Auxiliary staff salary-recalculation appeal dismissed as moot after employer issued new pay decisions.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of lack of interest and dismissed the plaintiffs' appeal as devoid of interest, upholding the lower court's dismissal of the action (which had been found moot) and leaving the administrative decisions in force. The case concerned auxiliary court staff at the Vrancea Tribunal challenging a decision of the Galați Court of Appeal Management Board and seeking new salary classification decisions recalculating base salaries effective 9 April 2015 by reference to a sectoral reference value of RON 405, based on Article 1(5¹) of O.U.G. No. 83/2014. The Supreme Court held that the appeal lacked a current, legitimate interest because, after the appeal was filed, the defendant issued Decisions No. 126/2018 and 127/2018 recalculating the plaintiffs' salaries with reference values of RON 421.36 and RON 463.5 for relevant periods, thereby implicitly acknowledging the claims, so the plaintiffs' interest was no longer actual under Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Auxiliary staff salary-recalculation appeal dismissed as moot after employer issued new pay decisions: The case concerned auxiliary court staff at the Vrancea Tribunal challenging a decision of the Galați Court of Appeal Management Board and seeking new salary classification decisions recalculating base salaries effective 9 April 2015 by reference to a sectoral reference value of RON 405, based on Article 1(5¹) of O.U.G. No. 83/2014. The Supreme Court held that the appeal lacked a current, legitimate interest because, after the appeal was filed, the defendant issued Decisions No. 126/2018 and 127/2018 recalculating the plaintiffs' salaries with reference values of RON 421.36 and RON 463.5 for relevant periods, thereby implicitly acknowledging the claims, so the plaintiffs' interest was no longer actual under Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict: cited as the basis for upholding the lack of interest exception and dismissing the appeal.
Main ground for the verdict: cited together with art. 32 to establish the lack of actual interest in the appeal.
Procedural rule applied in the dispositive: cited as the legal basis for the court's decision to dismiss the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.05.2017, cu număr de dosar x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II., personal auxiliar de specialitate şi personal conex la Tribunalul Vrancea, au solicitat anularea Hotărârii nr. 20 din 31 martie 2017 emisă de Colegiul de conducere al Curţiide Apel Galaţi şi obligarea pârâtei să emită noi decizii de încadrare, considerând că salariul de bază trebuia stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3769 din data de 17.10.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de către reclamanţii I., A., B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi, ca rămasă fără obiect.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3769 din data de 17.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au învederat, în esenţă, următoarele:
Ca urmare a emiterii Deciziei nr. 178/2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi, doar capătul de cerere privind adoptarea modalităţii de calcul a salariilor care a stat la baza elaborării grilei de salarizare utilizate de parchete, a rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, recurenţii-reclamanţi apreciază că în mod greşit instanţa de fond a constatat că a rămas fără obiect în raport de Decizia nr. 178/16.06.2017, emisă de Preşedintele Curţii de Apel Galaţi, deoarece, nivelul maxim al drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, a fost determinat prin efectele produse în timp de diverse legi de salarizare şi nu prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor art. 1 alin. (5)1) din O.U.G. nr. 83/2014 raporturilor juridice în care erau angrenaţi reclamanţii în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, trebuia avută în vedere Decizia nr. 23 din data de 26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că:
"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamantului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulteioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."
Totodată, prin sintagma "aceeaşi instituţie sau autoritate publică" nu trebie să se înţeleagă exclusiv persoana Curţii de Apel Galaţi, ci trebuie să se înţeleagă orice instituţie ce face parte din autoritatea judecătorească, instituţiile care fac parte din "autoritatea judecătorească" fiind cele reglementate la art. 124 - 134 din Constituţia României, respectiv instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti şi Consiliul Superior al Magistraturii.
În concluzie, în mod greşit s-a respins în totalitate acţiunea ca rămasă fără obiect întrucât, prin Decizia nr. 178/16.06.2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi s-au stabilit, începând cu data de 09.04.2015, drepturile salariale prin raportare la nivelul maxim stabilit în cadrul instanţelor din raza Curţii de Apel Galaţi, nivel determinat exclusiv prin efectele produse în timp de diversele legi de salarizare, şi nu la nivelul maxim al drepturilor salariale stabilit în favoarea unor salariaţi din aceeaşi categorie socio-profesională şi care fac parte din aceeaşi instituţie a autorităţii judecătoreşti, prin utilizarea unei valori de referinţă de 405 RON.
Pentru aceste motive, recurenţii-reclamanţi solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea capătului de cerere referitor la acordarea salariilor de bază brute lunare calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015.
4. Apărările formulate în cauză.
Intimatul-pârât Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Ulterior, prin note scrise depuse la data de 12 octombrie 2018, intimatul - pârât a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca rămasă fără obiect, anexând Deciziile nr. 126/22.06.2018 şi nr. 127/22.06.2018, emise de Preşedintele Curţii de Apel Galaţi.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.
Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea intimatului-pârât la emiterea unor noi decizii de încadrare salariale, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actul administrativ emis în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.
Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 22.06.2018, Preşedintele Curţii de Apel Galaţi a emis Decizia nr. 126, prin care s-au stabilit următoarele:
"Art. 1 - (1) În perioda 09.04.2015 - 30.11.2015, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex care îşi desfăşoară activitatea la Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Brăila şi Tribunalul Vrancea, precum şi la judecătoriile din circumscripţia acestor instanţe, beneficiază de nivelul maxim al salariului de bază brut lunar stabilit în urma alinierii la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Galaţi, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.
(2) În perioada 01.12.2015 - 31.07.2016, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex care îşi desfăşoară activitatea la Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Brăila şi Tribunalul Vrancea, precum şi la judecătoriile din circumscripţia acestor instanţe, beneficiază de nivelul maxim al salariului de bază brut lunar stabilit în urma alinierii la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Galaţi, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.
(3) În perioada 01.08.2016 - 31.12.2017, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex care îlşi desfăşoară activitatea la Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Brăila şi Tribunalul Vrancea, precum şi la judecătoriile din circumscripţia acestor instanţe, beneficiază de nivelul maxim al salariului de bază brut lunar stabilit în urma alinierii la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Galaţi, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON."
Ulterior, prin Decizia nr. 127/22.06.2018, emisă de Preşedintele Curţii de Apel Galaţi, s-a dispus că, în aplicarea Deciziei nr. 126/22.06.2018 a Curţii de Apel Galaţi, începând cu data de 01 iulie 2018, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex care îşi desfăşoară activitatea la Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Brăila şi Tribunalul Vrancea, precum şi la judecătoriile din circumscripţia acestor instanţe, beneficiază de nivelul maxim al salariului de bază brut lunar, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, prevăzute în anexele 1a, 1b, 1c la prezenta decizie.
În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că intimatul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamanţilor. Prin urmare, interesul de a acţiona al reclamanţilor nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamanţi ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de reclamanţii I., A., B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II. împotriva sentinţei nr. 3769 din 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.