Unnotified third-party intervenor: denial of right to defense in disciplinary proceedings against a judge

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară a solicitat obligarea Inspecţiei Judiciare să soluţioneze favorabil sesizarea disciplinară formulată împotriva judecătorului B. de la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal pentru săvârşirea unei abateri disciplinare, conform prevederilor art. 99 lit. h), prin exercitarea funcţiei cu... gravă neglijenţă, în dosarul de fond nr. x/2013, în sensul de a constata săvâşirea abaterii disciplinare invocate şi de a dispune aplicarea sancţiunii disciplinare corespunzătoare potrivit dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004.

La data de 21 aprilie 2016, petenta C. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului A..

Prin sentinţa nr. 1770 din 26 mai 2016, în primul ciclu procesual, în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară şi B., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 1184 din data de 6 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1770/26.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În al doilea ciclu procesual, în cadrul dosarului x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a stabilit termen de judecată la data de 25.06.2019, dispunând citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25.06.2019 Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 19.12.2019, reclamantul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 iunie 2020, Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Or, ultimul act de procedură îndeplinit în cauză îl reprezintă luarea măsurii suspendării judecăţii cauzei prin încheierea din data de 25.06.2019.

Având în vedere că termenul de perimare a început să curgă la 25.06.2019 iar cererea reclamantei de repunere a cauzei pe rol s-a făcut la 19.12.2019, Curtea a constatat că nu a operat perimarea, astfel că a respins excepţia perimării şi a având în vedere că la acest termen de judecată, deşi legal citate, niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 411 alin. (2) C. proc. civ., a suspendat judecarea pricinii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 29 septembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de C., ca inadmisibilă;

- a stabilit termen pentru soluţionarea fondului cauzei la data de 24 noiembrie 2020, pentru când a dispus citarea părţilor;

Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamantul A. şi petenta-titulara cererii de intervenţie C. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În susţinerea recursului, petenta susţine, în esenţă, că nu a fost citată pentru termenul de judecată din data de 29 septembrie 2020.

Susţine, de asemenea, că au fost încălcate dispoziţiile art. 153 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., citarea reprezentând o condiţie obligatorie minimală pentru a fi garantat caracterul echitabil al procedurii şi exercitării efective a dreptului la apărare, în lumina jurisprudenţei Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene şi a prerogativelor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimata pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2020, ca rămas fără obiect şi respingerea recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 septembrie 2020, ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie supra recursurilor

Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., având în vedere deopotrivă şi actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. x/2015 din data de 19 octombrie 2015 emisă de Inspecţia Judiciară şi, pe cale de consecinţă, constatarea săvârşirii abaterii disciplinare de către judecătorul B. de la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. h) din |Legea nr. 303/2004, pentru "exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă".

Primul ciclu procesual

La data de 21 aprilie 2016, petenta C. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului A..

Prin sentinţa nr. 1770 din 26 mai 2016, în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară şi B., ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 1184 din data de 6 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1770/26.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

În cadrul dosarului x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la termenul de judecată din data de 25.06.2019, prin încheiere de şedinţă a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Reclamantul A. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol la data de 19.12.2019.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia perimării şi a având în vedere că la acest termen de judecată, deşi legal citate, niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 411 alin. (2) C. proc. civ., a suspendat judecarea pricinii.

Prin încheierea din data de 29 septembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul A. la data de 8 iulie 2020 şi a decis următoarele:

- a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de C., ca inadmisibilă;

- a stabilit termen pentru soluţionarea fondului cauzei la data de 24 noiembrie 2020, pentru când a dispus citarea părţilor;

Înalta Curte, faţă de recursul declarat de către recurentul reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2020, învederează că acesta a rămas fără obiect.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia perimării şi în baza art. 411 alin. (2) C. proc. civ., a suspendat judecarea pricinii.

Soluţia curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Cu privire la cursul perimării, dispoziţiile art. 417 C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecăţii procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menţionate, în sensul că reclamantul A. la data de 19 decembrie 2019 a formulat cerere de repunere pe rol dosar fond.

Instanţa de control judiciar reţine că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 417 C. proc. civ. şi a respins excepţia perimării, iar cu referire la dispoziţiile art. 411 alin. (2) C. proc. civ. a suspendat judecarea pricinii, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Totodată, la data de 8 iulie 2020, reclamantul A. a formulat o nouă cerere de repunere pe rol a cauzei ce formează obiectul dosarul nr. x/2015, dosar fond, solicitând şi judecarea cauzei în lipsă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29 septembrie 2020, instanţa de fond constatând că reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, sens în care a depus şi taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina acestuia de către instanţa de judecată, în mod corect admis cererea formulată şi a repus cauza pe rol, stabilind termen de judecată pentru soluţionarea fondului cauzei la data de 24 noiembrie 2020.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar apreciază că măsura suspendării nu mai subzistă, astfel încât criticile recurentul vizând acest aspect sunt neîntemeiate.

Soluţionând cererea de intervenţie accesorie în cadrul dosarului x/2015, formulată de către petenta C., în al doilea ciclu procesual, prima instanţă a respins-o ca inadmisibilă, motiv pentru care reclamantul şi petenta au formulat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este fondat. Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanţe faptul că a încălcat dreptul la liberul acces la justiţie, dispoziţiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că "Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. şi art. 14, potrivit căruia "Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel." prin necomunicarea încheierii din data de 29 septembrie 2020.

