Validity of disciplinary reprimand for bailiff negligence and CSD passive standing in administrative litigation

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.02.2017, reclamanta A. prin care a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul UNEJ pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii nr. 2/2017 a CSD din cadrul UNEJ.

2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2512 din data de 21 iunie 2017, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CSD din cadrul UNEJ, a admis contestaţia formulată de reclamanta A., în calitate de executor judecătoresc al BEJ "A.", în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, a anulat hotărârea nr. 2/2017 a CSD din cadrul UNEJ şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2512 din data de 21 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta A., pârâtul Ministerul Justiţiei şi pârâta Comisia Superioara de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Recurenta-reclamantă A., critică sentinţa atacată pentru nelegalitate şi solicită, admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de acordarea a cheltuielilor de judecată în cunatum total de 18.650 RON, respectiv 50 RON taxa judiciară de timbru şi 18.600 RON onorariu de avocat.

În dezvoltarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit instanţa de fond a respins în temeiul art. 452 C. proc. civ. solicitarea de acordarea a cheltuielilor de judecată pe motiv că onorariu de avocat nu este dovedit. Reclamanta arată că a făcut dovada onorariului de avocat depunând în acest sens factura fiscală nr. x/17.11.2015, în copie.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei critică sentinţa instanţei de fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CSD din cadrul UNEJ şi menţinerii hotărârii nr. 2/03.02.2017 a CSD din cadrul UNEJ, ca fiind legală.

Astfel, arată că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CSD din cadrul UNEJ. Având în vedere raportul juridic dedus judecăţii justifică legitimitate procesuală pasivă, titularul acţiunii disciplinare, respectiv Ministerul justiţiei şi executorul judecătoresc.

Totodată, soluţia anulării Hotărârii nr. 2/2017 a CSD din cadrul UNEJ este eronată, instanţa de fond înlăturând elementele esenţiale care au determinat încadrarea faptelor ca abatere disciplinară.

Astfel, în mod netemeinic, instanţa a argumentat că neglijenţa în efectuarea lucrărilor presupune în mod necesar mai multe activităţi îndeplinite greşit din neglijenţă, în mod repetat.

Recurenta-pârâtă Comisia Superioara de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti critică sentinţa instanţei de fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CSD din cadrul UNEJ şi respingerea capătului de cerere al reclamantei privind obligarea CSD la plata cheltuielilor de judecată.

Menţionează că CSD din cadrul UNEJ nu are personalitate juridică, nu are buget propriu, comisia fiind doar un organ al UNEJ, astfel cum rezultă din textele legale incidente: art. 48 alin. (5) din legea nr. 188/2000, art. 76 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, art. 55 alin. (3) din statul executorilor judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătorescşi Regulamentul de funcţionare al comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte reţine prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 în dosarul x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recusrsului în interesul legii a constatat că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere considerente deciziei anterior citate, relevante pentru speţa în cauză şi va anula recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2512 din data de 21 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că nu poate fi primită interpretarea normelor de drept substanţial din cuprinsul C. proc. civ. (în principal art. 452 şi art. 453), referitoare la dovada cheltuielilor de judecată şi acordarea acestora, conform susţinerilor recurentei-reclamante.

Ca urmare a caracterului obligatoriu al acestei decizii, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesar a dezvolta considerentele instanţei de recurs asupra criticilor formulate de reclamantă, legalitatea sentinţei sub aspectul cheltuielilor de judecată fiind confirmată de dezlegările date prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 489 din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A..

Având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâtul Ministerul Justiţiei şi pârâtă Comisia Superioara de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, pe fondul cererii, şi circumscrise cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, urmând a răspunde prin argumente comune.

Prealabil, Înalta Curte arată că deşi pârâta Comisia Superioara de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi-a întemeiat recursul şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ. nu a formulat veritabile critici care să se circumscrie cazului de casare evocat.

