Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2033/2020 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against final decision on petition for annulment

Case Number Decizia nr. 2033/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as inadmissible, upholding the Court of Appeal’s prior decision that rejected the petition for annulment and thereby confirming the lower court’s ruling in favor of the defendant administrative authority. The dispute concerned a civil challenge to an administrative inspection letter issued by a veterinary and food safety direction, which requested documents regarding sanitary registration, food analysis, and transport procedures, with the appellant arguing that the appellate court failed to examine all grounds for annulment and violated procedural rules regarding the debate of nullity. The court applied the principle of legality of appellate remedies under Art. 457(1) of the Code of Civil Procedure, ruling that the appealed decision of the Court of Appeal was final and non-appealable under Art. 483(1), as decisions on petitions for annulment are not subject to cassation, rendering the procedural objections moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 634 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against final decision on petition for annulment: De asemenea, cererea de constatare a nulităţii deciziei nr. 291/2016 nu a fost dezbătută, fiind astfel ignorate dispoziţiile art. 14 alin. (5), art. 224, art. 235, art. 237, art. 246, art. 248 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil annulment procedural objections challenge of administrative decisions principle of legality rules of procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 963/10.12.2015 Tribunalul Covasna, secţia civilă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea formulată de reclamantul A. jun. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A.) Covasna, având ca obiect anularea adresei nr. x/05.06.2014, prin care pârâta, în scopul verificării modului de aplicare a Ordinului ANSVSA nr. 55/2010, a solicitat prezentarea unor documente referitoare la înregistrarea/autorizarea sanitară, buletine de analiză, document referitor la cota de lapte, la locul de amplasare a automatelor, la autorizaţii sanitar-veterinare ale mijloacelor de transport, precum şi o serie de proceduri scrise referitoare la transport, alimentare automate, golirea şi igienizarea lor.

Recursul promovat de reclamantul A. jun. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 291/R/05.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva soluţiei dată în recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., reclamantul a formulat contestaţie în anulare, invocând omisiunea instanţei de a cerceta toate motivele de casare invocate de recurent .

2. Hotărârea curţii de apel

Prin decizia nr. 23 din 13 ianuarie 2017 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. junior împotriva deciziei nr. 291/R/05.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul cu nr. x/2015

3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate

Împotriva acestei decizii contestatorul A. junior, prin reprezentant A. senior, a declarat recurs, solicitând "desfiinţarea acesteia pentru motivele de nulitate prevăzute de art. 174 şi următoarele C. proc. civ.."

În esenţă, recurentul a susţinut că instanţa de recurs nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor cererile formulate în cauză, iar acestea nu au fost soluţionate prin cercetarea procesului în şedinţă publică, cu participarea părţilor.

De asemenea, cererea de constatare a nulităţii deciziei nr. 291/2016 nu a fost dezbătută, fiind astfel ignorate dispoziţiile art. 14 alin. (5), art. 224, art. 235, art. 237, art. 246, art. 248 C. proc. civ.

Intimata Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţia României, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, iar în cuprinsul art. 457 alin. (1) reglementează principiul legalităţii căii de atac, statuând că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi în termenele stabilite de aceasta.

În prezenta cauză, A. junior, prin reprezentant A. senior, a atacat cu recurs decizia Curţii de Apel Braşov nr. 23 din 13 ianuarie 2017, prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 291/5.04.2016, dispozitivul acestei decizii conţinând şi menţiunea că hotărârea este definitivă.

Având în vedere dispoziţiile art. 634 C. proc. civ. care definesc noţiunea de hotărâre definitivă, dar şi pe cele ale art. 483 alin. (1) din acelaşi cod, care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că decizia curţii de apel nu poate face obiectul unui recurs, având caracter definitiv.

În ceea ce priveşte memoriul prin care recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 55/2010, acesta nu va mai fi analizat, întrucât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, având caracter incidental, poate fi examinată numai după confirmarea regularităţii învestirii instanţei de judecată cu calea de atac promovată

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata şi va respinge ca inadmisibil recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de intimata Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna.

Respinge recursul declarat de contestator A. junior, prin reprezentant A. senior, împotriva deciziei nr. 23 din 13 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2020.