Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2153/2021 AI generated

Peremption of cassation appeal after suspension for parties' non-appearance and annulment of unstamped motion to reopen

Case Number Decizia nr. 2153/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant’s appeal by operation of law (perimare) and annulled her motion to reopen the case for lack of stamp duty, leaving the Court of Appeal’s decision upholding the National Council for Combating Discrimination’s 2016 administrative decision in force. The dispute concerned a challenge to an administrative decision by the National Council for Combating Discrimination (CNCD) and its governing bodies, where the appellant sought the annulment of the decision following a trial-level dismissal; the procedural posture involved a suspension of proceedings in June 2020 due to the absence of all parties, followed by a February 2021 motion to reopen that was not properly stamped after a judicial notice. The decisive legal basis was Article 416 of the Code of Civil Procedure, which mandates automatic lapse of proceedings if they remain in abeyance for six months due to party negligence, combined with Article 197 of the Code of Civil Procedure and Law No. 80/2013, which requires pre-payment of the 100 RON judicial stamp duty for motions to reopen cases, leading to the annulment of the un-stamped request and the finding that the lapse period expired in December 2020.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 415 pct. 2 C. proc. civ, art. 418 C. proc. civ, art. 421 alin. (2) din C. proc. civ, art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013; Peremption of cassation appeal after suspension for parties' non-appearance and annulment of unstamped motion to reopen: Prin încheierea de şedinţă din 04 iunie 2020, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, constatând că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

Keywords

AI generated
reopening of proceedings annulment proceedings judicial law article of civil procedure notice period lapse due to peremption

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 iulie 2016, reclamanta A., în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea hotărârii nr. 259/30.03.2016.

Prin cererea formulată la data de 08 august 2016, reclamanta şi-a completat acţiunea, în sensul că înţelege să se judece şi cu pârâtele B. şi C..

Prin cererea formulată la data de 12 decembrie 2016, reclamanta şi-a completat acţiunea, în sensul că înţelege să se judece şi cu pârâţii Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi D. - membru al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 529 din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B., C., Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi D. - membru al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 529 din 20 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B., C., Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi D. - membru al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au formulat întâmpinare în cauză.

5. Încheierea de suspendare a judecăţii

Prin încheierea de şedinţă din 04 iunie 2020, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, constatând că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

6. Alte aspecte procesuale relevante în cauză

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 februarie 2021, recurenta-reclamantă A. a solicitat repunerea cauzei pe rol.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 04 iunie 2020, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de şedinţă din data de 04 iunie 2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 04 decembrie 2020.

Înalta Curte reţine şi faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu este incident în cauză niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

În ceea ce priveşte cererea de repunere pe rol formulată de recurenta-reclamantă, înregistrată pe rolul instanţei la data de 02 februarie 2021, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013, iar pentru formularea acestei cereri se datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar potrivit art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii".

Prin citaţia comunicată recurentei-reclamante la data de 16 februarie 2021, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă cererii de repunere pe rol, obligaţie pe care recurenta-reclamantă nu a îndeplinit-o.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de repunere pe rol, iar recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit această obligaţie nici ulterior, deşi a fost citată cu această menţiune, devin aplicabile dispoziţiile art. 197 teza a II-a C. proc. civ., care prevăd sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 197 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea pentru netimbrare a cererii de repunere pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 529 din 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Anulează pentru netimbrare cererea de repunere pe rol.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte soluţia asupra perimării, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2021.