Loss of object due to payment of claimed debt extinguishing the right to sue
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (High Court) admitted the appeal, set aside the lower court’s judgment in its entirety, and dismissed the plaintiff’s action as having lost its object, thereby allowing the defendant to prevail. The dispute concerned a contract finance claim where the plaintiff, a state ministry, initially sought the repayment of a 11,348 RON advance and late penalties; after the defendant paid the principal and initial penalties, the plaintiff narrowed the claim to 1,339.1 RON in remaining late penalties, but the defendant subsequently paid this final balance during the proceedings. The court held that because the defendant discharged the specific debts claimed in the revised petition, the legal basis for the action ceased to exist, rendering the lawsuit moot; the decision was based on Article 496 of the Code of Civil Procedure and Article 20(3) of Law no. 554/2004 regarding administrative and fiscal litigation.
Legislator headnote
AI generatedart. 496 C. proc. civ; Loss of object due to payment of claimed debt extinguishing the right to sue: Ca urmare a constatării faptului că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, este de prisos a fi expuse şi analizate în concret, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., criticile din recurs, pentru a se aprecia cu privire la legalitatea hotărârii recurate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 iunie 2020
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.01.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 11348 RON reprezentând avansul plătit de MAE-DPRRP în data de 25.08.2015 prin ordinul de plată nr. x, în baza Contractului de finanţare nr. x/14.07.2015, la care se adaugă penalităţi zilnice de 0,1 % din suma precizată, ce urmează a fi achitate de la data încasării avansului de către pârâtă până la data plăţii efective a debitului principal.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2378 din data de 15 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în contradictoriu cu pârâta A., astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.339,1 RON reprezentând penalităţi de întârziere.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta A. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, ca fiind nelegală, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
În susţinerea recursului, pârâta susţine în esenţă că nu a fost citată şi nu i s-a comunicat în timp util, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată conţinutul cererii precizatoare depusă de reclamantă prin care se modifică valoare pretenţiilor iniţial solicitate prin cererea de chemare în judecată, încălcându-se astfel dreptul său la apărare.
Susţine de asemenea că, a achitat plata debitului solicitat imediat ce a luat cunoştinţă de conţinutul cererii precizatoare, respectiv la data de 15.06.2017, data ultimului termen de judecată. Astfel, în mod incorect instanţa de fond nu a valorificat acest aspect deşi în motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că a fost primită dovada efectuării plăţii din data de 15.06.2017, dar dovada a fost depusă tardiv la dosar, pe data de 16.02.2017.
Apărările intimatului
Prin întâmpinare, intimatul reclamant Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1339,1 reprezentând penalităţi de întârziere restante şi neachitate.
Analiza motivelor de casare
Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., având în vedere deopotrivă şi actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 11.348 RON reprezentând avansul plătit de MAE-DPRRP în data de 25.08.2015 prin ordinul de plată nr. x, în baza Contractului de finanţare nr. x/14.07.2015, la care se adaugă penalităţi zilnice de 0,1 % din suma precizată, ce urmează a fi achitate de la data încasării avansului de către pârâtă până la data plăţii efective a debitului principal.
La data de 08.03.2017 pârâta a achitat reclamantului suma de 16.375,17 RON reprezentând, conform explicaţiilor oferite, debitele solicitate prin notificarea nr. U1-2/42 pentru restituirea avansului din data de 22.12.2015, respectiv suma de 11.348 RON reprezentând avans de 30%, la care se adaugă suma de 5.027,17 RON reprezentând penalităţi calculate la 0,1%/zi de întârziere pentru un număr de 443 zile de întârziere calculate cu începere de la data de 22.12.2015 - data notificării până la data de 09.03.2017 - data efectuării plăţii.
Ca urmare a acestei plăţi efectuate de partea pârâtă, reclamantul şi-a restrâns pretenţiile, precizând că înţelege să solicite obligarea pârâtei la plata numai a penalităţilor de întârziere calculate începând cu data de 25.08.2015 (data acordării avansului) până la data de 08.03.2017 (data recuperării avansului acordat), şi anume suma de 1.339,1 RON.
Înainte de a proceda la expunerea şi analiza în concret a criticilor formulate de recurentă şi a legalităţii hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte constată, în raport de susţinerile acesteia şi de înscrisurile existente la dosarul de fond, respectiv filele x, că intimată pârâtă a achitat debitele solicitate prin cererea precizatoare depunând, în acest sens, copia ordinului de plată nr. x din data de 15 iunie 2017, debite reprezentând penalităţi de întârziere restante neachitate.
Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă tocmai obligarea pârâtei A. la plata debitelor anterior menţionate în baza Contractului de finanţare nr. x/14.07.2015, Înalta Curte constată că acţiunea promovată de reclamantul Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a rămas fără obiect.
Ca urmare a constatării faptului că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, este de prisos a fi expuse şi analizate în concret, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., criticile din recurs, pentru a se aprecia cu privire la legalitatea hotărârii recurate.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 modificată şi completată, va admite recursul, fără a mai fi necesară analizarea celorlalte motive invocate, va casa sentinţa recurată şi va respinge acţiunea, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2378 din data de 15 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,
Casează, în tot, sentinţa recurată şi, în rejudecare
Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2020.