Artificial fragmentation of rural development funding: linked enterprise status and fraudulent eligibility conditions

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data 19.11.2014, sub nr. x/2014, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi de Pescuit (APDRP), solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: în primul rând, anularea în tot a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.03.2014 ("Procesul-verbal") emis de APDRP, cu privire la rezilierea contractului de finanţare x/27.05.2010 ("Contractul") şi cu privire la obligarea sa la restituirea creanţei bugetare de 422.660,87 RON primită cu titlu de finanţare nerambursabilă în temeiul Contractului; în al doilea rând, anularea notificării cu nr. x/01.04.2014 (notificare de debit) privind constituirea debitului menţionat prin procesul-verbal, 422.660,87 RON, iar în al treilea rând, suspendarea executării actelor administrative arătate mai sus până la soluţionarea definitivă a cauzei, conform art. 14-15 din Legea nr. 544/2004.

La termenul de judecată din data de 04.03.2015, reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrative atacate.

Prin sentinţa civilă nr. 1423/20.05.2015,Curtea a respins acţiunea,ca inadmisibilă.

La data de 29.07.2015, reclamanta a formulat cerere de recurs împotriva sentinţei civile nr. 1423/20.05.2015, criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1652/05.05.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 27.11.2017, sub nr. x/2014*. În rejudecare, ca urmare a indicaţiilor cuprinse în decizia de casare, Curtea a solicitat lămuriri reclamantei, în sensul de a preciza dacă, prin acţiunea introductivă a înţeles să solicite şi anularea Deciziei nr. 15912/14.05.2014, răspunsul reclamantei fiind afirmativ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa pronunţată la data de 06 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 967/06.03.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Întreprinderea Individuală A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, a susţinut că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, considerentele reţinute fiind generale, fără referire la circumstanţele cauzei.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a calificat în mod greşit întreprinderea reclamantă ca fiind legată cu B. şi alte întreprinderi individuale, deşi analiza efectuată cu privire la crearea condiţiilor artificiale nu se bazează pe probe, ci pe interpretări subiective ale unor situaţii şi documente puse la dispoziţia organului de control, încă din momentul evaluării eligibilităţii recurentei ca potenţial beneficiar.

A mai arătat că recurenta-reclamantă este întreprindere autonomă, întrucât din nicio probă nu rezultă existenţa unei relaţii de dependenţă dintre cele prevăzute de art. 44 din Legea nr. 346/2004, existenţa unei legături de rudenie între reprezentanţii legali ai societăţilor neputând justifica concluzia reţinerii caracterului legat al întreprinderilor.

De asemenea, elementele reţinute de către autoritatea de control nu sunt de natură să inducă o suspiciune de fraudă, întrucât relaţiile comerciale dintre recurentă şi B. S.R.L. au fost aduse la cunoştinţa intimatei la momentul depunerii cererii de finanţare, iar în memoriul justificativ depus, B. era indicată ca potenţială piaţă de desfacere a serviciilor de către recurenta-reclamantă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 10.10.2018, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual la criticile formulate.

În esenţă, a arătat că hotărârea instanţei de fond este temeinic motivată, argumentele prezentate de recurenta-reclamantă nedemonstrând încălcarea unor norme de drept material de către instanţa de fond.

În opinia intimatei-pârâte, actele administrative contestate au fost legal emise, iar situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de constatare constituie dovada conduitei defectuoase a recurentei-reclamante în derularea contractului de finanţare, ceea ce atrage incidenţa normelor corespunzătoare din legislaţia naţională şi europeană în materie.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Prin rezoluţia din 6 decembrie 2018 a completului investit cu soluţionarea cauzei a fost fixat termen de judecată în şedinţă publică, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursurilor prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă Întreprinderea Individuală A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acţiune îndreptată împotriva deciziei nr. 15912/14.05.2014 emisă de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi de Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.03.2014, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o creanţă bugetară în cuantum de 422.660,87 RON.

Neregulile constatate au vizat conduita recurentei-reclamante în derularea contractului de finanţare nr. x/27.05.2010 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală în vederea finanţării proiectului intitulat "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea micro-întreprinderii A. I.I."

Obiectivele avute în vedere de întreprinderea beneficiară a acestui proiect au fost: crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; crearea de micro-întreprinderi precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol în spaţiul rural; încurajarea iniţiativelor de afaceri promovate, în special de către tineri şi femei; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi; creşterea veniturilor la bugetele locale şi cele de stat; stimularea concurenţei în rândul prestatorilor de servicii de mecanizare.

