Annulment of consumer protection order due to res judicata precluding incorrect commercial practice finding

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.11.2017, reclamantul A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor a solicitat instanţei anularea Ordinului nr. 203 din data de 15.03.2017 al Preşedintelui ANPC, comunicat sub semnătura la data de 30.03.2017.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.12.2017, pârâta Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor a invocat excepţia tardivităţii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi menţinerea în integralitate a dispoziţiilor Ordinului nr. 203/15.03.2017, emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1462 din 27 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi respingerea în tot a acţiunii.

În motivarea recursului său, reclamanta susţine că instanţa fondului a pronunţat sentinţa civilă nr. 1462/27.03.2018 cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 7571/07.12.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017.

Arată recurenta reclamantă că intimata ANPC a emis Ordinul contestat în prezenta cauză ca urmare a efectuării unui control cu privire la contractul de credit nr. x/07.11.2016, încheiat de subscrisa cu consumatorul B., prin care acesta se împrumutase cu 900 de RON, cu un comision de administrare de 212,50 RON, fără dobândă remuneratorie. Astfel, faţă de sesizarea acestuia cu nr. 401/17.01.2017, ANPC a încheiat procesul-verbal de costatare a contravenţiei nr. x/02.03.2017, prin care a stabilit următoarele:

Conform ANPC, prevederile art. 11.2 din contractul de credit, prin care se reglementa un comision de prelungire a perioadei de creditare, precum şi încheierea de către reclamantă a unui angajament de plată cu consumatorul în temeiul acestor prevederi, la data de 06.02.2017, fără a detalia componenţa sumei de plată, reprezintă o practică comercială incorectă, pentru că în felul acesta consumatorul ar fi fost supus stresului de a încheia un angajament de plată în condiţii nefavorabile, din punctul de vedere al ANPC fiind mai avantajoasă pentru el, pentru o depăşire pe termen scurt a scadenţei, plata dobânzii penalizatoare de 1,5% pe zi de întârziere decât plata comisionului de prelungire pe 15 sau respectiv 30 de zile a contractului. Prin urmare, ANPC a stabilit că prin stipularea comisionului de prelungire în contract şi încheierea angajamentului de plată în condiţiile arătate, reclamanta ar fi încălcat prevederile art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) din legea nr. 363/2007, drept pentru care a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale de la 2.000 la 10.000 de RON, conform art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 17 alin. (1) din legea nr. 363/2007, stabilind suma de 5.000 de RON ca amendă contravenţională. De asemenea, ANPC a stabilit că în baza prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din legea nr. 363/2007 se propune încetarea practicilor incorecte

Totodată, ANPC a considerat că dobânda penalizatoare de 1,5% pe zi de întârziere stabilită în contractul de credit ar încălca prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 aprobată prin legea nr. 288/2010, arătând că în contract nu s-ar face nicio referire la faptul că rata acestei dobânzi se calculează pe bază de procent fix şi nu poate fi mai mare de 3 puncte procentuale care se adaugă la rata dobânzii curente şi se aplică la principalul restant, şi invocând de asemenea în conţinutul procesului-verbal faptul că cele trei puncte procentuale s-ar adăuga în opinia ANPC la dobânda curentă anuală, deşi în cazul nostru este inexistentă. Prin urmare, în acest caz ANPC a decis sancţionarea în baza prevederilor art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 pentru încălcarea prevederilor art. 35-44 cu amenda contravenţională de la 20.000 de RON la 100.000 de RON, aplicând sancţiunea de 20.000 de RON şi sancţiunile complementare de aducere a contractului în conformitate cu prevederile legale şi restituire a sumelor încasate ilegal.

Ulterior, ANPC a emis Ordinul nr. 203/15.03.2017, prin care dispunea la art. 1 încetarea practicii comerciale incorecte, ce constă în fapta reclamantei de a nu informa consumatorul despre produsul financiar şi modul de acordare a creditelor, faptă ce determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o pentru luarea unei decizii de tranzacţionare. La art. 2, în explicarea acestei dispoziţii a art. 1, se relua în întregime conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei, astfel încât reclamanta putea doar să deducă, şi nu să ştie în mod cert, că practica comercială incorectă sancţionată consta, conform reţinerilor din procesul-verbal, în inserarea prevederilor legate de comisionul de prelungire în contractul de credit, precum şi în încheierea angajamentului de plată cu consumatorul, în baza acestor prevederi, fără a preciza componenţa sumelor de plată. Prin urmare, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei ar fi adus după sine şi nulitatea acestui ordin, ca act subsecvent faţă de procesul-verbal, încheiat în temeiul acestuia, conform principiului de drept: accesorium sequitur principale.

