Access to justice and effective remedy: remand for insufficient reasoning of administrative ruling on disability accessibility and non-discrimination in public funding programs.

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30 decembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Administraţia Fondului pentru Mediu, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminărilor şi Guvernul României, a solicitat:

(i) anularea Ordinului nr. 1817/20.09.2016 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ("Ordinul MMAP nr. 1817/2016"), prin care s-a aprobat Ghidul de finanţare pentru programul guvernamental "C.", întrucât art. 4 alin. (1) din acest act normativ obligă persoanele cu handicap să depună personal dosarul de finanţare, la ghişeul instituţiilor publice, deşi aceste instituţii nu dispun de facilităţi pentru respectarea drepturilor persoanelor cu handicap, conform Legii nr. 448/2006, ceea ce încalcă principiul nediscriminării şi conduce la încălcarea demnităţii personale, conform art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi intră în conflict cu prevederile art. 50 din Constituţie;

(ii) constatarea nulităţii actelor administrative emise de pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş sub nr. x/08.11.2016 şi nr. y/29.11.2016, deoarece acestea încalcă dreptul la petiţionare şi dreptul la egalitatea de şanse (dreptul la nediscriminare);

(iii) constatarea încălcării de către pârâţi a drepturilor persoanelor cu handicap prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, fapt ce a condus la discriminarea reclamantului şi la încălcarea demnităţii personale, aşa cum prevăd dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, republicată;

(iv) obligarea pârâţilor la acoperirea prejudiciului material şi moral, după cum urmează: a) prejudiciul material în valoare de 6.000 RON, reprezentând finanţarea nerambursabilă pierdută de reclamant din vina pârâţilor; b) prejudiciul moral în valoare de 150.000 euro, plătibil în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând umilirea la care a fost supus reclamantul în timpul derulării programului "C." şi după finalizarea acestui program guvernamental, până la recunoaşterea şi respectarea drepturilor legale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 62 din 3 aprilie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui B., invocată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Fondului pentru Mediu;

- a respins excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei părţi lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a pârâtului Guvernul României, ca rămasă fără obiect;

- a respins primul capăt de cerere vizând anularea Ordinului nr. 1817/20.09.2016, emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, care aprobă Ghidul de finanţare pentru programul "C.", ca neîntemeiat;

- a respins celelalte capete de cerere accesorii, ca lipsite de obiect;

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii vizând capetele de cerere prin care se solicită constatarea nulităţii actelor emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş sub nr. x/08.11.2016 şi nr. y/29.11.2016, invocată de pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului, prin întâmpinare, ca lipsită de obiect;

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca lipsită de obiect, faţă de respingerea acţiunii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 62 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a omis a se pronunţa pe două capete principale de cerere, respectiv petitele nr. 2 şi nr. 3 din acţiune, pe care le-a apreciat greşit a reprezenta cereri accesorii şi le-a respins, ca fiind lipsite de obiect.

În opinia recurentului, petitele nr. 2 şi nr. 3 au caracter principal întrucât soluţionarea lor nu depinde de anularea Ordinului nr. 1817/2016, emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Chiar dacă instanţa de fond a apreciat că Ordinul nr. 1817/2016 este legal, actele administrative emise de pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş sub nr. x/08.11.2016 şi nr. y/29.11.2016 trebuiau verificate prin prisma respectării art. 15 şi art. 16 din acest ordin şi a încălcării drepturilor persoanelor cu handicap şi a principiului egalităţii de şanse, conform Legii nr. 448/2006 şi O.G. nr. 137/2000.

Printr-o a doua critică de nelegalitate, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a încălcat atributele puterii judecătoreşti, nepunând în aplicare legile aprobate de Parlamentul României ca unic for legislativ naţional şi normele internaţionale şi comunitare.

A arătat recurentul că Ordinul MMAP nr. 1817/2016 nu are avizul Consiliului Legislativ prevăzut de art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 24/2000, ceea ce a condus la necorelarea ordinului cu legislaţia în vigoare, respectiv cu art. 50 din Constituţia României, art. 26 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 6, art. 61 şi art. 62 din Legea nr. 448/2006, art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

A susţinut recurentul că instanţa de fond a admis o serie de probe în favoarea intimatei-pârâte Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş, faţă de care recurentul a solicitat administrarea unor probe suplimentare. Fotografiile depuse de intimat sunt neclare şi, admiţându-le ca probe în dosar, fără a încuviinţa şi cererea recurentului-reclamant de verificare a existenţei facilităţilor pentru persoanele cu handicap, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 6 din Convenţia EDO şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil.

