Labour jurisdiction prevails over administrative court for EUPOL mission seniority pay claim.

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 24 decembrie 2019, astfel cum a fost modificată la data de 03 martie 2020, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, au solicitat recunoaşterea, prin emiterea unui ordin al Ministrului Justiţiei, a vechimii suplimentare în magistratură de 1 an, respectiv în specialitate juridică asimilată magistraturii de 4 ani, începând cu data revenirii din misiunea EUPOL, precum şi calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din această recunoaştere şi, în consecinţă, din trecerea devansată în tranşe/grupe superioare de vechime în magistratură, respectiv în specialitate juridică asimilată magistraturii, indexate şi compensate potrivit legii.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2685 din 28 octombrie 2020, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Argeş a reţinut că, în raport de obiectul acţiunii reclamanţilor, precizat expres prin răspunsul la cea de a doua întâmpinare, ca fiind "obligaţia de a face", obiect prin care se solicită emiterea unui ordin al Ministrului Justiţiei - act administrativ al autorităţii publice centrale - prin care să se recunoască vechimea suplimentară în magistratură de 1 an, respectiv în specialitate juridică asimilată magistraturii de 4 ani, începând cu data revenirii din misiunea EUPOL, pricina poate fi calificată drept acţiune în contencios administrativ având ca obiect "obligaţie de a face" faţă de refuzul Ministerului Justiţiei de a stabili drepturile salariale ale reclamanţilor astfel cum aceştia solicită, demers juridic reglementat, sub aspect procedural, de art. 10 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 11 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 72 din 26 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, pe de o parte, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nici în raport de precizarea obiectului acţiunii, realizată prin răspunsul la cea de a doua întâmpinare, ca fiind obligaţia de a face, competenţa de soluţionare a cauzei nu revine acestei instanţe. Astfel, chiar dacă se admite că recunoaşterea vechimii solicitate de reclamanţi presupune emiterea unui ordin al Ministrului Justiţiei, în condiţiile în care reclamanţii nu s-au adresat Ministerului Justiţiei cu o cerere în acest sens, nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al acestui pârât de a soluţiona cererea.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanţii A., judecător la Judecătoria Sector 4 Bucureşti, actualmente judecător delegat la Penitenciarul Jilava şi B., personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, în cadrul Ministerului Justiţiei, au solicitat, în principal, obligarea pârâţilor la recunoaşterea stării de discriminare şi la repararea prejudiciului produs, prin plata diferenţelor salariale dintre suma plătită şi suma ce ar fi trebuit să le fie plătită prin luarea în calcul a vechimii suplimentare în magistratură de 1 an, respectiv în specialitate juridică asimilată magistraturii de 4 ani, începând cu data revenirii din misiunea EUPOL, ca urmare a desfăşurării activităţii în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 1294/2001 şi H.G. nr. 1822/2004.

Înalta Curte constată că reclamanţii nu supun judecăţii examinarea legalităţii unui act administrativ (nici tipic şi nici asimilat, câtă vreme nu au făcut referire la vreun ordin de încadrare salarială pe care îl contestă şi nici nu au pretins că au adresat o cerere pârâţilor pentru recunoaşterea drepturilor pretinse).

De asemenea, acţiunea formulată nu prezintă configuraţia unei contestaţii promovate potrivit art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât reclamanţii nu s-au prevalat de existenţa unei hotărâri a colegiului de conducere al curţii de apel, prin care să le fi fost analizată contestaţia formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 anterior menţionate, conform cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti" şi nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost precizat de către reclamanţi, având în vedere împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă pe care, de altfel, reclamanţii au ales să o învestească iniţial, având în vedere şi dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2021.