Inadequate judicial reasoning on compensation claims under the Insurer’s Guarantee Fund

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.12.2017 reclamantul A., titular al cererii de plată nr. x/20.03.2017, adresată către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor contestaţie împotriva Deciziei nr. 11213 din data 15.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei să dispună admiterea contestaţiei, anularea, în parte, a deciziei ca nelegală şi netemeinică şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de plată a despăgubirilor în cuantum de 450.000 RON solicitate în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015, coroborat cu sentinţa civilă nr. 6407/14.10.2016, dată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, împotriva societăţii S.C. B. S.A., ce a dispus plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în cuantum de: 150.000 euro despăgubiri morale în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plăţii; 2.914,29 RON cheltuieli medicale; 22.608 RON pierdere de venit; 942 RON pe lună cu titlu de prestaţie periodică începând cu data de 01.03.2016 până la data împlinirii vârstei de pensionare; plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi calculate asupra sumelor mai sus menţionate începând din 04.06.2014 până la data plăţii. De asemenea, s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2989 din 22 iunie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul A., cu domiciliul ales la cabinet avocat C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu sediul în Bucureşti.

Anulează, în parte, decizia contestată nr. 11213/15.11.2017.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei totale de 250.000 RON daune morale.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei contestate privind daunele materiale.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. ".

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat reclamantul A. şi pârâtul Fondul de garantare a asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate.

Reclamantul A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Reclamanta a susţinut, în esenţă, că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu încălcarea efectelor autorităţii de lucru judecat ale sentinţei provizorii nr. 6407/14.10.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Astfel, instanţa de fond nu a făcut dovada verificării situaţiei de fapt şi a probelor din dosar, respectiv a despăgubilor stabilite prin Decizia nr. 11213/15.11.2017 emisă de Fondul de garantare a asiguraţilor. Mai mult, aceasta a unit cele două cereri de despăgubiri formulate de victimă pentru care s-au deschis două dosare administrative de către Fondul de garantare a asiguraţilor şi a majorat cuantumul despăgubirilor, nu prin prisma considerentelor sentinţei menţionate, ci prin judecarea în ansamblu, inclusiv a cererii de plată după amputarea piciorului, cerere ce nu privea prezentul dosar.

De pe altă parte, arată recurentul, instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia nu pe restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială a victimei ori raportat la prejudiciile foarte grave cauzate integrităţii sale, ci s-a limitat la analizarea deciziei FGA, doar din perspectiva unor principii generale, fără a individualiza, în niciun fel, hotărârea pronunţată.

Instanţa de fond a aplicat greşit şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului unit s.a., principiul reparării integrale a prejudiciului instituit de art. 1385 C. civ., dispoziţiile art. 49 pct. 2 din Normele de aplicarea ale Ordinului nr. 14/2011 şi art. 21 din cadrul Normei ASF nr. 16/2015.

Pârâtul Fondul de garantare a asiguraţilor prin cererea de recurs formulat a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei cu consecinţa menţinerii Deciziei nr. 11213/15.11.2017 emisă de Fondul de garantare a asiguraţilor.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul - reclamant A. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de Fondul de garantare a asiguraţilor, pentru nemotivare, iar, pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A. ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentului, reţine caracterul nesistematizat şi nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate.

Ori, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul indicând în mod formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a formula nicio critică (de nelegalitate) sentinţei atacate, dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce priveşte fondul cauzei, situaţia de fapt şi generalităţi referitoare la rolul şi atribuţiile Fondul de garantare a asiguraţilor.

Astfel, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate de reclamantul A., a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu contestaţia împotriva Deciziei nr. 11213/15.11.2017 emisă de Fondul de garantare a asiguraţilor solicitând admiterea acesteia, anularea, în parte, a deciziei menţionate şi admiterea cererii de plată a despăgubirilor în cuantum de 450.000 RON solicitate în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 coroborată cu sentinţa civilă nr. 6407/14.10.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul x/2016

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., a anulat, în parte, decizia contestată nr. 11213/15.11.2017, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei totale de 250.000 RON daune morale, a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei contestate privind daunele materiale şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată, motiv pentru care reclamantul a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Potrivit motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este întemeiat, prin prisma faptului că soluţia pronunţată de instanţa de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază faţă de cererea de plată nr. x/20.03.2017 soluţionată prin Decizia nr. 11213 din data de 15.11.2017 a Fondul de garantare a asiguraţilor.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susţine şi justifica soluţia adoptată.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii. Astfel, instanţa de fond a analizat solicitarea de plată a despăgubirilor raportându-se la ambele cereri de plată formulate de către reclamant, fără a avea în vedere că aspectul amputării piciorului a intervenit ulterior pronunţării sentinţei menţionate şi fără să verifice situaţia supusă evaluării şi probele din dosar, raportat la care s-a formulat cererea de plată menţionată în precedent.