Reţinerea instanţei de fond în sensul că recurentul-reclamant, persoană cu handicap, nevăzător, în vârstă de 82 de ani, avea obligaţia de a respecta prevederile art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (2) din Ordinul MMAP nr. 1817/2016, fără a verifica în prealabil dacă acest act normativ respectă prevederile actelor normative superioare şi a normelor comunitare şi internaţionale invocate de reclamant, denotă aplicarea greşită a legii, precum şi încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond nu a motivat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată prin prisma dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, respectiv a dreptului la nediscriminare şi a încălcării demnităţii personale, drepturi prevăzute şi de art. 16 din Constituţie, art. 14 din Convenţia EDO şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Recurentul-reclamant a criticat şi soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, arătând că pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este parte a Guvernului României, conform Legii nr. 90/2001, iar instanţa de fond nu a avut în vedere atribuţiile pe care Guvernul României le exercită în raport cu ministerul aflat în subordine.

Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant a reiterat argumentele pentru care a apreciat că, raportat la actele administrative atacate în cauză, i-au fost restrânse drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, în mod nelegal şi discriminatoriu, restrângere pentru care autorităţile pârâte au obligaţia acoperirii prejudiciilor suferite de reclamant.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Mediului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

4.2. Intimata - pârâtă Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate.

Astfel, intimata a susţinut că instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar hotărârea atacată este suficient motivată şi, totodată, nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Afirmaţiile recurentului-reclamant referitoare la lipsa facilităţilor pentru persoanele cu handicap nu sunt reale, instituţia pârâtă având amenajate căi de acces speciale încă din anul 2014, potrivit înscrisurilor anexate întâmpinării, respectiv borderoul producţiei realizate în luna noiembrie 2004 privind amenajarea căii de acces pentru persoanele cu handicap, factura fiscală nr. x/14.12.2004, emisă de Societatea Apartamentul S.A, privind executarea lucrării şi fotografii concludente cu rampa de acces construită.

În opinia intimatei-pârâte, în cauză nu s-a dovedit existenţa unui refuz nejustificat, atât timp cât recurentul nu a depus dosarul de finanţare personal, ci prin poştă, încălcând cerinţele formale prevăzute de art. 14 alin. (1) şi (5) şi art. 15 alin. (2) din ghidul adoptat prin Ordinul MMAP nr. 1817/2017. Totodată, în mod greşit a invocat recurentul că dosarul său a fost respins, adresele de răspuns nr. x/08.11.2016 şi nr. y/29.11.2016 reprezentând o informare-comunicare, care nu se confundă cu noţiunea de respingere a cererii şi nu reprezintă un refuz nejustificat.

A arătat intimata că programul finanţat se adresează tuturor persoanelor solicitante, fără a distinge după cum acestea au sau nu dizabilităţi şi că ar fi fost inechitabil ca dosarul de finanţare depus de reclamant prin poştă să fie înregistrat înaintea celor depuse de persoanele care au aşteptat la rând pentru a depune personal dosarele proprii. Recurentul a susţinut, fără a proba, că s-a prezentat personal la sediul autorităţii şi, totodată, a susţinut inexact că a fost împiedicat să intre prin zona special amenajată pentru persoane cu dizabilităţi.

În cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 183 şi art. 184 C. proc. civ., eronat invocate de reclamant, fiind înlăturate de la aplicare de normele de drept substanţial prevăzute de art. 14 alin. (1) şi (5) şi art. 15 alin. (2) din ghidul adoptat prin Ordinul nr. 1617/2017.

În concluzie, intimata-pârâtă a susţinut că reclamantul nu a răsturnat prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative atacate, calea de atac fiind nefondată.

4.3. De asemenea, şi intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

4.4. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului, arătând că excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive a fost în mod corect admisă, câtă vreme nu este emitentul ordinului atacat şi nici autorul refuzului de a răspunde unei cereri formulate de către recurent. Neexistând un raport juridic între Guvernul României şi reclamant, Guvernul României nu are atribuţii nici în ceea ce priveşte plata efectivă a drepturilor băneşti solicitate prin cererea de chemare în judecată.

5. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia nr. 4555 din 8 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 62 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea deciziei, Înalta Curte a reţinut a fi nefondate criticile recurentului privind omisiunea instanţei de a se pronunţa pe capetele 2 şi 3 din cerere, pe care le-a calificat ca fiind cereri accesorii şi le-a respins, ca rămase fără obiect.

Sub aspectul stabilirii caracterului principal sau accesoriu al cererilor formulate se observă că, potrivit art. 30 alin. (4) C. proc. civ., cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal.

Pentru se califica o cerere ca fiind accesorie, este necesar ca soluţia asupra acesteia să depindă şi să se raporteze la rezolvarea dată unui capăt de cerere principal.

În speţă, capătul principal al cererii de chemare în judecată, circumscris prevederilor art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, îl reprezintă anularea Ordinului nr. 1817/20.09.2016 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În raport de motivele de fapt şi de drept ale cererii, prima instanţă a calificat corect capetele de cerere 2 şi 3 ca fiind cererii accesorii, întrucât acestea depind în mod evident de modul de soluţionare a capătului principal de cerere privind anularea Ordinului nr. 1817/20.09.2016 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Raportul de dependenţă dintre petitele cererii de chemare în judecată rezultă cu necesitate, câtă vreme, potrivit recurentului, adresele contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 15 şi art. 16 din Ordinul nr. 1817/20.09.2016.

Aşadar, capetele de cerere privind constatarea a nulităţii adreselor nr. x/08.11.2016 şi nr. y/29.11.2016 emise de pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş şi încălcarea prevederilor Legii nr. 448/2006 (acest din urmă petit reprezentând, în realitate, un motiv de nelegalitate a actului adminstrativ atacat) sunt accesorii capătului principal de cerere privind anularea Ordinului nr. 1817/20.09.2016 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Prin urmare, instanţa nu putea reţine caracterul principal al capetelor de cerere 2 şi 3, întrucât reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ formulând aceste pretenţii ca o consecinţă a admiterii cererii principale de anulare a Ordinului nr. 1817/20.09.2016, în condiţiile Legii nr. 554/2004.

În raport cu soluţia de respingere ca neîntemeiat a capătului principal de cerere, obiectul principal al acţiunii reclamantului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie şi, având în vedere dependenţa faţă de modul de soluţionare a capătului principal de cerere, în mod corect prima instanţă a respins ca lipsite de obiect celelalte cereri accesorii, nemaimpunându-se examinarea lor pe fond.

Înalta Curte a apreciat a fi nefondate şi criticile privind încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, se poate cere şi, respectiv, se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin sintagma "depăşirea puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale.

Instanţa săvârşeşte un exces de putere atunci când: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată, înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În speţă, instanţa s-a pronunţat asupra unei acţiuni în contencios administrativ, al cărei obiect principal este circumscris prevederilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, neputându-se reţine că a săvârşit un act care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Ceea ce critică recurentul în realitate este încălcarea şi aplicarea greşită a legii, însă aceste aspecte se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a criticat fără temei şi modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, în contextul în care în speţă s-a făcut dovada că pârâtul Guvernului României nu este emitentul actelor atacate şi nu are atribuţii în ceea ce priveşte plata efectivă a drepturilor băneşti solicitate în cauza de faţă, de unde rezultă că nu i se poate acorda nici calitatea de pârât în proces.

Orice alte argumente, de natura celor aduse de recurent nu pot fi primite.

De asemenea, soluţia dată capătului principal de cerere privind anularea Ordinului nr. 1817/20.09.2016 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este legală şi temeinică, instanţa reţinând în mod corect că recurentul nu a respectat prevederile art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (2) din Ghidul de finanţare a programului guvernamental "C." privind instalarea sistemelor de încălzire, aprobat prin ordinul amintit.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (2) din Ghidul de finanţare aprobat prin Ordinul nr. 1817/20.09.2016 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, rezultă că numai dosarele depuse personal la Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului, pe raza căreia domiciliază solicitantul, şi care cuprind toate documentele potrivit fişei conformităţii administrative se vor înregistra într-un registru special pentru acest program şi se trimit în plic sigilat la Autoritatea Fondului pentru Mediu Bucureşti în vederea parcurgerii etapelor sesiunii de finanţare prevăzute de art. 7 din Ghidul de finanţare a programului.

Nerespectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1)-(4) privind depunerea dosarului de finanţare atrage respingerea dosarului amintit, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (5).

În speţă, din probele cauzei rezultă că recurentul nu a depus personal dosarul de finanţare, ci l-a expediat prin poştă, cu confirmare de primire, prevalându-se de dispoziţiile art. 6 raportat la Capitolul IV - Accesibilitate; art. 61 şi art. 62 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată.

Prin Adresa nr. x/08.11.2016, Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş i-a comunicat recurentului că dosarul pentru programul prevăzut de Ordinul nr. 1817/2016 se depune personal, însă cererea însoţită de dosar a fost transmisă prin poştă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (2) din Ordinul nr. 1817/2016 pentru depunerea dosarului.

De asemenea, i s-a comunicat şi faptul că legiuitorul nu a stabilit derogări pentru situaţia în care se află acesta, respectiv persoană cu handicap vizual.

Adresa de răspuns nr. x/08.11.2016 a fost retransmisă reclamantului, prin adresa nr. x/29.11.2016.

Înalta Curte a reţinut că dosarul de finanţare al recurentului nu a fost trimis la Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti în vederea analizării actelor, întrucât nu a fost depus personal la Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş, modalitatea de trimitere prin poştă cu confirmare de primire nefiind prevăzută în ordinul a cărui anulare se solicită, recurentul neîndeplinind cerinţele din paragraful 3, pag. 1 şi paragraful 2, pag. 5 din Procedura de lucru pentru persoanele din cadrul Agenţiilor teritoriale pentru protecţia mediului.

Prin urmare, recurentul nu poate prevala de incidenţa prevederilor art. 16 din Ghidul de finanţare, câtă vreme prin adresele de răspuns contestate nu s-a dispus respingerea dosarului de finanţare în urma analizării actelor şi a tuturor cerinţelor legale, această atribuţie revenind Autorităţii Fondului pentru Mediu Bucureşti, ci a fost informat că dosarul de finanţare pentru Programul " C." se depune personal, acesta neîndeplinind cerinţele legale privind depunerea dosarului de finanţare.

Astfel, în cauză nu se identifică o vătămare a recurentului în dreptul la soluţionarea cererii de finanţare, prin ordinul şi adresele atacate, acesta fiind singurul răspunzător pentru modul nelegal de depunere a dosarului de finanţare în condiţiile prevăzute art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (2) din Ghidul de finanţare.

Programul de finanţare se adresează tuturor cetăţenilor solicitanţi care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de art. 10 din Ghidul de finanţare aprobat prin ordinul contestat, fără a reglementa un regim diferenţiat, privilegiat pentru persoanele cu handicap, tocmai pentru a se asigura egalitatea de tratament şi de şanse între cetăţeni.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că nu există motive pentru reformarea sentinţei atacate, aşa încât, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., a respins recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

6. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 4555 din 8 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare A., prin mandatar B., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi admiterea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 62 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Subsumat cazului de contestaţie în anulare întemeiat pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că, deşi hotărârea judecătorească se redactează, conform art. 426 alin. (5) C. proc. civ., în cel mult 30 de zile de la data pronunţării, termen ce poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori, decizia contestată a fost redactată în termen de 413 zile, astfel încât este incidentă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare întemeiat pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., a susţinut contestatorul că, deşi recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., instanţa de recurs a motivat decizia doar în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., omiţând a examina criticile întemeiate pe pct. 6 şi 8 din acest text de lege.

Cererea de chemare în judecată a fost motivată în raport cu încălcarea şi aplicarea greşită a OMMAP nr. 1817/2016, a Legii nr. 448/2006 şi a O.G. nr. 137/2000. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a reţinut instanţa de recurs, care a admis, astfel, încălcarea şi aplicarea greşită a nomelor juridice de către intimaţi, dar în dispozitiv a respins recursul, ca nefondat.

Urmare a admiterii contestaţiei în anulare, contestatorul a solicitat rejudecarea recursului, în sensul casării sentinţei civile recurate, apreciind, în esenţă, că aceasta aduce prejudicii persoanelor cu handicap, al căror acces în sediul APM Argeş nu se face pe căile legale stabilite de Legea nr. 448/2006, ci pe o fereastră improprie, fiind supuse unui tratament umilitor şi degradant.

