Classification of judicial unification rulings as administrative acts subject to administrative contentious review under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Guvernul României şi Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea actelor administrative normative reprezentate de Decizia nr. 26/03.12.2014 şi Decizia nr. 19/04.06.2015, ambele pronunţate de Completul ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

La data de 27.04.2017, reclamanta a depus la dosarul aflat pe rolul ÎCCJ, cerere de modificare a acţiunii, prin care a invocat următoarele excepţii:

a) excepţia de neconstituţionalitate a art. 477 indice 1 C. proc. pen. - Legea nr. 134/2010 care nu prevede control judecătoresc asupra deciziilor pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care au calitate de acte administrative cu caracter normativ emise de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, fiind astfel încălcată Constituţia României art. 21 "Accesul liber la justiţie" alin. (1) "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor si a intereselor sale legitime " şi art. 126 alin. (6) "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar ", Constituţia României art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) "Nimeni nu este mai presus de lege", având în vedere Legea nr. 554/2004 art. 4 alin. (4) "Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege" şi Legea nr. 554/2004 art. 2 alin. (1) lit. e) "act administrativ - act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică. în regim de putere publică. În vederea organizării executării leşii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinse raporturi juridicei";

b) excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "funcţie publică de orice natură" din Nou C. pen. art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a "exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură ", întrucât încalcă Constituţia României art. 15 alin. (1), Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici Cap. II, art. 7 "Clasificarea funcţiilor publice" şi Anexa la Legea nr. 188/1999 Statutul funcţionarilor publici: unde nu este menţionată funcţia publică de "medic" şi Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative art. 36 alin. (1);

c) excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "public" din conţinutul sintagmei "funcţionar public" din art. 175 alin. (2) Noul C. pen. "De asemenea este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public (...) deoarece este evident faptul că legiuitorul a avut în vedere definirea calităţii de funcţionar şi nicidecum pe cea de funcţionar public pe care o defineşte în art. 175 alin. (1) Noul C. pen., aşa după cum şi vechiul C. pen. art. 147 alin. (1) defineşte calitatea de "funcţionar public", iar la alin. (2) defineşte calitatea de "funcţionar".

Prin decizia civilă nr. 2025 din 30 mai 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, excepţia necompetenţei materială fiind invocată din oficiu de instanţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.09.2017, sub nr. x/2017.

La termenul de judecată, din data de 17.11.2017 reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac" din C. proc. civ. art. 132 alin. (3) "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent, deoarece este încălcată Constituţia României art. 20 "Tratatele internaţionale privind drepturile omului" şi Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil) şi art. 13 dreptul la un recurs efectiv.

Caracterul definitiv al hotărârii de declinare de competenţă fiind exclusă controlului judiciar, încalcă Constituţia României art. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului" şi art. 21 "Accesul liber la justiţie" şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale art. 6 şi art. 13, deoarece contravine prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie, precum si celor convenţionale privind dreptul la un recurs efectiv prevăzut de art. 13 din Convenţie. Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. "Necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţa de alt grad", iar potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ. "Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză".

La acelaşi termen de judecată din data de 17.11.2017, respectiv primul termen de judecată acordat în faţa Curţii de Apel Bucureşti, a fost invocată de către reclamantă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, deoarece parte procesuală pasivă este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care are un ascendent de tip administrativ şi profesional faţă de toate instanţele din circumscripţia sa.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1229 din data de 16.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi CSM, a respins acţiunea faţă de pârâţii Guvernul României şi CSM pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., faţă de pârâta ÎCCJ, ca nefondată; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la prevederile art. 477 indice 1 C. proc. pen., art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II a şi art. 175 alin. (2) C. pen. şi a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ. în raport de art. 20, art. 21 din Constituţia României.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1229 din data de 16.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A..