Împotriva procesului-verbal, reclamanta a formulat plângere, care a fost respinsă de Judecătoria sectorului 1 prin sentinţa civilă 3761/12.05.2017 pronunţată de în dosarul nr. x/2017. Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel, iar acesta a fost admis în parte de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017, a cărei autoritate de lucru judecat a fost încălcată de instanţa de fond în prezentul dosar, atât în ce priveşte dispozitivul deciziei menţionate cât şi considerentele acesteia.

Punctând aspectele prin care sentinţa recurată ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 7571/07.12.2017, recurenta arată că prin decizia anterior menţionată, Tribunalul Bucureşti schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că admite în parte plângerea contravenţională şi anulează în parte procesul-verbal nr. x încheiat la data 02.03.2017 cu privire la contravenţia prev. de art. 38 alin. (2) rap. la art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 şi exonerează apelanta de plata amenzii în cuantum de 20.000 de RON. Menţine în rest sentinţa apelată".

Cu toate acestea, deşi soluţia pronunţată prin această decizie, înainte ca aceasta să fie motivată, a fost depusă la dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a CAF, ca anexă la răspunsul reclamantei la întâmpinare, în sentinţa recurată se reţine că plângerea contravenţională formulată de reclamantă a fost respinsă definitiv prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal" (pag. 7, par. 5 din sentinţa recurată).

Prin urmare, susţinerile instanţei de fond sunt contradictorii faţă de soluţia pronunţată în realitate prin decizia nr. 7571/07.12.2017, care are autoritate de lucru judecat pe aspectele tranşate cu privire la procesul-verbal de constatare a contravenţiei, apreciază recurenta reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017, Tribunalul Bucureşti nu numai că anulează procesul-verbal cu privire la contravenţia constând în menţionarea în contract a unei dobânzi penalizatoare, considerată în mod neîntemeiat nelegală de către ANPC, dar invalidează şi faptele reţinute de către ANPC ca reprezentând o practică comercială incorectă, respectiv menţionarea comisionului de prelungire la art. 11.2 din contract şi încheierea angajamentului de plată în condiţiile existenţei unui astfel de comision, reţinând următoarele în această privinţă, în considerente:

"Potrivit art. 1.10.2 contractul prevede un comision de administrare de 212,5 RON; din punctul de vedere emis de societatea apelantă rezultă componentele (structura) acestui "comision de administrare": comision fix (10 RON), comision variabil (4,5% din suma împrumutată) şi, în mod surprinzător, "dobândă" (0,6% din suma împrumutată").

Ascunderea dobânzii în comisionul de administrare reprezintă o încălcare evidentă a regulilor de bază în materia protecţiei consumatorilor.

Plasarea unui produs financiar cu dobândă de 0% şi dobândă ascunsă în structura unui comision este o practică comercială incorectă." lată deci, că instanţa de apel a reţinut drept practică comercială incorectă din partea reclamantei o cu totul altă faptă decât cele reţinute de ANPC în procesul-verbal de constatare a contravenţiei respectiv a reţinut că reglementarea în contract a unui comision de administrare care masca şi o dobândă reprezintă practică comercială incorectă şi nu reglementarea în contract a comisionului de prelungire a creditului şi încheierea angajamentului de plată în condiţiile existenţei acestuia. De altfel, cu privire la aceste fapte reţinute de către ANPC drept practică comercială incorectă în cadrul procesului-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa de apel s-a pronunţat în mod expres că acestea nu reprezintă contravenţii, la pag. 9 par. 3 din decizia nr. 7571/07.12.2017 a Tribunalului Bucureşti reţinându-se, în acest sens, următoarele:

"cu referire la restul practicilor comerciale menţionate în actul sancţionator, Tribunalul reţine că nu există o corelare suficientă între descrierea faptei şi norma încălcată. De asemenea, reţinem că, per ansamblu, dispoziţiile contractuale la care se face referire în actul sancţionator sunt suficient de clare pentru ca un consumator mediu să acţioneze în cunoştinţă de cauză, astfel că, din perspectivă strict contravenţională nu se impune reţinerea lor ca fapte ilicite."

