Supplementary corporate income tax and VAT assessment annulment quashed and remanded for retrial after unlawful refusal of expert examination
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the taxpayer’s appeal, quashed the appellate court’s decision that had dismissed the action, and remanded the case to the same instance for retrial. The dispute concerned the annulment of a tax assessment decision and inspection report imposing supplementary corporate income tax and VAT obligations totaling approximately 3.4 million RON, which were upheld by the administrative authorities after an internal complaint was rejected. The Supreme Court found the lower court violated procedural rules under Art. 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure by unlawfully refusing the admission of a judicial fiscal expert examination, thereby breaching the right to defense and the principle of contradiction, as established under Art. 330(1) CPC and Art. 22(2) CPC; while the court upheld the first-instance finding that the failure to request a five-day deadline for preparing defenses did not constitute a violation given the specific circumstances, it ruled that the erroneous exclusion of essential evidence necessitated a full retrial to properly assess the reality of the commercial transactions and the validity of the supporting documents.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 330 alin. (1) C. proc. civ, art. 194 lit. e) C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Supplementary corporate income tax and VAT assessment annulment quashed and remanded for retrial after unlawful refusal of expert examination: The dispute concerned the annulment of a tax assessment decision and inspection report imposing supplementary corporate income tax and VAT obligations totaling approximately 3.4 million RON, which were upheld by the administrative authorities after an internal complaint was rejected. The Supreme Court found the lower court violated procedural rules under Art. 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure by unlawfully refusing the admission of a judicial fiscal expert examination, thereby breaching the right to defense and the principle of contradiction, as established under Art. 330(1) CPC and Art. 22(2) CPC; while the court upheld the first-instance finding that the failure to request a five-day deadline for preparing defenses did not constitute a violation given the specific circumstances, it ruled that the erroneous exclusion of essential evidence necessitated a full retrial to properly assess the reality of the commercial transactions and the validity of the supporting documents.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain grounds for admitting the appeal and quashing the decision in administrative litigation.
Procedural rules governing the cassation of the judgment and the remand of the case for retrial.
Full text
Şedinţa publică din data de 31 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Acţiunea judiciară
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea:
- Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 749/28.11.2016 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca;
- Deciziei de impunere nr. x/27.07.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.07.2016, ambele emise de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 230 din 23.06.2017, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.
3.1. Hotărârea judecătorească este nelegală, întrucât instanţa de fond nu a sancţionat încălcarea dreptului la apărare al contribuabilului, drept care se compune din cel puţin două elemente de bază: dreptul de acces la dosarul administrativ şi acordarea unei perioade de timp rezonabile pentru pregătirea apărării.
În concret, consultarea documentaţiei depuse la dosar relevă faptul că echipa de inspecţie fiscală a recepţionat informaţii de la terţe persoane care au fost folosite pentru a produce efecte juridice în cadrul inspecţiei fiscale. De pildă, prin intermediul solicitărilor de efectuare a controalelor încrucişate s-au cerut informaţii cu privire la partenerii comerciali ai societăţii recurente. Cu toate acestea, în documentaţia depusă se regăsesc rezultatele obţinute doar în legătură cu un singur partener comercial. În legătură cu ceilalţi parteneri comerciali, societatea nu are nici la momentul de faţă posibilitatea să se apere, deoarece nu are acces la informaţiile recepţionate de către echipa de inspecţie fiscală ca urmare a solicitărilor de control încrucişat efectuate. Procedând în acest fel, echipa de control a încălcat dreptul la apărare sub aspectul lipsei de acces la dosarul administrativ.
Conform art. 130 alin. (5) Codul de procedură fiscalălă, echipa de inspecţie fiscală trebuie să acorde o perioadă de minim 5 zile lucrătoare contribuabilului pentru ca acesta să îşi poată pregăti apărarea.
În acest sens, relevant este faptul că, prin afacerea B., s-a arătat că trebuie să se acorde o perioadă de timp rezonabilă pentru pregătirea apărării, perioadă de timp care trebuie să fie direct proporţională cu complexitatea problemelor juridice ridicat de către actul administrativ-fiscal.
Or, în speţa de faţă, recurenta nu a beneficiat nici măcar de o zi pentru pregătirea apărării şi nici nu a primit proiectul raportului de inspecţie fiscală. Administratorul societăţii a fost convocat la sediul organului fiscal pentru a i se comunica raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere.
