Appeal dismissed: signed undertaking to make home available to Securitate suffices to establish collaborator status

Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2523 din 30 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a constatat calitatea de colaborator al fostei securităţi în ceea ce îl priveşte pe pârât.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate in tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată de reclamantă, ca nefondată.

În motivarea căii de atac, s-au arătat următoarele:

In primul rând, a criticat hotărârea pronunţată de către instanţa de fond, sub aspectul faptului ca aceasta nu este motivata. Instanţa fondului a pronunţat o hotărâre lipsita de suport probator si legal, fiind pronunţata cu nesocotirea dispoziţiilor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. După cum se poate observa chiar din cuprinsul hotărârii criticate, motivarea este realizata în mai puţin de o pagina, instanţa nefăcând nicio menţiune cu privire la argumentele pro şi contra avute în vedere la pronunţarea acestei soluţii; instanţa a reluat textul de lege invocat de către reclamanta prin acţiunea introductiva, analizând extrem de superficial condiţiile prevăzute de lege.

Ca atare, având in vedere ca motivarea este, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternica garanţie a imparţialităţii judecătorului si a calităţii actului de justiţie, in lipsa acesteia se incalca exigenta a art. 21 alin. (3) din Constituţia României si art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale. Or, prin maniera de redactare a hotărârii, caracterizata prin lipsa motivării, se incalca dreptul său la un proces echitabil, întrucât dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât daca observaţiile părtilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţa care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba, cel puţin pentru a le aprecia pertinenta. Pe de alta parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fara a intra în fondul acţiunii, de natura prin urmare sa justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, se arată ca acţiunea introductiva formulata de către reclamanta este nefondată.

Pornind de la prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, se conturează existenta unor condiţii cumulative pentru constatatarea calităţii de colaborator in sensul dat de lege.

Prima condiţie, respectiv înlesnirea culegerii de informaţii, trebuie coroborata cu partea introductiva a pct. b) al art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit căreia informaţiile trebuie sa poată fi considerate ca denunţând activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Or, aşa cum se observa chiar din conţinutul cererii de chemare in judecata nu exista nicio menţiune legata de faptul ca paratul ar fi participat la întâlnirile dintre informatori si ofiţeri ai securităţii, ca ar fi avut cunoştinţă de asemenea întâlniri sau ca putea sa prevadă obiectul acestora.

O a doua condiţie impune ca persoana in cauza sa fi pus la dispoziţia Securităţii, in mod voluntar locuinţa sau alt spaţiu. Noţiunea de "voluntar" presupune ca pâratul sa fi oferit, daca nu din proprie iniţiativa Securităţii, cel puţin lipsei oricărei constrângeri un spaţiu pentru întâlniri de natură conspirativa. Or, in contextul regimului politic respectiv, nici nu putea fi conceput caracterul liber consimţit al acţiunii in discuţie. In acest sens, contrar susţinerilor reclamantului, condiţia relativa la punerea la dispoziţie in mod voluntar a locuinţei nu poate fi considerata ca fiind îndeplinita doar prin simpla semnare a angajamentului. Sub acest aspect, jurisprudenţa in mod unanim a statuat în sensul in care simpla semnare a angajamentului nu poate constitui un element suficient pentru a reprezenta o dovada a colaborării.

Nu in ultimul rând, reclamantul nu a făcut in niciun fel dovada faptului că prin utilizarea locuinţei s-ar fi cules informaţii de natura celor sus menţionate, fiind necesară îndeplinirea acestei condiţii de vreme ce scopul legii - calificarea unei persoane ca fiind colaborator al Securităţii, urmată de sancţionarea acesteia prin interzicerea unor drepturi civile şi sociale, vizează tocmai deconspirarea persoanelor care au denunţat activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, cu consecinţa îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Ca atare, nu exista nicio dovadă in sprijinul susţinerii afirmaţiei reclamantului legate de faptul ca au avut loc efectiv întâlniri in locaţia respectiva şi deci urmarea specifica, respectiv înlesnirea culegerii de informaţii de la alte persoane, nu s-a produs cată vreme in locaţia respectiva nu s-au concretizat întâlniri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466 din C. proc. civ., precum şi prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si la deconspirarea securităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca vădit nefondat, în raport de prevederile legale în materia dedusă judecăţii.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În speţă, reclamantul a formulat calea de atac a apelului, grad de jurisdicţie ce nu poate fi exercitat întrucât ne aflăm în contencios administrativ, având în vedere că în procedura contenciosului administrativ sunt consacrate două grade de jurisdicţie - fond şi recurs - potrivit prevederilor 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, spre deosebire de noul C. proc. civ. ce consacră ca regulă judecata în două grade de jurisdicţie (fond, apel) şi doar ca excepţie un ciclu de trei grade de jurisdicţie (fond, apel, recurs).

