Suspension of copyright royalty recalculation order granted pending annulment action, with retroactive effect.

Şedinţa publică din data de 29 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, suspendarea executării Deciziei O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019.

Pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii şi a solicitat respingerea cererii de suspendare a Deciziei ORDA nr. 79/22.08.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 829 din 22 noiembrie 2019, pronunţată în dosar nr. x/2019, a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de către pârât, ca nefondată, şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi admiterea cererii de suspendare a Deciziei O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză şi a criticat sentinţa recurată, ca nelegală, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate susţinând, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond a respins cererea de suspendare a Deciziei ORDA nr. 79/2019, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004; în privinţa cazului bine justificat, instanţa de fond a apreciat că motivele cererii conţin veritabile critici de nelegalitate a deciziei, care nu pot fi cercetate în cadrul acestei proceduri speciale.

Recurenta-reclamantă consideră nelegală soluţia, deoarece instanţa nu a analizat temeinic împrejurările care au legătură cu elementele de fapt şi de drept, şi care susţin o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei contestate.

Astfel, arată recurenta, O.R.D.A. (intimatul-pârât, s.n.) a emis Decizia nr. 79/2019 la mai mult de un an de la data de 01.07.2018, dată de când pretinde că organismele de radiodifuziune nu ar mai datora remuneraţia minimă prevăzută de art. 6 din Metodologia în vigoare, într-un context în care U.N.F.R. se afla deja în judecată cu mulţi radiodifuzori pentru plata remuneraţiei minime, inclusiv, pentru perioada ulterioară datei de 01.07.2018. La momentul emiterii deciziei, chestiunea juridică ce ţine de interpretarea art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018- în temeiul căruia a fost emisă decizia - nu numai că era dedusă judecăţii în cazul multor dosare civile, însă era şi soluţionată de unele instanţe, soluţia fiind contrară interpretărilor O.R.D.A., în dovedirea acestui aspect depunând la dosar o situaţie a dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Or, în contextul în care ORDA avea cunoştinţă despre soluţiile instanţelor de judecată (în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018), se întreabă recurenta de ce, totuşi, a mai emis decizia, de ce i-a impus măsurile de recalculare a remuneraţiilor minime şi de actualizare a contractelor, în condiţiile în care însăşi instanţa i le-a încuviinţat în cadrul dosarelor menţionate.

Evident că aspecte, precum acesta, au născut o bănuială legitimă în legătură cu intervenţia ORDA, respectiv, dacă aceasta este legală sau nu, dacă ea respectă hotărârile judecătoreşti în materie ori drepturile fundamentale la un proces echitabil şi la apărare.

Tocmai pentru aceste împrejurări, recurenta- reclamantă a apreciat că O.R.D.A. a emis decizia cu scopul de a o pune în situaţia restituirii diferenţelor de bani rezultate în urma recalculării remuneraţiei, fără a ţine cont de drepturile dobândite prin hotărâri judecătoreşti ori ca urmare a încheierii contractelor de tranzacţii judiciare, nesocotind contractele (voinţa suverană a părţilor) şi plăţile voluntare ale utilizatorilor vizaţi, mai ales în contextul în care acestea au constituit temeiul acţiunilor judiciare demarate (anterior emiterii deciziei) de către recurentă.

Recurenta-reclamantă consideră că evaluarea aspectelor de fapt şi de drept nu conduc, per se, la o antepronunţare asupra legalităţii deciziei, cum eronat se detaşează instanţa de fond, ci, dimpotrivă, evaluarea este chiar necesară, deoarece intervenţia O.R.D.A. în raporturile cu utilizatorii iese din sfera firească a atribuţiilor prevăzute de lege pentru O.R.D.A., ceea ce, sub aspectul aparenţei dreptului, se poate constata cu uşurinţă în contextul relatat.

Instanţa de fond s-a limitat doar la o apreciere evazivă a practicii judiciare invocate, deşi analiza ei era necesară pentru a evalua împrejurările în care decizia a fost emisă, reţinând fără temei că "fiind vorba de litigii soluţionate sub imperiul incidenţei formei în vigoare a legii de la fiecare moment procesual, ceea ce evident nu poate prezenta un criteriu de examinare conform art. 14, care impune neantamarea fondului cauzei", motivarea sugerând că hotărârile instanţelor la care recurenta a făcut referire nu pot fi verificate sub aspectul faptului că au avut în vedere şi remuneraţia ulterioară perioadei 01.07.2018, ori că în cazul acestora s-ar fi aplicat şi modificările aduse prin Legea nr. 74/2018.

