Retrocession of religious property: insufficiency of parochial session possession to prove ownership under OUG 94/2000

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.09.2015, sub dosar nr. x/2015, reclamanta PAROHIA DUDEŞTI - CIOPLEA I a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Specială de Retrocedare şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru ca prin hotărâre să se dispună anularea Deciziei nr. 3382/27.05.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi obligarea pârâtelor la emiterea unei noi decizii de retrocedare în natură sau echivalent a imobilului teren în suprafaţă de 78.978 mp teren agricol, situat la nivelul anilor 1950 în Bucureşti, bd. x (fost Dudeşti - Puiberărie) nr. 214, cu următoarele vecinătăţi: Nord - Şos Dudeşti Pulberărie, Sud - drum comunal, Est - A., Vest - B., teren dobândit prin împroprietărire de către Alexandru Ioan Cuza în anul 1864 - fără acte.

2. Soluţia de declinare

Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1311 din 01.03.2016, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4072 din 01.11.2017, a respins acţiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca privind o persoană fără calitate procesuală pasivă, şi în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, ca nefondată.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat istoricul litigiului şi a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 1 alin. (1), art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată (forma în vigoare la data actului litigios) raportate la pct. 3 şi 4 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Instanţa de fond nu a ţinut seama de înscrisurile existente la dosarul cauzei din care rezultă faptul că Parohia Dudeşti Cioplea a deţinut prin împroprietărire, conform Legii pentru reglementarea proprietăţii rurale din 1864, inclusiv suprafaţa de teren agricol de 78.978 mp.

Acest teren a fost folosit de către biserică cu titlul de sesie parohială, aceasta din urmă fiind o formă de proprietate în Transilvania (termen sinonim cu delniţă din Moldova), recunoscută pe cale jurisprudenţială. De asemenea, art. 192 din Statutul anterior al Bisericii Ortodoxe Române - recunoscut prin Decretul nr. 233/1949 - în exprimare prevedea că Terenurile agricole parohiale (sesii, donaţii, etc.) şi terenurile agricole (arabil, păşune, islaz, livezi etc.) ale eparhiilor, schiturilor şi mănăstirilor vor fi folosite de proprietari şi uzufructuari, conform normelor stabilite de forurile competente ale Statului.

Privind istoric, relevant este şi faptul că prin Legea de reformă agrară din anul 1921 s-au făcut exproprieri de proprietate şi nu de posesie. Conform art. 6 pct. 4 din această lege, erau exceptate de la expropriere pământurile cultivabile ale parohiilor până la maximum 32 jug. cad. şi care aveau la 1 decemvrie 1918 destinaţia aşa numitelor sesiuni parohiale, porţiuni, canonice, sesiuni reduse, sesiunile notariale existente, 8 jug. cad. pentru cantori bisericeşti, precum şi pământul cultivabil al şcolilor până la maximum 16 jug. cad, care aveau la 1 decembrie destinaţia de donaţiuni învăţătoreşti şi întrucât serveau acestui scop. Deci, însăşi legea de expropriere recunoaşte proprietatea bisericilor asupra sesiilor parohiale.

În susţinerea punctului său de vedere referitor la existenţa dreptului de proprietate asupra terenului litigios, recurenta invocă şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în care se menţionează că pe terenul ce a aparţinut prin împroprietărire Parohiei Dudeşti Cioplea, fără acte, nu există nicio parcelă care să fi fost retrocedată în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Recurenta arată că, deşi a comunicat Primăriei Municipiului Bucureşti - Direcţiei Patrimoniu raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul C., aceasta a precizat faptul că parte din acest teren a fost restituit conform Legii fondului funciar, având, însă, în vedere un alt raport de expertiză, respectiv cel întocmit de expertul D..

Partea recunoaşte că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că Legea reformei agrare din 1864 şi celelalte legi din domeniu nu sunt foarte clare în exprimare, însă precizează că prin art. 8 din Legea nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare se stipulează următoarele: "Sunt exceptate de la expropriere şi lăsate în proprietatea actualilor titulari orezăriile existente, bunurile agricole aparţinând mânăstirilor, mitropoliilor, episcopilor, bisericilor, parohiilor şi aşezămintelor bisericeşti, bunurile Domeniilor coroanei, ale Eforiilor şi aşezămintelor spitaliceşti, precum şi cele ale Academiei Române, Casei Şcolilor şi celelalte aşezăminte de cultură, ale composesoratelor, urbariatelor, obştiilor şi cooperativelor săteşti, de asemeni şi fâneţele şi păşunele aparţinând comunelor şi în general toate bunurile făcând parte din patrimoniul Statului."

