Requirement of specific motivation for fiscal security measures under the "danger of asset dissipation" standard

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 aprilie 2018, sub nr. x/2017, urmare declinării de competenţă prin sentinţa civilă nr. 386/26.03.2018, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG AIF 9855 din 13.02.2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 65 din 5 iunie 2018, Curtea de Apel Bacău a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bacău, a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AIF 9855/13.11.2017 emisă de AJFP Bacău şi a obligat pârâta la plata sumei de 2.050 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2 au formulat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentele arată că, soluţia instanţei este rezultatul aplicării şi interpretării greşit a normelor de drept material care reglementează Decizia de instituire a masurilor asigurătorii, respectiv art. 213 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, sub aspectul obligativităţii motivării acesteia.

Astfel, împotriva reclamantei S.C. A. S.R.L. a fost începută cercetarea penală în dosarul x/2016 iar în baza Ordonanţei nr. 603/P/2016 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din 20.03.2017, s-a luat măsura aplicării sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile şi mobile aparţinând societăţii şi administratorilor acesteia B. şi C..

Potrivit art. 213 alin. (8) Codul de procedură fiscală, prin excepţie de la prevederile alin. (7) in situaţia in care au fost instituite masuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penala potrivit legii,măsurile asigurătorii subzistă până la data soluţionării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată. După comunicarea soluţiei date de către organele de organele de urmărire penală sau hotărârii judecătoreşti, în cazul în care măsurile asigurătorii instituite de către organul competent nu se transforma in măsuri executorii potrivit legii, acestea se ridică de către organul fiscal care le-a dispus.

Faţă de aceste dispoziţii legale, recurenta apreciază că acţiunea reclamantei prin care solicită anularea deciziei de masuri asigurătorii este inadmisibilă.

Organul de inspecţie fiscală a emis în temeiul art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru debitorul A. S.R.L., Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/13.11.2017 pentru obligaţii fiscale în sumă de 3.121.692 RON, obligaţii stabilite prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare, aşa cum rezultă din raportul de inspecţie fiscal nr. 463/13.11.2017. La baza deciziei contestate a stat, în conformitate cu prevederile OPANAF NR. 2546/201, Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr. x/13.11.2017, document care cuprinde motivele de fapt şi de drept care au determinat instituirea acestor masuri.

Motivarea necesităţii dispunerii masurilor asigurătorii derivă din analiza stării de fapt fiscale a debitorului, constatată în urma unei inspecţii fiscale, din informaţii cu privire la istoria comportamentului fiscal ai debitorului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare).

Se arată că. reclamanta S.C. A. S.R.L. a făcut obiectul unei inspecţii fiscale parţiale, constând în verificarea ansamblului declaraţiilor fiscale si/sau operaţiunilor relevante pentru inspecţia fiscală pentru verificarea: impozitul pe profit pentru perioada: 01.01.2012-31.12.2016, taxa pe valoarea adăugata in perioada 01.01.2012-31.12.2016, precum şi verificarea modului de organizare şi conducere a evidentei fiscale şi contabile precum şi verificarea respectării prevederilor legislaţiei, fiscale şi contabile, verificarea altor aspecte relevante pentru impozitare, stabilindu-se TVA de plata suplimentar de 1.902.502 RON şi un impozit pe profit suplimentar de 1.219.190 RON

S-au stabilit cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal rezultate din pierderi din creanţe şi debitori diverşi, consum carburant, a diferenţei nedeclarate privind indicatorii de stabilirea a profitului fiscal (venituri/cheltuieli/cheltuieli nedeductibile), majorării nejustificate a cheltuielilor de exploatare având la bază facturi nerecunoscute de furnizori, lipsa documentelor justificative, nejustificarea realităţii şi necesităţii achiziţionării unor servicii, neînregistrarea de venituri din valorificarea semifabricatelor constatate lipsa in gestiune, depăşirii limitei legii a sponsorizării.

Cu privire la motivele privind nelegalitatea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii, respective din reţinerea de către instanţa de fond a faptului că Decizia nu a fost motivată în fapt în conformitate cu art. 213 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, recurentele susţin că, din cuprinsul Deciziei rezultă că aceasta a fost motivată, atât în fapt cât şi în drept, fiind menţionate toate împrejurările care dovedesc necesitatea luării masurilor asiguratorii asupra bunurilor reclamantului.