În ceea ce priveşte critica din recurs referitoare la soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioara de Disciplină.

Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate, vizând modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost respinsă de instanţa de fond, cu motivarea că pârâta Comisia Superioara de Disciplină este autoritatea publică emitentă a actului a cărei anulare se solicită, iar faptul că este un organ cu activitate jurisdicţională, nu are relevanţă sub aspectul calităţii procesuale pasive.

Este de necontestat că actul administrativ ce fac obiectul analizei de legalitate în prezenta cauză, şi anume Hotărârea nr. 2/03.02.2017 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, au fost emise de intimata-pârâtă Comisia Superioara de Disciplină, însă această împrejurare nu exclude calitatea procesuală pasivă a persoanei juridice în cadrul căreia funcţionează instanţa de disciplină.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al Profesiei de Executor Judecătoresc:

"Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti este o organizaţie profesională cu personalitate juridică, formată din toţi executorii judecătoreşti din România numiţi de ministrul justiţiei în condiţiile legii, cu organizare, funcţionare şi conducere autonome".

Art. 9 alin. (1) din acelaşi act dispune că:, În cadrul Uniunii, executorii judecătoreşti din circumscripţia fiecărei curţi de apel se constituie în cameră a executorilor judecătoreşti, cu personalitate juridică, denumită în continuare Cameră.".

Comisia Superioara de Disciplină funcţionează pe lângă Congresul Uniunii Nasţionale a Executorilor Judecătoreşti, organ de conducere al din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 55 alin. (1) din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc prevăd că: "Executorul judecătoresc răspunde pentru modul în care îşi îndeplineşte atribuţiile, disciplinar sau civil, în condiţiile legii, regulamentului şi ale prezentului statut. (2) Acţiunea disciplinară se judecă de Consiliul de disciplină al Camerei. (3) Împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei părţile pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii, care judecă în complet de 5 membri. (4) Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc în cauză.".

În ceea ce priveşte atribuţiile acestor organe de disciplină, ele vizează, în principal, soluţionarea plângerilor în materie disciplinară, formulate împotriva executorilor judecătoreşti, membri ai Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Aşadar, pârâta Comisia Superioara de Disciplină este o structură organizatorică aparţinând Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, iar activitatea acesteia se desfăşoară în numele şi în interesul acestei persoane juridice de utilitate publică, iar nu în nume şi interes propriu.

Competenţa de control şi supraveghere a respectării prevederilor statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de executor judecătoresc, precum şi cele ale codului de etică profesională, revin Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, iar faptul că procedura disciplinară se exercită prin structuri specializate nu afectează aceste competenţe legale.

Totodată, nu se poate susţine că intimata-pârâtă Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nu are nicio implicare în emiterea actelor administrative contestate în cauză, atât timp cât hotărârile emise în materie disciplinară privesc un executor judecătoresc, membru al Uniunii, iar obiectul cercetării priveşte încălcarea normelor de exercitare a activităţii acestuia, reglementate de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti prin Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al Profesiei de Executor Judecătoresc şi prin Codul de etică profesională.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază a fi nefondat motivul de recurs vizând greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

În ceea ce priveşte criticile din recurs referitoare la soluţia anulării Hotărârii nr. 2/03.02.2017 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prima instanţă a analizat aspectele invocate în limitele învestirii sale, în raport cu obiectul acţiunii şi cu aplicarea corectă a normelor de drept material, neputându-se reţine nici incidenţa acestui text legal.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Ministerul Justiţiei a formulat acţiune disciplinară împotriva executorului judecătoresc A., pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 - neglijenţă în efectuarea lucrărilor, solicitând aplicarea unei sancţiuni disciplinare proporţionale cu gravitatea faptei.

Prin Hotărârea nr. 2/14.06.2016 pronunţată de Consiliul de Disciplină în Dosarul nr. x/2016 a fost respinsă acţiunea disciplinară reţinându-se că faptele din acţiunea disciplinară nu sunt de natură să atragă răspunderea disciplinară a acestuia.

