Suspension of execution of tax assessment: failure to establish well-justified case and imminent damage under Law 554/2004 despite pending annulment action

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 408/19.06.2015 de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere x/27.10.2014 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27/10/2014 emise de către MFP DGRFP Cluj Napoca AJFP Satu Mare - Activitatea de Inspecţie Fiscală, prin care s-au stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. obligaţii de plată în sumă de 3.804.462 RON reprezentând: 947.441 RON impozit pe profit, dobânzi de întârziere aferente 283.009 RON şi penalităţi de întârziere 130.423 RON si 1.667.967 RON TVA, dobânzi de întârziere aferente TVA în sumă de 545.988 RON şi penalităţi de întârziere aferente TVA în sumă de 229.634 RON.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 48 din data de 24 aprilie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării deciziei de impunere xnr. 658/27.10.2014, raportului de inspecţie fiscală nr. xnr. 558 din 27.10.2014 emise de către pârâtă, deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 408/19.06.2015 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată în sumă de 3.804.462 RON, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 48 din data de 24 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 215 Codul de procedură fiscală, raportat la art. 2 alin. (1) lit. s) şi t) şi art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Din dispoziţiile legale rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, persoana vătămată trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiţii, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, iar în materie fiscală - Codul de procedură fiscală impune potrivit dispoziţiilor art. 278 şi obligaţia consemnării unei cauţiuni, obligaţie îndeplinită în speţă de către reclamantă. În plus pentru ipoteza reglementată de art. 15 din Legea 554/2004 trebuie să existe pe rol acţiunea în anularea actului administrative a cărui suspendare se solicită (obligaţie la rândul ei îndeplinită).

1. Cu privire la impozitul pe profit stabilit suplimentar în sumă de 947.441 RON, aferent cheltuielilor în sumă de 6.700.608 RON, 74.245 RON, 38.342 RON, 10.505 RON şi 132.517 RON, precizează următoarele:

A. Referitor la cheltuielile în sumă de 6.700.608 RON compuse din suma de 3.261.237 RON în anul 2011, 1997.756 RON în anul 2012 şi 1.447.615 RON în anul 2013, înregistrate de reclamantă din facturi emise de către B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L., precizează că acestea s-au efectuat în mod real de către societatea recurentă iar, facturile emise de către aceste societăţi îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a putea fi considerate documente justificative din punct de vedere fiscal conform dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 republicată, privind Codul fiscal, prevederi care au fost ignorate de intimata-pârâtă la soluţionarea contestaţiei.

Consideră că motivele care au stat la baza deciziei atacate sunt simple supoziţii ale intimatei, potrivit căreia operaţiunile efectuate de către reclamantă în raporturile comerciale cu societăţile menţionate anterior sunt fictive şi nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumţia legală de care se bucură actele încheiate între reclamantă şi societăţile furnizoare, cărora le-a achitat aceste sume prin viramente bancare şi în baza unor facturi cu documente anexate, care îndeplinesc toate condiţiile legale.

Aşadar, chiar dacă factura nr. x/20.05.2011 în valoare de 100.000 RON, emisă de G. S.R.L. şi factura nr. x/19.04.2012 în valoare de 220.000 RON, emisă de D. S.R.L. au fost stornate de către reclamantă, deci acestea nu au mai fost înregistrate în contabilitate pentru deducerea ca şi cheltuială, efectul stornării fiind 0, prin urmare orice impozit stabilit în baza acestora este nelegal. De asemenea, consideră ca lipsită de relevanţă susţinerea intimatei potrivit căreia societăţile furnizoare B. S.R.L., D. S.R.L. şi F. S.R.L. nu au avut salariaţi şi, ca urmare a acestui fapt, nu puteau efectua prestările de servicii facturate către reclamantă şi, nici nu au putut fi identificate materialele de construcţii înscrise în facturile emise de C. S.R.L., atâta timp cât aceste societăţi i-au emis documente justificative din punct de vedere fiscal, în condiţii legale şi au executat lucrările contractate conform documentelor anexate, fiind mai puţin important cum au realizat aceste lucrări (poate încălcând legislaţia muncii prin prestarea serviciilor cu "angajaţi la negru") sau dacă şi-au înregistrat în contabilitate mărfurile livrate reclamantei. Răspunderea pentru modul în care societăţile menţionate mai sus şi-au îndeplinit aceste obligaţii revine în mod exclusiv acestora sau administratorilor lor şi, până la pronunţarea unei decizii definitive care să confirme susţinerile intimatei şi care să anuleze aceste acte, consideră că acestea rămân valabile din toate punctele de vedere.