Prin motivele de recurs se invocă:

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ. deoarece sintagma "Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţate de ÎCCJ este obligatorie pentru instanţa de trimitere" încalcă art. 20 din Constituţia României;

- excepţia de neconstituţionalitate a art. 4771 C. proc. pen. deoarece sintagma "Deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ÎCCJ sunt obligatorii, iar împotriva lor nu se poate declara nicio cale de atac" încalcă art. 21 din Constituţia României "Accesul liber la justiţie";

- excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "funcţie publică de orice natură" din Noul C. pen. art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a "exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură" încalcă Constituţia României, art. 15 alin. (1);

- excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "public" din conţinutul sintagmei "funcţionar public" din art. 175 alin. (2) din Noul C. pen.

Prin motivele de recurs se critică hotărârea atacată după cum urmează:

I. Art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii" deoarece, sentinţa civilă nr. 1229 din 16.03.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este pronunţată de o instanţă necompetentă material care nu are competenţa judecării acţiunii în anularea act administrativ normativ reprezentat de Decizia nr. 26/03.12.2014 şi Decizia nr. 19/04.06.2015, ambele pronunţate de Completul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în dosarele nr. x/2014, respectiv 1151/1/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, după ce prin decizia civilă nr. 2025 din 30 mai 2017 pronunţată în dosar civil nr. x/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, excepţia necompetenţei materială fiind invocată din oficiu de instanţă, fără a fi pusă în discuţia părţilor, instanţa încălcând art. 224 C. proc. pen. "Discutarea cererilor şi excepţiilor. Instanţa este obligată, în orice proces să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii sau invocate din oficiu".

II. Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii" deoarece sentinţa civilă nr. 1229 din 16.03.2018 pronunţată în dosar civil nr. x/212017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, respinge ca neîntemeiată excepţia invocată la primul termen de judecată din 17.11.2017 din acest dosar de reclamantă cu privire la necompetenţa materială a instanţei în judecarea acţiunii în contradictoriu cu pârâta înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar civil nr. x/2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, deşi nu se putea pronunţa asupra acestei excepţii având în vedere art. 135 alin. (2) C. proc. civ. "Nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere". Or, decizia civilă nr. 2025 din 30 mai 2017. pronunţată în dosarul nr. x/2017 al ÎCCJ definitivă şi fără cale de atac admite excepţia necompetentei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată din oficiu", dar fără a fi pusă în discuţia părţilor, instanţa a încălcat art. 224 C. proc. pen. "Discutarea cererilor şi excepţiilor. Instanţa este obligată, în orice proces să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii sau invocate din oficiu", iar hotărârea este definitivă fără cale de atac potrivit C. proc. civ. art. 132 alin. (3), prevedere neconstituţională, motiv pentru care sentinţa civilă nr. 1229 din 16.03.2018 pronunţată în dosar civil nr. x/2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ a admis cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

III. Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" deoarece, sentinţa civilă nr. 1229 din 16.03.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este netemeinică şi nelegală fiind pronunţată de o instanţă necompetentă material care în mod netemeinic şi nefondat respinge ca nefondată acţiunea de anulare a Deciziei nr. 26/03.12.2014 şi a Deciziei nr. 19/04.06.2015, pronunţate în dosarele nr. x/2014, respectiv nr. 1151/1/2015 de Completul de 9 judecători pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Or, aceste decizii reprezintă acte administrative cu caracter normativ emise de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, având caracter obligatoriu după publicarea în Monitorul Oficial al României, potrivit Nou C. proc. pen. art. 477 alin. (3) si care trebuie să poată fi anulate de instanţa de contencios administrativ având în vedere art. 126 alin. (6) din Constituţia României "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar", art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 "Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normative se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare. în condiţiile prevăzute de prezenta lege" şi art. 5 alin. (1) "Actele nesupuse controlului şi limitele controlului" "Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ: lit. a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu parlamentul: lit. b) actele de comandament militar alin. (2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrative, actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organica, o altă procedură judiciară".

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 16 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea actelor administrative normative reprezentate de Decizia nr. 26/03.12.2014 şi Decizia nr. 19/04.06.2015, ambele pronunţate de Completul ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, pe de o parte că, Deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt obligatorii, iar împotriva lor nu se poate declara nicio cale de atac, iar pe de altă, că acestea nu sunt acte administrative, din perspectiva definiţiei acestei noţiuni reglementate prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nu pot fi contestate în instanţă.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 3 din C. proc. civ., prin care se susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, criticile recurentei sunt neîntemeiate.