În baza Notei de descoperire a unei nereguli şi de fundamentare pentru desfăşurarea unui control nr. 481/19.12.2014, o echipă de control din cadrul Direcţiei Control şi Antifraudă a A.P.D.R.P. a efectuat o verificare a cazului de suspiciune de nereguli privind crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile.

În urma verificării, A.P.D.R.P. a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.03.2014, în cuprinsul căruia a reţinut, în esenţă, următoarele nereguli:

a) existenţa unei activităţi concertate de înfiinţare artificială a unor microîntreprinderi (A. I.I., C. I.I., D. I.I. şi E. I.I.) în avantajul unor firme care nu ar fi putut să acceseze singure finanţările nerambursabile fără depăşirea plafonului prevăzut în fişa măsurii 312 şi Ghidul solicitantului M312 (B. S.R.L. şi F. SRL);

b) existenţa unei contradicţii între declaraţia dată de solicitant la depunerea cererii de finanţare, potrivit căreia microîntreprinderea ar fi autonomă şi cele constatate potrivit cărora există legături între reprezentantul A. I.I. şi acţionariatul/administratorul agenţilor economici care prestează servicii B. S.R.L., respectiv reprezentantul beneficiarului este acţionar unic şi administrator în cadrul societăţii care prestează servicii, ceea ce denotă că, în realitate, întreprinderile nu sunt autonome, ci legate, conform art. 44 din Legea nr. 346/2014.

Pentru neregulile constatate, echipa de control a propus recuperarea integrală a sprijinului financiar nerambursabil acordat, valoarea creanţei bugetare rezultate din neregulă fiind în cuantum de 422.660,87 de RON.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă, soluţie însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt rezultată din probele administrate.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, întrucât curtea de apel a analizat judicios toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă şi a răspuns argumentat la toate criticile formulate.

Verificând sentinţa recurată prin prisma acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat punctual cele două nereguli reţinute în sarcina recurentei-reclamante prin actele administrative contestate, subliniind faptul că susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora relaţiile comerciale cu B. au fost aduse la cunoştinţa autorităţii cu ocazia depunerii cererii de finanţare nu se confirmă, întrucât în cuprinsul anexei 4.2 la cererea de finanţare nu se face nicio referire la acest aspect.

Totodată, analiza condiţiilor artificiale s-a realizat prin prisma legăturilor dintre societatea recurentă-reclamantă şi Întreprinderea Individuală C. şi B. S.R.L., aceasta din urmă având asociat unic pe A. şi ca angajat pe C. (mama lui A.), instanţa de fond prezentând argumentat atât legăturile juridice, economice şi personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, cât şi indiciile care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

În aceste coordonate, sentinţa curţii de apel respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., redând într-o manieră logică şi coerentă argumentele pentru care au fost respinse susţinerile recurentei-reclamante.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente celor două nereguli reţinute în sarcina recurentei-reclamante.

Astfel, Înalta Curte reţine că în urma verificării menţinerii criteriilor de eligibilitate în cursul perioadei de monitorizare a proiectului, autoritatea intimată a constatat două nereguli, respectiv declararea eronată a tipului de întreprindere şi crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile în cadrul măsurii312.

Referitor la prima neregulă, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că recurenta-reclamantă, în cuprinsul declaraţiei anexată cererii de finanţare, a indicat tipul microîntreprinderii ca fiind întreprindere autonomă care-şi poate desfăşura activitatea în mod independent fără aportul altei societăţi legate sau partenere, condiţie asumată a fi respectată pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, fără a menţiona faptul că la data depunerii declaraţiei, solicitantul A., asociat unic al recurentei-reclamante, avea calitatea de asociat unic şi administrator la B. S.R.L., deţinând totalitatea drepturilor de vot în cadrul ambelor întreprinderi.

În acest context, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că recurenta-reclamantă se afla într-un raport juridic de tip "întreprindere legată" cu B., aspect care rezultă atât din structura acţionariatului cât şi din împrejurarea că activitatea ambelor societăţi se derulează pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe o piaţă adiacentă.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 44 alin. (1) lit. a), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 346/2004, dispoziţii în raport de care prima instanţă a reţinut legalitatea actelor administrativ fiscale contestate.