B. Referitor la cheltuielile în sumă de 74.245 RON compuse din suma de 60.645 RON, 10.000 RON şi 3.600 RON, principala critică a intimatei cu privire la înregistrarea în contabilitate cu titlu de cheltuieli a acestor sume este legată de faptul că, facturile contestate sunt evidenţiate în copie şi nu în original.

Aşadar, este vorba de factura în valoare de 60.645 RON emisă de H. S.R.L., factura în valoare de 10.000 RON emisă de I. S.R.L. şi factura în valoare de 3.600 RON emisă de J. S.R.L..

Din motivarea deciziei atacate rezultă că intimata nu mai susţine că aceste cheltuieli în sumă de 74.245 RON nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal ci, doar datorită faptului că facturile sunt înregistrate în copie, nu în original, face deductibilitatea acestora să nu mai fie posibilă în baza textelor de lege invocate, cu toate că au fost prezentate organelor de control fiscal duplicatele acestora.

C. Referitor la cheltuielile în sumă de 38.342 RON rezultând din factura nr. x/ll. 08.2011 în valoare de 9.000 RON + TVA emisă de K. S.R.L. arată că în cazul acestui furnizor de servicii lucrările au fost efectuate pentru un alt subcontractor, factura emisă reclamantei fiind înregistrată în contabilitate urmând ca ulterior acest furnizor să emită o factură storno, lucru care nu s-a mai întâmplat, motiv pentru care consideră că şi această cheltuială este deductibilă deoarece aceasta a fost înregistrată în contabilitatea reclamantei, producând efecte fiscale şi, pe de altă parte, îndeplineşte toate condiţiile legale prevăzute de art. 21 din Legea nr. 571/2003 republicată.

În cazul facturii nr. x/28.10.2011 în valoare de 29.342 RON + TVA emisă de L. S.R.L., precizează că societatea reclamantă a încheiat un contract cu această societatea, aşa cum este confirmat şi de către intimată, şi are toate documentele anexate care îndeplinesc condiţiile pentru deducerea acestei sume din punct de vedere fiscal în condiţii legale.

D. Referitor la cheltuielile în sumă de 10.505 RON conform facturii nr. x/11.07.2011 emisă de M. S.R.L., reprezentând servicii turistice recurenta-reclamantă arată că, chiar dacă intimata a confirmat faptul că această cheltuială a fost efectuată în beneficiul administratorului, invocând prevederile art. 19 alin. (1) şi art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 republicată, în acelaşi timp concluzionează că în fapt acesta nu se încadrează în prevederile legale invocate anterior.

Consideră că intimata în mod arbitrar şi contrar legii a stabilit că această cheltuială nu este deductibilă fiscal în condiţiile în care administratorul societăţii a fost beneficiarul serviciilor facturate de societatea furnizoare, motiv pentru care susţine ca neîntemeiată aprecierea intimatei şi cu privire la această deducere.

E. Referitor la cheltuielile în sumă de 132.517 RON, reprezentând facturi de avans emise de N. S.R.L., consideră că este lipsit de relevanţă faptul că aceste facturi nu au fost achitate până la data de 31.03.2014 atât timp cât acestea au fost înregistrate în contabilitate şi reprezintă cheltuială deductibilă. Simpla eroare cu privire la înregistrarea eronată a acestor facturi, cum susţine intimata, nu este de natură să înlăture ca nedeductibilă această cheltuială, având în vedere prevederile art. 21 din Legea nr. 571/2003.

2. Referitor la TVA stabilită suplimentar în sumă de 1.667.967 RON compusă din suma de 1.821 RON, 16.955 RON, 1.608.146 RON, 9.203 RON, 31.804 RON şi 48 RON, arată următoarele:

A. În ceea ce priveşte suma de 16.955 RON, compusă din suma de 14.555 RON, aferenta facturii nr. x/04.02.2011 în valoare de 75.200 RON emisă de H. S.R.L. şi suma de 2.400 RON aferentă facturii nr. x/02.05.2012 emisă de I. S.R.L., principala critică a intimatei se referă la faptul că cele două facturi au fost înregistrate în evidentele contabile, în copie, acesta fiind motivul pentru care sumele de mai sus nu sunt acceptate la deducere, cu toate că s-a făcut abstracţie de faptul că au fost prezentate duplicatele acestora, transmise de societăţile furnizoare, ceea ce nu contravine textelor de lege invocate de către intimată, condiţii în care consideră că decizia organului de control este netemeinică şi nelegală.