În fapt, arată recurenta, este cât se poate de evident (şi poate fi verificat de instanţă) că aceste sentinţe se referă la remuneraţia minimă în discuţie, întrucât litigiile vizează, fără echivoc şi perioada ulterioară datei de 01.07.2018 (dată de la care O.R.D.A. a dispus executarea măsurilor administrative), perioadă pentru care instanţa civilă a avut în vedere forma în vigoare a legii, adică, forma Legii nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 4/2018.

Se mai arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat sub nicio formă în legătură cu cele reţinute de instanţa civilă în dosarul nr. x/2018- pârâtă fiind S.C. A. S.R.L., deşi dezlegarea juridică pe care instanţa civilă o dă în privinţa remuneraţiei minime este cât se poate de lămuritoare şi, mai important, definitivă.

Este cât se poate de evident, arată recurenta- reclamantă, că tocmai aceste împrejurări de fapt fac dovada unei serioase îndoieli asupra legalităţii deciziei, mai ales în condiţiile în care, la data emiterii acesteia, intimatul- pârât O.R.D.A. ştia de existenţa acestor hotărâri judecătoreşti (sentinţele civ. nr. 389/01.03.2019, din dosarul nr. x/2018- pârâtă S.C. A. S.R.L.; nr. 1237/05.06.2019 din dosarul nr. x/2017- pârâtă S.C. B. S.R.L. şi nr. 1292/03.06.2019, din dosarul nr. x/2018- pârâtă S.C. C.).

Recurenta a criticat faptul că măsurile dispuse prin decizie nu sunt clare şi, legat de acest aspect, instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze temeinic toate împrejurările învederate, a căror apreciere nu presupune, cum în mod eronat pretinde instanţa de fond, antamarea fondului, deoarece întrebările puse sunt cât se poate de pertinente şi relevă lipsa unei soluţii echitabile în raport de situaţiile învederate (inclusiv în raport de hotărârile judecătoreşti), pe care decizia trebuia să o ofere, în considerarea drepturilor dobândite prin instanţă ori a principiilor de drept legate de accesul la justiţie şi la un proces echitabil.

Recurenta-reclamantă mai face trimitere la sentinţa civilă nr. 2479/11.11.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, dosar nr. x/2018, pârâtă S.C. D. S.R.L., prin care s-a admis excepţia de nelegalitate a Deciziei O.R.D.A. nr. 79/2019, şi pe care instanţa de fond a refuzat s-o aibă în vedere la soluţionarea cauzei, pe motiv că a fost depusă după închiderea dezbaterilor.

În altă ordine de idei, în opinia recurentei, este cât se poate de evident că soluţia instanţei civile, de admitere a excepţiei de nelegalitate, ridică un mare semn de întrebare în privinţa legalităţii deciziei, fiind o dovadă care confirmă toate susţinerile sale din prezenta cauză şi care pune la îndoială la modul cel mai serios legalitatea deciziei.

Prin urmare, în soluţionarea cererii de recurs, recurenta- reclamantă solicită a se avea în vedere şi această soluţie a instanţei, împreună cu toate celelalte înscrisuri pe care le-a administrat deja.

Pentru toate aceste motive, recurenta-reclamantă consideră că a făcut dovada împrejurărilor de fapt şi de drept, legat de emiterea deciziei şi de conţinutul ei, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei contestate.

În legătură cu paguba iminentă, ce reprezintă expresia unui prejudiciu material viitor şi previzibil ori perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unui serviciu public (cum este, în speţă, cel de gestiune colectivă), recurenta-reclamantă solicită a se reţine că, în speţă, a produs suficiente dovezi în susţinerea acestei condiţii, pe care instanţa de fond le-a evaluat eronat.

În acest sens, a arătat că, în primul rând, dacă decizia s-ar dovedi nelegală, şi diminuarea pricinuită asupra patrimoniului ar fi, la rândul ei, nelegală, situaţie faţă de care prejudiciul material şi viitor ar fi cât se poate de previzibil.