În raport de aceste considerente, recurenta reclamantă susţine că în mod definitiv instanţa de apel a stabilit că faptele reţinute în procesul-verbal de constatare a contravenţiei drept practică comercială incorectă nu sunt fapte ilicite, ceea ce înseamnă că, deşi acest proces-verbal a fost menţinut în ce priveşte practica comercială incorectă, nu a fost menţinut în privinţa faptelor reţinute în cadrul său, ci în privinţa altei fapte, respectiv stabilirea în contract a unui comision de administrare care conţinea o dobândă mascată, faptă reţinută pentru prima dată de instanţa de apel ca fiind practică comercială incorectă!

Or, având în vedere că decizia nr. 7571/07.12.2017 a Tribunalului Bucureşti are autoritate de lucru judecat cu privire la toate aspectele tranşate privind procesul-verbal de constatare a contravenţiei, menţinerea în temeiul său a Ordinului nr. 203/15.03.2017 emis de ANPC, prin care se dispune încetarea unei practici comerciale incorecte, constând în fapte despre care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu sunt contravenţii, reprezintă un nonsens juridic.

Faptul că s-a stabilit în mod definitiv că practica comercială incorectă stabilită de ANPC prin procesul-verbal nu există, pentru că faptele reţinute ca atare nu sunt contravenţii, unica faptă reţinută drept practică comercială incorectă de către instanţa de apel fiind alta decât cea descrisă în acest proces-verbal, duce la nulitatea Ordinului nr. 203/15.03.2017 al ANPC care, reluând în cadrul său întreg conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei, impune încetarea unei practici comerciale incorecte constând în fapte despre care s-a stabilit în mod definitiv că nu sunt ilicite.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva ordinului nr. 203/15.03.2017.

Prin ordinul anterior menţionat, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dispus, începând cu data de 31.03.2017, încetarea practicii comerciale incorecte, utilizată de operatorul economic A. S.A., practică ce constă în fapta operatorului economic de a nu informa consumatorul despre produsul financiar şi modul de acordare a creditelor, faptă ce determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o pentru luarea unei decizii de tranzacţionare.

Pentru a ajunge la această concluzie, autoritatea a arătat că "în urma analizării contractului de credit nr. x/07.11.2016 încheiat între A. S.A. şi consumatorul B. s-a constatat faptul că, atât informaţiile Standard la nivel European cât şi în contract, este menţionat un comision de prelungire a contractului în cuantum, în cazul contractului de faţă de 135 de RON, pentru prelungirea creditului cu 15 zile sau 270 de RON pentru prelungirea creditului cu 30 zile.

Conform prevederilor art. 11.2 din contract, solicitarea de prelungire se face cu 3 zile lucrătoare înainte şi după data scadenţei prin intermediul aplicaţiei sau pe site-ul operatorului economic financiar.

Prelungirea contractului nu este obligatorie pentru creditor, acesta având dreptul să aprobe sau să refuze prelungirea duratei contractului la libera sa apreciere şi fără să fie necesar să ofere justificări pentru decizia luată. Analizând contractul de faţă la valoarea acordată a împrumutului, respectiv 900 RON şi aplicând dobânda penalizatoare, aceasta fiind de 900*1,5%/zi = 13,5lei/zi întârziere.

Practic consumatorul, dacă doreşte o prelungire de până la 15 zile şi doreşte să achite după 5 zile de la scadenţă este mai avantajat să plătească dobânda penalizatoare menţionată în contract şi nu cea de 3%/an care ar fi trebuit să fie conform prevederilor legale.

Consumatorul intrând în incapacitate de plată, operatorul economic de servicii financiare îi face un angajament de plată în care sunt incluse 3 rate lunare în valoare de 627 RON fiecare, ceea ce înseamnă o valoare totală de plată de 1881 RON, or luând în calcul valoarea creditului şi plăţile efectuate, precum şi faptul că dobânda penalizatoare a fost calculată incorect, rezultă nişte sume de plată foarte mari, în raport cu valoarea împrumutului.

În acest fel presiunea pe consumator este foarte mare, el trebuind să ia o decizie în necunoştinţă de cauză, nefiind informat asupra componenţei sumei de 1881 RON.