Curtea de apel Bucureşti a respins în mod corect excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamantă, în raport cu dispoziţiile legale reţinute a fi incidente în cauză, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel soluţionează în fond litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale.

Având în vedere că actele atacate în prezenta cauză au fost emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în mod corect Curtea de Apel a constatat că este competentă material pentru soluţionarea cererii deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste dispoziţii au în vedere încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă recurenta-reclamantă nu dezvoltă critici de nelegalitate, ci reia susţinerile referitoare la excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe, invocând din nou încălcarea dispoziţiilor art. 224 din C. proc. civ. de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2025/2017.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că motivul de recurs este nefondat şi va fi respins.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este legală întrucât cele două decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu au natura unor acte administrative, în raport cu definiţia dată actului administrativ de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pretenţiile formulate de recurenta-reclamantă nu circumstanţiază un obiect al acţiunii care să intre în sfera de competenţă a instanţei de contencios administrativ, prin raportare la condiţiile legale enumerate de Legea nr. 554/2004 în acest sens, hotărârile judecătoreşti, chiar pronunţate în procedurile speciale prevăzute de lege, cum sunt cele pronunţate de completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nereprezentând acte administrative.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci sunt acte emise în exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale specifice acestei autorităţi publice.

În acest sens, relevante sunt dispoziţiile părţii speciale a C. proc. pen., în Titlul III - "Judecata", Capitolul VI - "Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare", Secţiunea a 2-a este reglementată procedura judiciară privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Potrivit normelor procesual penale ale art. 477 alin. (3), dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial al României, Partea I. Efectul obligatoriu pentru instanţe al dezlegării date problemelor de drept ce au format obiectul întrebării prealabile, consacrat de norma procesual penală în art. 477 alin. (3), reprezintă o transpunere a dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la poziţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ierarhia sistemului judiciar şi la rolul sau de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.

Astfel, deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt obligatorii, iar împotriva lor nu se poate declara nicio cale de atac.

De asemenea, relevante sunt şi prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

(3) Avocatul Poporului, în urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii administrative de a-şi realiza atribuţiile legale nu poate fi înlăturat decât prin justiţie, poate sesiza instanţa competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Dacă petiţionarul nu îşi însuşeşte acţiunea formulată de Avocatul Poporului la primul termen de judecată, instanţa de contencios administrativ anulează cererea."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin "act administrativ" se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ."

Instanţei de contencios administrativ i se pot adresa cereri de către orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004.

Admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ este condiţionată de justificarea vătămării unui drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege ori a unui interes legitim, conform prevederilor Legii nr. 554/2004.

Însă un interes este apreciat ca fiind legitim atunci când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege sau a unui interes ocrotit de lege şi potrivit scopului pentru care a fost astfel recunoscut.

Nemulţumirea recurentei-reclamante se grefează, aşa cum s-a arătat, pe modalitatea de instrumentare a unor cauze de către pârâtă; or, modalitatea de instrumentare a cauzelor de către instanţele de judecată este supusă condiţiilor stabilite de codurile de procedură civilă şi penală, inclusiv în privinţa cauzelor care intră în competenţa completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, hotărârile judecătoreşti atacate de recurenta-reclamantă nu intră în sfera actelor aflate sub incidenţa legii contenciosului administrativ, pentru a putea fi desfiinţate aşa cum solicită reclamanta, scopul edictării Legii nr. 554/2004 nefiind oferirea posibilităţii de a ataca hotărâri ale instanţelor de judecată, indiferent de procedura în care au fost adoptate (în procedură ordinară, în soluţionarea cauzelor de speţă, sau în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare).

Prin urmare, instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, prevederi pe care recurenta-reclamantă şi-a fundamentat acţiunea.

De asemenea este de menţionat şi faptul că recurenta reclamantă, fără a se rezuma la a combate argumentele instanţei de fond din perspectiva unor motive de nelegalitate, aduce ample critici Deciziei nr. 26/2014 şi Deciziei nr. 19/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, critici care exced obiectului recursului de faţă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi vor fi respinse, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1229 din 16 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.