Probation staff salary underpayment: entitlement to inflation indexation and statutory interest for retroactive wage differences

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 07.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cu indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

A solicitat obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 iei;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

A solicitat obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

A solicitat obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

A solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

A solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1555 din data de 23.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare din 23.01.2019 şi a respins ca tardivă cererea modificatoare din 23.01.2019.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte solicitarea de obligare a MJ să aloce DNP sumele necesare plăţii drepturilor salariale restante şi respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DNP în ceea ce priveşte solicitarea de emitere a Ordinului prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei.

A respins capătul de cerere privind obligarea DNP la emiterea ordinului prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un ordin individual prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 463,5 RON începând cu 01.12.2015, a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 542/C/2018 şi sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 2883/C/2018 şi 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective şi a respins celelalte solicitări.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1555 din data de 23.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

Prin motivele de recurs formulate, pârâţii au arătat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În baza OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost emis OMJ nr. 4821/C/27.11.2018 privind modificarea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 463,5 RON.

Având în vedere că raportat la dispoziţiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de către pârâţi înainte de finalizarea procesului, consideră că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la soluţia instanţei de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin OMJ nr. 542/C/2018 şi cele stabilite prin OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate şi plata dobânzilor legale arată că, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-au dispus următoarele:

"(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a) în anul 2019 se plăteşte 5% din totalul sumei cuvenite;

b) în anul 2020 se plăteşte 10% din totalul sumei cuvenite;

c) în anul 2021 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;

d) în anul 2022 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;

e) în anul 2023 se plăteşte 35% din totalul sumei cuvenite;

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condiţiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale".

Cu privire la soluţia instanţei de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe arată că, acest ordin a fost emis înainte de primul termen de judecată, iar pârâţii şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la oportunitatea emiterii.

După cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate, respectiv cel privind plata dobânzii legale, în temeiul dispoziţiilor art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din C. civ., apreciind că se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor.

Dreptul comun în materia răspunderii civile a autorităţii publice îl constituie C. civ. care, în art. 1357 alin. (1) prevede următoarele:

"Condiţiile răspunderii (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare."

Începând cu data de 01.01.2018, salariul de care beneficiază intimata-reclamantă conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referinţă sectorială, astfel că lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite a pârâţilor constând în "omisiunea (...) de a emite ordine de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite".

A mai susţinut recurenta-pârâtă că începând cu data de 1 ianuarie 2018, data la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază şi, prin urmare, lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Această condiţie nu este îndeplinită în opinia recurentei având în vedere că începând cu data de 1 ianuarie 2018 salariul de care beneficiază reclamanta conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referinţă sectorială.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În final, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la emiterea ordinului individual de stabilire a drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 463,5 RON în baza OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, ca rămas fără obiect, respectiv respingerea ca neîntemeiată a solicitării privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie şi cea referitoare la acordarea dobânzilor legale.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, fiind exercitat împotriva unei hotărâri definitive. De asemenea a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 14 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia solicitării de respingere a recursului ca inadmisibil, pe motiv că este exercitat împotriva unei hotărâri definitive, pronunţată în soluţionarea unui conflict de muncă, sentinţa civilă recurată fiind pronunţată în soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ, fiind supusă căi de atac a recursului prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, instanţa de control judiciar urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, constatând că, deşi recurenta-pârâtă a invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. argumentele de ordin critic formulate de aceasta cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând ca analiza să se facă din această perspectivă.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte reţine că, intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune rectificarea ordinului de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum şi obligarea la plata diferenţelor de drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Prima instanţă a admisă în parte acţiunea, obligând pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că pârâţii au formulat critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21.12.2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii". Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Aşadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) şi aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea constată că pârâtului Ministerul Justiţiei îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, şi s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

De asemenea, prin OMJ nr. 4821/C/27.11.2018, ţinând cont de OMJ nr. 2883/C/2018 s-a stabilit că, începând cu data de 09.04.2015 doamna A., consilier de probaţiune la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, grad profesional I, clasa de salarizare 81 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5-10 ani şi gradaţie 5), beneficiază de următoarele drepturi salariale: un salariu de bază de 5345 RON; un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 801 RON; un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 433 RON.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4821/C/27.11.2018, în aplicarea dispoziţiilor din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2883/C/19.07.2018, intimata-reclamantă beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite.

Ca atare, în contextul satisfacerii pretenţiilor deduse judecăţii, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit Ordinul nr. 542/C/2018 contestat în cauza pendinte, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referinţă mai mare decât cea solicitată prin acţiune şi acordată prin sentinţa recurată, iar obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 4821/C/27.11.2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de intimata-reclamantă, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar privind emiterea unui alt ordin de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtei Curtea de Apel Bucureşti obligaţia subsecventă de plată către intimata-reclamantă a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 şi cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, Înalta Curte urmează să menţină aceste dispoziţii, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare şi rămânerea fără obiect a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte recalcularea/plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plăţii efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte şi îndeplinirea acestor obligaţii.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalităţii actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptăţită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât şi din beneficiul nerealizat.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecinţă, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuşi emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului; va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită un ordin individual prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei, prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 463,5 începând cu data de 01.12.2015, ca rămas fără obiect; va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva aceleiaşi sentinţei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia recursului declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1555 din 23 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită un ordin individual prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei, prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 463,5 începând cu data de 01.12.2015, ca rămas fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva aceleiaşi sentinţei, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.