Prin urmare, consumatorul trebuie să ia o decizie de tranzacţionare sub presiunea plăţii creditului în totalitate sau să achite sumele considerate ca şi comision pentru prelungirea perioadei de creditare, în caz contrar, se aplică dobânzi penalizatoare şi se declară creditul scadent anticipat.

În acest fel, operatorul economic a utilizat o practică comercială incorectă contrar diligentei profesionale care a deformat în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge ori al unui membru mediu al unui grup când practica comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.

În cazul de faţă nu se poate discuta de o practică corectă şi principiul bunei credinţe, întrucât operatorul de servicii financiare transmite această informaţie rămânând un termen foarte scurt, în cazul de faţă, trei zile, înainte de scadenţă şi trei zile după, în care consumatorul trebuie să ia o decizie de tranzacţionare fără a avea posibilitatea de a analiza efectele asupra costului total al creditului.

Astfel, prin plata acestui comision, de fapt consumatorul mai plăteşte o dobândă mascată, sub forma de comision, de care nu a avut cunoştinţă la semnarea contractului.

Prin modul în care operatorul economic procedează la acordarea creditelor utilizează o practică comercială incorectă contrară diligenţei profesionale şi deformează în mod esenţial comportamentul consumatorului mediu căruia i se adresează având în vedere faptul că practica comercială este adresată grupurilor vulnerabile de consumatori care doresc un credit urgent.

În speţa de faţă, operatorul economic de servicii financiare utilizează o practică comercială incorectă aşa cum este definită de lege, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea 363/2007 cu modificările şi completările ulterioare şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 2000 la 100000 RON, conform prevederilor art. 15 alin. (1) lit. coroborat cu art. 17 alin. (1) din legea nr. 363/2007. Se aplică sancţiunea de 5000 RON. Totodată, în baza prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din legea nr. 363/2007 se propune încetarea practicilor incorecte.

Mai mult, în capitolul 6 dobânda penalizatoare se menţionează că aceasta este de 1,5%/zi, întârziere fără a face nici o referire cu privire la faptul că rata dobânzii penalizatoare se calculează pe bază de procent fix şi nu poate fi mai mare de 3 puncte procentuale care se adaugă la rata dobânzii curente şi se aplică la principal restant.

Astfel, se încalcă prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 aprobată prin legea nr. 288/2010 cu modificările şi completările ulterioare şi se sancţionează în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 pentru încălcarea prevederilor art. 35-44 cu amenda contravenţională de la 20.000 la 100.000 RON., în cazul de faţă fiind aplicată sancţiunea de 20.000 RON. Totodată în baza prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c) se dispune sancţiunea contravenţională complementară de aducere a contractului la conformitate cu prevederile legale, în termen de maxim 15 zile. În baza prevederilor art. 88 alin. (1) lit. b) se dispune sancţiunea contravenţională complementară, de restituire a sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maxim 15 zile. În baza prevederilor art. 89 alin. (1) lit. b) se propune măsura complementară de aducerea a tuturor contractelor similare în conformitate cu prevederile legale într-un termen de 30 de zile."

Ordinul sus-menţionat a fost emis în baza procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/02.03.2017 prin care apelanta A. S.A. a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 20.000 RON, în baza dispoziţiilor art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 şi cu sancţiunile complementare constând în restituirea sumelor încasate fără temei legal ţi aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale într-un termen de maxim 15 zile în baza art. 88 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, pentru încălcarea prevederilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 şi cu amendă contravenţională în cuantum de 5000 RON, în baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 17 alin. (1) din legea nr. 363/2007 pentru încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) din legea nr. 363/2007.

Soluţionând contestaţia reclamantei, prima instanţă a apreciat că este neîntemeiată, înlăturând criticile formulate de reclamantă la adresa procedurii de emitere a ordinului, cu motivarea prevăzută în considerentele sentinţei.

În ceea ce priveşte fondul măsurilor dispuse prin ordinul nr. 203/15.03.2017, Curtea de apel constată că acestea vizează temeinicia şi legalitatea aplicării sancţiunii contravenţionale, aspecte ce pot fi analizate exclusiv pe calea plângerii contravenţionale, precizându-se, în considerentele sentinţei, că reclamanta a uzat de această cale, plângerea sa fiind respinsă definitiv prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Contrar celor menţionate de instanţa fondului, Înalta Curte constată că prin decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017 a fost admis apelul petentei A. S.A. şi schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul admiterii în parte a plângerii contravenţionale şi anulării procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională nr. x/02.03.2017 prin care apelanta A. S.A. a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 20.000 RON, în baza dispoziţiilor art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010.

