Taxpayer's appeal dismissed for challenging erroneous origin declaration of fasteners and application of anti-dumping duties

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 45/29.01.2018, emisă de către ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. x/21.08.2017, precum şi a Procesului-verbal de control nr. x/21.08.2017, ambele emise de Direcţia Generală a Vămilor din cadrul ANAF, restituirea sumelor achitate de reclamantă în baza actelor sus-menţionate, actualizate cu dobânda aferentă, începând cu data plăţii şi până la restituirea integrală a acestora, cu obligarea în final la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 61 din 10 mai 2019, Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Vămilor - Direcţia Supraveghere şi Control Vamal.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488, alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta arată că instanţa de fond şi-a întemeiat convingerea pe dispoziţii legale ce au fost în vigoare de la momente diferite, apreciind, în unele paragrafe, că situaţiei deduse judecăţii i se aplică o anumită normă/Regulament, pentru ca în alte paragrafe să aprecieze că nu i se aplică acea normă/acel Regulament.

Astfel, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond şi-a întemeiat argumentarea pe jurisprudenţă a CJUE dată în aplicarea Regulamentului CEE nr. 2913/92 de instituire a CVC (parag. 2 pag. 7 din hot.), deşi în teza finală a parag. 2 de la pag. 10 din hotărâre a apreciat că Jurisprudenţă menţionată în apărare de reclamantă nu este relevantă, deoarece aceasta se referă la prevederile Regulamentului nr. 2913/92, prevederi care nu mai sunt aplicabile.

Considerentele hotărârii recurate cuprind dispoziţii legale ce nu erau în vigoare în anul 2015, anul punerii în liberă circulaţie a mărfurilor în discuţie, unele fiind abrogate, iar altele încă neintrate în vigoare.

Astfel, recurenta reclamantă arată că la pag. 10 parag. 8 din hotărâre, ...curtea apreciază că actele contestate respectă prevederile art. 77 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii - nu era în vigoare în anul 2015, anul punerii în liberă circulaţie a mărfurilor în discuţie, intrând în vigoare la data de 01 iunie 2016, coroborat fiind cu art. 223, 287 din Legea nr. 86/2006 - nu era în vigoare în anul 2015, de la 01 ianuarie 2007, România devenind stat membru al Uniunii Europene şi fiind obligată să aplice direct Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare; potrivit art. 253 din Regulament: "Acest regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.", art. 1 din Regulamentul CEE nr. 91/26.01.2009, art. 1 din Regulamentul UE nr. 924/04.10.2012, art. 136, 139 din Legea 5/1/2003 privind Codul fiscal - nu era în vigoare în anul 2017, pentru care instanţa de fond apreciază că este aplicabil Regulamentul 952/2013, dar care era în vigoare în anul 2015, la data punerii în liberă circulaţie a mărfurilor în discuţie, art. 11 din Reg. (UE) nr. 883/2013, privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) - constituie un motiv distinct de recurs, instanţa pronunţând hotărârea recurată cu încălcarea acestui articol, 103 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii - intrat în vigoare de la 1 iunie 2016, cor oborându-se şi cu art. 221 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar - despre care instanţa de fond a apreciat că nu mai este aplicabil.

La pag. 9 parag. 8, instanţa de fond face vorbire despre termenul de prescripţie pentru stabilirea datoriei vamale, însă, pe de o parte, reclamanta nu a criticat actele contestate raportat la vreun termen de prescripţie, această motivare fiind străină de motivele acţiunii în anulare, iar, pe de altă parte, instanţa de fond face trimitere la art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 coroborat cu art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României până la 01 ianuarie 2007 de când este obligatorie aplicarea directă a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, iar O.G. nr. 92/2003 a fost aplicabilă în anul 2015, anul punerii în liberă circulaţie a mărfurilor în discuţie.

La pag. 10 parag. 5, 6 şi 7, instanţa de fond a apreciat că, referitor la suma totală de 238.404 RON, constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxelor antidumping în sumă de 176.658 RON, dobânzi şi penalităţi aferente TVA în sumă de 61.746 RON. în cauză sunt aplicabile prevederile art. 114 alin. (2) din Regulamentul UE nr. 952/2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, care nu erau în vigoare în anul 2015, anul naşterii datoriei vamale, şi prevederile art. 120 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în vigoare în anul 2915, anul naşterii datoriei vamale.