Cererea de plată înregistrată sub nr. x din 12 aprilie 2017 şi care la se raportează instanţa de fond în fundamentarea raţionamentului juridic nu a fost soluţionată.

Într-adevăr, conformându-se dispoziţiilor instanţei de fond Fondul de garantare a asiguraţilor a depus în setul de înscrisuri ce ar fi trebuit să vizeze cererea de plată nr. x/20.03.2017 soluţionată prin Decizia nr. 11213 din data de 15.11.2017 şi cererea de plată nr. x din 12 aprilie 2017 .

În acest sens, deşi, în cadrul criticilor privind nelegalitatea actului administrativ contestat, reclamantul aduce argumente de fapt şi de drept de natură a demonstra temeinicia pretenţiilor sale, prima instanţă nu a justificat raţiunile şi argumentele pentru care pretenţiile şi apărările reclamantului au fost înlăturate sau nu au format convingerea judecătorului fondului.

Înalta Curte reţine că, deşi prin acţiunea introductivă, reclamantul a formulat critici punctuale împotriva deciziei de soluţionare a cererii de plată şi a motivelor pe care aceasta a fost întemeiată, susţinând că intimatul a refuzat să se conformeze sentinţei civile nr. 6407/14.10.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, instanţa de fond a omis să analizeze aceste critici, în condiţiile în care depunerea cererii de plată de către reclamant menţionată a fost confirmată prin emiterea deciziei de soluţionare nr. 11213/15.11.2017.

În acelaşi sens, Înalta Curte arată că, faţă de celelalte pretenţii ale reclamantului, instanţa de fond s-a limitat la a reţine că: "nu pot fi primite nici celelalte pretenţii ale reclamantului legate de pierderea de venit, plata prestaţiei periodice şi penalităţile de întârziere, pretenţii indicate în cerere, dar relativ la care în cuvântul pe fond nu au fost făcute dezvoltări, în speţă hotărârea judecătorească invocată nefiind definitivă, nedevenind deci incidente dispoziţiile art. 430 noul C. proc. civ..".

Concluzionând de această manieră, instanţa de fond nu a motivat în niciun fel pretenţiile reclamantului vizând pierderea de venit, plata prestaţiei periodice şi penalităţile de întârziere, nu a stabilit toate împrejurările de fapt relevante în cauză şi nu a luat în considerare toate elementele necesare stabilirii despăgubirilor, astfel încât să asigure potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului o proporţionalitate rezonabilă între prejudiciul suferit şi intensitatea şi gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite.

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Jurisprudenţa instanţei europene de contencios a drepturilor omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat pe deplin, decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le evalua pertinenţa.

Or, în virtutea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 Curtea Europeană a Drepturilor Omului care consacră principiul dreptului la un proces echitabil, instanţa era datoare să analizeze şi să ofere un răspuns tuturor susţinerilor în fapt şi în drept ale reclamanţilor.

Examinarea hotărârii recurate se face în funcţie de motivele de fapt şi de drept avute în vedere de prima instanţă, motive ce trebuie să fie în concordanţă cu probatoriul administrat şi argumentele expuse de părţile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanţa de recurs se află în imposibilitatea analizării legalităţii soluţiei adoptate.

În atare condiţii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentinţa primei instanţe şi va dispune trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, spre rejudecare, urmând ca judecătorul fondului să procedeze la o examinare amănunţită a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, urmând a fi verificate în mod real şi efectiv toate argumentele reclamantului în cercetarea legalităţii, în limitele învestirii instanţei competente.

Cu acest prilej, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt ale cauzei, instanţa de fond va aprecia, asupra necesităţii şi oportunităţii reevaluării cuantumului daunelor morale acordate, făcând aplicarea principiului non reformatio in peius, consacrat de dispoziţiile art. 481, respectiv art. 502 C. proc. civ., în sensul că se va porni în analiză de la cuantumul daunelor morale de 250.000 RON, deja acordate în primul ciclu procesual.

Principiul neagravării în propria cale de atac a situaţiei rezultate din hotărârea atacată reprezintă o componentă esenţială a dreptului la apărare, pentru că acest risc ar înrăutăţirii, ar contrabalansa sau ar anihila intenţia părţii interesate de a supune cenzurii instanţelor superioare hotărârile considerate nelegale sau netemeinice.

Conform precizărilor judicioase făcute în doctrină, principiul non reformatio in peius trebuie respectat nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci şi cu ocazia rejudecării după admiterea apelului/recursului.

Prin urmare, fiind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va lăsa neanalizat motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele reliefate de către recurentul-reclamant în cadrul criticilor subsumate acestui temei de drept al căii de atac declarate în cauză urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării acţiunii de către prima instanţă.

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2989 din 22 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2989 din 22 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2989 din 22 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.