Compulsory health insurance coverage for off-label oncology drugs based on prior judicial order despite unlisted therapeutic indication

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual. Obiectul acţiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat obligarea pârâţilor la asigurarea către asiguratul A. a medicamentului AVASTIN pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 293 din 21 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive ale pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; a obligat pârâţii să-i asigure reclamantei medicamentul Avastin pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) până la soluţionarea dosarului nr. x/2019

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii.

3.1. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta CNAS a solicitat casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea cererii, ca neîntemeiate. De asemenea, a solicitat suspendarea executării sentinţei recurate, până la pronunţarea instanţei de recurs.

În motivarea cererii de recurs a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale şi că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, cu ignorarea cadrului normativ invocat de CNAS în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, care justifica faptul că în favoarea reclamantului nu există aparenţa de drept, şi anume: art. 241, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare; art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art. 10 pct. 1 de la Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 398/2013 privind înfiinţarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Medicamentul Avastin se regăseşte în H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, la poziţia 42 din cadrul Secţiunii C2 - DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc. "P3: Programul naţional de oncologie" şi prezintă marcajul (*). Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (*) se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii.

Pentru asigurarea şi acordarea către intimatul-reclamant a medicamentului în litigiu ar fi trebuit ca acesta să aibă o indicaţie terapeutică autorizată prin decizie emisă de către ANMDM, la solicitarea scrisă a deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului, şi ar fi trebuit ca indicaţia terapeutică pentru tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu gliosarcom să fie inclusă în Protocolul prevăzut de Ordinul MS/CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin dispoziţiile cuprinse în anexele la acest ordin, cu privire la DCI Bevacizumabum (Avastin), legiuitorul a stabilit afecţiunile pentru care acesta se poate prescrie şi acorda, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare gratuită, criteriile de includere (vârstă, parametrii clinico-paraclinici, etc.) pentru cele patru afecţiuni, tratamentul şi monitorizarea acestuia, cu privire la cele patru afecţiuni pentru care medicamentul este eligibil, criteriile de excludere din tratamentul iniţiat (progresia bolii, instalarea de efecte secundare severe, etc.), precum şi categoria medicilor prescriptori, toate aceste elemente fiind aplicabile doar celor patru afecţiuni pentru care medicamentul este eligibil.

Prin urmare, instanţa de fond a eludat prevederile legale aplicabile în speţă, întrucât indicaţia pentru care intimatul - reclamant a solicitat tratamentul cu DCI-ul Bevacizumabum, respectiv gliosarcom, nu se regăseşte în protocolul terapeutic corespunzător administrării şi monitorizării tratamentului cu DCI-ul mai sus menţionat.

A precizat că şi potrivit prospectului deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului Avastin, diagnosticul de "gliosarcom" nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament.

Metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor (...) în Listă (...) se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea ANMDM. Cu toate acestea, instanţa de fond a apreciat că în favoarea reclamantului ar exista aparenţa de drept şi, prin urmare, că i se poate acorda medicamentul Avastin pentru afecţiunea de "gliosarcom", fără a avea în vedere că nu există temei legal în acest sens.

A menţionat că normele de drept intern sunt de strictă interpretare, iar atât timp cât un medicament nu se poate acorda potrivit legii, este mai mult decât evident că nicio instanţă de judecată nu o poate face în mod legal şi corect.

A mai arătat în cererea de recurs că, în ceea ce îl priveşte pe intimatul reclamant, există opţiuni de tratament cu rambursare 100%, fiind necesară prezentarea reclamantului la medicul curant oncolog în vederea administrării unei scheme de tratament pe baza unor medicamente cu aceleaşi indicaţii terapeutice pentru afecţiunile de care suferă şi care să poată fi decontate în regim de compensare de 100% din preţul de decontare în cadrul Programului Naţional de Oncologie.

Pentru tratarea afecţiunii de care suferă reclamantul există alternativă terapeutică decontată în regim de compensare 100% de către sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv DCI-ul Temozolomidum (denumire comercială Temodal). Prin urmare, nu este îndeplinită cerinţa existenţei aparenţei de drept în favoarea reclamantului, condiţie obligatorie pentru admiterea ordonanţei preşedinţiale.