Aşa fiind, se poate constata faptul că instanţa de fond, cu privire la aceleaşi dobânzi şi penalităţi calculate pentru o sumă raportată la anul 2015, a făcut aplicarea unor norme în vigoare atât în anul 2015, al naşterii datoriei vamale, cât şi în vigoare începând cu iunie 2016.

Astfel, aplicând dispoziţii legale care nu erau în vigoare în anul 2015, anul punerii în liberă circulaţie a mărfurilor şi al naşterii datoriei vamale aferente, ci începând cu iunie 2016, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră expres principiul neretroactivităţii legii: Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este fermă în sensul unei interpretări riguroase şi univoce a acestor prevederi constituţionale, nelăsând loc la nici un fel de confuzii în privinţa modului şi cadrului de aplicare a acestui text constituţional explicit, însă instanţa de fond a dat hotărârea cu încălcarea acestui principiu fundamental, pronunţând o hotărâre vădit nelegală.

În continuare, recurenta reclamantă afirmă că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Potrivit art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), autoritatea vamală poate calcula sumele datorate legal şi stabili debitorul numai în baza Raportului final redactat sub autoritatea directorului general al OLAF: (l)La încheierea unei investigaţii a oficiului, se redactează un raport sub autoritatea directorului general. Raportul include o prezentare a temeiului juridic al investigaţiei, etapele procedurale urmate, faptele constatate şi încadrarea lor juridical preliminară, impactul financiar estimate al faptelor constatate, respectarea garanţiilor procedural în conformitate cu articolul 9 şi concluziile investigaţiei.

Raportul este însoţit de recomandările directorului general cu privire la întreprinderea sau nu a unei acţiuni. Aceste recomandări indică, după caz. orice acţiune disciplinară, administrativă, financiară şi/sau judiciară din partea instituţiilor, organismelor, oficiilor şi agenţiilor şi din partea autorităţilor competente ale statelor membre în cauză şi specifică în mod special, sumele estimate care urmează a fi recuperate, precum şi încadrarea juridică preliminară a faptelor constatate.

Or, Decizia de Regularizare a situaţiei nr. x/21.08.2017 a fost emisă de către autoritatea vamală fără a exista un Raport final OLAF, ci numai notificarea cu nr. x-fără dată şi adresa cu nr. de referinţă OCM(2017) x-30.06.2017, ambele în dosarul OLAF OF/2015/1332, dosar ce a fost pus la dispoziţia statelor membre.

Trimiterea la dispoziţiile art. 12 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013, făcută de pârâtă, este greşită deoarece art. 12 se aplică numai fără a aduce atingere articolelor 10 şi 11 (...)"

Aşadar, pârâta ar fi trebuit să facă aplicarea art. 12 numai în condiţiile în care art. 11 ar fi fost respectat, respectiv dacă în speţă ar fi fost emis un Raport final de către OLAF, cu privire la anchetă şi rezultatele acesteia, procesul-verbal şi decizia contestate în speţă fiind în mod vădit nelegale.

Art. 12 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013 prevede: (1) fără a aduce atingere articolelor 10 şi 11 din prezentul regulament şi dispoziţiilor din Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96, oficiul poate transmite autorităţilor competente ale statelor membre în cauză informaţii obţinute în cursul investigaţiilor externe, în timp util pentru a le permite acestora să adopte măsuri corespunzătoare în conformitate cu dreptul lor naţional.

(2) fără a aduce atingere articolelor 10 şi 11, directorul general transmite autorităţilor judiciare ale statului membru în cauză informaţii obţinute de către oficiu în cursul investigaţiilor interne cu privire la faptele care intră sub jurisdicţia unei autorităţi judiciare naţionale.

In conformitate cu articolul 4 şi fără a aduce atingere articolului 10 (n.n.-confidenţialitatea şi protecţia datelor), directorul general transmite, de asemenea, instituţiei, organismului, oficiului sau agenţiei în cauză informaţiile menţionate la primul paragraf al prezentului aliniat, inclusiv identitatea persoanei vizate, un rezumat al faptelor constatate, încadrarea lor juridică preliminară şi impactul estimat asupra intereselor financiare ale Uniunii.

