Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2330/2021 AI generated

Contribution percentage and consumption data order is individual act; legality challenge quashed and remanded for retrial.

Case Number Decizia nr. 2330/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) allowed the plaintiff's appeal, quashed the Court of Appeal Bucharest's judgment (which had dismissed the action as unfounded), and remanded the case to the same court for retrial, thereby ruling in favor of the plaintiff on the procedural issue. The underlying dispute concerned a challenge by a pharmaceutical market authorization holder to a communication from the National Health Insurance House (CNAS) setting the quarterly contribution percentage "p" (14.91%) and individual consumption data for Q3 2016, which the plaintiff sought to annul in administrative proceedings. The decisive legal basis was that the contested order (approving the percentage and consumption data) constituted an individual administrative act under Art. 2(1)(c) of Law No. 554/2004, not a normative act or mere administrative operation, so the lower court erred in rejecting as inadmissible the plaintiff's incidental legality challenge under Art. 4 of that law; the High Court further held that examining the legality exception requires taking and analyzing evidence incompatible with the appeal stage, leaving the remaining substantive criticisms unexamined for the retrial.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ; Contribution percentage and consumption data order is individual act; legality challenge quashed and remanded for retrial: The underlying dispute concerned a challenge by a pharmaceutical market authorization holder to a communication from the National Health Insurance House (CNAS) setting the quarterly contribution percentage "p" (14.91%) and individual consumption data for Q3 2016, which the plaintiff sought to annul in administrative proceedings. The decisive legal basis was that the contested order (approving the percentage and consumption data) constituted an individual administrative act under Art. 2(1)(c) of Law No. 554/2004, not a normative act or mere administrative operation, so the lower court erred in rejecting as inadmissible the plaintiff's incidental legality challenge under Art. 4 of that law; the High Court further held that examining the legality exception requires taking and analyzing evidence incompatible with the appeal stage, leaving the remaining substantive criticisms unexamined for the retrial.

Keywords

AI generated
fiscal law procedural orders health insurance incidental proceedings taking of evidence contribution

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Main ground for admitting the appeal and annulling the lower court's decision.
art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011
Or, arată recurenta, Ordinul contestat are natura unui act administrativ cu caracter individual deoarece, pe de o parte, se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, respectiv deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă potrivit art. 1 din O.U.G.
art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011
890/27.10.2017 emis de pârâtul Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost aprobat procentul "p" egal cu 14,91 prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, în baza căruia se calculează contribuţia trimestrială aferentă trim.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
Înalta Curte, având în vedere definiţia actului administrativ dată în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că prin ordinul contestat este stabilit procentul "p" prevăzut de art.
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
criticând-o pentru nelegalitate şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin.
art. 496 C. proc. civ
Procedural rule applied in the dispositive for the appeal decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Main ground for admitting the appeal and annulling the lower court's decision.

Art. 496 C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive for the appeal decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.02.2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Adresei nr. x/27.10.2016 emise de CNAS, atât cu privire la valoarea procentului "p" cât şi cu privire la consumul individual al DAPP în Trimestrul III 2016 comunicat prin aceasta adresă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3663 din 12 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 3663 din 12 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei de nelegalitate invocate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului, în esenţă, recurenta a susţinut următoarele:

- hotărârea recurată este nelegală faţă de împrejurarea că instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată, considerând că actul administrativ contestat, Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 890/27.10.2017 are caracter normativ, nu individual. Or, arată recurenta, Ordinul contestat are natura unui act administrativ cu caracter individual deoarece, pe de o parte, se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, respectiv deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, iar pe de altă parte, acesta nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României. Totodată, recurenta solicită ca în ipoteza în care instanţa de control judiciar va proceda la rejudecarea cauzei, în ceea ce priveşte fondul excepţiei, să aibă în vedere motivele invocate în faţa instanţei de fond.

- hotărârea recurată a fost dată cu nesocotirea cerinţelor de motivare a actului administrativ contestat, documentele comunicate de către CNAS nefiind validate de către casele naţionale de asigurări de sănătate, certificate prin semnătură electronică astfel cum stabilesc dispoziţiile H.G. nr. 161/2016 la art. 194. Pe de altă parte, transmiterea unui consum centralizat de medicamente înregistrat în sistemul de asigurări sociale de sănătate fără a permite verificarea realităţii informaţiilor pe baza cărora a fost stabilit acesta, şi exonerarea instituţiei emitente de orice obligaţie relativă la emiterea actului administrativ, în condiţiile în care este singura cale expres prevăzută de lege de contestare a actului, reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului de contestare, precum şi a tuturor principiilor aplicabile în cauză: justeţea impunerii, certitudinea impunerii, proporţionalitatea şi realitatea impunerii.

