Mootness of administrative salary order challenge due to subsequent executive correction; integral reparation via inflation indexation and legal interest

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2018, reclamanta A. a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune având ca obiect anularea parţială a Ordinului nr. 1490/C/24.05.2017, acţiune formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti solicitând anularea parţială a anexelor acestui ordin şi modificarea corespunzătoare a acestora, în sensul stabilirii, începând cu data de 09.04.2015, a unui cuantum maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi al sporurilor la nivelul maxim, pentru funcţia deţinută până la data de 31.05.2016, inclusiv (începând cu data de 01.06.2016 a fost eliberată din funcţie prin pensionare), prin raportare la o VRS de 405 aferent familiei ocupaţionale "Justiţie" VRS reprezentând nivel maxim în sensul legii, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din data de 01.12.2015(în cazul său, majorarea vizând perioada 01.12,2015 -31.05.2016, inclusiv), cu alocarea sumelor bugetare necesare pentru plata drepturilor salariale, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzilor legale, de la data scadenţei, la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 5295 din data de 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, a anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017 emis de Ministerul Justiţiei, în privinţa reclamantei, în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 421,36 RON, respectiv valoarea de referinţă de 463,5 RON; a obligat pârâta Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamantă a diferenţelor salariale rezultate perioadei 9.04.2015 - 1.12.2015, cu aplicarea VRS de 421,36 RON şi cele aferente perioadei 1.12.2015 - 31.05.2016, cu aplicarea VRS de 463,5 RON; a obligat pârâta Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamantă a acestor diferenţe salariale aferente perioadei 9.04.2015 - 31.05.2016 actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă perioadei de la data scadenţei fiecărui venit şi până la data plăţii efective şi a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Justiţiei.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 5295 din data de 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei prin care solicită respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de anulare parţială a OMJ nr. 1490/C/2017 şi de stabilire a indemnizaţiei de încadrare.

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale şi respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Ca atare, este absolut nefondată soluţia instanţei de a dispune anularea OMJ nr. 1490/C/2017 şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare a intimatei-reclamante prin luarea în considerare a valorilor de referinţă sectorială 421,36 RON începând cu data de 9.04.2015 şi 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.05.2016, în condiţiile în care a fost emis OMJ nr. 2066/C/24.05.2018.

În continuare, arătă că în aplicarea dispoziţiilor art. 4 din OMJ nr. 2066/C/2018, a fost emis OMJ nr. 90/C/4.01.2019 prin care s-au stabilit drepturile salariale individuale ale intimatei-reclamante.

Ca atare, solicită să se constate că Ministerul Justiţiei a adus la îndeplinire obligaţiile stabilite prin OMJ nr. 2066/C/2018, în sensul că intimatei-reclamante i s-au stabilit drepturile salariale în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON începând cu data de 9.04.2015 şi 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.05.2016, aşa cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată precizată, astfel încât nu se mai justifică anularea OMJ nr. 1490/C/2017 şi stabilirea indemnizaţiei în funcţie de aceste valori de referinţă.