În al doilea rând, arată că a făcut referire chiar la procesul-verbal de control al O.R.D.A., în care se reţin foarte clar sumele pe care recurenta le-a colectat cu titlu de remuneraţii minime de la organismele de radiodifuziune în perioada 01.07.2018 - data efectuării controlului, respectiv, 356.318,58 RON, sume pe care, în urma executării măsurilor din decizie, este pusă în situaţia restitutirii lor, iar în cuantumul acestor sume reţinute de O.R.D.A. cu ocazia controlului, se regăsesc şi sumele care au făcut obiectul tranzacţiilor judiciare indicate ori cele care au fost facturate de recurentă şi cele admise ca pretenţii de instanţa de judecată.

Recurenta arată că prejudiciul l-a dovedit şi din perspectiva consecinţelor negative pe care le va suporta în cauzele în care, practic, va fi pusă în situaţia să renunţe la judecată, fiind expusă la plata cheltuielilor de judecată.

În altă ordine de idei, mai arată că sunt implicate şi o serie de costuri semnificative cu personalul pentru modificarea contractelor, recalcularea remuneraţiilor, refacturare, stornare, restituire remuneraţii, care toate bulversează în mod serios activitatea de gestiune colectivă a recurentei şi, faţă de toate aceste aspecte, a apreciat că prejudiciul calculat pentru perioada dintre 01.07.2018- până în prezent este mai mare de 400.000 RON.

În fine, în al treilea rând, recurenta susţine că consecinţele negative trebuie analizate şi din perspectiva aplicării sancţiunii de suspendare a activităţii de gestiune colectivă în măsura în care decizia n-ar fi suspendată, caz în care suspendarea activităţii ar aduce după sine o pierdere foarte mare, în condiţiile în care colectează de la utilizatori aproximativ 5.393.900 RON/lună, astfel cum rezultă din darea de seamă pe anul 2018, şi, nu în ultimul rând, suspendarea deciziei ar conduce şi la preîntâmpinarea altor prejudicii viitoare, ce ţin de sumele colectate de la utilizatorii vizaţi, inclusiv, în ideea de a preîntâmpina consecinţele negative legate de derularea proceselor pe rol.

Faţă de toate aceste aspecte, recurenta-reclamantă consideră că a făcut dovada pagubei iminente, măsurile dispuse de O.R.D.A. fiind cu un evident impact financiar asupra sumelor colectate în relaţia cu organismele de radiodifuziune.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul- pârât OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR a formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 11 decembrie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta- reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 79/22.08.2019, emisă de intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin respectiva Decizie fiind stabilite mai multe măsuri administrative, între care, (3)actualizarea tuturor contractelor şi autorizaţiilor licenţă-neexclusivă încheiate de UPFR cu organismele de radiodifuziune (pentru licenţierea radiodifuzării fonogramelor la radio), aflate în derulare în perioada 01.07.2018 - 22.08.2019 (data emiterii deciziei) în scopul eliminării dispoziţiilor referitoare la sumele minime de plată, astfel încât metoda de calcul a remuneraţiilor datorate de organismele de radiodifuziune să fie realizată exclusiv procentual, diferenţiată prin directa proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator a repertoriului gestionat colectiv şi recalcularea remuneraţiilor încasate de la toate organismele de radiodifuziune în situaţiile în care UPFR a emis facturi şi a încasat remuneraţii minime/fixe pentru radiodifuzarea fonogramelor la posturile de radio, potrivit cerinţelor de mai sus. Toate aceste masuri sunt justificate de ORDA din perspectiva necesităţii respectării dispoziţiilor art. II alin, 3 din Legea nr. 74/2018, coroborat cu art. 164 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 republicată, dispoziţii în raport de care apreciază că remuneraţia în cazul acestor utilizatori trebuie recalculată, începând cu 01.07.2018, după o noua "metodă de calcul", "exclusiv procentual", "diferenţiat prin directa proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator a repertoriului gestionat colectiv.

Instanţa de fond a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată, în esenţă, reţinând că argumentele invocate de aceasta în dovedirea cazului bine justificat ar presupune o analiză chiar pe fondul acţiunii în anulare, neputând fi dezlegate în cadrul procesual specific unei cereri de suspendare a executării, caracterizat prin cercetarea sumară a aparenţei dreptului, şi în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analiza cerinţei privind paguba iminentă.