Îmbrăţişând opinia intimatei-pârâte, instanţa de fond a preluat întocmai susţinerile acesteia, arătând că absenţa raportului final de misiune al OLAF la data demarării controlului nu împiedică autoritatea vamală să înceapă procedura de recuperare a diferenţelor de drepturi de import, mai ales că aceasta are obligaţia de a înscrie suma ce urmează a fi recuperată de îndată ce are cunoştinţă de situaţie. Suspiciunea cu privire la originea reală a mărfurilor cât şi confirmarea acesteia au făcut obiectul anchetei OLAF, astfel că o verificare ulterioară a certificatelor de origine nu mai era necesară, (pag. 7 parag. 4 din hot.)

Or, arată recurenta reclamantă că, aşa cum rezultă din actele dosarului, raportul final de misiune OLAF nu a existat, nu numai la data demarării controlului, ci nu există nici în prezent, ancheta OLAF nu a fost finalizată, nu a confirmat o altă origine a mărfurilor decât cea înscrisă în certificatele de origine, iar aceste certificate nu au fost anulate, aşa încât argumentarea instanţei de fond este în mod vădit nelegală, impunându-se casarea hotărârii astfel pronunţate.

Pe de altă parte, din interpretarea dată de instanţa de fond cu privire la absenţa raportului final OLAF, rezultă că autoritatea vamală ar fi trebuit să înceapă recuperarea diferenţelor de drepturi de import, ceea ce înseamnă că aceste drepturi au fost stabilite de OLAF, lucru care nu s-a întâmplat, nu să înceapă stabilirea acestora, aşa cum a procedat în cauză.

Autoritatea vamală nu avea cum să înceapă recuperarea sumei atâta vreme cât, potrivit notificării, pârâta nu a fost decât în posesia unor informaţii sumare, informaţii ce urmau să fie verificate de OLAF în continuarea investigaţiei, deoarece, aşa cum rezultă din notificare, la data transmiterii acesteia OLAF nu stabilise nici cantitatea, nici valoarea produselor vizate, nu stabilise impactul şi nici suma taxelor antidumping.

De asemenea, statele membre urmau să furnizeze către OLAF documentele de import, inclusiv copiile certificatelor de origine, facturile comerciale şi scrisorile de trăsură, în vederea continuării anchetei.

Mai mult, în notificare se face precizarea explicită şi expresă că OLAF nu este în posesia informaţiilor detaliate din partea autorităţilor vamale din Taiwan pentru a permite statelor membre să recupereze loturile ce fac obiectul anchetei.

Prin urmare, la data emiterii deciziei pentru regularizarea situaţiei în discuţie, în lipsa raportului final OLAF, pârâta nu putea stabili nici debitorul, nici vreo sumă cu titlu de taxă antidumping, astfel încât nu putea să înceapă recuperarea acestei taxe.

Totodată, ancheta OLAF, nefinalizată, nu a constatat că originea reală a mărfurilor este China, astfel cum în mod nereal a reţinut instanţa de fond, această susţinere nefiind dovedită cu probele administrate în cauză.

Nici până la data prezentei, respectiv după un interval de timp de aproximativ 2 ani de zile, raportul final OLAF nu este depus la dosarul cauzei, ceea ce poate însemna ori că investigaţia OLAF nu este finalizată, ori că este finalizată dar, din motive subiective, nu a fost depus la dosar, unul dintre motive fiind acela că societatea reclamantă nu figurează printre importatorii vizaţi de OLAF, aspect pe care intimata-pârâtă doreşte să îl ţină ascuns, aceast comportament regăsindu-se în practica similară.

Aşa fiind, instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 883/2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF.

Un alt motiv de nelegalitate privind sentinţa atacată rezidă din încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil, astfel cum acesta este definit de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.

Sub acest aspect, recurenta reclamantă arată că acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2018 la data de 22.01.2018, a avut ca judecător repartizat aleatoriu pe doamna B., aceasta conducând şedinţele de judecată la 7 (şapte) din cele 8 (opt) termene care au fost acordate în cauză.