În concluzie, solicită respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de anulare a parţială a OMJ nr. 1490/C/2017 şi stabilire a indemnizaţiei de încadrare prin luarea în considerare a valorilor de referinţă sectorială 421,36 RON începând cu data de 9.04.2015 şi 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.05.2016.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 16 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul şi va respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului 490/24.05.2017, ca rămas fără obiect.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 1490/C/24.05.2017, anularea parţială a anexelor acestui ordin şi modificarea corespunzătoare a acestora, în sensul stabilirii, începând cu data de 09.04.2015, a unui cuantum maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi al sporurilor la nivelul maxim, pentru funcţia deţinută până la data de 31.05.2016, inclusiv (începând cu data de 01.06.2016 a fost eliberată din funcţie prin pensionare), prin raportare la o VRS de 405 aferent familiei ocupaţionale "Justiţie" VRS reprezentând nivel maxim în sensul legii, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din data de 01.12.2015(în cazul său, majorarea vizând perioada 01.12,2015 -31.05.2016, inclusiv), cu alocarea sumelor bugetare necesare pentru plata drepturilor salariale, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzilor legale, de la data scadenţei, la data plăţii efective.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii, a anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017 emis de Ministerul Justiţiei, în privinţa reclamantei, în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 421,36 RON, respectiv valoarea de referinţă de 463,5 RON; a obligat pârâta Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamantă a diferenţelor salariale rezultate perioadei 9.04.2015 - 1.12.2015, cu aplicarea VRS de 421,36 RON şi cele aferente perioadei 1.12.2015 - 31.05.2016, cu aplicarea VRS de 463,5 RON; a obligat pârâta Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamantă a acestor diferenţe salariale aferente perioadei 9.04.2015 - 31.05.2016 actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă perioadei de la data scadenţei fiecărui venit şi până la data plăţii efective şi a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Justiţiei.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că la data de 24.05.2017 a fost emis OMJ nr. 1490/C/2017, în aplicarea dispoziţiilor OMJ nr. 4680/C/2016 şi a OMJ nr. 219/C/2017, prin care reclamantei i-au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente, ocazie cu care reclamanta a primit indemnizaţia majorată cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.

Ulterior, pârâtul Ministerul Justiţiei prin ministrul justiţiei a emis la 24.05.2018 Ordinul nr. 2066/C/2018 prin care a recunoscut în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 o VRS de 421,36 RON şi în perioada 01.12.2017 - 31.12.2017 o VRS de 463,5 RON.

În aplicarea dispoziţiilor Ordinului ministrului justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, recurentul-pârât a emis Ordinul nr. 90/C/04.01.2019, prin care a stabilit următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată aflate în raza teritorială a Curţii de Apel Bucureşti se stabilesc prin raportare la valoarea o de referinţă sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată aflate în raza teritorială a Curţii de Apel Bucureşti se stabilesc prin raportare la valoarea o de referinţă sectorială de 463,5 RON.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată aflate în raza teritorială a Curţii de Apel Bucureşti se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).

Art. 2. Plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel Bucureşti şi tribunalelor din circumscripţia acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanţelor publice."

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 90/C/04.01.2019, în aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, intimata-reclamantă beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON (art. 1 alin. (2), urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite, intimata-reclamantă aflându-se, în anexele menţionate, la poziţiile nr. 1020-1025 .

Ca atare, în contextul satisfacerii pretenţiilor deduse judecăţii, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit Ordinul nr. 1490/C/2017 contestat în cauza pendinte, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referinţă mai mare decât cea solicitată prin acţiune şi acordată prin sentinţa recurată, iar obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 90/C/04.01.2019 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de intimata-reclamantă, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar privind emiterea unui alt ordin de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtei Curtea de Apel Bucureşti obligaţia subsecventă de plată către intimata-reclamantă a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 şi cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, Înalta Curte urmează să menţină aceste dispoziţii, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare şi rămânerea fără obiect a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte recalcularea/plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plăţii efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte şi îndeplinirea acestor obligaţii.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalităţii actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptăţită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât şi din beneficiul nerealizat.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecinţă, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuşi emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Totodată, va fi menţinută şi soluţia dată de prima instanţă excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, în considerarea faptului că emiterea ordinului de salarizare intră în competenţa acestui pârât, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

De asemenea, Înalta Curte constată că este nefondată critica pârâtului Ministerul Justiţiei referitoare la obligaţia de plată a diferenţei de drepturi salariale şi a actualizării acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală deoarece, această obligaţie a fost stabilită în sarcina pârâtei Curtea de Apel Bucureşti, nu în sarcina Ministerului Justiţiei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarant de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând: va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ - Ordin de salarizare, ca rămas fără obiect şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 5295 din 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului 490/24.05.2017, formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, ca rămas fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.