Recurenta susţine că această lege atestă şi, totodată, întăreşte dreptul de proprietate al parohiilor asupra terenurilor cu care au fost împroprietărite fără acte în anul 1864.

În plus de aceasta, recurenta menţionează că nu este de acord cu susţinerea instanţei potrivit căreia extrasul din registrul agricol al comunei Dudeşti Cioplea reprezintă o evidenţă a exploataţiilor agricole, iar nu un registru de publicitate imobiliară.

În opinia sa, Registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă primară unitară în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei şi la societăţile/asociaţiile agricole, precum şi la orice alte persoane fizice şi/sau entităţi juridice care au teren agricol în proprietate. Dacă ar fi fost o altă formă de deţinere s-ar fi stipulat în mod clar în registrul agricol că terenul este deţinut în folosinţă.

În susţinerea punctului său de vedere referitor la existenţa dreptului de proprietate asupra terenului litigios, recurenta a invocat următoarele înscrisuri:

• adresa nr. x/1.06.1907, emisă de către Ministerul Cultelor - prin care se ordona chemarea în judecată a unei persoane şi se menţionează: "în sprijinirea acţiunii, vă veţi serbi de tabela de împroprietărire (…)";

• adresa nr. x/16.07.1917, emisă de Ministerul Cultelor - în care se menţionează: "prin care v-am aprobat rearendarea terenului bisericesc din satul Dudeşti, comuna Dudeşti Cioplea";

• adresa nr. x/12.09.1929, emisă de Arhiepiscopia Bucureştilor, prin care se aprobă arendarea terenului;

• adresa nr. x/16.11.1933, emisă de către Protoieria Qiro, prin care se aprobă arendarea terenului;

• adresa nr. x/18.03.1937, emisă de către E., prin care se solicită Parohiei un schimb de terenuri pentru construirea unui Spital;

• adresa nr. x/30.08.1938, emisă de Ministerul Cultelor, prin care se solicită să se comunice dacă Parohia are sesie parohială şi suprafaţa sesiei;

• adresa nr. x/8.01.1945, emisă de către Primăria Oraşului Dudeşti Cioplea, prin care se solicită să fie cedat terenul la schimb cu un alt teren în vederea construirii unui centru spitalicesc;

• adresa nr. x/8.02.1945, emisă de către Primăria Oraşului Dudeşti Cioplea, prin care se roagă să fie convocat de urgenţă comitetul parochial pentru schimbarea de terenuri;

• adresa nr. x/13.02.1945, emisă de către Primăria Oraşului Dudeşti Cioplea, prin care se comunică suprafaţa terenului oferit la schimb;

• adresa nr. x/20.02.1945, emisă de către Primăria Oraşului Dudeşti Cioplea, prin care se solicită să se consimtă schimbul de terenuri;

• adresa nr. x/25.10.1949, emisă de către Primăria Oraşului Dudeşti Cioplea, prin care se refuză cedarea terenului;

Recurenta arată că din toate aceste înscrisuri rezultă că autorităţile statului (Primăria Oraşului Dudeşti Cioplea) recunoşteau dreptul de proprietate al Parohiei asupra terenurilor sesie parohiala/posesie faptică, deţinut prin împroprietărire de la 1864, fără acte.

De asemenea, recurenta a mai invocat şi:

* formularul Registrului inventar special cuprinzând datele privitoare la bunurile imobile aparţinând comunelor judeţului, statului şi altor instituţii publice din anul 1942, poziţia 45;

• actul de vânzare-cumpărare autentificat de secţia Notariat a Tribunalul Ilfov sub nr. x/24.07.1939, pentru suprafaţa de 878 mp;

• actul de vânzare-cumpărare şi schimb autentificat de secţia Notariat a Tribunalul Ilfov sub nr. x/29.03.1946 pentru suprafaţa de 587 mp.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Intimata Comisia Centrală de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât susţinerile din cadrul acestuia nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, partea a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele arătate la dosar.

5.2. Intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele menţionate a dosar.

5.3. Recurenta a depus la dosar concluzii scrise .

5.4. Intimata Comisia Centrală de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a depus note de şedinţă în raport de concluziile recurentei .