Referitor la neprejudecarea fondului, arată că în cadrul ordonanţei preşedinţiale judecătorul are dreptul de a realiza un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui este aparenţa dreptului, însă nu se va putea pronunţa asupra valabilităţii unui act sau, în speţă, asupra obligării CNAS de a deconta din bugetul FNUASS medicamentul solicitat de reclamant pentru care nu există temei legal de decontare pentru motivele arătate.

Astfel, prima instanţă nu a avut în vedere că nu poate fi acceptată solicitarea reclamantului de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu, ca măsură premergătoare operaţiunii de decontare, întrucât analiza necesară în vederea soluţionării cauzei presupune un probatoriu complex, care nu se poate administra decât în cadrul acţiunii de fond.

A apreciat recurenta că nu poate fi obligată la acordarea medicamentului în discuţie pentru că aceasta s-ar realiza în afara cadrului legal, cu încălcarea protocolului terapeutic privind prescrierea acestui medicament şi cu încălcarea şi nerespectarea protocolului RCP (rezumatul caracteristicilor produsului) emis de către deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă, B..

A mai susţinut că forţarea legii echivalează în mod evident cu încălcarea legii. Nu întâmplător legiuitorul a stabilit anumite limite de aplicare a prevederilor legale în materia asigurărilor sociale de sănătate, viaţa şi dreptul la ocrotirea sănătăţii fiind valori supreme protejate de legiuitor.

A invocat disp. art. 1 alin. (5), art. 34, art. 16 din Constituţia României, Decizia nr. 1578 din 7 decembrie 2011 a Curţii Constituţionale, susţinând că dispoziţiile legale sunt întru totul respectate şi aplicate, fără nicio discriminare între asiguraţi, deoarece raţiunea juridică a textului de lege este de a ocroti sănătatea tuturor cetăţenilor acestui stat şi nu de a acorda tratament preferenţial unui cetăţean în defavoarea altui cetăţean.

Totodată, a invocat şi disp. art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precizând că orice grevare a bugetului Fondului naţional unic de asigurări de sănătate are drept consecinţă o serie de aspecte cu impact negativ în ceea ce priveşte veniturile şi procedura de gestionare a acestuia.

3.2. Pârâtul Ministerul Sănătăţii şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că motivarea sentinţei este insuficientă, întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta cauză, fără a aplica aceste prevederi, în concret, la situaţia de fapt, existând astfel contradicţie între textele de lege indicate şi soluţia dată.

Pe de altă parte, s-a mai susţinut că instanţa de fond greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Sănătăţii, reţinând că fiecare dintre pârâtele chemate în judecată are calitate procesuală pasivă, fiind implicate în procesul de elaborare a listei cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Menţionează însă, că Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează şi se finanţează programul naţional de oncologie,ca program naţional curativ.

Instanţa de fond face confuzie între obligaţia de a acorda medicamente în regim de compensare 100% şi obligaţia de includere în Listă, care sunt atribuţii complet diferite şi au titular diferiţi, astfel că Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%. Toată motivarea instanţei din considerente cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii se referă la atribuţiile acestuia de includere în Listă a medicamentului, fapt pentru care, opinează că nici instanţa de fond nu a avut argumente cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii în raport cu obiectul ordonanţei preşedinţiale.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că soluţia instanţei de fond din sentinţa recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât dreptul reclamantei nu derivă din parcurgerea procedurii reglementate de art. 232 din Legea nr. 95/2006, şi anume recunoaşterea dreptului de a beneficia de un medicament ce nu se află pe lista menţionată de acest text de lege.

Raportat la obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială, reclamanta nu are în favoarea sa o aparenţă a dreptului, deoarece prin "pipăirea fondului" se constată că la nivel de aparenţă reclamantul în calitate de asigurat nu are dreptul în temeiul legii de a beneficia de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în petitul acţiunii, conform art. 231 şi 232 din Legea nr. 95/2006.

Prin acordarea medicamentului AVASTIN în regim de compensare 100% practic, instanţa de fond a recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia gratuit de medicamente făcând abstracţie de cadrul legal referitor la asigurările de sănătate, prejudecând în acest fel fondul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii şi va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

II.1. Recursul formulat de Ministerul Sănătăţii

Învestită cu soluţionarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

În conformitate cu prevederile art. 1000 alin. (1) C. proc. civ. "dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor." În mod evident, în cauză este incidentă prima ipoteză a textului de lege citat.

