rest sentinţa recurată (în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 2 Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 70/CA din 23 martie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L privind anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/04.08.2016 emisă de ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, ca neîntemeiat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.