Religious property restitution standing: failure to prove ownership of church funds administered by archdiocese

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 decembrie 2016 în dosarul nr. x/2016, astfel cum a fost disjunsă, s-a solicitat de către reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţin cultelor religioase din România, anularea în totalitate a Deciziei nr. 6210 din data de 20.10.2016 emisă pârâtă, comunicată pe data de 28.11.2016, cu consecinţa admiterii Cererii de retrocedare înregistrată cu nr. x/30.01.2003.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 171/2017 din 8 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual active invocată prin întâmpinare şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţin cultelor religioase din România, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a susţinut faptul că prima instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active, deşi nu a fost invocată de către pârâtă/instanţa din oficiu şi nici nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (6) din C. proc. civ.

Instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la o lipsă a calităţii procesuale active a recurentei, motivat de faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată în nume propriu şi nu "pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, aceasta argumentaţie apărând pentru prima oara în cuprinsul considerentelor Sentinţei atacate.

Din cuprinsul întâmpinării, reiese că pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active motivat de lipsa calităţii Arhiepiscopiei de persoană îndreptăţită la retrocedare, în accepţiunea O.U.G. nr. 94/2000, justificată de lipsa identităţii dintre persoana menţionată ca proprietar în cartea funciară şi persoana care a solicitat retrocedarea.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că în mod greşit s-a reţinut că acţiunea în contencios administrativ ar fi fost formulată de Arhiepiscopie în nume propriu şi nu "pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, sub acest aspect încălcând dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu a solicitat ca retrocedarea să se facă în favoarea Arhiepiscopiei în nume propriu, iar toată argumentaţia a fost în sensul justificării calităţii de "persoana îndreptăţită" la retrocedare a Consiliului Arhidiecezei Romano Catolice.

În aceste condiţii, rezultă că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de către Arhiepiscopie "în numele şi pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia şi nu în nume propriu.

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut lipsa calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare a Consiliului Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, motivat de faptul că nu ar fi avut un drept de proprietate ci doar un drept de administrare asupra imobilelor în cauză şi a fondurilor în general.

Faptul că toate actele de dispoziţie cu privire la imobilele în cauză au fost făcute în numele Fondurilor exclusiv de către entităţi făcând parte din cultul romano catolic este dovada ca avea un drept de proprietate cu privire la acestea.

Atributul dispoziţiei nu poate fi exercitat decât de către un proprietar, fiind de esenţa dreptului de proprietate. Mai mult decât atât, nicio dovadă contrară nu a relevat ca acte de dispoziţie să fi fost efectuate şi de către alte entităţi de drept privat/public, şi niciodată în cărţile funciare ale respectivelor imobile nu au fost înregistrate menţiuni în acest sens.

Prima instanţă da o interpretare greşita art. V teza ultima din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927. Interpretarea corectă se face în sensul că exercitarea dreptului de dispoziţie asupra bunurilor ce compun Fondurile se face conform dreptului comun si normelor de drept canonic, impunerea acestei din urma condiţii fiind o dovadă în plus ca aceste bunuri se aflau în proprietatea cultului Romano Catolic, deci le erau aplicabile şi aceste norme speciale.

Faptul că Ordinariatul Diecezei catolice de rit latin de Alba Iulia a fost singura entitate care a avut un veritabil drept de dispoziţie asupra bunurilor ce constituiau Fondul de Studii Romano Catolic, încă de la înfiinţarea acestuia (acesta din urma nefiind decât un ansamblu de bunuri, fără personalitate juridică proprie şi organe proprii de conducere) rezultă din înscrisurile comunicate depuse la dosar (cererea nr. x/1933 a Ordinariatului Diecezei catolice de rit latin de Alba Iulia, cererea nr. x/14.07.1898 înaintată Tribunalului Regal Cluj de către Consiliul de Administraţie al Statusului Catolic Ardelean).

În fine, a mai susţinut recurenta că esenţială în argumentaţia invocată este realitatea exproprierii de către Statul Românn a unor bunuri ce au făcut parte din Fondu de studii, respectiv, ulterior, a naţionalizării bunurilor în litigiu.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 08.08.2017, intimata Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, reţinând că recurenta-reclamantă nu are calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legal incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a susţinut faptul că prima instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active, deşi nu a fost invocată de către pârâtă/instanţă din oficiu şi nici nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (6) din C. proc. civ.

Deşi nici pârâta şi nici instanţa din oficiu nu au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei pe motivul că cererea de retrocedare nu a fost formulată de reclamantă în nume propriu ci pentru Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, instanţa s-a pronunţat cu privire la o lipsă a calităţii procesuale active a recurentei pe motivul că cererea de chemare în judecată, ce viza Decizia emisă de Comisia Specială de Retrocedare, a fost formulată în nume propriu şi nu "pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, aceasta argumentaţie apărând pentru prima oară în cuprinsul considerentelor Sentinţei atacate (pag. 12).

