Failure to address free speech arguments in anti-discrimination sanction upheld in appellate judgment

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., anularea Hotărârii CNCD nr. 321/31.05.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2095 din 4 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2095 din 4 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanţa preluând în integralitate conţinutul întâmpinării formulate de CNCD, care redă doar anumite texte de lege. Susţine că instanţa nu a arătat motivele pentru care a înlăturat susţinerile sale referitoare la dreptul la libera exprimare şi nici motivele care au format convingerea instanţei conform căreia libera sa exprimare a depăşit limitele drepturilor altor persoane, instanţa concluzionând că aplicarea sancţiunii contravenţionale nu reprezintă o ingerinţă nepermisă de lege în dreptul la exprimare.

Apreciază că instanţa fondului nu a argumentat soluţia adoptată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa a încălcat prevederile art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, art. 10 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 30 din Constituţia României, apreciind în mod greşit că poziţia sa exprimată pe reţeaua de socializare este de natură a produce discriminarea directă a unor cetăţeni de etnie romă.

De asemenea, arată că instanţa de fond a făcut doar referiri generale la postările de pe acest site, la tipul de discriminare şi a citat hotărâri date anterior de aceeaşi intimat, fără a analiza în concret acest aspect şi fără a aduce argumente în sprijinul soluţiei pronunţate. Astfel, instanţa a preluat susţinerile CNCD şi, fără să aibă o opinie proprie sau să analizeze în concret fapta, respectiv dacă aceasta are sau nu legătura cu funcţia reclamantului, a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor mai sus citate.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata - pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii parţiale a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 şi a art. 10 din CEDO.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, se constată că excepţia vizează nulitatea parţială a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 şi a art. 10 din CEDO.

Din perspectiva modalităţii de formulare a excepţiei nulităţii, Înalta Curte reţine că un recurs nu poate fi anulat parţial, având în vedere că sancţiunea nulităţii vizează nemotivarea acestei căi de atac în ansamblul ei.

Prin urmare, un recurs nu este nul decât dacă este total nemotivat, o asemenea concluzie rezultând din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) şi art. 489 C. proc. civ.

Or, în speţă, aspectele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant indicând faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, pe care recurentul-reclamant le-a citat, arătând şi argumentele în susţinerea acestui punct de vedere.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, întrucât instanţa de fond nu a răspuns tuturor susţinerilor din cererea de chemare în judecată.

Deşi reclamantul a invocat prin cererea de chemare în judecată mai multe aspecte, cum ar fi dreptul său la libera exprimare, faptul că nu a acceptat să încurajeze un anumit comportament şi că la momentul emiterii Hotărârii Comisiei judeţene a refuzat să semneze documentaţia necesară emiterii acesteia şi orice act implicat în furnizarea de energie electrică, întrucât se încălca legea şi erau cheltuiţi bani publici fără documente legale, instanţa nu a analizat aceste susţineri în considerentele hotărârii recurate, pentru a le putea admite sau respinge motivat.

Cu privire la exercitarea dreptului la liberă exprimare, prima instanţă a reţinut că acest drept nu este unul absolut, ci un drept a cărui întindere se termină acolo unde încep drepturile altor persoane, fără a arăta în concret motivele şi argumentele pentru care a apreciat că reclamantul a depăşit acest drept.

De asemenea, reclamantul a invocat şi alte aspecte ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond, care s-a limitat la anumite consideraţii de ordin general, fără a se raporta în mod concret la cazul din speţă.

De altfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut doar starea de fapt, după care a apreciat că susţinerile reclamantului nu pot fi primite, fără a arăta argumentele logico-juridice ce au condus-o la o asemenea concluzie.

Or, în lipsa considerentelor logice şi juridice ce au fundamentat soluţia din dispozitivul hotărârii, nu se poate considera că sentinţa atacată răspunde cerinţei privind motivarea soluţiilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti, respectiv aceasta nu poate răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest mod, s-a încălcat principiul disponibilităţii, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., reclamantul înţelegând să învestească instanţa cu soluţionarea unei cereri, ale cărei argumente nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară, constituind o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamant, urmând să analizeze toate criticile aduse de recurentul-reclamant hotărârii recurate.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2095 din 4 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2095 din 4 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 aprilie 2021.