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului

Înalta Curte va respinge excepţia, având în vedere faptul că memoriul de recurs cuprinde critici cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă în legătură cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor normative incidente în speţă, critici ce pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6.2. Referitor la recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanşat de recurentă are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 3382/27.05.2015 prin care intimata Comisia Centrală de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România i-a respins cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006, cu privire la restituirea terenului în suprafaţă de aproximativ 8 ha, situat în municipiul Bucureşti, bd. x - în zona Liceului de chimie.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, reţinând, în esenţă, faptul că partea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, ci doar a folosinţei acestuia, şi nici a preluării abuzive a acestuia de către Statul Român, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Dezlegarea primei instanţe, inclusiv argumentaţia pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor şi normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare.

Dispoziţiile normative pretins a fi interpretate şi aplicate greşit de către instanţa de fond prevăd următoarele:

- art. 1 alin. (1):

"Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (…) (5) Valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabileşte potrivit valorii de circulaţie la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.";

- art. 4:

"(1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare. (2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3). (3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. (4) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (5) În aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.".

Textele normative anterior citate conferă cultelor religioase măsuri reparatorii pentru bunurile imobile care s-au aflat în proprietatea lor şi au fost preluate abuziv de către Statul Român, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000. În atare condiţii, în raport de prevederile art. 249 C. proc. civ., solicitantul trebuie să dovedească faptul că deţinea un titlu de proprietate asupra bunului ce face obiectul cererii de restituire la momentul preluării sale abuzive. Altfel spus, posesia bunului imobil nu este suficientă pentru a permite admiterea cererii de retrocedare.

Într-adevăr, după cum în mod justificat a argumentat şi prima instanţă, prin Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, astfel cum au fost aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, a fost instituit un standard permisiv de probă, fiind vorba despre începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. O astfel de prezumţie este stabilită legal în referire la actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, deoarece, în lipsa unei probe contrare, persoana individualizată în actul respectiv este presupusă că deţinea imobilul sub nume de proprietar.

Însă, recurenta nu a aprobat existenţa vreunui act normativ sau de autoritate prin care să se fi dispus sau să se fi pus în executare pretinsa măsură a preluării abuzive a imobilului litigios, situaţie în raport cu care nu poate beneficia, după cum dispun prevederile art. 4 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 94/2000 raportate la pct. 3 şi 4 din Normele metodologice, de prezumţia relativă că deţinea imobilul litigios sub nume de proprietar la data pierderii posesiei sale.

Reevaluând documentaţia existentă la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului cauzei în sensul că nu există niciun titlu translativ sau declarativ de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 78.978 mp, recurenta neprezentând în acest sens un contract de vânzare - cumpărare, donaţie, schimb sau un act juridic de partaj cu privire la bun, din care să rezulte dobândirea imobilului în proprietate.

După cum a evidenţiat şi prima instanţă în cuprinsul sentinţei recurate, la nivelul anilor 1941 - 1942, autorităţile statale atestau doar o posesie faptică exercitată de Parohia Dudeşti Cioplea cu privire la bun, aspect consemnat expres atât în adresa nr. x/1941 emisă de Primăria comunei suburbane Dudeşti Cioplea, cât şi procesul-verbal nr. x/10.02.1942 emis de Primăria comunei suburbane Dudeşti Cioplea - Comisia de Inventarierea Imobilelor Publice, terenul în suprafaţă de 78.978 mp fiind inventariat ca aparţinând comunei, iar nu Parohiei, căreia i s-a consemnat doar dreptul de folosinţă. În acelaşi sens, inclusiv înscrisul intitulat «Formular de răspuns la chestionarul referitor la bunurile imobiliare din Vechiul Regat şi Basarabia» înscrie terenul menţionat în rubrica «Imobile ce le are Comuna, Ţinutul sau Statul», respectiv în referire la recurentă menţiunea «posesie faptică».

În plus de aceasta, cele trei adrese emise de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii şi de Arhiepiscopia Bucureştilor, dispun doar arendarea terenului către parohia recurentă, fără să îi confere acesteia din urmă dreptul de proprietate asupra sa.

Nici în adresa nr. x/20.02.1945, emisă de către Primăria Oraşului Dudeşti Cioplea, nu se face menţiune despre existenţa vreunui titlu de proprietate asupra terenului litigios deţinut de recurentă (a se vedea dosar recurs).

De asemenea, nici cele trei adrese emise de către Primăria Oraşului Dudeşti Cioplea, nominalizate în memoriul de recurs, nu fac referire la vreun titlu de proprietate cu privire la terenul în discuţie în favoarea recurentei (a se vedea dosar recurs).