S-a motivat că din cuprinsul întâmpinării, reiese ca pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active motivat de lipsa calităţii Arhiepiscopiei de "persoana îndreptăţită" la retrocedare, in accepţiunea O.U.G. nr. 94/2000, argumentând-o prin lipsa unei identităţi dintre persoana menţionată ca proprietar în Cartea Funciara şi persoana care a solicitat retrocedarea, (pag. 7-8 din cuprinsul întâmpinării depuse în Dosarul nr. x/2016 - dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză).

Greşeala ar apărea astfel din perspectiva modalităţii prin care instanţa a analizat excepţia.

În realitate, prin întâmpinare, Comisia Specială de Retrocedare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei Romano-Catolică Alba Iulia, excepţie ce a cerut a fi unită cu fondul în baza probatoriului ce urma a fi administrat.

La filele x din întâmpinare se fac doar precizări valabile însă şi pentru "susţinerea în fond a deciziei contestate".

Întregul ansamblu probator administrat a tins să dovedească lipsa calităţii Arhiepiscopiei de a dobândi respectivul imobil în cadrul procesual strict al legii speciale aplicabile.

În aceste condiţii nu apare incident acest motiv de casare.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 din perspectiva calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare, instanţa de fond ignorând caracterul juridic al imobilului în litigiu de bun cu caracter ecleziastic aflat în proprietatea unei persoane juridice creată de Biserica Romano-Catolică de la care a fost preluat în mod abuziv.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform alin. (8) al aceluiaşi articol "Prin centru de cult se înţelege instituţia, cu sediul în România, care coordonează toate unităţile locale ale unui cult religios. Prin centru eparhial se înţelege instituţia care are jurisdicţie asupra unui număr de unităţi locale de cult situate într-o anumită zonă geografică a ţării.", iar potrivit art. 4 din acelaşi act normativ:

"1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare.

(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(4) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar".

Prin Decizia nr. 6210/20.10.2016 a Comisiei Speciale de Retrocedare s-a respins cererea de retrocedare formulată, reţinându-se că imobilul solicitat nu a fost proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano Catolice, ci a Fondului de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Potrivit CF x Cluj Napoca asupra imobilelor de sub A 1-44 (printre care şi imobilul cu nr. topo x), transcrise din CF vechi x Cluj Mănăştur, era proprietar Domeniul Fondului de Studii Catolice, conform înscrierii efectuate cu încheierea nr. 270/1933.

La data de 24.02.1948 cu încheierea nr. 597 asupra aceloraşi imobile s-a realizat rectificarea numelui proprietarului din Domeniul Fondului de Studii Catolice în Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia. Rectificarea cărţii funciare s-a realizat în baza Deciziei Ministerului Justiţiei nr. 97109/16.07.1940 şi a art. V şi VIII din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun şi Guvernul Român publicat în M.O. 52/02.03.1940.

Acesta fiind contextul factual al cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit art. 32 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei".

Or, în cauză, dreptul de proprietate asupra imobilului a cărei retrocedare se solicită a fost înscris în cartea funciară în favoarea Fondului de Burse administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin din Alba Iulia.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că imobilul în litigiu fiind în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic îi sunt aplicabile regulile dreptului canonic au fost, în mod corect, respinse de judecătorul fondului, întrucât Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 dintre Sfântul Scaun şi Guvernul Român de care se prevalează recurenta-reclamantă reglementează numai un drept de administrare în favoarea Ordinariului Catolic de Rit Latin Alba Iulia, dreptul de proprietate rămânând garantat în favoarea fondurilor respective, printre care şi Fondul de burse, art. VIII din Acord dispunând în sensul că "se va proceda la rectificarea inscripţiilor privitoare la proprietatea bunurilor indicate în prezentul acord în cărţile funciare".

Această împrejurare este dovedită chiar de înscrierea operată în Cartea Funciară prin rectificarea menţiunii iniţiale în baza deciziei Ministerului Justiţiei nr. 94109 din 16.07.1940, în sensul rectificării numelui proprietarului din "Fondul de Stipendi Romano Catolic Ardelean" în acela de Fondul de Burse administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin din Alba Iulia.

Rezultă, cu evidenţă că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a aparţinut Fondului de Burse, Ordinariul de Alba Iulia având recunoscut un drept de administrare.

Aşa fiind, recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia care a depus cererea de retrocedare în numele şi pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 este ţinută să justifice împrejurarea, în ipoteza în care Fondul de Burse şi-a încetat existenţa, că este succesoarea în drepturi a acestui proprietar de la care imobilul a fost preluat de stat.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu şi nu a justificat astfel calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, Înalta Curte constată că este legală decizia nr. 6210/20.10.2016 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 171/2017 din 8 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.