Aplicând dispoziţiile procedurale citate mai sus la situaţia rezultată din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că motivarea cererii de recurs a fost efectuată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 1000 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă declaraţia de recurs a fost depusă în termen, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, neregulă sancţionată cu nulitatea recursului, potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.

II.1. Recursul formulat de CNAS

Această pârâtă critică sentinţa susţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv, în favoarea reclamantului nu există aparenţa de drept şi nici condiţia neprejudecării fondului nu este îndeplinită.

Înalta Curte reţine că reclamanta a fost diagnosticată în 2018 cu glioblastom NOS grad IV WHO, iar după intervenţia chirurgicală, medicul oncolog a iniţiat Linia 2 de tratament cu medicamentele "Irinotecan" si "Bevacizumab", medicament cunoscut sub numele de "Avastin", tratamentul urmat de reclamantă având un efect benefic, fiindu-i recomandat în continuare.

Având în vedere efectele tratamentului, faptul că medicamentul Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) nu este decontat şi că procurarea lui implică un cost de aproximativ 5.000 RON lunar, care este foarte mare pentru reclamantă, în raport cu veniturile obţinute, aceasta a formulat prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială care a fost admisă de instanţă cu motivarea că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Temeiul de drept al cererii îl constituie disp. art. 997 C. proc. civ. conform cărora instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantei există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Condiţiile de admisibilitate prevăzute de acest text de lege, care trebuie îndeplinite cumulativ, sunt: aparenţa dreptului, caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii, urgenţa şi neprejudecarea fondului.

Referitor la condiţia vizând aparenţa dreptului în favoarea reclamantei, recurenta invocă ignorarea de către prima instanţă a cadrului normativ menţionat de CNAS în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, din care rezultă că în favoarea reclamantei nu există această aparenţă, întrucât indicaţia pentru care a solicitat tratamentul cu DCI-ul Bevacizumabum, respectiv gliosarcom, nu se regăseşte în protocolul terapeutic corespunzător administrării şi monitorizării tratamentului cu DCI-ul mai sus menţionat. Totodată, şi potrivit prospectului deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului Avastin, diagnosticul de "gliosarcom" nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament.

Susţinerea că instanţa a eludat prevederile legale aplicabile în speţă este vădit nefondată, din moment ce în considerentele sentinţei se arată în mod clar că este necontestat faptul că protocolul terapeutic pentru medicamentul Avastin (DCI Bevacizumabum) nu cuprinde în baza de prescriere şi indicaţia glioblastom pentru a putea fi compensat în condiţiile H.G. nr. 720/2008. Aşadar, instanţa a constatat că medicamentul în discuţie nu are indicaţie terapeutică pentru afecţiunea de care suferă reclamanta, potrivit reglementărilor în vigoare, dar a reţinut îndeplinirea acestei condiţii prin raportare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti, care are autoritate de lucru judecat provizorie, prin care pârâţii din prezenta cauză au fost obligaţi să includă pe lista de medicamente compensate în sistemul asigurărilor de sănătate, în Nomenclatorul de produse compensate, a medicamentului Avastin pentru indicaţia glioblastom.

Este vorba despre sentinţa civilă nr. 17 pronunţată la 1.02.2018 de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, care are deci autoritate de lucru judecat provizorie potrivit art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Prin sentinţa menţionată au fost respinse susţinerile pârâtelor, invocate şi în cauza de faţă, referitoare la faptul că nu a fost urmată procedura necesară pentru ca acest medicament să fie inclus pe liste şi pentru afecţiunea glioblastom, Curtea arătând faptul că "atât timp cât o clinică medicală autorizată să funcţioneze pe teritoriul statului român a prescris unui cetăţean român asigurat în sistemul naţional de sănătate un medicament care prin efectele sale asupra stării de sănătate a reclamantului s-a dovedit eficient şi i-a redat acestuia speranţa de viată, este firească o ieşire din inerţie a autorităţilor româneşti şi o implicare a acestora în evaluarea în timp util a tehnologiilor medicale validate "off-label", pentru descurajarea experimentării pe pacienţi a unor astfel de tehnologii medicale", dar şi că, "în spiritul jurisprudenţei CJUE, pronunţată în interpretarea art. 6 din Directiva 89/105/CEE/1988, care prevede un termen de conformare pentru autorităţile naţionale, depăşirea acestui termen obligatoriu reprezintă un comportament ilegal, care trebuie sancţionat prin obligarea paraţilor la decontarea către reclamant a medicamentului în discuţie şi a includerii acestuia pe lista medicamentelor compensate în sistemul asigurărilor de sănătate, în Nomenclatorul de produse compensate, a medicamentului Avastin pentru indicaţia glioblastom".