- în mod greşit, instanţa de fond a respins motivul privind caracterul excesiv al contribuţiei ca efect al calculării acesteia nu asupra veniturilor efective ale subscrisei ci asupra unei sume care include adaosurile entităţilor de pe lanţul de distribuţie;

- instanţa de fond, în mod greşit, a respins motivul privind netransparenţa determinării datelor comunicate de CNAS şi a înlăturat motivul de nelegalitate referitor la discrepanţa dintre vânzările recurentei şi consumurile comunicate de CNAS.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 16.02.2018, intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului recurentei-reclamante ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea recursului prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Critica reclamantei S.C. A. S.R.L. vizând soluţia instanţei de fond de admiterea a excepţiei de inadmisibilitate privind excepţia de nelegalitate a Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 890/27.10.2017 şi respingerea acesteia ca inadmisibilă este întemeiată.

Astfel, prin Ordinul nr. 890/27.10.2017 emis de pârâtul Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost aprobat procentul "p" egal cu 14,91 prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, în baza căruia se calculează contribuţia trimestrială aferentă trim. III 2016 datorată de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora calcula după formula "p" = (CTt - BAt)/CTtx100, unde:

- CTt = 1.780.501.575,98 RON (fără TVA) reprezentând consumul total de medicamente pentru trim. III 2016, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

- BAt = 1.515 milioane RON (fără TVA) reprezentând bugetul trimestrial aferent medicamentelor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, prevăzut de O.G. nr. 17/2012 şi de O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin acelaşi ordin s-a aprobat transmiterea către deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora a consumului centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate raportat la valoarea de 1.940.746.717,82 RON, această valoare reprezentând consumul total de medicamente suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate, aferent trim. III 2016.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii invocată de pârâtă, motivată de împrejurarea că Ordinul nr. 890/27.10.2017 nu are natura unui act administrativ, ci a unei operaţiuni administrative, care nu se supune rigorilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia în practicaua sentinţei recurate reţinând că: "Soluţia Curţii are la bază prevederea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care vizează cercetarea legalităţii unui act administrativ cu caracter individual pe calea excepţiei de nelegalitate. Curtea reţine că pe calea acestei excepţii de nelegalitate reclamanta a contestat Ordinul de stabilire a procentului p cu nr. 890 din 2016, act care, în opinia Curţii, este un act administrativ cu caracter normativ, iar nu un act administrativ cu caracter individual, căci prin efectele sale, acest act priveşte o sferă nedeterminată de destinatari, iar nu un destinatar anume identificat aşa cum se întâmplă în cazul actelor administrative cu caracter individual. Prin urmare, chiar dacă nu a primit teza pârâtei că acest ordin nu ar reprezenta un act administrativ Curtea reţine că Ordinul nu este un act administrativ individual, ci unul normativ, astfel că cercetarea legalităţii acestuia pe calea excepţiei de nelegalitate este inadmisibilă.".

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond, în mod eronat a respins excepţiei de nelegalitate ca fiind inadmisibilă.

Înalta Curte, având în vedere definiţia actului administrativ dată în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că prin ordinul contestat este stabilit procentul "p" prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, în baza căruia se calculează contribuţia trimestrială aferentă trim III 2016, reţine că actul reprezintă determinarea oficială, în baza legii, de către C.N.A.S. a unei componente de bază din formula de calcul a contribuţiei trimestriale prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, fără de care aplicarea acestei formule nu ar fi posibilă.

În acest context, se apreciază că ordinul contestat are natura unui act administrativ cu caracter individual, fiind destinat deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă obligaţi la plata taxei prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, întrucât prin emiterea ordinului şi comunicarea notificării prevăzute de acelaşi act normativ ia naştere, în considerarea acestui ordin, obligaţia de plată a taxei, actul fiind, aşadar, de natură a da naştere unor raporturi juridice.

Pentru considerentele anterior expuse, instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei inadmisibilităţii şi, implicit, de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 4 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004.

Totodată, Înalta Curte arată că examinarea excepţiei de nelegalitate a unui act, în speţă, a Ordinul nr. 890/27.10.2017 emis de pârâtul Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, presupune administrarea şi analizarea unui probatoriu incompatibil cu calea de atac a recursului.

Dincolo de acest aspect, care este de esenţa dreptului litigios dedus judecăţii, soluţia supra fondului cauzei depinde de soluţia asupra excepţiei de nelegalitate, consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei astfel de excepţii tind la înlăturarea efectelor lui în litigiul determinat supus judecăţii.

Excepţia de nelegalitate este supusă condiţiei existenţei unei dependenţe între soluţia ce urmează a fi dată litigiului de fond şi actul unilateral vizat de excepţie.

În atare condiţii, Înalta Curte va casa sentinţa primei instanţe şi va dispune trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, spre rejudecare, urmând ca judecătorul fondului să procedeze la o examinare amănunţită a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, urmând a fi verificate în mod real şi efectiv toate argumentele părţilor în cercetarea legalităţii, în limitele învestirii instanţei competente.

Prin urmare, faţă de soluţia anterior enunţată, Înalta Curte va lăsa neanalizate celelalte critici circumscrise cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele reliefate de către recurenta-reclamantă în cadrul criticilor subsumate acestui temei de drept al căii de atac declarate în cauză urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării acţiunii de către prima instanţă.

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3663 din 12 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3663 din 12 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.