Retrocession of religious property: Appeal allowed, sentence quashed and case remanded to apply presumption of abusive acquisition

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 septembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 7794/14.03.2018, emisă de pârâtă şi în principal, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să se constatate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul teren din municipiul Botoşani, str. x şi să se dispună restituirea în natură a acestui imobil.

În măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, reclamanta a solicitat constatarea calităţii sale de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul teren din municipiul Botoşani, str. x şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 89 din 03 septembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 89 din 03 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ., deoarece a respins proba cu expertiza tehnică în specialitatea cadastru, topografie şi topometrie care ar fi clarificat situaţia juridică a imobilului în litigiu, în sensul că acesta ar fi fost identificat faptic, urmând totodată să se stabilească dacă imobilul poate fi restituit în natură, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare, precum şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi ale art. 13 lit. b) din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Recurenta-reclamantă a arătat că a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv Matricola nr. 1499, transmisă de Direcţia de impozite şi taxe locale a municipiului Botoşani, Tabelul de avere mobilă şi imobilă a Comunităţii Evreilor din Botoşani, declaraţia dată de epitropul Sinagogii Haim Garber, adresa nr. x/23.07.1969 a Comunităţii Evreilor din Botoşani, precum şi adresa transmisă de numitul B. către C., din a căror coroborare rezultă că imobilul în litigiu s-a aflat în proprietatea Comunităţii Evreilor din Botoşani, preluarea abuzivă fiind realizată prin expropriere, fără acordarea de despăgubiri.

În concluzie, recurenta-reclamantă apreciază că, din probele de la dosar, rezultă că imobilul a fost proprietatea sa, în cauză operând o prezumţie de preluare abuzivă, în condiţiile în care, din motive obiective, nu se poate face dovada formală a preluării în patrimoniul statului.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 decembrie 2018, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Intimata-pârâtă a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în condiţiile în care, în procedura administrativă, reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Decizia nr. 7794/14.03.2018, emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/26.02.2003, depusă de reclamantă, cu privire la retrocedarea imobilului situat în municipiul Botoşani, str. x, fostă str. x, judeţul Botoşani, reţinându-se că nu au fost depuse înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a apreciat neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, reţinând, în esenţă, că în urma probatoriului administrat nu s-a realizat identificarea faptică a terenului a cărui retrocedare se solicită şi nu s-a făcut dovada preluării abuzive a acestuia de către statul român.

Soluţia instanţei de fond nu este însuşită de instanţa de control judiciar, în raport de completarea adusă O.U.G. nr. 94/2000 prin Legea nr. 22/2020, care vizează regimul juridic al probatoriului în litigiile care intră sub incidenţa acestui act normativ, legiuitorul urmărind simplificarea dovezii preluării abuzive a imobilului.

Înalta Curte reţine că prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea art. 4 O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 221/18.03.2020, la articolul 4 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 01 septembrie 2005, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

"(6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispoziţiilor alin. (2)".

Din conţinutul textului legal mai sus redat, rezultă că legiuitorul a instituit o prezumţie legală relativă de preluare abuzivă a bunului, atunci când nu se poate face dovada formală a preluării acestuia.

Fiind în prezenţa unei prezumţii instituită de legiuitor pentru a uşura dovada naşterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanţial, instanţa de control judiciar reţine că, în baza art. 6 alin. (1) şi (6) din C. civ., această prezumţie se aplică pentru viitor atât în raporturile juridice născute după intrarea ei în vigoare, cât şi cu privire la efectele viitoare ale raporturilor juridice aflate în desfăşurare la aceeaşi dată.

Aşa fiind, dispoziţiile art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată prin Legea nr. 22/2020, urmează să se aplice pe viitor tuturor cererilor aflate în curs de soluţionare la Comisia specială, precum şi cererilor aflate pe rolul instanţelor de contencios administrativ în procedura reglementată de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deţinătorul imobilului putând răsturna prezumţia doar în faţa instanţei, prin orice mijloc de probă, în condiţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

În raport de motivele arătate anterior, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea efectuării controlului de legalitate al deciziei contestate din perspectiva dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

Cu ocazia rejudecării cauzei, în vederea clarificării situaţiei juridice a imobilului în litigiu, urmează a se pune în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică în specialitatea cadastru, topografie şi topometrie, pentru identificarea faptică a terenului a cărui retrocedare s-a solicitat în cauză, reţinându-se că potrivit art. 492 alin. (1) C. proc. civ., proba cu expertiza judiciară nu poate fi administrată în etapa procesuală a recursului.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, care urmează a avea în vedere şi celelalte critici formulate de recurentă.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că, la acest moment, nu poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de recurenta-reclamantă în recurs, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecăţii, nefiind tranşat aspectul privind "partea care a pierdut procesul", în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 03 septembrie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2021.