Cu privire la critica intimatei referitoare la faptul că la momentul emiteri facturii, I. S.R.L. era inactivă, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative, consideră că o astfel de susţinere nu poate fi primită atât timp cât nu există nici o prevedere legală prin care să incumbe contribuabilului o obligaţie, de a efectua demersuri de verificare a stării fiscale a furnizorului ca activ sau inactiv.

Aşadar, singura condiţie sub care acest principiu ar putea fi înlăturat este ca reclamanta să fi avut cunoştinţă de faptul că furnizorul comite o nelegalitate şi să continue relaţia comercială cu acesta, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

În cauza C438/09 Dankowsk CJUE arată că atunci când un contribuabil nu este înregistrat în scopuri de TVA, dar facturează cu TVA, nu poate fi anulat dreptul de deducere al contribuabilului care primeşte astfel de bunuri, iar organul fiscal este obligat să-i acorde în condiţiile în care operaţiunea în sine este taxabilă.

B. Cu privire la realitatea operaţiunilor înscrise în facturile emise de către B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L., precizează că potrivit documentelor depuse în probaţiune, societatea reclamantă şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale în ceea ce priveşte deducerea acestei sume în sensul că în momentul în care a înregistrat facturile a achitat şi TVA-ul aferent, întârzierile fiind de 2-3 zile dar cu finalitatea achitării TVA-ului aferent acestor operaţiunii indicate în decizia de impunere.

Pe de altă parte, facturile emise îndeplinesc condiţiile art. 155 din Legea nr. 571/2003 republicată şi au anexate situaţii de lucrări, fapt care confirmă susţinerile reclamantei în ceea ce priveşte realitatea executării serviciilor prestate, fiind considerate cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal, atât în ceea ce priveşte impozitul pe profit, cât şi în ceea ce priveşte TVA-ul.

C. Referitor la suma de 9.203 RON reprezentând TVA dedus în baza facturilor emise de către K. S.R.L. şi L. S.R.L., consideră că intimata-pârâtă în mod nelegal a ignorat existenţa contractului încheiat de reclamantă cu L. S.R.L. şi dovada că a achitat contravaloarea acestuia şi, de asemenea, contractul încheiat cu K. S.R.L., aşa cum rezultă din documentele anexate, motiv pentru care consideră că şi cu privire la aceste sume şi-a exercitat în mod temeinic şi legal dreptul de deducere TVA, aceste acte fiind în contradicţie cu motivele şi dispoziţiile legale invocate de către intimată.

D. În ceea ce priveşte suma de 31.804: RON, reprezentând TVA aferent facturii emise de către N. S.R.L., consideră ca lipsită de relevanţă susţinerea intimatei şi faptul că aceste facturi nu au fost achitate atât timp cât acestea au fost înregistrate în contabilitate generează în mod automat obligaţii de plată aferente către bugetul de stat şi ca atare reprezintă cheltuială deductibilă.

E. Cu privire la suma de 48 RON, reprezentând TVA aferent facturii în valoare de 200 RON emise de O. S.R.L., având ca obiect un bec pentru un utilaj, precizează că acest furnizor i-a emis factura cu TVA, ca atare deducerea s-a realizat conform dispoziţiilor legale.

Cu privire la dobânzile de întârziere de aferente şi penalităţi de întârziere, consideră că, raportat la faptul că stabilirea acestor obligaţii aferente atât impozitului pe profit cât şi taxei pe valoarea adăugată reprezintă o măsură accesorie în raport cu debitul imputat de către intimată şi, având în vedere că a contestat existenţa obligaţiei de plată principale consideră că în această situaţie nu se datorează nici dobânzile de întârziere aferente, drept pentru care solicită anularea acestora.

Aşadar, cu privire la toate operaţiunile menţionate mai sus, organul de control fiscal a emis decizia de impunere atacată dar în acelaşi timp nu poate proba caracterul fictiv al prestărilor de servicii, doar il bănuieşte, oferind ipoteze la alegere, ba faptul că aceste lucrări au fost executate de angajaţii contestatoarei, ba că au fost executate de lucrători fără contract de muncă, în condiţiile în care contestatoarea îşi justifică deducerea de TVA şi executarea acestor prestări de servicii cu contracte, situaţii de lucrări şi facturi fiscale care îndeplinesc toate condiţiile legale în ceea ce prevede deducerea de contestatoare a sumei reprezentând TVA.