La ultimul termen de judecată, din data de 10.05.2019, în locul doamnei judecător B. a intrat doamna judecător C., care nu s-a pronunţat pe cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei pentru a lua cunoştinţă de obiecţiunile depuse de pârâtă şi pentru ca reclamanta să-şi pregătească apărarea cu privire la acestea, a dispus respingerea obiecţiunilor, care nici nu ni s-au mai comunicat, a acordat cuvântul pe fond, hotărârea a fost pronunţată în aceeaşi zi, motivată rapid şi comunicată prin poştă la data de 15.05.2019.

Aceste împrejurări au creat suspiciuni sub aspectul imparţialităţii doamnei judecător C., despre care recurenta arată că ştia că a mai pronunţat o hotărâre într-o cauză similară a reclamantei, dar, de bună-credinţă, a sperat că probele suplimentare administrate de această dată, respectiv expertiza fiscală, probă pe care doamna judecător a respins-o cu ocazia primului dosar, vor determina o soluţie de admitere a acţiunii reclamantei.

Insă, probabil pentru a demonstra că decizia de respingere a acestei probe în primul dosar a fost o decizie bună, a respins şi acţiunea din dosarul de faţă, desfiinţând opinia expertului fiscal desemnat.

Suspiciunile privind lipsa de imparţialitate a doamnei judecător s-au confirmat în momentul în care recurenta reclamantă a lecturat hotărârea şi a constatat că aceasta cuprinde paragrafe întregi de motivare identică cu hotărârea pronunţată în primul dosar.

Diferenţele între cele două motivări constau în sume, numere de containere, numerele actelor contestate şi opinia cu privire la expertiză.

Relativ la expertiză, completul astfel constituit nu a ţinut seama de faptul că, din analiza notificării de asistenţă mutuală x/30.06.2017 expertul a constatat faptul că exportatorul D.. nu se regăseşte printre societăţile enumerate în notificare, cu privire la care existau suspiciuni privitoare la originea eronată a mărfurilor.

Această împrejurare face dovada faptului că instanţa, dintr-o vădită lipsă de imparţialitate, a reţinut susţinerile pe care pârâta le-a redat în cuprinsul actelor contestate şi nu a analizat, imparţial şi în mod legal, probele de la dosarul cauzei, pronunţând astfel o hotărâre nelegală.

De asemenea, arată recurenta reclamantă că instanţa de fond nu a constatat că, ulterior informaţiilor transmise de OLAF prin notificare, la data de 30.06.2017, autoritatea vamală nu a mai solicitat nicio informaţie, deşi în notificare nu sunt stabilite nici cantităţile mărfurilor denumite generic elemente de fixare din fier sau din oţel, nici sumele care trebuie recuperate, nici debitorii.

Aşa fiind, instanţa ar fi trebuit să constate că termenul pentru înscrierea în evidenţa contabilă este depăşit, acesta începând să curgă de la data de 30.06.2017, şi nu de la emiterea deciziei pentru regularizarea situaţiei, contestată, astfel cum a reţinut instanţa de fond, în acest caz termenul de 14 zile nemaiavând nicio relevanţă, niciun scop, nicio eficienţă.

La data controlului ulterior, autoritatea vamală nu a constatat nimic în plus care să transforme în certitudine suspiciunile ce rezultă din notificare, iar alte verificări nu a mai făcut, astfel încât nu a dovedit fără echivoc că reclamanta a importat mărfuri originare din China şi nu din Taiwan.

Aşadar, cu privire la concluzia că "s-a declarat eronat origine Taiwan, în realitate fiind origine China", pârâta nu a prezentat niciun document din care să rezulte acest aspect şi nici nu a adus la cunoştinţă eventualele demersuri efectuate de autoritatea vamală cu privire la caracterul originar al produselor, deoarece autoritatea vamală nu a făcut astfel de demersuri.

Din conţinutul adresei nr. x/19.07.2017, precum şi din conţinutul actelor administrative emise, nu rezultă nici cum s-a constatat faptul că a fost declarată eronat originea Taiwan pentru toate produsele ce fac obiectul acestor importuri şi nici cum s-a ajuns la concluzia că acestea ar fi de origine China.

