Irrevocability of judicial inspection dismissals and the inadmissibility of appeals under Law 317/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmisible, thereby leaving the Court of Appeal’s decision, which had rejected the initial challenge, in final force. The dispute concerned a complaint against the Judicial Inspection’s resolution dismissing a disciplinary complaint regarding alleged irregularities in a prior civil case concerning abandoned property; the appellant argued that the appellate court erroneously declared its own judgment final and thus immune from appeal, and that it had failed to properly examine the administrative authority’s competence. Relying on a unified practice established by the High Court and the specific provisions of Law No. 317/2004, the court held that judgments rendered by the Court of Appeal in judicial inspection matters are irrevocable and do not fall within the category of decisions subject to appeal under the Code of Civil Procedure, thereby rendering the upper appeal procedurally unavailable.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 248 din C. proc. civ; Irrevocability of judicial inspection dismissals and the inadmissibility of appeals under Law 317/2004: The dispute concerned a complaint against the Judicial Inspection’s resolution dismissing a disciplinary complaint regarding alleged irregularities in a prior civil case concerning abandoned property; the appellant argued that the appellate court erroneously declared its own judgment final and thus immune from appeal, and that it had failed to properly examine the administrative authority’s competence. Relying on a unified practice established by the High Court and the specific provisions of Law No. 317/2004, the court held that judgments rendered by the Court of Appeal in judicial inspection matters are irrevocable and do not fall within the category of decisions subject to appeal under the Code of Civil Procedure, thereby rendering the upper appeal procedurally unavailable.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat desfiinţarea rezoluţiei clasare nr. 16/IJ/DIP/2018 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
După admiterea cererii de abţinere formulată de doamna judecător B., dosarul a fost trimis la repartizarea aleatorie şi a primit număr nou la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dosar nr. x/2019.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 311 din data de 26.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii contestaţiei şi contestaţia formulată de contestatorul A., împotriva Rezoluţiei de clasare din 06.02.2018, dispusă de intimata Inspecţia Judiciară, în lucrarea nr. x/2018, ca neîntemeiate.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei nr. 311 din data de 26.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora:
"casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate ...când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".
Sub acest aspect arată că, hotărârea a fost pronunţată şi redactată când erau în vigoare prevederile art. 451şi următoarele din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care menţionează în mod expres că "Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare".
Tot la aceeaşi dată se aflau în vigoare şi prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora: rezoluţia de respingere a sesizării poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Prin încălcarea prevederilor în vigoare, judecătorul fondului în mod greşit a considerat că hotărârea pronunţată este definitivă, adică nesusceptibilă de a fi supusă vreunei căi de atac.
Al de-al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora:
"casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate ...când, hotărârea dată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei".
Sub acest aspect arată că într-un singur alineat de la pg. 4 s-a motivat nereal:
"contrar susţinerilor petentului Curtea constată că autoritatea administrativă intimată, prin inspectorul de caz, a examinat sesizarea petentului în concordanţă cu atribuţiile, competenţele şi dispoziţiile legale ce îi conferă acest drept".
Opinia preluată de d-na judecător în sensul că Inspecţia Judiciară nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanţe de control judiciar" nu poate fi primită deoarece atribuţiile acesteia sunt "de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate".
Al treilea motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora:
"casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate ...când, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material".
Membrii completului C1 recurs prin decizia civilă nr. 15/C/01.02.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă au stabilit definitiv următoarele:
"Din înscrisurile existente la dosar, denumite declaraţiune şi situaţie întocmite în luna septembrie 1094 ca urmare a schimbului de populaţie, rezultă că averea abandonată pe teritoriul Bulgariei a aparţinut lui C. şi nu lui D.".
Faţă de această operaţiune de alterare a realităţii de către judecătorii Curţii de Apel Constanţa a formulat în mod legal: cerere de revizuire, contestaţie în anulare, sesizare adresată CSM - Inspecţia Judiciară, memoriu adresat celor 19 membri ai CSM, contestaţie împotriva rezoluţiilor de clasare dispuse de inspectorii judiciari, contestaţie înaintată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, plângere adresată DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, plângere adresată judecătorului de Cameră Preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală.
4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."
Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, Înalta Curte reţine că, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.
De asemenea, se reţine că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004, au următoarea formă:
"Art. 47. - (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:
a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;
b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;
c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.
(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).
(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:
a) respingerea contestaţiei;
b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."
Astfel, faţă de soluţia de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunţate, şi faţă de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 (în vigoare la data sesizării instanţei de fond), se constată că sentinţa civilă nr. 311din data de 26.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care prima instanţă a soluţionat pe fond contestaţia formulată de A. împotriva Rezoluţiei nr. 16/IJ/DIP/2018 emise de Inspecţia Judiciară prin care s-a dispus clasarea sesizării sale, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004). Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
În cauză, recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, faţă de aplicarea dispoziţiilor anterior reţinute, este definitivă.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 311 din 26 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.