Este adevărat că, potrivit art. 152 din noul C. proc. civ., "cererea (...) pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită", text legal în baza căruia apreciază că această cale de atac, poate fi luată în considerare ca recurs.

În acest sens, se are în vedere corespondentul din recurs al primului motiv de apel, respectiv motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) din noul C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii.

Or, judecătorul fondului a analizat incidenţa prevederilor art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008 şi a observat în mod corect îndeplinirea ambelor condiţii necesare pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Faţă de aspectele invocate de recurent, se reiterează cele prezentate în faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată.

Aspectul esenţial este semnarea angajamentului de către recurent la data de 30.01.1989 şi care atestă atât punerea la dispoziţia Securităţii a imobilului, dar şi caracterul voluntar al acestei acţiuni. Important este că, spre deosebire de prima teză a art. 2 lit. b) care se referă la cei care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informaţii, situaţie în care, pentru a se putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii, acele informaţii trebuie să îndeplinească două condiţii (cu privire la conţinut şi la posibilele efecte) în această a doua ipoteză - a punerii la dispoziţia Securităţii a unui anumit spaţiu - legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Din formularea textului reiese în mod vădit faptul că legiuitorul a tratat două situaţii diferite cu referire la două categorii distincte de colaboratori ai Securităţii - colaboratorul care oferea informaţii, pe de o parte, respectiv colaboratorul care punea un imobil sau o încăpere la dispoziţia Securităţii, pe de altă parte.

Calea aleasă de legiuitor se justifică prin aceea că o gazdă a unei case conspirative avea, în angrenajul Securităţii, un rol mult mai important decât cel al unui informator. Pentru acest motiv, legiuitorul a considerat că punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu deţinut duce la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Se invocă practica judiciară similară a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie (Decizia nr. 5922/18.12.2009 pronunţată în Dosarul nr. x/2009), din care reiese că sunt lipsite de relevantă titlul cu care a deţinut spaţiul pus la dispoziţia Securităţii sau destinaţia acelui spaţiu. De asemenea, este lipsit de relevantă dacă imobilul pus la dispoziţie reprezenta locuinţa gazdei casei conspirative sau spaţiul în care gazda îsi desfăşura activitatea profesională.

Important, din perspectiva legiuitorului, este faptul că Securitatea nu ar fi putut folosi respectiva încăpere fără acordul gazdei casei conspirative. Or, odată ce acest acord a existat, este îndeplinită condiţia pusă de art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

În plus, nu poate avea relevanţă, în situaţia unei astfel de colaborări, numărul sau conţinutul notelor informative furnizate de informatorii care. împreună cu ofiţerii de legătură. au intrat în spaţiul pus la dispoziţia Securităţii de gazda casei conspirative.

Este evident că, în cazul colaborării prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a unui imobil sau a unei încăperi, legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii. în afară de punerea spaţiului deţinut la dispoziţia Securităţii si de caracterul benevol al acestei colaborări. Din perspectiva legiuitorului, relevant este că Securitatea avea nevoie de acordul recurentului pentru folosirea respectivului spaţiu, iar acest acord a existat, asa cum rezultă din semnarea angajamentului la data de 30.01.1989.

Pe de altă parte, în esenţă, singurul argument invocat de către pârât în apărarea sa îl constituie faptul că în contextul regimului politic respectiv, nici nu putea fi conceput caracterul liber consimţit al acţiunii în discuţie. Or, acest aspect este total lipsit de relevanţă în cazul dedus judecăţii, deoarece nu reprezintă o cauză de exonerare în stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, acestea fiind expres şi limitativ prevăzute de lege.

De asemenea, din cuprinsul Raportului cu propuneri de recrutare a numitului A., datat 30.01.1989, rezultă că recurentul pârât nu numai că a nu a fost constrâns ori ameninţat, ci, "cu ocazia cunoaşterii personale s-a dovedit a fi ataşat orânduirii noastre socialiste".

