Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of Bucharest Court of Appeal for police salary recalculation claim

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021- disjunsă din dosarul nr. x/2020, reclamantul Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" - pentru membrii de sindicat A. şi B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, recalcularea şi stabilirea drepturilor salariale pentru reclamanţi prin raportare la o bază de calcul stabilită pe baza coeficienţilor de funcţie şi valorii de referinţă de 600 RON, ce s-au prevăzut în Legea 284/2010, pentru ultimii trei ani până la modificarea acţiunii, cât şi pentru viitor, până la încetarea condiţiilor legale de acordare.

Totodată, a cerut, pentru perioada ultimilor trei ani până la introducerea acţiunii, plata către reclamanţii poliţişti a diferenţei dintre drepturile salariale efectiv plătite şi drepturile recalculate în baza coeficienţilor de funcţie şi valorii de referinţă 600 RON, la care să se adauge sumele reprezentând dobânda legală şi actualizarea obligaţiei cu rata inflaţiei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 110 din 13 ianuarie 2021,Tribunalul Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv dispozitile art. 10 alin. (4) din acelasi act normativ, având în vedere calitatea reclamanţilor de funcţionari publici cu statut special (poliţişti) şi obiectul acţiunii, iar domiciliile acestora se afla pe raza judeţului Dămbovita.

2.2. Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 197 din 8 martie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, în Dosarul x/2019 şi opinia exprimată în doctrină potrivit căreia, în ceea ce priveşte necompetenţa de ordine publică, premisa raţionamentului corect este că dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate - ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei - aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Astfel, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.

În cauză, instanţa a reţinut că momentul procesual la care putea fi invocată excepţia necompetenţei teritoriale exclusive era acelaşi cu momentul la care prima instanţă învestită a soluţionat excepţia necompetenţei materiale procesuale, respectiv primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe şi puteau pune concluzii, acela din data de 16.11.2020, la care inclusiv părţile din prezentul dosar erau legal citate şi puteau pune concluzii, neputându-se considera că acest moment a fost termenul din 11.01.2021, când cauza referitoare la reclamanţii A. şi C. a fost disjunsă, fiind format un nou dosar.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează obligarea autoprităţii pârâte la recalcularea şi stabilirea drepturilor salariale pentru reclamanţi prin raportare la o bază de calcul stabilită pe baza coeficienţilor de funcţie şi valorii de referinţă de 600 RON, ce s-au prevăzut în Legea 284/2010, pentru ultimii trei ani până la modificarea acţiunii, cât şi pentru viitor, până la încetarea condiţiilor legale de acordare, precum şi la plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Instanţa de control judiciar constată că Tribunalul Bucureşti nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale la primul termen de judecată stabilit în data de 16.11.2020, cu părţile legal citate, ci la termenul din 11.01.2021, când cauza referitoare la reclamanţii A. şi C. a fost disjunsă, fiind format un nou dosar.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. prevede obligaţia judecătorului, din oficiu, de a verifica şi de a stabili dacă instanţa este competentă material, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Din prevederile textelor de lege menţionate rezultă că excepţia de necompetenţă poate fi invocată la primul termen judecată la care părţile sunt legal citate, neinvocarea acesteia în termen având ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

În cauză, la data de 16.11.2020, deşi cauza s-a aflat la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, prima instanţă sesizată nu a respectat dispoziţiile imperative stabilite de art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., de a-şi verifica şi a-şi stabili competenţa, devenind, astfel, competentă să soluţioneze cauza.

Faptul că ulterior, la termenul din 11.01.2021, cauza referitoare la reclamanţii A. şi C. a fost disjunsă, fiind format un nou dosar, nu are relevanţă în stabilirea competenţei.

În concluzie, se reţine că prima instanţă sesizată a depăşit termenul reglementat de art. 130-131 din C. proc. civ. în care se putea invoca excepţia de necompetenţă, situaţie în care aceasta rămâne competentă să judece cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită.

În consecinţă, Înalta Curte nu va mai analiza conflictul negativ de competenţă din perspectiva instanţei competente din punct de vedere teritorial în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii

Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", A. şi C. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.