Inadmissibility of appeal against final judicial inspection closure resolution under unamended law following unconstitutionality finding

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 06.09.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ sub şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei emise în dosarul nr. x/2017 şi, pe cale de consecinţă, să dispună continuarea verificărilor în vederea tragerii la răspundere a domnului judecător B..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5164 din 7 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 5164 din 7 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului şi, în principal, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul anulării Rezoluţiei emise în dosarul nr. x/2017 şi continuarea verificărilor în vederea tragerii la răspundere a magistratului - judecător B..

De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, în motivarea recursului arată că nu a existat nicio verificare cu privire la modalitatea în care judecătorul în discuţie şi-a exercitat atribuţiile, deşi recurenta-reclamantă a invocat exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă şi a solicitat atragerea răspunderii magistratului, care a încălcat principiile procesului civil în dosarul nr. x/2013.

Susţine că, în dosarul de mai sus, magistratul a refuzat să califice în mod corect obiectul dedus judecăţii; a respins cu rea-credinţă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a acordat reclamantului mai mult decât s-a cerut; a modificat obiectivele expertizei încuviinţate la data de 18.05.2015, fără a motiva acest aspect şi fără a avea o justificare; nu a analizat situaţia financiară reală a reclamantului şi a admis cererea de ajutor public judiciar, deşi situaţia financiară a reclamantului nu impunea o asemenea facilitate; a refuzat să sesizeze infracţiunea săvârşită de reclamant asupra expertului desemnat în cauză; nu a analizat probele administrate în cauză.

Totodată, invocă exercitarea atribuţiilor cu rea-credinţă şi cu gravă neglijenţă de către acelaşi magistrat şi în dosarul nr. x/2017.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei nr. x/2017.

Înalta Curte constată că principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

În speţă, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând examinarea legalităţii unei rezoluţii de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o privind nemulţumirea sa faţă de procedura de judecată în dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2017, aflate pe rolul Judecătoriei Oradea.

Prin rezoluţia nr. x/2017 din 05.07.2017 s-a dispus clasarea sesizării.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 06.09.2017, rezoluţia de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanţa de recurs constată că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii."

În consecinţă, devin aplicabile dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, respectiv la acţiunea exercitată împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeaşi lege: Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

În realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens în şedinţa din 9 octombrie 2017 a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, fiind adoptată soluţia de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării (..) în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele mai sus redate, în condiţiile în care recurenta a formulat recurs împotriva unei sentinţe care, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 în forma în vigoare la momentul sesizării instanţei (6 septembrie 2017), este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 5164 din 7 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 5164 din 7 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 aprilie 2021.