Totodată potrivit ordonanţei de clasare după începerea urmăririi penale emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în dosar nr. x/2014 s-a constatat că:

- în cazul relaţiilor comerciale avute cu S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. cu S.C. P. S.R.L., S.C. Q.... etc., concomitent cu realitatea relaţiilor comerciale avute de S.C. A. S.R.L. cu S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., S.C. A. S.R.L. şi-a înregistrat în contabilitate operaţiunile comerciale derulate cu aceştia, mărfurile menţionate în facturi au fost livrate efectiv iar serviciile au fost prestate de către D. S.R.L.. Această stare de fapt, care beneficiază de autoritate de lucru judecat, se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor R. şi S., ultimul recunoscând că a folosit în contractele de subantepriză forţa de muncă fără a încheia contracte de muncă pe care să le înregistreze la ITM.

- o situaţie similară este şi în cazul relaţiei comerciale dintre A. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., autoritatea de lucru judecat fiind stabilită prin sentinţa penală nr. ll345/10:i/2013 a Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă.

- raportat la constatările organelor de urmărire penală din judeţul Mehedinţi şi de probele administrate, situaţie identică s-a regăsit şi în cazul relaţiei comerciale între A. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., în sensul în care, cele 13 facturi fiscale înregistrate în contabilitatea A. S.R.L., reprezentând prestări servicii, efectul fiscal cauzator de prejudicii bugetului de stat fiind localizate la S.C. E. S.R.L., administratorul acestei societăţi inculpatul S. recunoscând în declaraţia sa din data de 10.12.2018, dată Ia Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Satu Mare că a efectuat prestări servicii constând în asigurarea forţei de muncă necalificată, în afara cadrului legal, prezenţa inculpatului S. şi a muncitorilor săi pe şantierul S.C. A. S.R.L. a fost confirmată şi de către inculpatul T. şi de martorii U. şi V..

- potrivit procesului-verbal de control nr. x/28.10.2014, întocmit de AJFP Satu mare, în perioada martie 2011- martie 2012, R., administratorul S.C. A. S.R.L., ar fi înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 6 facturi fiscale în valoare de 111.600 RON emise de S.C. G. S.R.L., reprezentând achiziţie fictivă de prestări servicii. Constatarea organelor fiscale din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv audierea inculpaţilor W.

R. şi T., înscrisuri şi răspunsuri ale ITM Botoşani, rezultă cu certitudine că lucrările efectuate de către G. S.R.L. către S.C. A. S.R.L. au fost efectuate. Astfel încasările G. S.R.L., au fost evidenţiate în contabilitate, iar societatea avea în perioada 2011-2012 un număr de 29 de angajaţi. Nu în ultimul rând, din audierea inculpatului T., procurorul şi-a format convingerea cu privire Ia seriozitatea acestuia şi a faptului că a executat lucrările de construcţii contractate de la S.C. A. S.R.L..

- potrivit aceluiaşi proces-verbal de control nr. x/28.10.2014 al AJFP Satu Mare, în cursul lunii martie 2011, inculpatul R., administrator al S.C. A. S.R.L., ar fi înregistrat în contabilitatea societăţii factura fiscală nr. x/31.03.2014 în valoare de 387.655 RON emisă de S.C. F. S.R.L., reprezentând achiziţia fictivă de prestări servicii. Din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv audierea inculpatului R. care se coroborează cu declaraţiile martorilor U. şi V., rezultă contrar concluziei formulate de AJFP Satu Mare, că deşi S.C. F. S.R.L., nu avut angajaţi, lucrările angajate au fost efectuate cu forţă de muncă la negru. Edificatoare în acest sens sunt declaraţiile martorilor U. şi V., care au declarat că Ia începutul anului 2011, numitul X., fratele inculpatului Y. administrator scriptic) al S.C. F. S.R.L. a racolat forţa de muncă din satele din judeţul Iaşi, pentru diferite lucrări necalificate pe şantierele din România. Martorii mai sus menţionaţi relatează că împreună cu aproximativ 40-50 persoane au desfăşurat muncă necalificată la poduri şi la montat rigole în zona localităţii Baru Mare din judeţul Hunedoara.

