Validity of positive res judicata effect against normative administrative acts and requirement for substantive examination

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.11.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

Anularea în tot a Ordinului nr. 2336/19.07.2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului, emis de Ministerul Finanţelor Publice şi publicat în Monitorul Oficial nr. 523/25.07.2011 în temeiul art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Obligarea Ministerului Finanţelor Publice la repararea pagubei ce i-a fost creată în calitatea sa de creditor al datornicului Ministerul Afacerilor Interne în dosarul de executare silită nr. x/2015, înregistrat la B.E.J. B., aflat în imposibilitatea de a-i recupera creanţa certă, lichidă şi exigibilă de la debitor ca urmare a folosirii cu titlu de impunitate a prevederilor Ordinului nr. 2336/19.07.2011, respectiv să fie obligat la plata sumei de 77.318,95 RON, debitul ce constituie obiectul dosarului de executare, 20.000 RON cu titlu de daune materiale pentru nefolosinţa sumelor de bani cuvenite în paralel cu plata ratelor, comisioanelor şi dobânzilor creditelor bancare pe care a fost obligat să le contracteze, 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

Suspendarea Ordinului nr. 2336/19.07.2011 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea hotărârii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2777 din 13 iunie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2777 din 13 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., invocând motive de nelegalitate ale sentinţei, fără a le încadra în drept.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond, în mod greşit şi cu încălcarea normelor interne în referire la convenţiile şi tratatele la care România este parte, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. privind efectele lucrului judecat, respectiv faptul că problema dezlegată de către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 5235/14.03.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011 se impune în acest proces, deşi nu prezintă tripla identitate cu primul, are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior şi nu mai poate fi contrazis.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25.10.2018, intimatul-pârât Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speţă, chestiunea statuării, de către prima instanţă, a unei puteri de lucru judecat în raport de o hotărâre pronunţată anterior, va fi cercetată potrivit dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ, vizând anularea Ordinului nr. 2336/19.07.2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului şi obligarea Ministerului Finanţelor Publice la repararea pagubei ce i-a fost creată în calitatea sa de creditor al datornicului Ministerul Afacerilor Interne în dosarul de executare silită nr. x/2015, înregistrat la B.E.J. B., instanţa de fond a reţinut că aspectul litigios are legătură cu problema dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 5235 din data de 14 mai 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2011 şi chiar dacă nu prezintă triplă identitate, ca efect al puterii de lucru judecat, nu mai poate fi contrazis.

Înainte de a proceda la analiza criticilor evocate, Înalta Curte aminteşte că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două aspecte. Pe de o parte, există efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acţiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pe de altă parte, există şi efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. După cum reiese din aceste prevederi legale, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluţiei anterioare (dacă este sau nu corectă).

În speţa de faţă, instanţa constatând efectul pozitiv al lucrului judecat, reprezentat prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2011, cu referire la Decizia nr. 5235/14 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţine că cele în mod definitiv dezlegate în pricina anterior citată nu mai pot fi repuse în discuţie în prezentul dosar, ci se impun a fi luate în considerare ca atare. Astfel, instanţa de fond a apreciat că "în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 431 din C. proc. civ. atât în ceea ce priveşte calitatea ministerului pârât de parte, cât şi în privinţa cauzei şi în mod evident, a obiectului dedus judecăţii care vizează anularea aceluiaşi Ordin. De altfel, în legătură cu identitatea cauzei, Curtea observă că reclamantul a pornit de la aceeaşi cauză şi a formulat aceleaşi critici de nelegalitate ca şi reclamanţii din dosarul nr. x/2011 al Curţii de apel Bucureşti în care, este adevărat, că în faţa primei instanţe au avut câştig de cauză.".

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, pronunţând o soluţie întemeiată exclusiv pe puterea de lucru judecat raportată doar la hotărârea judecătorească anterior menţionată, a făcut o aplicare eronată asupra regulilor de drept incidente în dezlegarea pricinii, prezumţia efectului pozitiv al lucrului judecat fiind necesară a fi avută în vedere, la formarea raţionamentului logico-juridic al judecătorului cauzei, în contextul coroborării sale cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv decizia citată.

Întrucât considerentele sentinţei recurate în cauză au privit exclusiv valorificarea acestei prezumţii a puterii de lucru judecat, reţine instanţa de control judiciar că prima instanţă nu a desăvârşit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, fapt ce impune casarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi examinată cauza în raport de întreg ansamblul probator administrat în faza judecăţii la fond.

Totodată, Înalta Curte arată că se impune analizarea de către instanţa de fond şi a aspectelor vizând întinderea efectelor juridice pe care le produc actele administrative în funcţie de specificul acestora, respectiv de acte administrative cu caracter normativ sau acte administrative cu caracter individual, prin raportare la natura actului administrativ a cărui anulare se solicită.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2777 din 13 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2777 din 13 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.