Înalta Curte constată că în cererea de recurs CNAS nu face nicio referire la acest argument pe care instanţa l-a reţinut în sprijinul existenţei aparenţei de drept în favoarea reclamantei, nu combate în niciun fel acest argument, critica adusă sentinţei întemeindu-se exclusiv pe cadrul normativ aplicabil care, aşa cum s-a arătat, a fost avut în vedere la judecata în primă instanţă.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a considerat că este îndeplinită această condiţie de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială.

Cât priveşte susţinerea că pentru tratarea afecţiunii de care suferă reclamanta există alternativă terapeutică decontată în regim de compensare 100% de către sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv DCI-ul Temozolomidum, instanţa de recurs reţine că lit. B) pct. II lit. a) din Anexa la H.G. nr. 155/2017 stabileşte, cu caracter de principiu, că unul din obiectivele Programului naţional de oncologie este "tratamentul medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice", ceea ce, la o analiză sumară, presupune asigurarea unei medicaţii adecvate categoriei speciale de bolnavi vizate de acest program, cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.

În condiţiile în care aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a medicamentului care a avut efecte pozitive, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), până la data pronunţării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viaţă al reclamantului, drept consacrat atât de art. 22 din Constituţia României, cât şi de art. 2 din Convenţia europeană privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligaţia corelativă a statului de a asigura respectarea acest drept prin luarea măsurilor necesare în acest sens.

Recurenta susţine că nici condiţia neprejudecării fondului nu este îndeplinită pentru că analiza necesară în vederea soluţionării cauzei presupune un probatoriu complex, care nu se poate administra decât în cadrul acţiunii de fond.

Cu privire la această susţinere, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a precizat în cuprinsul sentinţei că nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părţi (dreptul reclamantei la decontarea integrală a medicamentului raportat la boala de care suferă), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019.

Condiţia neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge, în aprecierea instanţei de fond, atât din condiţia referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă, cât şi din prevederea legală conform căreia ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când există judecată asupra fondului.

Într-adevăr, măsura solicitată de reclamantă este o măsură provizorie, limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, şi constă în recunoaşterea de către pârâţi a dreptului său de a beneficia de decontare integrală pentru medicamentul utilizat în tratarea bolii de care suferă. Sub aspectul caracterului provizoriu, în mod corect instanţa a reţinut că, fiind o obligaţie pecuniară, evaluabilă în bani, nu are caracter definitiv, existând posibilitatea întoarcerii executării în cazul unor astfel de obligaţii, în condiţiile legii.

Nu se poate considera că prima instanţă a prejudecat fondul dreptului câtă vreme a analizat strict condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale şi a dispus o măsură provizorie, asupra fondului urmând să decidă instanţa învestită cu cererea de obligare a pârâtelor la includerea medicamentului pe lista medicamentelor decontate integral pentru afecţiunea de care suferă.

Recurenta susţine că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie de admisibilitate referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuţie, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluţie.

Înalta Curte constată că această susţinere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea primei condiţii de admisibilitate, cea privind existenţa aparenţei dreptului în favoarea reclamantei, recurenta reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantei compensarea medicamentului 100% (fără contribuţie personală), aspecte invocate în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiţii.

Referitor la susţinerea recurentei privind forţarea legii, care echivalează cu încălcarea legii, instanţa de control judiciar constată că este lipsită de fundament, nefiind vorba despre o forţare a legii, ci despre aplicarea ei corectă în raport cu înscrisurile depuse la dosar din care rezultă, aşa cum s-a argumentat deja, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.

Faţă de aceste considerente, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

II.3. În ceea ce priveşte cererea formulată de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind suspendarea executării sentinţei civile nr. 293 din 21 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că această cerere a rămas fără obiect, având în vedere faptul că suspendarea executării întemeiată pe art. 484 C. proc. civ. îşi poate produce efectele doar până la soluţionarea definitivă a recursului, care a avut loc chiar la acest termen de judecată.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge cererea formulată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind suspendarea executării sentinţei recurate, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a executării sentinţei formulată de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca rămasă fără obiect.

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 293 din 21 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Constată nul recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 293 din 21 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.