Este eronată concluzia Curţii de Apel potrivit căreia, din moment ce cu ocazia comunicării actelor administrativ-fiscale reprezentantul societăţii a formulat o notă explicativă prin care a menţionat că nu este de acord cu concluziile inspecţiei fiscale, aceasta ar fi beneficiat de o perioadă de timp suficientă pentru pregătirea apărării deoarece a decis să îşi exercite acest drept chiar în aceeaşi zi.
Curtea de Apel Cluj a omis să observe faptul că echipa de inspecţie fiscală este obligată de către art. 130 alin. (5) Codul de procedură fiscalălă să acorde din oficiu un termenul pentru pregătirea apărării.
3.2. Recurenta a invocat teoria părţii inocente şi a susţinut faptul că soluţia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dreptului european şi a jurisprudenţei instanţei de la Luxemburg, deoarece recurenta nu putea fi acuzată că a participat la o fraudă fiscală sau că ar fi existat o fraudă fiscală.
Principiul prevalenţei fondului asupra formei a fost în mod greşit aplicat de către Curtea de Apel Cluj. Fără a contesta fondul operaţiunilor comerciale în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia de fictivitate, deoarece anumite deficienţe de formă ar fi fost omise de către recurentă. Cu toate că acestea nu există, chiar dacă ele ar exista nu ar putea să afecteze dreptul de deducere atât timp cât fondul operaţiunilor nu este contestat.
3.3. În ceea ce priveşte obligaţiile fiscale în sumă de 371.353 RON, recurenta arată că în mod eronat prima instanţă nu a procedat la analizarea legalităţii lor pe considerentul că soluţia în procedura prealabilă a fost de respingere ca nemotivată, iar partea nu ar fi formulat critici de nelegalitate cu privire la aceasta nici prin acţiunea introductivă de instanţă.
Recurenta susţine că a formulat critici în legătură că suma în discuţie la pct. D din acţiune, intitulat "alte categorii de obligaţii fiscale".
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Alte aspecte procesuale
Recurenta a formulat cerere de sesizare a CJUE cu 3 întrebări preliminare, cerere ce a fost respinsă de către Înalta Curte prin încheierea de şedinţă din data de 4 noiembrie 2020, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.
6. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Aşa cum s-a precizat la pct. 1 din decizia de faţă, controlul judiciar declanşat de recurenta A. S.R.L., în temeiul art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscalălă, vizează:
- Decizia de impunere nr. x/27.07.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.07.2016, prin care intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a stabilit în sarcina recurentei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 3.436.148 RON, reprezentând: impozit pe profit - 1.333.386 RON; TVA - 2.102.762 RON;
- Decizia nr. 749/28.11.2016 prin care intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Serviciul Soluţionare Contestaţii a respins contestaţiile administrative formulate de recurentă împotriva actului de impunere anterior nominalizat, precum şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 30.08.2016:
* ca neîntemeiată pentru suma totală de 3.064.795 RON, reprezentând: impozit pe profit - 1.222.078 RON şi TVA - 1.842.717 RON;
* ca nemotivată pentru suma totală de 371.353 RON, reprezentând: impozit pe profit - 111.308 RON; TVA - 260.045 RON.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, soluţie care nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar.
Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), Înalta Curte constată că acesta este fondat
Motivul de casare în discuţie are în vedere neregularităţile procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a încălcat dreptul la apărare al recurentei.
Aceasta a solicitat instanţei atât prin cererea dedusă judecăţii cât şi la primul termen de judecată să îi încuviinţeze administrarea probelor cu:
- înscrisuri;
- interogatoriul pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud
- expertiză judiciară fiscal - contabilă;
- martori.
Prin poziţia exprimată prin întâmpinare, intimata a fost de acord cu administrarea probei cu expertiză fiscală (a se vedea fila x verso vol. I dosar fond).
Recurenta a depus obiectivele expertizei fiscale .
Cu toate acestea, prin încheierea de şedinţă din data de 07.04.2017, instanţa de fond a încuviinţat doar administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud şi a respins proba cu expertiză judiciară fiscală, cu motivarea că ceea ce se impută societăţii este primirea de mărfuri fără documente de provenienţă valabile, faptul că nu rezultă în mod clar cine este furnizorul mărfurilor, iar nu modul în care şi-a organizat contabilitatea proprie. Instanţa a apreciat că, în raport de chestiunile ce urmează a fi dezlegate în cauză, obiectivele expertizei propuse de parte nu sunt utile.
Instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului cauzei a respins cererea recurentei de administrare a probei cu expertiză judiciară fiscală cu încălcarea normelor de procedură ce reglementează desfăşurarea procesului, întrucât această probă era necesară în raport de circumstanţele cauzei. Mai precis, prin intermediul acestei probe se prezenta instanţei opinia unui specialist asupra documentaţiei existente la dosar în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt cu privire la care instanţa urma a aplica normele de drept material.
Relevante în acest sens sunt dispoziţiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară este necesară ori de câte ori în cauză se impune opinia unui specialist într-un anumit domeniu.
În concret, administrarea probei cu expertiză judiciară fiscală era necesară pentru soluţionarea cauzei, prin intermediul acestei probe urmând a se verifica şi stabili:
- realitatea tranzacţiilor comerciale derulate de recurentă cu cele şase societăţi comerciale individualizate în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.07.2016;
- dacă facturile fiscale de achiziţie emise de partenerii comerciali ai recurentei, precum şi celelalte documente existente la dosarul cauzei îndeplinesc cerinţele pentru a putea fi considerate documente justificative la calculul profitului impozabil şi, implicit, al impozitului pe profit, dar şi pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA;
- dacă cele şase societăţi erau plătitoare de TVA în perioada derulării tranzacţiilor comerciale analizate, respectiv dacă erau active din punct de vedere fiscal;
- dacă facturile în discuţie au fost înregistrate corect în contabilitatea recurentei, conform cerinţelor prevăzute în Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- dacă s-au întocmit documente cu ocazia transportului şi preluării mărfurilor achiziţionate de la cele şase societăţi comerciale (ex: avize de însoţire a mărfii, CMR-uri, facturi de transport, note de recepţie a mărfii);
- dacă bunurile arătate în actul de control au fost dobândite de recurentă în scopul utilizării în folosul propriilor operaţiuni taxabile.
Prin urmare, opinia unui specialist în domeniu, cu cunoştinţe contabile/fiscale era necesară pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, recurenta a contestat situaţia de fapt reţinută de către organul fiscal, iar instanţa de fond era ţinută să stabilească motivat care dintre cele două teze propuse de către părţi reflectă realitatea.
În condiţiile în care proba a fost solicitată atât prin cererea de chemare judecată, conform art. 194 lit. e) C. proc. civ., cât şi prin Nota de probe depusă de parte la dosar, instanţa nu trebuia să o respingă.
Instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului, procedând la respingerea probelor solicitate de reclamantă, anterior arătate, a încălcat dreptul la apărare al acesteia, precum şi principiul contradictorialităţii.
În acelaşi timp, instanţa a nesocotit şi prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Minima motivare a instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea probelor solicitate de recurentă apare ca fiind insuficientă din perspectiva aspectelor ce se impuneau a fi clarificate în speţa de faţă.
Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi argumentelor invocate de părţi.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În rejudecare, instanţa de trimitere urmează să procedeze la administrarea probei cu expertiză fiscală pentru clarificarea aspectelor anterior nominalizate.
În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar apreciază că este corectă dezlegarea dată de judecătorul fondului cauzei criticii de nelegalitate referitoare la nerespectarea dreptului la apărare al recurentei, datorită faptului că organul de control nu a respectat prevederile art. 130 alin. (5) Codul de procedură fiscalălă. Pe acest aspect, argumentaţia instanţei este pe deplin justificată: administratorul societăţii recurente nu a solicitat acordarea termenului de 5 zile pentru prezentarea punctului de vedere; raportul de inspecţie fiscală a fost întocmit după depunerea punctului de vedere scris cu privire la activitatea de control; recurenta nu a probat împrejurarea că acordarea termenului prevăzut de dispoziţia normativă anterior arătată ar fi determinat un alt rezultat al inspecţiei fiscale, după cum s-a evidenţiat şi în jurisprudenţa europeană (CJUE - cauzele conexate C-129 şi C-130).
De asemenea, Înalta Curte reţine că este legală şi soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la suma de 371.353 RON, pentru care contestaţia administrativă a fost respinsă ca nemotivată. Într-adevăr, în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se regăsesc argumente care să combată soluţia pronunţată în recursul administrativ.
În raport de motivul de casare anterior reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 230/2017 din 23 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 31 martie 2021.