Împrejurarea că erau cunoscute legăturile dintre cele două societăţi încă de la depunerea cererii de finanţare, B. fiind menţionată ca potenţială piaţă de desfacere nu reprezintă o exonerare de răspundere sub aspectul condiţiilor de eligibilitate care trebuie respectate pe toată durata de implementare a proiectului finanţat din fonduri europene nerambursabile.

Aceasta întrucât, potrivit art. 11 alin. (3) din Anexa nr. 1 a contractului de finanţare încheiat între părţi "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului (...), precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă poate suspenda sau înceta valabilitatea Contractului, de plin drept (...). în aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi si penalitatea în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale in vigoare, în conformitate cu prevederile art. 17 din prezenta Anexă."

De asemenea, conform art. 1 alin. (2) şi (3) din Contractul de finanţare încheiat de părţi, "(2) Beneficiarului i se va acorda finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în acest Contract, care este constituit din Contractul cadru şi anexele acestuia, pe care Beneficiarul declară că le cunoaşte şi le acceptă. Cererea de finanţare depusă de beneficiar, împreună cu toate documentele anexate acesteia, rezultata in urma verificărilor, modificărilor si completărilor efectuate pe parcursul tuturor procedurilor de evaluare şi implementare, face parte integrantă din contract şi este obligatorie pentru beneficiar pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului prevăzută la art. 2 alin. 8. (3) Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare, iar pe perioada de monitorizare de 5 ani de la data ultimei plăţi beneficiarul trebuie să-şi respecte toate angajamentele asumate prin documentele depuse în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil".

Din clauzele contractuale expuse mai sus, rezultă că beneficiarul ajutorului nerambursabil are obligaţia de a face declaraţii adevărate, exacte şi complete, la momentul depunerii cererii de finanţare, aspectele declarate fiind obligatorii şi necesar a fi respectate pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, iar dacă în această perioadă, se dovedeşte că declaraţiile sunt false, inexacte sau incomplete, acesta va trebui să ramburseze ajutorul primit.

Or, în speţă, se verifică prezenţa tuturor elementelor care atestă că procedura urmată a constat în crearea/utilizarea unei companii noi, legal independentă de prima care, direct sau indirect, controlată de către aceeaşi persoană, a solicitat sprijin pentru investiţii, iar echipamentele achiziţionate au servit, printr-un flux tehnologic, controlat în cadrul grupului, exclusiv intereselor financiare al unui singur beneficiar.

Aşadar, este evident că cerinţele impuse de textul art. 44 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004 sunt îndeplinite.

Criticile recurentei-reclamante vizând reţinerea greşită de către prima instanţă a creării condiţiilor artificiale pentru accesarea fondurilor europene sunt nefondate, autoritatea intimată reţinând, în mod corect, încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, articol care fundamentează actele administrativ fiscale atacate şi potrivit căruia "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Prin hotărârea pronunţată în data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12, invocată atât de către judecătorul fondului, cât şi de părţile din proces, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/11 trebuie interpretat în sensul că aceste condiţii de punere în aplicare a textului de lege necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit elementului obiectiv, este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speţei, care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală nu poate fi atinsă, iar elementul subiectiv vizează crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea finanţării, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, concluzia se bazează nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Prin urmare, revine instanţei naţionale rolul de a examina probele care demonstrează existenţa condiţiilor artificiale, hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene oferind criteriile care fundamentează această concluzie, respectiv elementele subiective coroborate cu elementele obiective ale speţei.

În speţă, motivarea actelor administrative şi documentaţia care a stat la baza emiterii acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că recurenta-reclamantă a participat la fracţionarea artificială a unui proiect de investiţii pentru a eluda normele în materie.

Astfel, conform constatărilor echipei de control, recurenta-reclamantă are ca asociat unic pe A., acţionând coordonat cu Întreprinderea Individuală C. (mama domnului A.) precum şi cu B. S.R.L., acestea din urmă având asociat unic pe A. şi ca angajată pe C.. Coordonarea în discuţie a rezultat pe baza unei serii de indicatori reţinuţi de organele de control, necontestaţi probat de către recurenta-reclamantă.

