Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2287/2021 AI generated

Validity of CNCD "point of view" on legislative discrimination and jurisdictional limits under Constitutional Court Decision 997/2008

Case Number Decizia nr. 2287/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, leaving the appellate court’s decision in force that upheld the Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) decision. The dispute concerned a request to annul a CNCD decision and recognize the plaintiff's status as a determinant fighter in the 1989 Revolution to obtain associated rights, while the plaintiff challenged the CNCD's issuance of a "point of view" stating no discrimination existed between different revolutionary categories. The court ruled that the CNCD was correctly bound by the Constitutional Court’s decision No. 997/2008, which held that the CNCD lacks jurisdiction under Article 20 of Government Emergency Ordinance No. 137/2000 to annul or refuse the application of legislative acts it deems discriminatory; consequently, the "point of view" was a non-binding recommendation under Article 18 of the Ordinance, produced no legal injury, and did not violate the principles of administrative litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Validity of CNCD "point of view" on legislative discrimination and jurisdictional limits under Constitutional Court Decision 997/2008: The dispute concerned a request to annul a CNCD decision and recognize the plaintiff's status as a determinant fighter in the 1989 Revolution to obtain associated rights, while the plaintiff challenged the CNCD's issuance of a "point of view" stating no discrimination existed between different revolutionary categories. The court ruled that the CNCD was correctly bound by the Constitutional Court’s decision No. 997/2008, which held that the CNCD lacks jurisdiction under Article 20 of Government Emergency Ordinance No. 137/2000 to annul or refuse the application of legislative acts it deems discriminatory; consequently, the "point of view" was a non-binding recommendation under Article 18 of the Ordinance, produced no legal injury, and did not violate the principles of administrative litigation.

Keywords

AI generated
constitutional jurisdiction recognition of states legal status recognition of judgments non-administrative dispute e-justice

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 C. proc. civ.

Procedural rule governing the handling of the appeal within the cassation and justice court structure.

art. 496 din C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded and rejecting the appellant's claims.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş data de 12.04.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România (SSRM), solicitând instanţei să dispună anularea Hotărârii nr. 111/08.02.2017, emisă de CNCD şi să constate calitatea sa de "Luptător cu rol determinant în Revoluţia Română din decembrie 1989", cu acordarea drepturilor ce decurg din această calitate şi cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1854/17.112017, Tribunalul Argeş, secţia civilă - Complet contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantului ca prescrisă. Prin decizia nr. 1179/R-Cont/17.05.2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul reclamantului şi, casând sentinţa, a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal, reţinând că acţiunea judiciară împotriva hotărârii CNCD a fost formulată în termenul legal şi că tribunalul s-a raportat greşit din acest punct de vedere la soluţia din 28.09.2016 de respingere a contestaţiei formulate la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989. În rejudecare, prin sentinţa nr. 20/18.01.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeş, secţia civilă - Complet contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Piteşti, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi în considerarea deciziei de casare, din care rezultă că obiectul învestirii instanţei de fond îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 111/2017 emisă de CNCD, iar nu soluţia pronunţată de Comisia Parlamentară, cele două acte fiind distincte, adoptate de autorităţi diferite. Primind dosarul, prin încheierea de şedinţă din data de 03.04.2019, Curtea de Apel Piteşti a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea Hotărârii CNCD nr. 111/2017, formând pentru acesta dosarul de faţă nr. x/2019

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 66/F-CONT din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul CNCD şi acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România .

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 66/F-CONT din 19 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., invocând critici care vizează cazul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurentul a susţinut că instanţa de fond făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare atunci când a reţinut că punctul de vedere exprimat de CNCD în considerarea Hotărârii nr. 111/08.02.2017 este legal, aşa încât nu se confirma nici o vătămare a drepturilor si intereselor reclamantului conform art. 1 si 8 din Legea S54/2004.

În opinia recurentului, este evident că punctul de vedere exprimat de CNCD produce o vătămare a drepturilor si intereselor reclamantului, cu atât mai mult cu cât, în mod nelegal aceeaşi instanţa a dispus prin sentinţa nr. 50/F-CONT din 03.04.2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., disjungerea capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 111/2017 emisă de CNCD de capătul de cerere privind recunoaşterea calităţii de luptător şi acordarea drepturilor ce decurg din această calitate.

Consideră că acele petite nu trebuiau disjunse, ele constituind un întreg, deoarece s-a ajuns în situaţia în care, instanţa de fond a făcut aprecieri pe faptele discriminatorii, în condiţiile în care soluţionarea petitului privind acordarea drepturilor ca urmare a constatării de către instanţa a calităţii de " Luptător cu rol Determinant" este suspendată până la soluţionarea conflictului de competenţă.

