Time-barred administrative appeal: procedural lapse and nullity of late filing in public funding irregularity disputes
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as time-barred, thereby upholding the lower court's judgment which had annulled the administrative decision and the underlying minutes regarding the establishment of budgetary claims. The dispute concerned a public entity's challenge against an intermediary body's refusal to overturn a finding of irregularities and the associated financial sanctions under a national operational program for human resources. The Court's decisive reasoning relied on procedural law, specifically applying the 15-day statutory appeal period for first-instance judgments in administrative litigation; because the appeal was registered one day after the calculated deadline, the Court applied the doctrine of procedural lapse (decădere) and nullity of acts performed out of time, as mandated by the relevant civil procedure and administrative litigation codes, without examining the merits of the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 182 alin. (1) din C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 185 alin. (1) din C. proc. civ; Time-barred administrative appeal: procedural lapse and nullity of late filing in public funding irregularity disputes: The dispute concerned a public entity's challenge against an intermediary body's refusal to overturn a finding of irregularities and the associated financial sanctions under a national operational program for human resources. The Court's decisive reasoning relied on procedural law, specifically applying the 15-day statutory appeal period for first-instance judgments in administrative litigation; because the appeal was registered one day after the calculated deadline, the Court applied the doctrine of procedural lapse (decădere) and nullity of acts performed out of time, as mandated by the relevant civil procedure and administrative litigation codes, without examining the merits of the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the main ground for dismissing the appeal as time-barred by applying the sanction of procedural lapse due to the expiration of the legal deadline.
Procedural rule cited in conjunction with the lapse provision to formally reject the appeal filed after the statutory period.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Academia Română, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman, a solicitat: anularea procesului-verbal OIPOSDRU -MENCS nr. x/08.09.2016 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă; anularea deciziei OIPOSDRU - MENCS nr. x/24.11.2016 de respingere a contestaţiei administrative formulate împotriva procesului-verbal anterior menţionat; cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4634 din 28 noiembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:
- A admis acţiunea formulată de reclamanta Academia Română, cu sediul în sector 1, Bucureşti, Calea x, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale prin Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman, cu sediul în sector 1, Bucureşti, str. x.
- a anulat decizia OIPOSDRU - MENCS nr. x/24.11.2016 de respingere a contestaţiei administrative şi procesul-verbal OIPOSDRU - MENCS nr. x/08.09.2016 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă.
- a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
1. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 4634 din 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din Cadrul Ministerului Educaţiei criticând-o pentru nelegalitate şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea cererii ca neîntemeiată.
2. Apărările formulate de intimată
Intimata-reclamantă Academia Română a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei civile nr. 4634 din 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs asupra excepţiei tardivităţii
Examinând cu prioritate excepţia invocată, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".
În aceste condiţii, sentinţa civilă nr. 4634 din 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, calea de atac trebuind să respecte termenul de declarare sus-menţionat.
Termenul prevăzut de dispoziţia legală anterior citată, fiind unul procedural, se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pe zile libere, fără a se lua în calcul ziua de la care acesta începe şi nici ziua când acesta se împlineşte.
Din verificarea actelor dosarului de fond, se constată că sentinţa recurată a fost comunicată reclamantei la data de 7 septembrie 2018 conform dovezii de comunicare aflate la dosar fond volumul II, iar cererea de recurs a fost înregistrată conform ştampilei oficiului poştal aplicate pe plicul de corespondenţă la data de 25 septembrie 2018 cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împlinit la data de 24 septembrie 2018.
Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
Aşadar, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Întrucât recurenta a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal şi nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, în cauză operează sancţiunea decăderii, iar Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din Cadrul Ministerului Educaţiei, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din Cadrul Ministerului Educaţiei împotriva sentinţei civile nr. 4634 din 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.