Tax authority's appeal rejected as unfounded; precautionary seizure annulled for lack of justification.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 iunie 2018, sub nr. x/2018, urmare declinării de competenţă prin sentinţa civilă nr. 548/16.05.2018, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală, a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG_AIF 1303/15.02.2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 73 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Bacău a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bacău şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG_AIF 1303/15.02.2018 emisă de pârâta AJFP Bacău - AIF.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2 a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de fond nelegalitatea actului administrativ atacat, pe motiv că nu este motivată luarea măsurilor asigurătorii, nefiind indicată nicio situaţie concretă care să probeze că este îndeplinită condiţia existenţei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

În acest sens, arată că reclamanta A. S.R.L. a făcut obiectul unei inspecţii fiscale parţiale, constând în verificarea impozitului pe profit şi TVA pentru perioada 01.01.2014 - 31.12.2015, precum şi verificarea modului de organizare şi conducere a evidenţei fiscale şi contabile, stabilindu-se TVA de plată suplimentar de 1.537.150 RON şi un impozit pe profit suplimentar de 1.293.941 RON.

Menţionează că intimata-reclamantă nu a prezentat la control documentele financiar-contabile, cu toate că, în vederea stabilirii de fapt fiscale, avea obligaţia de a pune la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. Având în vedere lipsa documentelor justificative, arată că organele de inspecţie fiscală au fost în imposibilitatea acordării în totalitate atât a dreptului de deducere a cheltuielilor de exploatare aferente veniturilor, cât şi a dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată, aşa cum prevede art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Interogând baza de date a ANAF - Phoenix - D394/livrări/achiziţii, deconturi TVA D300, declaraţii D394, aplicaţia C-Lynx, considerate mijloace probante, a rezultat că operatorul economic verificat are tranzacţii (achiziţii) cu B. S.R.L. Târgu Jiu şi C. S.R.L. Târgu Jiu (contribuabil inactiv din data de 11.09.2017 ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative) - furnizori cu un comportament fiscal neconform cu prevederile legale.

Astfel, au existat elemente de suspiciune cu privire la operaţiunile economice efectuate de acest grup de contribuabili, în sensul că este posibil ca tranzacţiile declarate de către beneficiarii finali să fie fictive, fără provenienţă reală a bunurilor/serviciilor, considerate cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal potrivit art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991.

Raportat la situaţia dedusă judecăţii în speţă, prin prisma exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, recurenta arată că a considerat necesară dispunerea măsurilor asigurătorii, întrucât exista pericolul ca debitoarea să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale sau de la urmărire.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Susţine, în esenţă, că instanţa de fond a constatat în mod corect că actul administrativ contestat nu indică vreunul din elementele premisă care să justifice luarea măsurilor asigurătorii. Pentru a justifica măsura luată, recurenta încearcă, peste cele cuprinse în actul contestat, să aducă argumente care să conducă la concluzia că măsura a fost în mod corect dispusă. Însă, în afară de faptul că actul administrativ nu poate fi completat pe calea unei întâmpinări sau a unor motive de recurs, trebuie observat că argumentele aduse de recurentă se bazează pe controlul fiscal care a avut loc la intimată, ale cărui rezultate, însă, au fost cu totul înlăturate de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care, prin Decizia nr. 393/31.07.2018 a dispus desfiinţarea Deciziei de impunere nr. x/15.02.2018 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/15.02.2018, urmând ca organul emitent, prin altă echipă de inspecţie, să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale. Prin urmare, arată intimata, s-a confirmat astfel nelegalitatea controlului fiscal şi a constatărilor echipei de control dar şi a măsurilor dispuse.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 31.03.2021.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta AJFP Bacău - AIF este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG_AIF 1303/15.02.2018, organele fiscale au apreciat că există pericolul ca reclamanta să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să-şi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea în privinţa unor obligaţii fiscale preconizate a fi stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/15.02.2018, astfel că s-au luat măsuri asigurătorii sub forma sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de această societate şi a popririi asigurătorie asupra conturilor sale bancare, conform prevederilor art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015.

Conform prevederilor art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, împotriva deciziei de instituire a sechestrului asigurător se poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă.

Reclamanta a uzitat de aceste prevederi legale şi a contestat la Curtea de Apel Bacău decizia mai sus amintită.

În abordarea problematicii cu care a fost învestită, curtea de a apel, găsind întemeiate motivele de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă, a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că decizia contestată este motivată abstract şi generic, fără să justifice în concret cazul excepţional sau pericolul ca reclamanta să se sustragă de la urmărire ori să-şi risipească patrimoniul, nefiind susţinută de probe.

Criticile vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 formulate de recurenta-pârâtă sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015:

"se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că măsura indisponibilizării unor bunuri din patrimoniul unui debitor are un caracter excepţional, justificat de o anumită conduită culpabilă a debitorului ce demonstrează pericolul de a se sustrage de la plată sau de a-şi ascunde ori risipi patrimoniul.

În speţă, potrivit celor afirmate doar prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond şi prin motivele de recurs, autoritatea emitentă constată o presupusă fraudare a legii fiscale, instituirea măsurilor asigurătorii fiind justificată de existenţa pericolului ca intimata-reclamantă să se sustragă de la urmărire, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Cu alte cuvinte, s-a susţinut că suspiciunile serioase asupra realităţii operaţiunilor invocate de reclamantă pentru a justifica deductibilitatea unor cheltuieli sau a TVA justifică concluzia referitoare la existenţa pericolului ca reclamanta să se sustragă de la colectarea creanţelor fiscale.

Înalta Curte constată că, în principiu, evidenţierea unui astfel de comportament fiscal neadecvat al contribuabilului, care înregistrează artificial o serie de operaţiuni nereale pentru a beneficia de unele avantaje fiscale este apt să justifice existenţa pericolului la care se referă art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală care conduce la necesitatea luării măsurilor asigurătorii.

Însă, în speţă, existenţa pericolului de sustragere rezultat din comporatamentul fiscal inadecvat al intimatei-reclamante invocată de către recurenta-pârâtă a fost infirmată chiar de raţionamentul ulterior al fiscului.

Instanţa de control judiciar constată că, prin Decizia nr. 393/31.07.2018, depusă la dosar de către intimată, ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a desfiinţat Decizia de impunere nr. x/15.02.2018 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bacău, pentru suma totală de 2.831.091 RON (impozit pe profit - 1.293.941 RON şi taxă pe valoare adăugată - 1.537.150 RON) stabilită în sarcina reclamantei A. S.R.L., dispunând ca organul emitent, prin altă echipă de inspecţie fiscală decât cea care a încheiat actul desfiinţat, să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale.

În contextul expus, practic, s-a confirmat nelegalitatea controlului fiscal şi a constatărilor echipei de control dar şi a măsurilor dispuse.

Prin urmare, având în vedere că în procedura administrativă s-a desfiinţat Decizia de impunere nr. x/15.02.2018, Înalta Curte constată că efectele sale se produc şi în privinţa deciziei nr. BCG_AIF 1303/15.02.2018, măsurile asigurătorii din acest act subsecvent fiind instituite în considerarea sumelor menţionate în cuprinsul actului de impunere, desfiinţat.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentei-pârâte, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 73 din 21 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.