De asemenea, din conţinutul Raportului privind modul cum a decurs recrutarea în calitate de casă gazdă de întâlniri a numitului A. din Suceava, datat 01.02.1989, reiese asentimentul pârâtului exprimat fără reţineri în momentul în care i s-a propus colaborarea secretă cu organele de Securitate, respectiv "Candidatul a dat dovadă de sinceritate în discuţiile purtate, a relatat pe larg aspectele care ne interesează. Constatându-se că are o poziţie corectă şi principială faţă de organul de securitate, i s-a propus să ajute în mod secret şi organizat organele noastre prin a pune la dispoziţie locuinţa sa pentru rezolvarea unor sarcini specifice. Fiind de acord, candidatului i s-a luat angajament scris de colaborare în acest sens".

În drept, au fost invocate prevederile art. 2 lit. b), art. 3 lit. g) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008; art. 490 şi art. 205 din noul C. proc. civ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Pârâtul nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţie s-a fixat termen de judecată la data de 06 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6.2. La termenul din 06 aprilie 2021, Înalta Curte a calificat calea de atac ca fiind recurs, faţă de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

7.1. Elemente de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă

Prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, şi anume:

- să fi existat din partea pârâtului o acţiune voluntară de punere la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţine, şi respectiv;

- prin această punere la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau spaţiului respectiv să fi înlesnit culegerea de informaţii.

Referitor la prima condiţie impusă de articolul mai sus citat, şi anume aceea referitoare la punerea voluntară la dispoziţia organelor de securitate a locuinţei sau a altui spaţiu, Curtea a reţinut că această condiţie este îndeplinită, având în vedere că, din înscrisul existent la dosar, "Angajamentul" olograf al pârâtului, rezultă că acesta s-a angajat să sprijine în mod secret organele de securitate punând la dispoziţia acestora locuinţa sa.

Cu privire la cea de-a doua condiţie şi anume aceea referitoare la atingerea scopului pentru care a fost pusă la dispoziţia Securităţii de către pârât, a locuinţei deţinute, prima instanţa a apreciat de asemenea ca este îndeplinită, având în vedere că prin punerea la dispoziţia organelor fostei securităţii a locuinţei sale, pârâtul a înlesnit astfel culegerea de informaţii secrete de la reţeaua informativă, fiind lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că pârâtul nu a luat parte la aceste întruniri secrete întrucât textul de lege nu impune o astfel de condiţionare.

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-pârât şi a apărărilor formulate de intimatul-reclamant

Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că, drept urmare a recalificării căii de atac greşit denumite de către parte, criticile recurentului se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în unanimitate, Înalta Curte constată că este nefondat.

Recurenta a invocat acest motiv, raportat la împrejurarea că sentinţa ar fi nemotivată, deoarece este realizata în mai puţin de o pagină, instanţa nefăcând nicio menţiune cu privire la argumentele pro şi contra avute în vedere la pronunţarea acestei soluţii; instanţa a reluat textul de lege invocat de către reclamanta prin acţiunea introductiva, analizând extrem de superficial condiţiile prevăzute de lege.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, iar întinderea motivării care atare nu reprezintă un criteriu de caltiate a acesteia.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în majoritate, Înalta Curte constată este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că sunt întemeiate apărările formulate de intimat în legătură cu activitatea recurentului, care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane prin punerea voluntară la dispoziţia securităţii a locuinţei sale, fiind întrunite în cazul de faţă toate condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea sa de colaborator al securităţii.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008:

"Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii coordonau activitatea informatorilor".

În cauză, se constată că recurentul-pârât a fost recrutată în calitate de "gazdă casa de întâlnire", semnând un angajament la data de 30 ianuarie 1989, prin care şi-a dat consimţământul să pună la dispoziţia organelor de securitate locuinţa ce o posedă.

Dispoziţiile legale menţionate reglementează ipoteza punerii la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu fără a mai fi necesară îndeplinirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii, neprezentând relevanţă modalitatea juridică în care persoana deţinea acest spaţiu.

În sensul legii, pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii era necesar şi totodată suficient ca înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei, iar această punere la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă în mod voluntar.