În cauză, statutul preferenţial al mărfurilor s-a stabilit pe baza certificatelor de origine eliberate de autoritatea competentă din Taiwan, iar dacă, ulterior OLAF a susţinut că acestea nu corespund realităţii, dar fără să stabilească vreo legătură între denaturarea conţinutului acestor certificate sau emiterea lor în mod fals cu bună ştiinţă şi vreo faptă a reclamantei, în mod evident această eroare nu putea fi detectată în mod obişnuit de către reclamanta importator.

Diligenta importatorului reclamant a fost dovedită întrucât acesta, la data punerii în liberă circulaţie a mărfurilor, a prezentat autorităţii vamale toate documentele necesare pentru plasarea produselor în regim preferenţial, autorităţile vamale nu l-au informat despre existenţa unor suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de origine, iar în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nu fusese publicat un aviz care să semnaleze suspiciuni cu privire la această taxă antidumping.

Totodată, se arată că reclamanta nu avea la îndemână procedura solicitării informaţiilor, mai ales în condiţiile în care nu avea îndoieli cu privire la originea atestată a mărfurilor şi nici nu era obligată să investigheze mai mult acest aspect câtă vreme marfa era însoţită de certificate de origine eliberate de un organ central de stat.

Faţă de aceste considerente, recurenta reclamantă solicită casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

II Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel cum rezultă din memoriul de exercitare a căii de atac, o critică ce vizează legalitatea sentinţei civile nr. 61/10.05.2019 în ansamblu este detaliată la punctul patru al cererii recurentei reclamante şi tinde a demonstra lipsa de imparţialitate a judecătorului fondului.

În esenţă, recurenta reclamantă a susţinut acest motiv de casare din perspectiva faptului că judecătorul fondului a mai pronunţat o hotărâre într-o cauză similară în care a figurat parte aceeaşi reclamantă, respingând acţiunea sa iar considerentele sentinţei recurate în cauza de faţă sunt parţial identice cu cele expuse de acelaşi judecător în prima hotărâre pronunţată.

Dezlegând această critică a recurentei reclamante, Înalta Curte constată că reclamanta nu a uzat de mijloacele procedurale prevăzute de C. proc. civ. în situaţia incompatibilităţii judecătorului, fiind de subliniat faptul că recurenta reclamantă a avut cunoştinţă de modalitatea de soluţionare a litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, sentinţa fiind pronunţată în acea cauză la 5 iulie 2017.

Prin urmare, nimic nu împiedica recurenta reclamantă să uzeze de dispoziţiile art. 44-47 C. proc. civ., în măsura în care avea suspiciuni cu privire la imparţialitatea judecătorului fondului, fondate pe faptul exprimării opiniei judecătorului în cuprinsul sentinţei pronunţate într-o cauză similară.

Nefăcând acest lucru, recurenta reclamantă nu poate invoca direct în recurs incompatibilitatea judecătorului, subliniind Înalta Curte că afirmaţiile recurentei, în sensul că suspiciunile privind lipsa de imparţialitate a doamnei judecător s-au confirmat în momentul în care a lecturat hotărârea şi a constatat că aceasta cuprinde paragrafe întregi de motivare identică cu hotărârea pronunţată în primul dosar, nu sunt apte a demonstra teza cunoaşterii motivului de incompatibilitate după închiderea dezbaterilor, sugerată de recurenta reclamantă.

Critica recurentei reclamante, în sensul că instanţa fondului a preluat paragrafe întregi din considerentele sentinţei civile nr. 117/05.07.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, trebuie examinată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., constatând Înalta Curte, însă, că nu este incidentă ipoteza primei teze a articolului anterior citat.

Luând act de faptul că ambele cauze în analiză vizează regularizarea drepturilor vamale aferente unor importuri de materiale ce se dovedeşte a fi realizate din China, cu consecinţa aplicării taxelor antidumping, instanţa de control constată că identitatea sesizată de reclamantă există şi în privinţa motivelor de nelegalitate invocate de aceeaşi reclamantă în ambele cauze.

În acelaşi context, faptul că judecătorul fondului a analizat efectiv fondul cauzei soluţionate prin sentinţa nr. 61/10.05.2019 este demonstrat de considerentele formulate pe marginea concluziilor expertizei judiciare administrate în cauza de faţă, acesta fiind un element de diferenţiere între cele două pricini.