Mai mult decât atât, Actul de vânzare-cumpărare autentificat de secţia Notariat a Tribunalului Ilfov sub nr. x/24.07.1939, având ca obiect terenul în suprafaţă de 878 mp, situat în comuna suburbană Dudeşti Cioplea nu prezintă relevanţă pe subiectul analizat, deoarece acesta este terenul pe care se află edificată casa parohială, aşa cum rezultă din Registrul referitor la bunurile imobile situate în Comuna Dudeşti Cioplea.

Relevant este şi faptul că în Registrul anterior nominalizat, la poziţia 35, apare terenul agricol în suprafaţă de 78.978 mp, cu privire la care se menţionează faptul că a fost dobândit prin împroprietărirea din anul 1864, fără să existe acte scrise .

De asemenea, instanţa de control judiciar constată că nu există niciun titlu constitutiv de proprietate, de genul legii, ocupaţiunii sau uzucapiunii, care să fi acţionat în beneficiul parohiei recurente spre a fi dobândit proprietatea acelui teren.

După cum în mod judicios a argumentat şi prima instanţă, nici în evidenţele Bisericii Ortodoxe Române, bunul imobil litigios nu a fost consemnat în mod expres ca reprezentând proprietatea recurentei, ci a fost încadrat în categoria «sesiunea parohială» într-un Proces-verbal din data de 16.11.1928 al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu consemnarea expresă la linia «Cât a primit prin reforma agrară: nimic» . În sens similar şi Registrul inventar din anii 1948 - 1949 atestă existenţa unei «sesii parohiale» pentru teren; nici înscrisul intitulat Notă oficială întocmită la nivelul anului 1902 nu afirmă un drept de proprietate în acest sens, ci o evidenţă a inventarului Parohiei Dudeşti Cioplea .

Atât prin cererea introductivă de instanţă cât şi în cadrul memoriului de recurs, partea a susţinut faptul că prin Legea pentru reglementarea proprietăţilor rurale, parohiile ar fi primit în proprietate un lot de pământ cultivabil, aşa-numita sesie parohială.

Or, prin art. 14 din Legea pentru regularea proprietăţii rurale se prevedea că:

"Locurile de islaz (imaş), arătură şi fâneaţă, care prin legi speciale, stăpânii de moşii sunt datori a da preoţilor bisericilor săteşti, nu se ating prin decretul de faţă. Aceste locuri vor urma şi în viitor a servi pentru întreţinerea clerului din respectivele comune."

Potrivit art. 20 din acelaşi act normativ:

"Toate locurile şi clădirile din cuprinsul vetrei satului, care după articolele de mai sus nu rămân nici în proprietatea sătenilor, nici în a stăpânului de moşie, precum: bisericile, cimitirele, casele comunale, şcolile, casele şi îngrăditurile menite şi făcute de comună pentru preoţii bisericilor, pieţele, uliţele şi locurile ocupate de pătule (coşere) şi alte stabilimente comunale astăzi în fiinţă, rămân proprietatea comunelor rurale, fără despăgubire.".

Din lectura celor două articole anterior citate nu rezultă faptul că ar fi avut loc o împroprietărire a parohiei recurente, ci doar că aceasta avea doar folosinţa bunului imobil.

După cum în mod corect a punctat judecătorul fondului cauzei, nici dispoziţiile normative din Legea pentru învoielile agricole din 1907, din Legea pentru reforma agrară din Vechiul Regat din 1921 ori cele din Legea pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române din 1925 nu conduc la concluzia retrocedării averilor confiscate la nivelul anului 1863, un text explicit în acest sens nefiind identificat, pentru a concluziona că terenurile deţinute ca sesie parohială începând cu anul 1864 deveneau proprietatea Bisericii.

Concluzionând, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu a depus nici în procedura administrativă şi nici în cea judiciară vreun înscris prin care să facă dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul teren în suprafaţă de aproximativ 8 ha, situat în municipiul Bucureşti, bd. x - în zona Liceului de chimie, la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului sau dovada preluării abuzive acestuia de către statul român de la titulara cererii de retrocedare nr. x/23.01.2006.

În atare condiţii, instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată (forma în vigoare la data actului litigios) raportate la pct. 3 şi 4 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, nefiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, precum şi recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Parohia Dudeşti - Cioplea I împotriva sentinţei civile nr. 4072 din 1 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 martie 2021.