Suspension of tax assessment execution in insolvency proceedings; sufficiency of "well-justified case" where substantive illegality claims were rejected

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin acţiunea înregistrată la data de 25.01.2017, reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă - în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, a solicitat instanţei:

1. anularea deciziei de soluţionare a contestaţiilor nr. 444/25.07.2016, emisă de către D.G.R.F.P. Cluj-Napoca;

2. anularea deciziei de impunere F=-SJ nr. - 232/17.11.2015, emisă de către A.J.F.P. Sălaj şi constatarea nelegalităţii raportului de inspecţie fiscală xnr. 193/17.11.2015, emis de către A.J.F.P. Sălaj;

3. obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 124 din 13 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. (în insolvenţă), în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, privind Decizia de soluţionare a contestaţiilor nr. 444/25.07.2016, Decizia de impunere xnr. 232/17.11.2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. xnr. 232/17.11.2015, ca neîntemeiată;

- A respins cererea de constatare a decăderii reclamantei din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată formulată de pârâtele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA;

- A respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA;

- A respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, în ceea ce priveşte Decizia de impunere xnr. 232/17.11.2015, ca neîntemeiată.

2. Recursul exercitat în cauză

Reclamanta A. prin lichidator judiciar B. Filiala Cluj a formulat recurs împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 din C. proc. civ., iar în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susţinut în esenţă următoarele aspecte:

Hotărârea primei instanţe este nemotivată şi dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

După momentul pronunţării sentinţei de fond, starea de fapt a evoluat, respectiv, reclamanta se află procedura insolvenţei şi a solicitat aprobarea unui Plan de reorganizare.

Pârâtele au votat împotriva planului de reorganizare şi au contestat şi Hotărârea Adunării creditorilor prin care a fost aprobat planul.

Aşadar, prejudiciul eventual invocat s-a concretizat la momentul pronunţării hotărârii de către prima instanţă şi poate avea consecinţe devastatoare asupra societăţii tocmai pentru că dreptul de creanţă derivă din Decizia de impunere nu a fost înscris sub condiţie suspensivă. Astfel dacă nu se dispune suspendarea executării Deciziei de impunere contestate există riscul ca societatea să intre în faliment, tocmai din cauza refuzului intimatelor de a aproba planul de reorganizare. Într-adevăr judecătorul sindic a aprobat Planul de reorganizare însă această hotărâre, precum şi cea în care s-a respins contestaţia împotriva Hotărârii Adunării creditorilor prin care a fost aprobat planul, nu erau definitive fiind supuse apelului.

În aceste condiţii, paguba care se poate produce ca urmare a respingerii cererii de suspendare este iminentă şi cu efecte ireversibile.

În acest sens, a arătat că în ipoteza în care decizia de impunere nu va fi suspendata pentru a putea fi înscrisă sub condiţie suspensivă în tabelul definitiv de creanţe al societăţii, aceasta va avea implicaţii asupra întregului stadiu cu privire la reorganizarea societăţii. Procentul de 30% din restul creditorilor (excluzând creanţa bugetară obiect al prezentului dosar) nu va mai putea fi întrunit (este 30,03% actual) pentru a se putea confirma un plan de reorganizare iar rezultatul va fi fără îndoială deschiderea procedurii falimentului faţă de societate.

Recurenta-reclamantă a făcut trimitere la considerentele reţinute în sentinţa nr. 1562/14.12.2018 a Tribunalului Sălaj în dosarul nr. x/2016, precum şi la cele reţinute în sentinţa nr. 1563 din 14.12.2018 a Tribunalului Sălaj în dosarul nr. x/2016.

În sentinţa atacată nu se regăsesc considerentele în care să fie analizată îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, deşi prin notele de şedinţă depuse în faţa instanţei de fond a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a considerentelor referitoare la paguba iminentă, având în vedere că motivele care au configurat paguba iminentă în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 sunt în esenţă aceleaşi pe care reclamanta le-a formulat şi în prezenta cauză.

Prima instanţa nu a analizat aceste aspecte invocate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi a încălcat autoritate de lucru judecat a considerentelor referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente fiind aşadar incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, recurenta consideră că hotărârea primei instanţe nu este motivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În fine, recurenta a arătat că hotărârea primei instanţe a fost data cu încălcarea normelor de drept material.

Din moment ce există două expertize judiciare întocmite în prezenta cauză (expertiza fiscală şi expertiză în construcţii) care contrazic concluziile organelor fiscale din cadrul actelor administrative contestate consideră că există un caz bine justificat pentru a dispune suspendarea acestor acte administrative.

În speţă motivele de fond invocate în cuprinsul acţiunii introductive, care ar trebui să conducă la anularea actelor administrative contestate, sunt cel puţin la nivel de aparenţă fondate, întrucât experţii numiţi în prezenta cauza au validat cel puţin în parte argumentele invocate.