Examinând cuprinsul deciziei civile nr. 7571/07.12.2017, Înalta Curte constată faptul că instanţa de apel a menţinut procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională nr. x/02.03.2017 numai cu privire la fapta contravenţională constând în ascunderea dobânzii (de 0,6% din suma împrumutată) în comisionul de administrare de 212,5 RON, prevăzut de art. 1.10.2 din contract, stabilind că sancţionarea petentei A. S.A. pentru această faptă este justificată.

În schimb, prin aceeaşi decizie instanţa de apel consideră netemeinică sancţionarea petentei pentru faptul că în Capitolul 6-Dobânda penalizatoare se menţionează că aceasta este de 1,5% zi întârziere fără a se face nicio referire cu privire la faptul că rata dobânzii penalizatoare se calculează pe bază de procent fix şi nu poate fi mai mare de 3 puncte procentuale care se adaugă la rata dobânzii curente şi se aplică la principal restant, anulând procesul-verbal cu privire la această faptă.

În fine, prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017, instanţa de apel menţionează, cu privire la restul practicilor comerciale menţionate în actul sancţionator, că nu există o corelare suficientă între descrierea faptei şi norma încălcată. De asemenea, instanţa de apel reţine că, per ansamblu, dispoziţiile contractuale la care se face referire în actul sancţionator(cu excepţia dobânzii mascate) sunt suficient de clare pentru ca un consumator mediu să acţioneze în cunoştinţă de cauză, astfel că, din perspectivă strict contravenţională nu se impune reţinerea lor ca fapte ilicite. Consumatorul îşi conservă însă dreptul de a acţiona pe calea dreptului comun pentru apărarea intereselor sale.

Sintetizând, tribunalul arată că a menţinut procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei doar cu privire la a doua faptă şi doar pentru practica comercială incorectă de ascundere a dobânzii în structura comisionului.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că este lipsită de suport concluzia judecătorului fondului, în sensul că plângerea contravenţională formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională nr. x/02.03.2017 ar fi fost respinsă, în mod definitiv, conţinutul deciziei civile nr. 7571/07.12.2017 reflectând cu totul altceva şi anume admiterea plângerii contravenţionale şi desfiinţarea parţială a actului sancţionator, fapt ce impune casarea sentinţei civile recurate şi rejudecarea cauzei cu luarea în considerare a celor dezlegate de instanţa de apel prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017.

Constată Înalta Curte, aşa cum a subliniat şi intimata pârâtă, că este greşită aprecierea recurentei reclamante, în sensul că sentinţa civilă atacată a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, nefiind demonstrată în cauză existenţa triplei identităţi de parte, obiect şi cauză în privinţa dosarului soluţionat prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017 şi a dosarului nr. x/2017

Pe de altă parte, efectele deciziei civile nr. 7571/07.12.2017 se impun a fi valorificate în cauza de faţă din perspectiva efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în virtutea căruia se va concluziona în cauză, conform celor dezlegate de instanţa de apel în dosarul nr. x/2017, că nu există practica comercială incorectă, a cărei încetare s-a dispus prin actul administrativ dedus judecăţii.

Cum chestiunea litigioasă dezlegată prin decizia instanţei de apel este ridicată şi în cauza de faţă, unde reclamanta susţine, între altele, că nu există temeiul emiterii ordinului de încetare a practicii comerciale incorecte, iar efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat interzice, pe de o parte, reanalizarea acestei chestiuni litigioase, tranşate definitiv între părţi în dosarul nr. x/2017, iar, pe de altă parte, acelaşi efect impune prezentei instanţe să valorifice statuările instanţei de apel cu privire la chestiunea litigioasă definitiv tranşată, Înalta Curte constată întemeiată concluzia recurentei reclamante, în sensul nelegalităţii ordinului nr. 203/15.03.2017, cu consecinţa admiterii acţiunii reclamantei în rejudecare şi anulării ordinului contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1462 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea.

Anulează Ordinul nr. 203 din data de 15.03.2017, emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.