Astfel, petenta arată că procedura de citare pentru termenul de judecată din data de 29 septembrie 2020 nu a fost legal îndeplinită, deşi respectarea condiţiei citării petentei este o condiţie obligatorie minimală pentru a fi garantat caracterul echitabil al procedurii şi exercitării dreptului a dreptului la apărare.

Raportat la motivele invocate de recurent, Înalta Curte constată că există neregularităţi de ordin procedural, în sensul că:

La data de 21 aprilie 2016 petenta C. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului A..

În cadrul primului ciclu procesual, în cadrul dosarului x/2015 a fost prorogată discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţia formulată de petenta C. pentru termenul de judecată stabilit la data de 26 mai 2016.

La acest termen de judecată, în practicaua sentinţei nr. 1770 din data de 26 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie urmează a fi discutată după soluţionarea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile, aceasta având prioritate.

Or, instanţa de fond admiţând excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile a respins acţiune ca inadmisibilă şi, pe cale de consecinţă, stabilind cadrul procesual generat de cererea introductivă ca inadmisibil nu s-a mai pronunţat asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, aceasta fiind o cerere accesorie.

În al doilea ciclu procesual, după casare cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 1184 din data de 6 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, în dosarul dosarului x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 29 iunie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de C., ca inadmisibilă.

Înalta Curte arată că potrivit dispoziţiilor art. 64 C. proc. civ.:,,(1) Instanţa va comunica părţilor cererea de intervenţie şi copii de pe înscrisurile care o însoţesc.

(2) După ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată.

(3) încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.

(4)*) În cazul admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie, hotărârea pronunţată este desfiinţată de drept, iar cauza se va rejudeca de instanţa în faţa căreia s-a formulat cererea de intervenţie de la momentul discutării admisibilităţii în principiu a acesteia.".

Faţă de aspectele învederate, criticile recurentei în sensul că nu a fost citată pentru termenul când s-a discutat admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie sunt fondate. Mai mult decât atât, pentru a se discuta în deplină cunoştinţă de cauză, în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului la apărare, instanţa de fond, în vederea unei fundamentări suficiente, trebuia să pună în aplicare dispoziţiile care reglementează ascultarea intervenientului să se asigure că acesta are cunoştinţă de termenul stabilit pentru judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2016 s-a consemnat depunerea cererii de intervenţie accesorie de către petenta C. şi faptul că petenta era prezentă.

Şi în practicaua sentinţei nr 1770/26.05.2016 s-a reţinut, de asemenea, că petenta era prezentă.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul nr. x/2015, dosar aflat în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare, nu rezultă că instanţa de fond ar fi adus la cunoştinţa petentei-titulara cererii de intervenţie accesorie, termenul de judecată stabilit pentru discutarea admisibilităţii în principiu a cererii formulate.

Este evidentă imposibilitatea petentei de a lua cunoştinţă de termen având în vedere perioada scursă între data pronunţării deciziei nr. 1770, respectiv data de 26 mai 2016 şi data rejudecării dosarului, după casare cu trimitere, respectiv data de 15 mai 2019 (data înregistrării la Curtea de Apel Bucureşti).

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia "(..) să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

Într-adevăr, terţul nu dobândeşte calitatea de parte decât din momentul admiterii în principiu a cererii de intervenţie voluntară, însă, instanţa de control judiciar chiar şi în condiţiile în care s-ar aprecia că şi terţul intervenient are obligaţia de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a cererii sale, urmărind, tot astfel, finalizarea acesteia, în speţa de faţă, Înalta Curte apreciază aceste susţineri nu pot fi reţinute.

Se constată, astfel, că petenta nu avea cunoştinţă de termenul acordat în vederea discutării admisibilităţii în principiu a cererii sale, nefiind prezentă şi nefăcând parte din cadrul procesual finalizat cu casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La momentul pronunţării asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie voluntară, instanţa trebuia să aibă în vedere domeniul de aplicare a intervenţiei, interesul propriu al terţului şi legătura existentă între cererea de intervenţie şi cea principală.

Totodată, Înalta Curte reaminteşte că autorităţilor naţionale le revine, într-adevăr, în primul rând, sarcina de a interpreta şi aplica normele de natură procedurală, însă un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6.1 din Convenţie atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding vs. Ucraina, par. 81). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).

Instanţele trebuie să facă tot ce se poate aştepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita reclamanţii şi să se asigure că aceştia din urmă au cunoştinţă de procedurile din care fac parte (Miholapa vs. Letonia citata anterior, par. 31; Ovus vs. Turcia, par. 48).

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de reclamantul A. şi de intervenienta C., ambele împotriva încheierii din 29 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fără a mai fi necesară analizarea celorlalte motive invocate, va casa încheierea recurată în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de intervenţie accesorie formulată de C. şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără obiect.

Admite recursurile declarate de reclamantul A. şi de intervenienta C., ambele împotriva încheierii din 29 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea din data de 29 septembrie 2020 în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de intervenţie accesorie formulată de C. şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2021.