Ca atare, instanţa de control judiciar nu poate reţine nici incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ.

Tot circumstanţiat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta reclamantă critică sentinţa civilă nr. 61/10.05.2019 pentru existenţa unor motive contradictorii, susţinând recurenta reclamantă, în esenţă, că judecătorul fondului a apreciat, în unele paragrafe, că situaţiei deduse judecăţii nu i se aplică o anumită normă/Regulament, pentru ca în alte paragrafe să aprecieze că i se aplică acea normă/acel Regulament, detalierea acestei critici regăsindu-se la pag. 2-3 din memoriul de recurs, conţinutul argumentării fiind redat mai sus.

Contrar celor susţinute de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută existenţa unor considerente contradictorii, de natură a face imposibil de verificat raţionamentul judecătorului fondului cauzei, aceasta fiind premisa pentru care legiuitorul a reglementat motivul de casare reprezentat de motivarea conţinând considerente contradictorii(art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ.).

Sintetizând cele reţinute de prima instanţă, sub aspectul cadrului legal aplicabil importurilor efectuate de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că obiectul dezbaterii judiciare vizează taxele vamale aferente importului unor mărfuri denumite generic "elemente de fixare", încadrate în Tariful vamal comunitar la poziţia tarifară 73.18, pentru care a declarat originea din Taiwan, exportator fiind firma D. din Taiwan.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa fondului reţine că, în urma controlului ulterior, efectuat în interiorul termenului de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, s-a demonstrat originea reală a mărfurilor, prin identificarea traseului şi a originii reale declarate la importul în Taiwan, pe baza datelor puse la dispoziţie de autorităţile vamale din Taiwan prin intermediul OLAF, acestea provenind practic din R.P.Chineză. Mai exact, mărfurile au sosit din China în Taiwan, având ca origine declarată China, au fost transbordate în alte containere şi reexportate în alte ţări, ca având origine Taiwan. În Taiwan bunurile în discuţie nu au suferit vreo procesare sau transformare pentru a fi considerate ca originare din acest stat.

În consecinţă, conform notificării de asistenţă mutuală x/30.06.2017 formulată în dosarul OLAF OF/2015/1332, ce a stat la baza verificărilor operate de autoritatea pârâtă, s-a stabilit parcursul containerelor identificate după numărul lor, după furnizori, transportatori, după denumirea vaselor care au efectuat transportul, până la intrarea în România, identificându-se un număr de 11 containere cu mărfuri de provenienţă din China, pentru care a fost declarată în mod eronat ţara de origine Taiwan.

S-a stabilit corespondenţa acestor date cu datele privind importurile efectuate de către reclamantă cu cele 11 declaraţii vamale, reţinându-se că aceasta a declarat originea mărfurilor din Taiwan în baza unor date nereale şi nu a achitat pentru mărfurile importate taxele antidumping care se datorează pentru mărfurile originare din China.

Aceasta fiind situaţia de fapt, reţine instanţa fondului că, prin Regulamentele (CE) nr. 91/2009 şi nr. 924/2012, Comisia Europeană a instituit taxe antidumping definitive pentru importurile de elemente de fixare din fier sau oţel, încadrate la codul tarifar 73.18, originare din Republica Populară Chineză. În aceste condiţii, societatea datorează pentru mărfurile în cauză, taxe antidumping de 74,1% conform art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 91/2009, în vigoare la data efectuării importurilor.

În perioada 28.03.2015-27.02.2016 au fost în vigoare prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/519, acesta fiind abrogat conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/278 al Comisiei, de abrogare a taxei antidumping definitive impuse asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oţel originare din Republica Populară Chineză, abrogarea producând efecte de la data intrării actului în vigoare, neservind ca bază pentru rambursarea taxelor percepute înaintea acestei date.

Mai precis, actul de abrogare se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea acestuia, iar nu şi situaţiilor trecute, anterioare, neservind ca bază pentru rambursarea taxelor percepute înaintea acestei date.

Într-adevăr, nici la data importurilor nici la data controlului ulterior, TARIC-ul nu prevedea taxe antidumping la importurile de mărfuri originare din Taiwan, aşa cum au fost declarate de reclamantă, însă întrucât ancheta OLAF a constatat că originea reală a acestora este China, în acest caz sunt aplicabile prevederile din TARIC, prevederi care instituie taxe antidumping de 74,1%, la data naşterii datoriei vamale.