In primul rând, recurentul se consideră vătămat în drepturile sale deoarece colegului său, B. cu care a participat la Revoluţia din Piteşti i-a fost recunoscută calitatea de luptător cu rol determinant şi acordarea, implicit şi a indemnizaţiei de gratitudine.

In al doilea rând, arată recurentul, se reţine de către instanţa că deşi CNCD face referire la Legea nr. 221/2009, reclamantul nu a combătut aceasta susţinere, deşi are calitatea de fost deţinut politic. Foştii deţinuţi politici nu au putut beneficia de aceste dispoziţii legale pentru a primi despăgubiri, deoarece art. 5 alin. (1) a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale. Mai mult, art. 3 prevede ce constituie condamnare cu caracter politic şi condamnare pronunţata în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, luptătorii de la Braşov fiind asimilaţi cu persoanele persecutate politic.

Recurentul a susţinut că se afla în situaţia similară cu a luptătorilor de la Braşov: a fost anchetat de Securitate şi a primit domiciliul obligatoriu cu consecinţa privaţiunilor din viaţă; a fost declarat luptător anticomunist conform O.G. nr. 214/1999, având aceeaşi calitate de luptător ca şi cea a luptătorilor de la Braşov.

Recurentul consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, pârâta CNCD neavând dreptul, potrivit legii, să dea hotărâri prin care să-si exprime un punct de vedere, punct de vedere prin care se fac aprecieri că nu există o situaţie discriminatorie şi care va fi folosit în cauza disjunsă.

În fine, recurentul consideră că punctul de vedere exprimat de pârâtă nu este o simplă recomandare, ci cuprinde argumente pentru care se consideră că reclamantul nu este îndreptăţit să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 95/2014 şi-i produce vătămări în cauza 2852/109/2017*.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul criticilor circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurent referitoare la încălcarea normei de drept material de către instanţa de fond, nu sunt fondate.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea prin care reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 111/08.02.2017, emise de CNCD şi constatarea calităţii sale de "Luptător cu rol determinant în Revoluţia Română din decembrie 1989", cu acordarea drepturilor ce decurg din această calitate.

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant A. s-a adresat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării susţinând există categorii de luptători anticomunişti care beneficiază de drepturi comparabile/diferite, conform prevederilor legale aplicabile. Foştii deţinuţi politic nu beneficiază de indemnizaţie de gratitudine, în comparaţie cu participaţii revoltei anticomuniste de la Braşov, care primesc această indemnizaţie.

Prin Hotărârea nr. 111 din 08.02.2017(dosarul de fond), Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia de necompetenţă materială a CNCD, apreciind că în conformitate cu Decizia nr. 997/2008 a Curţii Constituţionale, nu are competenţa materială de a se pronunţa asupra unor acte normative, fiind depăşite atribuţiile stabilite prin O.U.G. nr. 137/2000 şi a emis punct de vedere prin care a apreciat că nu există discriminare între persoanele care au fost considerate ca având un rol determinant şi care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 şi persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoluţiei muncitoreşti întrucât drepturile corespunzătoare beneficiarilor sunt diferite şi reglementate prin acte normative separate şi impun un tratament juridic diferenţiat, între situaţiile expuse neexistând identitate.

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia împotriva Hotărârii nr. 111/08.02.2017 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării reţinând în esenţă că nu se poate reţine nicio atingere a vreunui drept al reclamantului, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.

Astfel, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că recurentul-reclamant nu a contestat soluţia CNCD de declinare a competenţei ci doar emiterea şi conţinutul punctului de vedere ataşat Hotărârii nr. 111/08.02.2017.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că punctul de vedere exprimat de CNCD nu produce o vătămare a drepturilor şi intereselor reclamantului.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

"Consiliul este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării."

Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

"In vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii:

a) prevenirea faptelor de discriminare;

b) medierea faptelor de discriminare;

c) investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare;

d) monitorizarea cazurilor de discriminare;

e) acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării"

Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, "Persoana care se consideră discriminată, poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea sa ia la cunoştinţă de săvârşirea ei" şi iar potrivit alin. (2) "Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1)."

