Judicial transfer refusal stands after annulment motion rejected for re-litigating prior challenge.

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Judecătoria Piatra Neamţ la Tribunalul Neamţ, cu consecinţa obligării pârâtului să dispună transferul, ca urmare a promovării pe loc, de la Judecătoria Piatra-Neamţ, la una din secţiile civile ale Tribunalului Neamţ, precum şi anularea parţială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006 în raport cu dispoziţiile cuprinse în Capitolul V din Legea privind statutul judecătorilor nr. 303/2004 care reglementează promovarea judecătorilor pe baza unui examen de promovare, în măsura în care se referă şi la transferul judecătorilor la instanţa superioară corespunzătoare gradului profesional obţinut prin examen de promovare pe loc, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 6/2020 din 13 februarie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii petitului privind anularea parţială a Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare şi, totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte anularea parţială a Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 6/2020 din 13 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A..

4. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs.

Prin Decizia nr. 3906 din data de 24.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta - reclamantă A., împotriva sentinţei nr. 6/2020 din 13 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

5. Contestaţia în anulare.

Împotriva deciziei nr. 3906 din data de 24.07.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare, contestatoarea a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a creat dosarul nr. x/2019 şi, prin încheierea din 24.07.2020, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că "prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi ş-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, este neconstituţională" "inadmisibilitatea decurgând din neîndeplinirea uneia dintre cerinţele desprinse din art. 29 din Legea nr. 47/1992, şi anume cea referitoare la neconstatarea normei vizate ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Contestatoarea arată că, deşi a invocat excepţia de neconstituţionalitate la data de 09.06.2020, anterior pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 454/24.06.2020, iar această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 24.07.2020, respectiv aceeaşi dată la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în dosarul nr. x/2019, consideră că în mod greşit a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată, motivat de admiterea excepţiei în alt dosar, deoarece decizia Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020 trebuia aplicată şi în cazul său, la soluţionarea pe fond a recursului.

De altfel, Curtea Constituţională a menţionat expres în paragraful 40:

"Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile din legile [...] în vigoare, [..] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fund neconstituţionale sunt suspendate de drept". Aşadar, Curtea constată ca dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie obligă legiuitorul să pună de acord prevederile neconstituţionale ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, cu dispoziţiile Constituţiei în 45 de zile de la dată publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, paragraful 24, şi Decizia nr. 121 din 10 martie 2020. paragraful 331. Totodată, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Leşii nr. 242/20/8. urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată ta momentul publicării prezentei decizii, precaut si în cauzele supuse revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. [a se vedea şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011. publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 20J5, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19 - 23]."

Or, prin decizia nr. 3906 din 24 iulie 2020, prin care a fost soluţionat pe fond recursul promovat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nici nu a amintit de această Decizie a Curţii Constituţionale nr. 454/2020 şi care a fost comunicată pe e-mail anterior termenului de judecată din 24.07.2020.

Concluzionând, argumentele invocate de contestatoarea-reclamantă privind lipsa de previzibilitate şi arbitrariul în utilizarea criteriilor de transfer al judecătorilor au fost confirmate de Curtea Constituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale fiind obligatorie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neavând posibilitatea legală de a nu o aplica. Aceasta cu atât mai mult cu cât însăşi Curtea Constituţională a prevăzut expres că ea se aplică în cauzele în curs de soluţionare sau în cauzele privind revizuirea.

6. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând cauza şi decizia atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

Or, prin contestaţia în anulare se invocă dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în raport de care contestatoarea apreciază că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la obligativitatea aplicării în speţă a Deciziei nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin prima critică a motivelor de recurs vizează soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea parţială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, cu motivarea că nu a fost formulată plângerea prealabilă, a fost soluţionată în mod formal de către prima instanţă, impunându-se soluţionarea sa pe fond, iar a doua critică vizează, în esenţă, pretinsa nelegalitate a hotărârii, ce derivă din faptul că instanţa de fond nu ar fi sancţionat modalitatea discreţionară a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în alegerea criteriului aplicabil la soluţionarea cererilor de transfer pe verticală, de la judecătorie la tribunal, transfer care, în realitate, constituie etapa esenţială a examenului de promovare în funcţii de execuţie.

În acest context, Înalta Curte constată că aşa-zisul motiv de recurs pretins a fi fost omis de către instanţa de recurs, referitor la aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 nu se regăseşte în memoriul de recurs ca şi critică de nelegalitate circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că în mod constant, s-a reamintit faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

8. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 503 coroborat cu art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 3906 din 24 iulie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2019, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.