Raportat la cele arătate anterior, Înalta Curte constată că nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ., neexistând nicio contradicţie a motivării instanţei de fond pe marginea cadrului normativ aplicabil cauzei.

În ceea ce priveşte critica recurentei reclamante, referitoare la faptul că stabilirea drepturilor vamale s-a realizat în absenţa unui raport final al OLAF, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din Regulamentul UE nr. 883/2013 ci prevederile art. 12 din acelaşi act normativ.

Astfel, dispoziţiile art. 11 din Regulamentul nr. 883/2013 vizează rapoartele întocmite în urma investigaţiilor efectuate de OLAF, precizând care sunt efectele juridice ale acestora în raport de statele membre, în timp ce dispoziţiile art. 12 din Regulament au un alt câmp de aplicare, reglementând schimbul de informaţii între oficiu şi autorităţile competente ale statelor membre.

Dacă, în cazul anchetei finalizate conform prevederilor art. 10-11 din Regulament, OLAF întocmeşte un raport final, care conţine o prezentare a temeiului juridic al investigaţiei, etapele procedurale urmate, faptele constatate şi încadrarea lor juridică preliminară, impactul financiar estimat al faptelor constatate şi este însoţit de recomandările directorului general cu privire la întreprinderea sau nu a unei acţiuni(după caz, orice acţiune disciplinară, administrativă, financiară şi/sau judiciară din partea instituţiilor, organismelor, oficiilor şi agenţiilor şi din partea autorităţilor competente ale statelor membre în cauză şi specifică, în mod special, sumele estimate care urmează a fi recuperate) prin notificarea emisă în temeiul dispoziţiilor art. 12 din Regulament oficiul transmite autorităţilor competente ale statelor membre în cauză informaţii obţinute în cursul investigaţiilor externe, în timp util pentru a le permite acestora să adopte măsuri corespunzătoare în conformitate cu dreptul lor naţional.

Cele două proceduri respectiv procedura investigaţiei proprii şi procedura notificării de asistenţă mutuală nu se exclud reciproc(aspect demonstrat de terminologia "fără a aduce atingere") şi nici nu se poate susţine, cum greşit apreciază recurenta reclamantă, că notificarea de asistenţă mutuală nu produce niciun efect în absenţa unui raport final, pentru că o atare lipseşte de raţiune chiar reglementarea procedurii schimbului de informaţii între oficiu şi autorităţile competente ale statelor membre.

În cauza de faţă, informaţia transmisă pe calea notificării de asistenţă mutuală priveşte originea reală a mărfurilor importate de recurenta reclamantă, fiind demonstrat faptul că acestea provin din China şi nu din Taiwan (cum s-a menţionat în declaraţiile vamale de import), aspectul originii reale, necunoscut iniţial de autorităţile vamale, fiind determinant pentru a se constata că recurenta reclamantă datora taxele antidumping definitive pentru importurile de elemente de fixare din fier sau oţel, încadrate la codul tarifar 73.18, originare din Republica Populară Chineză.

Cât priveşte incidenţa, în cauză, a prevederilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, în mod judicios a reţinut părima instanţă faptul că eroarea organelor vamale, condiţie esenţială pentru a dispensa importatorul de taxele vamale stabilite la controlul ulteior, nu poate fi invocată, în condiţiile în care la momentul vămuirii reclamanta a prezentat date incorecte referitoare la originea mărfurilor şi în condiţiile în care, la acea dată, mărfurile originare din China erau supuse taxelor antidumping conform Regulamentului (CE) nr. 91/2009, Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 924/2012 şi Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/519.

Aşadar, stabilirea unui alt regim vamal al importurilor în analiză nu a fost consecinţa reanalizării datelor ce s-ar fi aflat la dispoziţia autorităţii vamale din momentul depunerii declaraţiei vamale de import, pentru că numai într-o atare situaţie se poate reţine culpa autorităţii vamale în încadrarea corectă a regimului vamal.