Împotriva Hotărârii nr. 2/03.02.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie, apreciind că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, iar prin Hotărârea nr. 2 din data de 03.02.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a fost admisă contestaţia şi modificată în tot Hotărârea nr. 2/14.06.2016 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în sensul admiterii acţiunii disciplinare formulată de către Ministerul justiţiei şi aplicării executorului judecătoresc A., sancţiunea prevăzută de art. 49 lit. a) din legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, respectiv "mustrare".

Împotriva acestei hotărâri reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de fond a reţinut că acţiunea disciplinară declanşată împotriva reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, invocându-se existenţa abaterii disciplinare de neglijenţă în efectuarea lucrărilor, în legătură cu instrumentarea dosarului de executare silită nr. x/2014, arătându-se că executorul judecătoresc nu a verificat dispozitivul încheierii din data de 11.11.2014 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a trecut la efectuarea actelor de executare silită.

Totodată, s-a susţinut în acţiunea disciplinară, că executorul a efectuat mai multe acte de executare silită fără a avea încuviinţarea şi învestirea instanţei de executare.

Instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare deoarece nu s-a dovedit crearea unui prejudiciu debitorului, creditorul putând fi, eventual, prejudiciat, însă acesta nu a formulat nicio sesizare şi nicio plângere împotriva reclamantei.

Recurentul Ministerul Justiţiei a criticat soluţia instanţei de fond, dar criticile sunt nefondate.

Într-adevăr, potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, Ministerul Justiţiei poate exercita acţiunea disciplinară şi că art. 47 lit. e) din acelaşi act normativ reglementează ca abatere disciplinară "neglijenţa în efectuarea lucrărilor".

Chiar dacă un control efectuat de Ministerul Justiţiei este un "control profesional" şi el este cel care fundamentează exercitarea acţiunii disciplinare, instanţa de contencios administrativ va putea analiza în ce măsură concluziile acelui control justifică acţiunea disciplinară şi, ulterior, soluţiile date de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti şi de către Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Faptul că, în urma cercetării prealabile, organele de control au constatat că executorul judecătoresc nu şi-ar fi respectat obligaţiile ce îi reveneau în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, nu înseamnă că acesta nu va putea dovedi contrariul celor reţinute în acţiunea disciplinară şi, astfel să se ajungă la respingerea acţiunii disciplinare, dacă nu sunt dovedite condiţiile pentru antrenarea răspunderii disciplinare.

În speţă, nu s-a dovedit că sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare deoarece, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, a fost vorba de o eroare materială, iar nu de una de formă şi fond, aşa cum susţine pârâtul Ministerul Justiţiei, instanţa de judecată admiţând cererea de îndreptare a erorii materiale. Nefiind îndeplinită nici condiţia elementului obiectiv şi nici a celui subiectiv nu poate fi admisă acţiunea disciplinară, aşa cum solicită recurentul.

Cu privire la inexistenţa prejudiciului nu se poate vorbi de o sancţiune disciplinară dacă nu a fost probată existenţa acestuia, iar recurentul nu a dovedit că ar exista un asemenea prejudiciu.

În privinţa erorii materiale reţinută de instanţa de fond şi împărtăşită de instanţa de recurs, criticile recurentului sunt de asemenea nefondate deoarece, în interpretarea dispoziţiilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, se are în vedere repetabilitatea unei greşeli, ori o singură omisiune cu privire la conţinutul unei încheieri de încuviinţare a executării silite, aparţinând unei instanţe de judecată, nu se circumscrie noţiunii de abateri în sensul reglementat de dispoziţiile anterior citate.

Apreciind că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legale, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, va fi respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2512 din data de 21 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiţiei şi de pârâta Comisia Superioara de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti împotriva sentinţei civile nr. 2512 din data de 21 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2020.