Appeal against rural investment financing irregularities declaration dismissed as inadmissible due to misuse of appeal remedy

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra apelului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.11.2017, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească să se dispună:

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/22.03.2017, ca fiind netemeinic şi nelegal şi a Deciziei nr. 3414/23.05.2017 de soluţionare a contestaţiei formulată şi înregistrată sub nr. x/09.05.2017.

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 63/CA din 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 63/CA din 28 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel reclamanta, întemeiat pe prevederile art. 470-471 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot sau în parte a hotărârii atacate.

În motivarea căii de atac, apelanta a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat obligaţiile pe care trebuia să le îndeplinească conform contractului de finanţare şi planului de afaceri.

4. Apărarea intimatei

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra căii de atac exercitate

Analizând, cu prioritate, potrivit art. 248 din C. proc. civ., regularitatea învestirii instanţei cu apelul de faţă, Înalta Curte reţine următoarele.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/22.03.2017, ca fiind netemeinic şi nelegal şi a Deciziei nr. 3414/23.05.2017 de soluţionare a contestaţiei formulate şi înregistrate sub nr. x/09.05.2017.

Curtea de Apel a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege specială în materie, stabileşte, derogând de la norma generală de procedură civilă, pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă calea de atac a recursului, declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

În cauză, reclamanta a înţeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanţe, şi nu recurs.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilităţii căii de atac declarate în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. privind principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) şi art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă" şi, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită."

În considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2016 date în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 457 alin. (4) din C. proc. civ., în care legiuitorul vorbeşte expres despre recalificarea căii de atac, s-au reţinut următoarele:

"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] şi fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operaţiunea pe care o face instanţa sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanţă de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalităţii căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziţie cu eventualele menţiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Aşa cum se reţine în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenţei unei menţiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 şi 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menţionate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanţei supreme.

Raportat la considerentele şi la dispozitivul deciziei menţionate, Înalta Curte reţine că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menţionat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul în condiţiile în care în hotărârea Curţii de Apel Constanţa s-a menţionat în mod legal că poate fi atacată cu recurs.

De asemenea, în măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecinţă, urmează să se dea eficienţă dispoziţiilor legale relevante în rezolvarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a apelului declarat şi a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speţă.

Examinând conţinutul cererii de apel formulate de reclamantă se constată că aceasta a solicitat admiterea apelului şi a indicat temeiul de drept ca fiind art. 470-471 din C. proc. civ.

Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinţei atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres şi limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, cererea părţii trebuie să cuprindă suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 19/2016 incidentă în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 63/CA din 28 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 63/CA din 28 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 martie 2021.