Aşadar optica organelor de inspecţie fiscală este contrazisă de probele administrate în prezenta cauză astfel că există controverse juridice importante a căror soluţie nu este evidentă de la bun început şi care la prima vedere impun aplicarea unei protecţii provizorii cum este cea reglementată de prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 când a apreciat că în speţă motivele de nelegalitate invocate nu răspund exigenţei cazului bine justificat. Astfel prima instanţă se raportează la o analiza pe fond a motivelor de nelegalitate, în timp ce prevederile legale invocate impun că analiza să fie efectuată la nivel de aparenţă. Or, în speţă, la nivel de aparenţă, prin raportare la concluziile Rapoartelor de expertiza întocmite în cauza şi a declaraţiilor de martori audiaţi în cauză se poate cu uşurinţă observa că există controverse juridice importante a căror soluţie nu este evidentă de la bun început.

Dovadă a acestui fapt o constituie chiar şi soluţia pronunţată de către prima instanţă care exprima o opinie contrara celor reţinute în probelor administrate.

Aşadar, dacă soluţia ar fi fost evidentă şi situaţia juridică extrem de clară, nici instanţa nu ar fi amânat pronunţarea în prezentul dosar de 5 ori şi nu ar fi motivat hotărârea la 5 luni distanţă.

Tocmai datorită existenţei acestui dubiu asupra legalităţii actului administrativ fiscal contestat consideră că indiferent de soluţia pronunţată pe fondul cauzei se impunea a fi acordată această protecţie provizorie a suspendării până la soluţionarea definitivă a litigiul.

În aceste condiţii apreciază că hotărârea pronunţată de către prima instanţă a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3. Întâmpinarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al debitoarei A., având în vedere dispoziţiile art. 56 din Legea insolvenţei, întrucât nu rezultă că a fost depusă dovada însuşirii acţiunii şi de către administratorul judiciar.

În subsidiar, intimata-pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte reţine că această excepţie este nefondată, având în vedere că la dosarul cauzei a fost depusă o adresă de către administratorul judiciar B., prin care îşi însuşeşte calea de atac formulată de societate.

2. Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., dar şi de apărările intimatului-pârât, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a deciziei de impunere xnr. 232/17.11.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj AJFP, dar şi cu o cerere formulată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, vizând suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea definitivă a acţiunii.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, atât în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei de impunere xnr. 232/17.11.2015, cât şi în ceea ce priveşte cererea de suspendare a acestei decizii.

Soluţia instanţei de fond referitoare la respingerea cererii de suspendare a deciziei de impunere xnr. 232/17.11.2015 este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 din C. proc. civ., referitoare la nemotivarea sentinţei şi încălcarea autorităţii de lucru judecat, instanţa de control judiciar are în vedere următoarele aspecte:

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.. Astfel, instanţa de fond a analizat si a răspuns argumentelor esenţiale expuse de părţi în susţinerea poziţiei lor procesuale şi a prezentat raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluţia dată.

Trebuie să se aibă în vedere, în speţă, şi natura pricinii, respectiv cererea vizând suspendarea unui act administrativ. Analiza unei astfel de cereri presupune o pipăire a fondului în vederea identificării unor motive serioase de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actului. Cu alte cuvinte nu se poate pretinde instanţei de judecată care soluţionează o astfel de cerere să facă o analiză exhaustivă a pricinii întrucât s-ar ajunge la prejudecarea fondului.

Referitor la nemotivarea sentinţei cu privire la paguba iminentă, inclusiv în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la îndeplinirea condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente, în raport de împrejurarea că niciunul din argumentele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de reclamantă în ceea ce priveşte decizia de impunere nu a fost apreciat ca fiind fondat, analiza îndeplinirii condiţiei pagubei iminente nu mai prezenta nicio finalitate practică, neputându-se reţine, pentru aceste motive, o nelegalitate în acest sens.

În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la aplicarea greşită a legii, Înalta Curte constată următoarele:

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională fiind prevăzute două condiţii respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În prezenta cauză, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, Înalta Curte reţine că pronunţarea unei hotărâri în fond, de respingere a cererii de anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, are aptitudinea de a păstra prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat, fiind de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale părţilor.

Chiar dacă sentinţa sus-menţionată nu este definitivă în privinţa soluţiei referitoare la anularea actelor, împotriva acesteia fiind promovată calea de atac a recursului, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, întrucât judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Prin urmare, contrar celor afirmate de recurenţi, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat au fost analizate în cadrul analizei motivelor de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge atât excepţia lipsei calităţii de reprezentant al recurentei-reclamante A., invocată de intimata-pârâtă, cât şi recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al recurentei-reclamante A., invocată de intimata-pârâtă.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. prin lichidator judiciar B. Filiala Cluj împotriva sentinţei civile nr. 124 din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2020.