Religious services restriction during COVID quarantine upheld as lawful and proportionate.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15.03.2021, reclamanta Asociaţia Academia Memoriei de la Timişoara a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, solicitând instanţei anularea în parte a Ordinului Şefului Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă nr. 6578/06.03.2021, respectiv art. 4 pct. 12 din cuprinsul acestuia, precum şi, în paralel, a tuturor actelor administrative pe care s-a fundamentat acest act normativ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 417 din 19 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea formulată de reclamanta Asociaţia Academia Memoriei de la Timişoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul Pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Asociaţia Academia Memoriei de la Timişoara, solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În cuprinsul recursului, recurenta a criticat reţinerea instanţei conform căreia "libertatea religioasă şi exercitarea cultului nu sunt negate", întrucât în cuprinsul acţiunii nu s-a susţinut că libertatea de conştiinţă sub forma libertăţii religioase ar fi negată, ci s-a afirmat că aceasta nu poate fi nici măcar limitată, în temeiul art. 29 alin. (1) din Constituţia României, text normativ care prevede "libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă".

A mai arătat recurenta că instanţa de fond nu a analizat argumentul său referitor la lipsa de necesitate şi de proporţionalitate a măsurii dispuse, câtă vreme, în principal, doar persoanele infectate au obligaţia de a sta acasa.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În privinţa excepţiei nulităţii recursului invocată prin întâmpinarea depusă de intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, se reţine că aceasta este neîntemeiată şi va fi respinsă, susţinerile recurentei din cererea de recurs putând fi încadrate în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului promovat, se reţine că reclamanta Asociaţia Academia Memoriei de la Timişoara a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare în parte a Ordinului Şefului Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă nr. 6578/06.03.2021, respectiv art. 4 pct. 12, precum şi a tuturor actelor administrative pe care s-a fundamentat acest act normativ.

Prin ordinul contestat s-a dispus instituirea măsurii de carantină zonală, începând cu data de 08.03.2021, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile, până în data de 22.03.2021 ora 00:00 în municipiul Timişoara, comuna Moşniţa Nouă, comuna Ghiroda, comuna Giroc şi comuna Dumbrăviţa, fiind evidenţiate expres coordonatele geografice ale perimetrelor vizate de măsură.

Criticile recurentei-reclamante au vizat măsura dispusă la art. 4 pct. 12, potrivit căreia se permite oficierea slujbelor religioase cu participarea credincioşilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că măsura contestată a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale, fără a se comite un exces de putere, întrucât ea se circumscrie sferei drepturilor care pot fi restrânse de autorităţile competente, potrivit art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi nu afectează în mod direct dreptul fundamental privind libertatea conştiinţei, aşa cum este reglementat în art. 29 din Constituţia României şi de art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Această soluţie este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, care constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care pot fi încadrate susţinerile şi argumentele recurentei-reclamantei.

Astfel, recurenta pretinde că instanţa de fond a ignorat principiul constituţional conform căruia libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă.

Înalta Curte constată, însă, că prima instanţă, fără a nega dreptul la libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase, a reţinut corect că prin măsura contestată au dispuse o serie de limitări, respectiv oficierea slujbelor religioase cu participarea credincioşilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc, şi cu respectarea normei de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, măsurile fiind conforme principiilor constituţionale şi normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Restrângerea, pe perioada celor 14 zile în care a fost instituită măsura de carantină zonală - prin măsura contestată -, a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi se înscrie în limitele conturate de art. 53 din Constituţia României şi este proporţională cu situaţia de risc epidemiologic crescut relevată de probele dosarului.

În acelaşi timp se reţine că limitările impuse prin ordinul contestat nu reprezintă restricţionări absolute ale accesului cetăţenilor în lăcaşurile de cult, ci doar pe perioada oficierii slujbelor religioase.

Nefondată este şi susţinerea recurentei vizând pretinsa neanalizare a argumentului său referitor la lipsa de necesitate şi de proporţionalitate a măsurii dispuse.

Contrar susţinerilor recurentei, se constată că instanţa de fond a analizat aceste argumente ale reclamantei şi a reţinut corect că analiza de proporţionalitate urmăreşte să stabilească dacă se păstrează un just echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesul reclamantului, respectiv dacă ingerinţa răspunde unei nevoi sociale imperioase.

Totodată, curtea de apel a explicat pe larg faptul că autorităţile publice sunt primele care exercită puterea de apreciere asupra necesităţii ingerinţei, la momentul emiterii actelor administrative, iar instanţele judecătoreşti au un rol esenţial în controlul celorlalte puteri ale statului şi se asigură că orice legi şi măsuri adoptate în perioada de criză respectă statul de drept, drepturile omului şi, dacă este cazul, dreptul umanitar internaţional. În perioadele de criză, principiul controlului judecătoresc asupra celorlalte puteri ale statului este indispensabil funcţionării efective a statului de drept (Declaraţia de la Geneva adoptată în 2008 de Congresul Mondial al Comisiei Internaţionale a Juriştilor privind responsabilitatea judecătorilor şi a celorlalte profesii juridice şi conduita statelor în situaţii de criză).

Însă, în cauză măsurile contestate se circumscriu sferei drepturilor care pot fi restrânse de autorităţile competente şi reprezintă o restrângere, justificată obiectiv, a exerciţiului libertăţii de circulaţie şi a libertăţii întrunirilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că statele au rolul de organizator neutru şi imparţial, veghind totodată la amenajarea tuturor intereselor aflate în joc (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Aktas c. Franţei, Bayrak c. Franţei, Gamaleddyn c. Franţa, Ghazal c. Franţei, Singh c. Franţei, decizii din 30 iunie 2009).

Prin urmare, întrucât măsura contestată a fost stabilită pentru o durată limitată de timp, respectiv 14 zile, Înalta Curte constată că ingerinţa este una rezonabilă, ce nu încalcă principiul proporţionalităţii astfel cum este reglementat de art. 2 teza a II a din Legea nr. 136/2020.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociaţia Academia Memoriei de la Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 417 din 19 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi 31 martie 2021.