În ceea ce priveşte critica recurentei reclamante, potrivit căreia instanţa fondului a înlăturat greşit concluziile expertizei efectuate în cauză, în contextul în care expertul a sesizat faptul că exportatorul D.. nu figurează în lista societăţilor enumerate în notificarea OLAF, Înalta Curte subliniază, în primul rând, că modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză nu constituie un motiv de casare, susceptibil de analiză în calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, instanţa de control judiciar reaminteşte faptul că trasabilitatea importurilor efectuate cu declaraţiile vamale de import ce au făcut obiectul verificărilor ulterioare în cauza de faţă este demonstrată, dincolo de orice echivoc, reţinând judecătorul fondului că mărfurile pentru care a fost emisă decizia pentru regularizarea situaţiei nr. x/22.11.2016 provin din China şi nu din Taiwan, conform celor menţionate la paginile 7 şi 8 .

Reţine judecătorul fondului sub acest aspect, că pentru cele 2 containere având seriile x şi x organele vamale au arătat întregul traseu al mărfii: sosirea în Taiwan cu origine declarată China, declaraţia de import în Taiwan cu nr. x din data de 25.08.2014, nava pe care au fost încărcate containerele din China, declaraţia de export a containerelor din Taiwan cu nr. x din data de 11.06.2015, nava de încărcare în Taiwan cu destinaţia Europa, societatea destinatară din România. Containerele în speţă sunt regăsite la poziţia 7 din anexa la notificarea transmisă de către OLAF. Pentru mărfurile sosite în aceste containere au fost depuse declaraţiile de punere în liberă circulaţie din data de 04.08.2015, având originea eronat declarată-Taiwan. Pentru marfa încărcată în alte 2 containere cu seriile x şi y, demonstraţia originii chineze a mărfii este stabilită tot în anexa la AM, unde se arată întregul traseu, pornindu-se de la sosirea ei în Taiwan cu origine declarată China, de la declaraţia de import în Taiwan cu nr. x din data de 05.06.2015, ajungându-se la societatea destinatară din România, la eliberarea declaraţiilor de punere în liberă circulaţie din data de 07.08.2015. Pentru alte 2 containere cu seriile x şi x este făcută în mod asemănător demonstraţia originii din China a mărfii transportate, urmându-se întregul traseu al acesteia, respectiv sosirea în Taiwan cu origine declarată China, declaraţia de import în Taiwan, nava pe care au fost încărcate containerele din China, declaraţia de export din Taiwan cu nr. x din data de 05.06.2015, nava de încărcare în Taiwan cu destinaţia Europa, societatea destinatară din România. Containerele cu seriile x şi x au fost importate din China în Taiwan cu declaraţia vamală de import nr. x din 26.06.2015, apoi exportate din Taiwan în România cu declaraţia vamală de export nr. x/29.06.2015.

Prin urmare, menţionarea sau nu a cocontractantului recurentei reclamante în anexele notificării OLAF nu prezintă importanţă practică, din moment ce trasabilitatea mărfurilor importate de reclamantă şi atestarea originii acestora ca fiind, în realitate, chineză, sunt aspectele în raport de care se datorează taxele antidumping.

In ceea ce priveşte diferenţa de TVA aferentă mărfurilor importate, sunt incidente prevederile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 în vigoare la data efectuării importurilor, potrivit cărora importul de bunuri este o operaţiune supusă taxei pe valoarea adăugată, aceasta fiind exigibilă la data la care bunurile sunt supuse taxelor antidumping.

Referitor la dobânzile şi penalităţile de întârziere, acestea au fost calculate în mod legal de organele vamale, începând cu data naşterii datoriei vamale (acordarea liberului de vamă), în acord cu prevederile art. 114 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, de stabilire a Codului vamal al Uniunii, în vigoare la data efectuării controlului ulterior, care precizează că "în cazul în care datoria vamală ia naştere în baza articolului 79 sau a articolului 82 sau în cazul în care notificarea datoriei vamale rezultă dintr-un control ulterior, penalităţile de întârziere se percep în plus faţă de cuantumul taxelor la import sau la export, de la data la care a luat naştere datoria vamală şi până la data notificării acesteia".

Faţă de aceste considerente recursul de faţă va fi respins ca nefondat, nefiind demonstrată nelegalitatea sentinţei civile atacate.

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 61 din 10 mai 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.