Tax liability for property assets in insolvency: validity of fiscal assessments based on asset revaluation despite bankruptcy exemption

Şedinţa publică din data de 29 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, la data de 01 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, şi, ulterior, declinată în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (sentinţa nr. 679/25.04.2017), reclamanta A. S.R.L. Rm. Vâlcea, în faliment - prin lichidator judiciar, Cabinet Individual de Insolvenţă "B." a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea, solicitând instanţei anularea Dispoziţiei nr. 2563/22.09.2014 de soluţionare a contestaţiei, admiterea contestaţiei administrativ- fiscale şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei de impunere nr. x/11.07.2017, emisă de pârât, ca netemeinică şi nelegală.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 184/F- CONT din 06 noiembrie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2016, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. Rm. Vâlcea prin Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Rm. Vâlcea, şi a anulat, în parte, Dispoziţia nr. 2563/22.09.2016 şi Decizia de impunere nr. x din 11 iulie 2016 pentru suma de 159692 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Rm. Vâlcea - prin lichidator judiciar, Cabinet Individual de Insolvenţă "B.", solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. de la 1865 (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), recurenta- reclamantă a relevat, foarte pe larg, istoricul cauzei şi a criticat sentinţa recurată, ca nelegală, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate susţinând, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond a anulat dispoziţia fiscală şi decizia de impunere pentru suma de 159.692 RON, şi a avut în vedere că decizia de impunere a stabilit la data de 11 iulie 2016 că datoria fiscală este de 1.668.267 RON.

S-a cerut creditorului fiscal să precizeze suma de bani născută după data deschiderii procedurii falimentului (13 mai 2013), iar creditorul fiscal a comunicat Curţii de Apel, prin scrisoarea nr. x/12.10.2017, că totalul creanţei fiscale este de 1.508.575 RON; diferenţa dintre cele două sume, de 1.668.267 RON şi de 1.508.575 RON, este de 159.692 RON.

Recurenta-reclamantă susţine că, în mod formal, fără a se face o analiză temeinică a cuantumului creanţelor fiscale şi prin nerespectarea dispoziţiilor legale fiscale, instanţa de fond a hotărât anularea dispoziţiei fiscale şi a deciziei de impunere pentru suma de 159.692 RON.

Mai arată că, creditorul Municipiul Râmnicu Vâlcea a calculat creanţele fiscale prin aplicarea nelegală a unor coeficienţi de majorare a valorii clădirilor şi terenurilor suspuse impozitului local.

Intimatul-pârât Municipiul Rm. Vâlcea nu a avut în vedere că societăţile aflate în procedura de lichidare judiciară n-au obligaţia reevaluării imobilizărilor corporale (clădiri, terenuri), conform art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 1553/2003.

În consecinţă, recurenta- reclamantă susţine că, de la data deschiderii procedurii de insolvenţă (13 mai 2013), societatea debitoare nu avea obligaţia să procedeze la reevaluarea activelor sale, astfel că impozitul pe clădiri şi teren nu poate fi majorat prin aplicarea unei cote de impozit modificată, conform Codul fiscal.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul- pârât MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 22.02.2018, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu caracter prealabil, se impune a se face menţiunea cu privire la cadrul normativ incident cauzei.

La data de 15 iulie 2010 a intrat în vigoare Noul C. proc. civ., care a abrogat C. proc. civ., de la 1865, invocat de recurentă ca temei al cererii sale de recurs, astfel încât, în raport de prevederile art. 24 din Noul C. proc. civ., potrivit cărora " Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare." (cu norma de punere în aplicare a acestui text, de la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012), din moment ce procesul de faţă a fost început după intrarea în vigoare a Noului Cod, la 01 noiembrie 2016, rezultă că se aplică C. proc. civ. Nou, intrat în vigoare la 15 iulie 2010.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care poate fi invocat atunci "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, deoarece nu a analizat în mod temeinic cuantumul creanţelor fiscale.

Cu privire la acest motiv de casare, Înalta Curte observă că, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de fond a analizat susţinerile acesteia în ce priveşte creanţele fiscale datorate, şi, în mod judicios a stabilit că suma de 159.662 RON reprezintă creanţe fiscale născute anterior trecerii sale în procedura falimentului, dispunând anularea actelor fiscale contestate în parte, doar cu privire la această sumă.

Aşa cum s-a reţinut şi la fond, creditorul fiscal în speţă, intimatul-pârât Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin relaţiile comunicate instanţei cu adresa nr. x/12.10.2017, a arătat că, din suma de 1.668.267 RON, creanţa fiscală născută după deschiderea procedurii falimentului este în cuantum de 1.508.575 RON, aşa încât, diferenţa rămasă de achitat este în sumă de 159.662 RON.

De altfel, aceste aspecte sunt recunoscute de însăşi recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, şi nu au fost contestate nici în faţa instanţei de fond, în mod nefondat susţinându-se de către aceasta că instanţa ar fi făcut o analiză formală a cuantumului creanţelor fiscale şi prin nerespectarea dispoziţiilor legale fiscale- de altfel, recurenta neindicând care anume dispoziţii nu au fost respectate.

Nemulţumirea recurentei- reclamante în ce priveşte reevaluarea activelor sale corporale, cu trimitere la art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 1553/2003, pe lângă faptul că nu a constituit o veritabilă apărare a sa la fond, nu poate constitui motiv de anulare a creanţei fiscale datorate în baza Deciziei de impunere nr. x emise la 11.07.2016, şi care cuprinde creanţe fiscale datorate pentru anii 2013- 2016, în mod eronat susţinându-se de către recurentă că de la data deschiderii procedurii de insolvenţă nu mai avea obligaţia să procedeze la reevaluarea imobilelor.

Art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1553/2003, privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, prevede că "Societăţile comerciale, indiferent de forma de proprietate, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, institutele de cercetare şi celelalte categorii de agenţi economici pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31 decembrie 2003, astfel încât rezultatul reevaluării să fie cuprins în situaţiile financiare ale anului 2003", iar la alin. (6), "Agenţii economici care se află în procedură de dizolvare sau de lichidare administrativă conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în procedură de lichidare judiciară conform Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, nu vor proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale prevăzute la alin. (1)".

În aceste condiţii, în considerarea caracterului independent al datoriei rezultate din actul administrativ- fiscal arătat, nu se poate susţine că recurenta nu ar mai fi obligată la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul său, cum greşit se susţine de către aceasta, desigur însă, cu aplicarea dispoziţiilor speciale de insolvenţă.

Mai mult, criticile recurentei- reclamante sunt contrazise şi de prevederile art. 249, 256 şi 261 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, şi ale art. 455, 463 şi 468 din Legea nr. 227/2015, privind Noul Codul fiscal, societatea aflată în insolvenţă datorând, în continuare, impozit pentru imobilele corporale aflate în patrimoniul său- clădiri şi terenuri, astfel cum rezultă din aceste dispoziţii legale.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanţa de fond a apreciat că se impune admiterea în parte a acţiunii, şi anulării în parte a actelor administrative contestate, doar pentru suma de 159.692 RON.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. RM. VÂLCEA - prin lichidator judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ "B." împotriva sentinţei nr. 184/F- CONT din 06 noiembrie 2017, a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2020.