- cu privire la 9 acte materiale (SC A.-D. S.R.L. şi S.C. A.-C. SRL) se constată, raportat la rechizitoriile parchetului de pe lângă tribunalul Mehedinţi şi a soluţiilor de condamnare că în cauză există autoritate de lucru judecat, urmând ca pentru aceste 9 acte materiale ale infracţiunii de evaziune fiscală să se dispună clasarea cauzei. Analizând cele 20 de acte materiale ale infracţiunii de evaziune fiscală izvorâte din relaţia S.C. A. S.R.L. cu E. S.R.L., după administrarea întregului probatoriu, procurorul şi-a format convingerea că faptele imputate de AJFP Satu Mare inculpatului R. nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, mai precis nu s-a depăşit bariera unui dubiu rezonabil ca în cauză am fi în prezenţa unor fapte de natură penală. Analizând actele materiale ale infracţiunii de evaziune fiscală izvorâte din relaţia S.C. A. S.R.L. şi societăţile mai sus menţionate, procurorul şi-a format convingerea că faptele imputate de AJFP Satu Mare administratorului S.C. A. S.R.L., nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, mai precis nu s-a depăşit bariera unui dubiu rezonabil că în cauză s-ar afla în prezenţa unor fapte de natură penală.

În final, recurenta-reclamantă consideră că argumentele expuse în acţiunea în contencios administrativ dovedesc cu desăvârşire caracterul nelegal al deciziei de impunere, a actelor administrative contestate, cazul bine justificat, aspectele de fapt şi de drept care ridică o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative prin care s-au stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. obligaţiile fiscale mai sus indicate.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 408/19.06.2015 de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere x/27.10.2014 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27/10/2014 emise de către MFP DGRFP Cluj Napoca AJFP Satu Mare - Activitatea de Inspecţie Fiscală, prin care s-au stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. obligaţii de plată în sumă de 3.804.462 RON reprezentând: 947.441 RON impozit pe profit, dobânzi de întârziere aferente 283.009 RON şi penalităţi de întârziere 130.423 RON si 1.667.967 RON TVA, dobânzi de întârziere aferente TVA în sumă de 545.988 RON şi penalităţi de întârziere aferente TVA în sumă de 229.634 RON.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că singurul act susceptibil de a fi suspendat întrucât reprezintă titlu de creanţă şi poate sta la baza unei executări a creanţei sus indicate este decizia de impunere x/27.10.2014, însă în speţă nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere că în raport de argumentele de fapt şi de drept folosite de părţile implicate în raportul juridic, instanţa are posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc explicit toate susţinerile invocate de ambele părţi în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat, întrucât instanţa nu are obligaţia să reia punctual şi întocmai în forma în care au fost expuse toate susţinerile părţilor, ci are obligaţia să expună raţionamentul judiciar şi să înlăture explicit ori implicit acele argumente care nu corespund acestui raţionament, răspunsurile la aceste susţineri putând să se regăsească în argumentaţia juridică din cuprinsul considerentelor, fie să rezulte în mod logic prin raportare la raţionamentul judiciar reţinut de instanţă ca fiind valabil în raportul juridic dedus judecăţii.

Cu privire la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte verificând legalitatea hotărârii atacate din această perspectivă, constată că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de textul de lege sus-citat având în vedere că pentru soluţionarea cererii a fost îndeplinită obligaţia consemnării unei cauţiunii, precum şi faptul că pe rolul instanţei de judecată există înregistrată o acţiune în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Într-adevăr, din verificările efectuate în sistemul Ecris s-a constatat că recurenta-reclamantă a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere x/27.10.2014, a Raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei nr. 408/19.06.2015 de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, iar prin sentinţa civilă nr. 65 din data de 12 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R L. societate în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă invocă motive ce ţin de fondul cauzei, argumente ce au fost analizate în cadrul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, însă în cauza de faţă aceste argumente nu pot fi analizare având în vedere că suspendarea executării actului administrativ poate interveni în cazuri bine justificate ce presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fără o analiză pe fond a situaţiei de fapt.

În acest context, Înalta Curte reţine pe de o parte că recurenta-reclamantă nu prezintă critici concrete din care să rezulte că prima instanţă ar fi dat o interpretare greşită normelor de drept material, iar pe de altă parte că, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa legalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumţia de legalitate ataşată actului administrativ, până la soluţionarea recursului.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A.-prin administrator judiciar Z. împotriva sentinţei nr. 48 din 24 aprilie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.