Soluţia la care s-a oprit instanţa de fond urmează a fi reformată, din perspectiva următoarelor considerente:

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004 prevede în art. 14 şi 15 atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Textul de lege evocat impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ. Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata, în mod temeinic, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată, şi, desigur, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt criticabile, întrucât s-a apreciat greşit că nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, susţinerile reclamantei.

Astfel, contrar opiniei primei instanţe, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, argumentele recurentei- reclamante reprezentând împrejurări de natură să creeze o îndoială în privinţa legalităţii actului, reţinându-se, în acest sens, împrejurările amplu şi detaliat descrise în cererea de chemare în judecată şi susţinute prin înscrisurile depuse la dosar.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin sentinţa civilă nr. 2479 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi pârâta S.C. D. S.R.L., fiind admisă excepţia nelegalităţii invocată de reclamantă cu privire la Decizia O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019 şi constatată nelegalitatea dispoziţiilor Deciziei ORDA nr. 79/22.08.2019, invocate în apărare de către pârâtă.

Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv, soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, făcând de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale recurentei-reclamante cu privire la dovedirea cerinţei cazului bine justificat.

În acest sens, va fi avută în vedere jurisprudenţa europeană în materie, respectiv, cauza T-184/01 R, E.. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate", iar în cauza de faţă au fost invocate motive de nelegalitate a actului administrativ care, la o cercetare sumară, conduc spre ideea unei interpretări şi aplicări eronate de către organul fiscal a prevederilor legale în materie.

Este adevărat că, examinarea elementelor de nelegalitate invocate de reclamantă necesită o analiză profundă şi un probatoriu complex, care exced cadrului cererii de suspendare, fiind specifice acţiunii în anulare a actului administrativ, cum, de altfel, a reţinut în mod corect şi prima instanţă.

Dar, Înalta Curte va avea în vedere argumentele şi susţinerile formulate de reclamantă în faţa primei instanţe, referitoare la cazul bine justificat şi la aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, în raport de care se constată că reclamanta a reuşit să răstoarne prezumţia de legalitate a deciziei contestate.

Actul administrativ se bucură, într-adevăr, de prezumţia de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.

În acest sens sunt şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Posibilitatea suspendării actelor administrative, consacrată şi în documentele emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea 554/2004, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, prevede, deci, ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecţie provizorie îi aparţine şi măsura suspendării executării actului administrativ contestat în cauză, motiv pentru care Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sens în care, cererea reclamantei urmează a fi admisă, în sensul suspendării executării Deciziei emise de intimatul- pârât O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019, până la pronunţarea instanţei de fond în acţiunea în anulare.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării societăţii recurente-reclamante.

Raportat la obligaţia stabilită în sarcina reclamantei prin măsurile a căror suspendare se solicită, Înalta Curte apreciază, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea recurentei-reclamante, obligând la demararea unor proceduri de ordin administrativ şi/sau judiciar, cu costuri materiale şi de resurse umane considerabile.

Condiţia "pagubei iminente", îndeplinirea acesteia, rezultă, indubitabil, din cuantumul mare al sumei în litigiu, de peste 400.000 RON, fiind previzibil că executarea deciziei de impunere în cauză, mai înainte de soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, creează premisele intrării în incapacitate de plată.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită condiţia pagubei iminente cu privire la actul administrativ dedus judecăţii.

Faţă de toate acestea, se constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor legale, întrucât, în acest caz, sunt întrunite, cumulativ, atât condiţia cazului bine justificat, cât şi a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aspect de natură a conduce la reformarea soluţiei instanţei de fond, susţinerile şi criticile recurentei-reclamante fiind întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. fiind fondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, va casa în parte sentinţa civilă recurată şi, rejudecând: va admite cererea formulată de reclamantă şi, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, va dispune suspendarea executării Deciziei emise de intimatul-pârât O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019, până la pronunţarea instanţei de fond în acţiunea în anulare, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA împotriva sentinţei civile nr. 829 din 22 noiembrie 2019, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:

Admite cererea formulată de reclamantă şi, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, dispune suspendarea executării deciziei emise de intimatul - pârât O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019, până la pronunţarea instanţei de fond în acţiunea în anulare.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2020.