Se mai arată că, în baza Acordului de principiu înregistrat sub nr. x/13.12.2017 şi a Deciziei de eşalonare la plata a obligaţiilor fiscale S.C. A. S.R.L. a constituit garanţie pentru o parte din bunurile care au făcut obiectul masurilor asigurătorii. În această situaţie, cum reclamanta beneficiază de eşalonare la plată tocmai în baza acestor bunuri aduse drept garanţie şi asupra cărora au fost instituite masurile asigurătorii, cererea de anulare a măsurilor asigurătorii în baza cărora au fost emise procesele-verbale de sechestru este vădit nefondată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, considerând că prin sentinţa atacată s-a dat o rezolvare legală şi temeinică contestaţiei formulate, deoarece, în urma analizării condiţiilor legale şi de fapt, s-a impus anularea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii. Deşi recurenta invocă ca temei legal al recursului dispoziţiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., în realitate, reia efectiv apărările din întâmpinarea fondului, pe care instanţa de fond le-a cenzurat, constatând netemeinicia acestora. Aşadar, motivul de nelegalitate invocat de către recurenta este nefondat şi neacoperitor în privinţa suplinirii motivelor de anulare a masurilor asigurătorii instituite.

Cu toate că, obiectul contestaţiei a fost delimitat şi respectiv limitat doar la analiza legalităţii instituirii masurilor asigurătorii, limitate la Decizia nr. 9855/13.11.2017, recurentele reiau în motivarea recursului probleme de fond ale inspecţiei fiscale, referindu-se la acte şi fapte care exced obiectului cauzei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 31.03.2021.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâte este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept

Recurenta AJFP Bacău a emis Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/13.11.2017 asupra unor bunuri mobile şi imobile ale debitoarei S.C. A. S.R.L. pentru obligaţii fiscale în suma de 3.121.692 RON stabilite prin Decizia de impunere nr. x/13.11.2017, sens în care, s-au întocmit procese-verbale de sechestru bunuri mobile şi imobile.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Înalta Curte, având în vedere interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale incidente anterior menţionate, nu este în acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond şi cu motivele reţinute de aceasta în considerentele sentinţei recurate, în sensul că în speţă, nu este întrunită condiţia prevăzută de lege pentru a se putea institui măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor intimatei -reclamante, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nefiind motivată în acest sens.

Astfel, critica recurentelor-pârâte privind motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii este fondată, câtă vreme, prin actul administrativ fiscal contestat, organul fiscal a constatat că există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea iar în cuprinsul referatului justificativ este motivată necesitate dispunerii măsurilor asigurătorii şi se prezintă detalii cu privire la starea de fapt fiscală a contribuabilului.

De asemenea, nu se poate ignora faptul că, textul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 face referire expresă la o stare de pericol, aspect ce implică posibilitatea aplicării unei prezumţii simple (în sensul că debitorul intenţionează să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul) întemeiată pe un fapt vecin şi conex. Practic, condiţionând aplicarea măsurii asiguratorii de existenţa unor acţiuni certe de risipire/diminuare/sustragere a patrimoniului, aşa cum susţine instanţa de fond, rămâne fără conţinut textul de lege care permite instituirea de măsuri asiguratorii prin raportare la o stare de pericol şi nu la un anumit rezultat. Altfel spus, sintagma utilizată de legiuitor, respectiv "există pericolul", configurează o situaţie viitoare şi nu faptul consumat al diminuării patrimoniului.

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere şi alte elemente decât cele indicate anterior.

În acest context, trebuie analizat în ce măsură, dispunerea măsurilor asiguratorii prin decizia contestată, poate fi considerată motivată, prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal îndoielnic al contribuabilului de natură a crea suspiciunea că există pericolul ca acesta să se sustragă de la colectarea creanţelor fiscale şi sunt aplicate pentru protejarea unor creanţe stabilite deja prin decizia de impunere.

Din acest punct de vedere, în analizarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii se impune a se avea în vedere şi constatările din timpul inspecţiei fiscale care s-a desfăşurat în perioada 04.04.2017-03.11.2017, ce se reflectă în raportul de inspecţie fiscală şi care au determinat instituirea acestei măsuri.

Înalta Curte apreciază că, în contextul factual care rezultă ca urmare a verificărilor care au făcut obiectul inspecţiei fiscale, neluarea unor măsuri de conservare a patrimoniului prezumtivului debitor, ar putea avea ca şi consecinţă imposibilitatea sau îngreunarea încasării creanţei bugetare.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentelor-pârâte, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este întemeiat,

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza art. 496 din C. proc. civ., recursul formulat de pârâte urmează a fi admis, sentinţa atacată va fi casată iar în rejudecare, Înalta Curte va respinge cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva sentinţei civile nr. 65 din 5 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.