Din interpretarea sistematică a textelor legale citate, se reţine că există două situaţii distincte în care pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, potrivit atribuţiilor sale, se poate pronunţa cu privire la existenţa unor potenţiale fapte sau acte de discriminare şi anume:

- situaţia reglementată de art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în care pârâtul are posibilitatea de a acţiona în sensul armonizării dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, cu menţiunea că exercitarea acestei atribuţii nu presupune constatarea unor fapte de discriminare care constituie contravenţii şi sancţionarea acestora;

- situaţia reglementată de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în care pârâtul poate fi sesizat de către orice persoană care se consideră discriminată, în vederea constatării şi sancţionării faptelor de discriminare, astfel cum sunt acestea definite de actul normativ.

Diferenţa esenţială dintre cele două forme în care pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îşi exercită atribuţiile legale, constă în faptul că, în situaţia de art. 18 din O.G. nr. 137/2000, pârâtul poate emite puncte de vedere prin care îşi exprimă opinia sa, în calitate de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în legătură cu dispoziţiile din cuprinsul actelor normative sau administrative, care contravin principiului nediscriminării, putând emite în acest sens recomandări, cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, şi fără a putea aplica sancţiuni contravenţionale, în timp ce, în situaţia prevăzută de art. 20 din actul normativ, pârâtul constată fapte de discriminare care constituie contravenţii şi aplică în mod corespunzător sancţiunile prevăzute de lege.

Din această perspectivă, în mod corect C.N.C.D. a apreciat că nu are competenţa de a se pronunţa asupra faptei sesizate, conform procedurii prevăzute de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, având în vedere că, prin decizia nr. 997/07.10.2008, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în măsura în care acestea sunt interpretate în sensul că acordă C.N.C.D. competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În opinia Curţii Constituţionale, "dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. poate să constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o asemenea împrejurare, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicabilităţii altora, dar şi în competenţele Curţii Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale, sub aspectul art. 16 din Constituţie".

Pe de altă parte, potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este chemat să armonizeze dispoziţiile din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, prin emiterea unor puncte de vedere prin care îşi exprimă opinia. Raportat, însă, la prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este obligat să respecte decizia Curţii Constituţionale a României nr. 997/07.10.2008.

În consecinţă, pot face obiectul unei fapte de discriminare, în sensul O.G. nr. 137/2000, numai comportamentele unor persoane fizice sau juridice, în aplicarea sau realizarea unor drepturi garantate în exercitarea lor prin legislaţia statului român, nu însă şi constatarea şi sancţionarea unei discriminări între persoane, rezultată din conţinutul unor legi sau ordonanţe, care reglementează în mod diferit exercitarea unor drepturi. Această ultimă competenţă aparţine doar Curţii Constituţionale a României, singura autoritate care poate constata dacă un act normativ contravine sau nu prevederilor art. 16 din Constituţie.

Prin urmare, diferenţa esenţială dintre cele două forme în care C.N.C.D. îşi exercită atribuţiile legale constă în faptul că, în situaţia art. 18 din O.G. nr. 137/2000, acesta poate emite puncte de vedere, fără a putea aplica sancţiuni contravenţionale, în timp ce, în situaţia prevăzută de art. 20 din O.G. nr. 137/2000R, constată faptele de discriminare care constituie contravenţii şi aplică, în mod corespunzător, sancţiunile prevăzute de lege.

Ca atare, Înalta Curte reţine că în baza articolului mai sus indicat C.N.C.D. poate dispune, prin hotărârea adoptată, includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării.

"Recomandarea" prevăzută de actul administrativ normativ amintit mai sus poate fi dispusă sub forma unui punct de vedere prin care se îndrumă partea reclamată de discriminare să respecte principiul nediscriminării.

Aşadar, din toate argumentele expuse mai sus, rezultă că susţinerea privind emiterea unui punct de vedere, nu constituie un argument în soluţionarea favorabilă a acţiunii, din moment ce prin hotărârea contestată C.N.C.D. nu a procedat la soluţionarea sesizării prin care reclama o faptă de discriminare, ci s-a declarat necompetent material să soluţioneze respectiva sesizare.

Punctul de vedere emis de C.N.C.D. constituie o opinie cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, astfel că nu se poate reţine că emiterea de către CNCD a hotărârii contestate produce recurentului-reclamant vreo vătămare .

Intimatul-pârât şi-a exercitat atribuţiile exprimate în legislaţia primară şi secundară a funcţionării sale, iar aşa cum s-a consemnat mai sus, emiterea unui punct de vedere, ce nu produce efecte juridice, este o operaţiune ce intră în competenţele sale legale şi nu poate conduce la anularea hotărârilor aşa cum au fost emise.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la soluţia de disjungere dispusă prin sentinţa nr. 50 din 03.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că aceste critici nu pot face obiectul analizei recursului formulat împotriva sentinţei nr. 66/F-CONT din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, raportat la art. 248 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 66/F-CONT din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.