Astfel, în primul rând se reţine identitatea codurilor de activitate CAEN şi activarea pe aceeaşi piaţă, a judeţului Ialomiţa. Este relevantă şi împrejurarea că domnul A. a avut calitatea de mandatar al doamnei C., mama sa, conform procurii nr. 1926/13.07.2008, desfăşurând în această calitate toate formalităţile necesare accesării programului European. Un aspect esenţial este şi cel potrivit căruia B. S.R.L. a fost unicul client al întreprinderii beneficiare A.. De asemenea, actele şi utilajele întreprinderii beneficiare nu s-au găsit într-o locaţie proprie a acesteia, la data controlului acestea fiind la sediul societăţii B. S.R.L.

Astfel, se constată că proiectul de investiţii al recurentei-reclamante nu era unul independent din punct de vedere funcţional, existând o legătură de subordonare faţă de B. S.R.L..

Argumente similare în sensul creării condiţiilor artificiale în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile se regăsesc şi în cuprinsul deciziei nr. 5014/26.10.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care a statuat asupra situaţiei de fapt şi de drept în ce priveşte Întreprinderea Individuală E. şi Întreprinderea Individuală D., cei patru beneficiari fiind rude, respectiv domnul A. este fiul doamnei C., doamna E. este fiica doamnei D., doamna D. este mătuşa lui A. iar E. este verişoara lui A., informaţiile cu privire la existenţa gradelor de rudenie dintre cele 4 persoane implicate fiind preluate din Nota de Control a DGCA nr. x/06.12.2013.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine ca fiind corectă constatarea instanţei de fond în sensul că, în speţă ajutorul financiar de care a beneficiat recurenta-reclamantă nu a condus la realizarea obiectivului general şi a obiectivelor specifice ale Măsurii 312, de vreme ce societăţile în discuţie nu reprezintă microîntreprinderi de sine stătătoare, apte să realizeze obiectivul general al măsurii 312 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală, ci societăţi care au scopul clar de a obţine în mod artificial o intensitate mai mare a sprijinului financiar nerambursabil, întrucât nu se poate considera că au fost create noi locuri de muncă în condiţiile în care reclamanta are angajaţi comuni cu alţi beneficiari de finanţare nerambursabilă.

De asemenea, nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condiţiile în care relaţiile comerciale se desfăşoară între beneficiar şi entităţi ce au aceeaşi asociaţi/administratori, iar mai mult sunt membrii ai aceleaşi familii, fiind astfel distrusă posibilitatea ca un eventual solicitant de finanţare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanţare comunitară existent să poată încerca a concura pe acest segment de piaţă în condiţiile în care acest flux tehnologic poate fi controlat, ca şi preţuri practicate/volum activitate, de un singur grup.

Susţinerea recurentei referitoare la respectarea tuturor condiţiilor necesare la momentul încheierii contractului de finanţare şi la faptul că aspectele reţinute în cuprinsul procesului-verbal de constatare au fost cunoscute de către autoritatea intimată încă de la momentul depunerii cererii de plată nu pot fi reţinute, întrucât împrejurările ulterioare constatate de echipa de control conduc la concluzia că aceste condiţii, a căror îndeplinire a condus la obţinerea finanţării, au fost create artificial, exclusiv cu scopul de a obţine ajutorul financiar.

În fine, Înalta Curte nu poate primi nici critica referitoare la încălcarea principiului proporţionalităţii reglementat de art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011.

Principiul proporţionalităţii presupune ca orice măsură administrativă adoptată să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului sau programului respectiv.

Or, în speţă, prin actele contestate s-a reţinut crearea unor condiţii artificiale pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 al Comisiei şi prevederile art. 16 alin. (3) din anexa I a contractului de finantare, potrivit căruia "Dacă Autoritatea Contractantă stabileşte că actele/faptele Beneficiarului au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii de sprijin aplicabile în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, va proceda în consecinţă, după caz, fie la neacordarea avantajului respectiv, fie la retragerea acestuia".

Prin urmare, autoritatea intimată a aplicat corect principiul proporţionalităţii, ţinând seama de gravitatea neregulii care afectează proiectul verificat.

Concluzionând cu privire la aspectele analizate, întrucât sunt întemeiate constatările autorităţii intimate în sensul săvârşirii de către recurenta-reclamantă a unor nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, în mod legal se impune, prin prisma dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul CE 1975/06 şi prevederilor art. 16 alin. (3) din Anexa I a contractului de finanţare, retragerea sprijinului acordat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, reţinând că nu există motive de reformare a sentinţei atacate prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinţei civile nr. 967/06.03.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 iunie 2020.