Conflict of jurisdiction over cadre placement disputes: material competence determined by employing authority's rank rather than central state body involvement

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 06.11.2019 reclamanţii A., B., C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, au solicitat obligarea acestora din urmă la modificarea statutului de funcţii şi la emiterea deciziilor de încadrare în funcţiile de grefieri arhivari cu studii superioare, respectiv la funcţia de grefier registrator cu studii superioare.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa nr. 2661/2020 din 3 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale în cauza privind pe reclamanţii A., B.,C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi pârâta Curtea de Apel Bucureşti, având ca obiect obligare emitere act administrativ şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că, în speţa de faţă, adeverinţa a cărei lipsă o susţine reclamantul este emisă de o autoritate publică în regim de putere publică, iar obiectul acţiunii reclamantului se circumscrie, în mod neechivoc, celui reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1109 din 30 octombrie 2020, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, prin urmare, suspendă soluţionarea cauzei şi înaintează dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici modificat prin art. IV din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi nu în raport cu dispoziţiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Conchide instanţa, precizând că nu are nicio relevanţă rangul autorităţii angajatoare ori care se face răspunzătoare de emiterea unui refuz nejustificat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, va reţine, din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, că obiectul cererii de chemare în judecată constă obligarea Curţii de Apel Bucureşti, în calitate de ordonator de credite, la emiterea deciziilor de încadrare în funcţiile de grefieri arhivari şi registrator cu studii superioare începând cu data validării rezultatelor examenului promovat în acest sens, organizat de către pârâta menţionată.

Deşi prin acţiunea promovată reclamanţii invocă dispoziţiile Legii nr. 554/2004, fondul litigiului este legat de exercitarea funcţiei publice deţinute de reclamanţi şi a raportului individual de muncă în sens larg.

Înalta Curte are în vedere faptul că contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. 1din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Astfel, reclamanţii au înţeles să învestească instanţa cu un veritabil litigiu referitor la raportul lor de muncă, în calitate de personal contractual în cadrul Tribunalului Ilfov, solicitând obligarea Curţii de Apel Bucureşti la emiterea deciziilor de încadrare- acte administrative, concomitent cu obligarea Ministerului Justiţiei la modificarea statului de funcţii.

Faptul că, pentru a atinge finalitatea dorită, reclamanţii au înţeles ca prin cererea de chemare în judecată să solicite obligarea Ministerului Justiţiei la modificarea statutului de funcţii, nu are nicio relevanţă în determinarea competenţei de soluţionare în fond a cauzei, obiectul acţiunii vizând protecţia drepturilor subiective rezultate din raporturile de muncă dintre părţi.

În speţă este irelevant rangul autorităţii publice competentă să modifice statutul de funcţii al instanţei în cadrul căreia funcţionează reclamanţii, din moment ce scopul avut în vedere de acesţia, la momentul invocării dreptului sau interesului legitim dedus judecăţii este unul şi acelaşi şi anume încadrarea acestora în funcţiile de grefier arhivar/registrator cu studii superioare.

Chiar dacă petitul referitor la obligarea Ministerului Justiţiei, autoritate publică centrală, la modificarea statului de funcţii ar putea fi considerat ca având caracter autonom, din punct de vedere al determinării competenţei materiale de soluţionare în fond a acţiuniii promovată de către reclamanţi, care, în ansamblul său, are caracter unitar prin prisma cauzei sale, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispoziţile art. 99 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ.

În contenciosul administrativ, competenţa materială este determinată de natura actului administrativ ce face obiectul litigiului, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, mai precis de emitentul actului.

În speţă, acţiunea reclamanţilor este de determinată de refuzul Curţii de Apel Bucureşti de emitere a unor decizii de încadrare, iar acesta nu este o autoritate publică centrală.

Împrejurarea că persoanele vătămate au chemat în judecată în calitate de pârât şi o autoritate publică centrală nu atrage, în mod automat, competenţa de judecată a cauzei în primă instanţă în favoarea Curţii de Apel, din acest punct de vedere cum s-a reţinut prin prezenta, important fiind caracterul unitar al acţiunii formulată de reclamanţi prin care se urmăreşte protecţia pe cale judiciară a drepturilor subiective rezultate din raportul lor de muncă, astfel că în cauză este incidentă norma de competenţă instituită de art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 556 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit cărora soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea unor drepturi care se acordă personalului contractual este de competenţa ordonatorilor de credite, în speţă acesta fiind preşedintele Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului - Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.