Or, aspectul esenţial este semnarea angajamentului de către recurent la data de 30.01.1989 şi care atestă atât punerea la dispoziţia Securităţii a imobilului, dar şi caracterul voluntar al acestei acţiuni.

Înalta Curte constată că este logică distincţia făcută de către intimat, între cele două ipoteze avute în vedere de prevederile art. 2 lit. b) din lege.

Astfel, dacă prima teză a art. 2 lit. b) se referă la cei care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informaţii (colaboratorul care oferea informaţii), situaţie în care, pentru a se putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii, acele informaţii trebuie să îndeplinească două condiţii (cu privire la conţinut şi la posibilele efecte), în cea de-a doua ipoteză (colaboratorul care pune imobilul la dispoziţie) legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Aşa cum a arătat intimatul, o astfel de distincţie are şi o raţiune: o gazdă a unei case conspirative avea, în angrenajul Securităţii, un rol mult mai important decât cel al unui informator, pentru că crea condiţiile obţinerii de informaţii, iar ceea ce contează este că Securitatea nu ar fi putut folosi respectiva încăpere fără acordul gazdei casei conspirative.

În prezenta opinie majoritară, Înalta Curte reţine că, raportat la interpretarea gramaticală şi teleologică a textului (mai sus oferită), nu poate avea relevanţă, în situaţia unei astfel de colaborări, numărul sau conţinutul notelor informative furnizate de informatorii care, împreună cu ofiţerii de legătură, au intrat în spaţiul pus la dispoziţia Securităţii de gazda casei conspirative.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte argumentul recurentului, în sensul vicierii consimţământului său în contextul regimului politic respectiv, o asemenea apărare nu poate constitui de plano o cauză de exonerare în stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, ci doar în situaţia dovedirii în concret prin mijloace de probă pertinente şi concludente a producerii unei asemenea vicieri la momentul exprimării acelui consimţământ. Or, aspectele consemnate în cele două rapoarte, din 30 ianuarie 1989 şi 1 februarie 1989, nu duc la suspiciuni cu privire la consimţământul conştient exprimat de recurentul- pârât la acea dată.

În concluzie, Înalta Curte, în opinie majoritară, reţine că în persoana recurentului sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, având în vedere copiile certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi care atestă faptul că acesta a fost recrutat şi a pus la dispoziţia Securităţii locuinţa sa, sens în care a semnat şi un angajament la data de 30 ianuarie 1989.

7.3. Temeiul procesual al soluţiei date cu majoritate

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în majoritate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei nr. 2523 din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 19 aprilie 2021.

Cu opinia separată a doamnei judecător B., în sensul admiterii recursului, casării sentinţei recurate şi rejudecării cauzei, cu respingerea acţiunii ca nefondată.

Motivare opinie separată

Contrar opiniei majoritare, în cauză apreciez că erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă în sensul greşitei interpretări şi interpretări a dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008 de către prima instanţă, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile pentru reţinerea calităţii de colaborator a recurentului-pârât.

Cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008 potrivit cărora colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu care îl deţinea.

Prima instanţă a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia cerută de norma legală în sensul că simpla punere voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei conduce de plano la stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în sensul art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 28/2008.

În cauză fapt de necontestat şi probat cu angajament semnat la data de 30.01.1989, recurentul-pârât a pus voluntar la dispoziţia Securităţii locuinţa sa.

În opinia separată apreciez că pentru reţinerea calităţii de colaborator este necesară îndeplinirea şi a condiţiei demonstrării că au fost culese informaţii în urma punerii voluntare la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu.

Simpla punere voluntară la dispoziţia fostei Securităţi a locuinţei nu este de natură a conduce automat la stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, fiind necesară dovada condiţiei referitoare la înlesnirea culegerii de informaţii de la alte persoane în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/208. Iar în cauză nu s-a probat de către reclamantul-intimat, căruia îi revenea sarcina acestei probe, că în acea locuinţă au fost culese informaţii de la alte persoane în urma înlesnirii primite de la recurentul-pârât, ca urmare a angajamentului dat.

Prin urmare apreciez că prima instanţă prin admiterea acţiunii a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cumulative pentru a se constata calitatea de colaborator a pârâtului.

În consecinţă recursul apare ca fondat şi în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se impunea admiterea, casarea sentinţei atacate şi rejudecării cauzei în sensul respingerii acţiunii reclamantului -intimat ca nefondată.