Retroactive salary equalization for magistrates based on constitutional interpretation of sectoral reference values

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat: (i)revocarea în parte a Ordinului nr. 332 din data de 27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi modificarea acestuia, în sensul ca plata drepturilor salariale prevăzute în ordin să se realizeze începând cu data de 09.04.2015; (ii)obligarea Ministerului Public să plătească drepturile salariale prevăzute în ordinul menţionat începând cu data de 09.04.2015; (iii)obligarea Ministerului Public să plătească dobânda legală şi rata inflaţiei la sumele datorate; (iv)obligarea Ministerului Finanţelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate; (v)obligarea Ministerului Public la cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3641 din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus următoarele:

- a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice ca neîntemeiate;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective;

- a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice;

- a anulat în parte Ordinul nr. 332/27.01.2017 al Procurorului general;

- a obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită reclamanţilor ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON;

- a respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect plata diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a anulat ordinul atacat, ignorând că acesta este un act administrativ legal, emis în baza dispoziţiilor legale în vigoare, şi că cererea reclamanţilor este inadmisibilă, pentru că nu au contestat, la data emiterii, ordinul emis în data de 30 iulie 2015, solicitarea acestora încălcând şi principiul neretroactivităţii legii.

Recurentul a expus contextul legislativ în care a fost emis Ordinul nr. 1702 din data de 30 iulie 2015, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a realizat o aliniere a indemnizaţiilor, susţinând că, întrucât nu a fost contestat de reclamanţii din prezenta cauză, instanţa de fond în mod greşit a admis acţiunea, aceasta fiind inadmisibilă.

De asemenea, recurentul a susţinut că drepturile salariale ale reclamanţilor au fost acordate în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, prin acte administrative emise în executarea legii şi a deciziei Curţii Constituţionale.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 (9 aprilie 2015), s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii (medii, superioare, postuniversitare, doctorale), de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

În opinia sa, prin admiterea acţiunii se încalcă principiul neretroactivităţii legii.

Cu privire la data de la care se acordă drepturile salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată, aceasta se raportează la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale.

Având în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11)-(l4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 2536 din data de 21 decembrie 2016, potrivit cu care, începând cu data de 1 august 2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel şi din parchetele din subordine au beneficiat de drepturile salariale prevăzute în anexele ordinului, trecute în dreptul fiecăruia.

Prin Ordinul nr. 304 din data de 19 ianuarie 2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte masuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

În temeiul ordinului anterior menţionat a fost emis Ordinul nr. 332 din data de 27 ianuarie 2017, potrivit cu care procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel şi din parchetele din subordine li s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de octombrie 2016.

În raport de Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, decizie prin care s-a statuat ca nivelul maxim al salariului de baza/indemnizaţiei de încadrare trebuie să se stabilească prin raportare la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională, indiferent de instituţie sau autoritate publică, ţinând cont de valoarea de referinţă sectorială aplicată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

Şi aceste drepturi salariale au fost plătite integral, retroactiv, în cursul lunii februarie 2017.

În fine, a mai susţinut recurentul că, solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 9 aprilie 2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să te raportezi, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, nu au fost formulate întâmpinări de către părţile intimate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 3 iunie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

Criticile recurentului-pârât circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Criticile de nelegalitate prin care pârâtul a susţinut că, prin emiterea Ordinului nr. 332/27.01.2017 şi salarizarea procurorilor din cadrul unităţilor de parchet, începând cu data de 01 octombrie 2016, avându-se în vedere noua valoare maximă de referinţă sectorială de 405 RON aflată în plată, au fost îndeplinite obligaţiile legale ce îi revin în privinţa stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor, vor fi respinse, ca nefondate.

Prin motivele recursului declarat în cauză, pârâtul a susţinut că, anterior datei de 01 octombrie 2016, nu pot fi stabilite drepturile salariale cuvenite reclamanţilor în raport de valorile de referinţă menţionate în cererea de chemare în judecată, întrucât, la data de 09 aprilie 2015, nu exista în plată în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, nicio indemnizaţie brută lunară pentru procurori stabilită cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, iar dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Aşadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ţine de temporalitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale. În realitate, aplicare unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

În ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, Înalta Curte reţine că, într-o serie de litigii, au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistraţi, prin raportare la această valoare de referinţă sectorială, cu începere de la data de 09 aprilie 2015.

Totodată, prin dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie".

Prin urmare, începând cu data de 09 aprilie 2015, reclamanţii din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizaţii brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau şi alţi magistraţi, în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive, fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului în sensul că această indemnizaţie poate fi avută în vedere doar de la data de 01 octombrie 2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocoteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice".

Înalta Curte mai reţine că valoarea de referinţă sectorială a fost majorată cu 10% începând cu data de 01 decembrie 2015, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 293/2015.

Înalta Curte, având în vedere cele prezentate anterior, apreciază că toate criticile invocate de recurentul-pârât privitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din C. civ., sunt neîntemeiate.

În susţinerea acestei opinii, se apreciază că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referinţă în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar ulterior recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanţelor judecătoreşti este corectă.

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referinţă sectorială calculată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Ordinul nr. 332/27.01.2017 nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit magistraţilor reclamanţi, motiv pentru care sentinţa recurată va fi menţinută de instanţa de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondate, a criticilor formulate de pârât.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că solicitarea reclamanţilor nu este inadmisibilă.

Recurentul-pârât a susţinut că nu este suficient că reclamanţii au contestat Ordinul nr. 332/2017, întrucât prin acesta au fost calculate drepturile salariale începând cu 1 octombrie 2016, iar nu cu data de 9 aprilie 2015, iar înlăturarea cu efect retroactiv a efectelor juridice produse prin Ordinul nr. 1704/2015 nu poate fi realizată decât prin anularea acestui act.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate, neavând relevanţă că reclamanţii nu au atacat Ordinul nr. 1704/30.07.2015.

Observă Înalta Curte că, prin demersul lor, reclamanţii nu au contestat drepturile salariale ce le-au fost calculate, ci, au dedus judecăţii pretenţii derivând din acte normative adoptate în cursul anilor 2015 şi 2016, respectiv, Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum au fost interpretate prin decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a urmărit înlăturarea situaţiei de plată a unor remuneraţii diferite pentru aceleaşi condiţii de vechime şi de muncă.

Astfel, solicitarea reclamanţilor nu este inadmisibilă, deoarece abia după emiterea Deciziei CCR nr. 794/2016 reclamanţii au fost în măsură să înţeleagă şi să conteste maniera de salarizare discriminatorie.

De asemenea, efectul interpretativ al Deciziei CCR nr. 794/2016 care a lămurit nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare prin raportare la art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu intră în conflict cu principiul general al aplicării pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 3641 din 11 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2020.