7. Apărările formulate în cadrul contestaţiei în anulare

7.1. Prin întâmpinare, intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.

Referitor la neredactarea deciziei nr. 4555/08.10.2019 în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 426 C. proc. civ., intimata a susţinut că acest termen este unul de recomandare, iar nerespectarea lui nu atrage sancţiunea nulităţii.

Cât priveşte soluţia de respingere a recursului, ca nefondat, aceasta nu poate reprezenta o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nu reprezintă un aspect de ordin formal al judecăţii.

De asemenea, intimata a considerat a nu fi întemeiată critica referitoare la neanalizarea de către instanţa de recurs a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât acestea au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, fiind analizate din această perspectivă.

7.2. Intimatul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.

Referitor la motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., intimatul a apreciat că aspectele criticate de contestator nu sunt erori materiale, ci tind să repună în discuţie aspecte ale pricinii dezlegate de instanţa de recurs.

Referitor la motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., intimatul a susţinut că instanţa de recurs a răspuns tuturor motivelor de recurs formulate de contestator, pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât nu există motive pentru admiterea contestaţiei în anulare.

7.3. Prin întâmpinare, intimata Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a invocat excepţia netimbrării (în măsura în care contestatorul nu face dovada achitării taxei judiciare de timbru), excepţia tardivităţii (pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.) şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, iar în subsidiar a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii, intimata consideră că, prin calea de atac a contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu aspecte referitoare la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.

Pe fondul contestaţiei în anulare, intimata a solicitat respingerea acestei căi de atac, ca nefondată, arătând că termenul de redactare a hotărârii judecătoreşti este unul de recomandare şi că nerespectarea acestui termen nu se încadrează în noţiunea de eroare materială, prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Totodată, intimata a apreciat că instanţa de recurs a procedat la analiza tuturor motivelor de recurs formulate de reclamant.

7.4. Intimatul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării contestaţiei în anulare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.

A susţinut intimatul că nerespectarea termenului de redactare a hotărârii pronunţate în recurs nu poate fi considerată o eroare materială, acest termen nefiind unul imperativ. Redactarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti poate face obiectul unui control din partea Consiliului Superior al Magistraturii, dar nu poate constitui motiv al unei căi de atac de retractare.

Intimatul consideră că, în speţă, nu s-a produs o omisiune de cercetare a vreunui motiv de recurs, instanţa de control judiciar răspunzând tuturor criticilor de nelegalitate formulate de reclamant.

8. Alte aspecte procesuale

Excepţia netimbrării contestaţiei în anulare, invocată de intimaţii Guvernul României şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, a fost respinsă, ca neîntemeiată, la termenul de judecată din 3 martie 2021, pentru motivele reţinute în încheierea ce face parte integrantă din prezenta decizie.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei în anulare

II.1. Având a se pronunţa cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., asupra excepţiilor invocate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimata Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată.

Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă. În speţă, decizia nr. 4555/2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost comunicată contestatorului A. la data de 25.11.2020, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanţei de recurs, iar contestaţia în anulare a fost depusă prin serviciul poştal, la data de 07.12.2020, înăuntrul termenului de 15 zile, prevăzut de teza I a textului de lege anterior indicat.

Cât priveşte interpretarea celei de-a doua teze a art. 506 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la respectarea termenului de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii atacate cu contestaţie în anulare, Înalta Curte constată că, în speţă, hotărârea atacată a fost comunicată contestatorului la mai mult de un an de la data pronunţării, situaţie în care, respectarea de către contestator a acestui termen reprezintă o imposibilitate obiectivă, datorată unor motive neimputabile acestuia.

Nu poate fi primit argumentul intimatei, în sensul că, în speţă, contestatorul avea posibilitatea formulării contestaţiei înăuntrul termenului de un an, urmând a o motiva în termen de 15 zile de la data comunicării, având în vedere motivele contestaţiei în anulare, prin care se invocă nepronunţarea asupra tuturor criticilor de nelegalitate invocate în recurs. Or, raportat la soluţia de respingere a recursului, ca nefondat, recurentul-reclamant nu putea, în mod rezonabil, să previzioneze necesitatea formulării unei contestaţii în anulare decât după luarea efectivă la cunoştinţă de considerentele deciziei şi de omisiunea instanţei de recurs. În aceste condiţii, nu poate fi primită ideea formulării "preventive" a unei contestaţii în anulare, un astfel de exerciţiu reprezentând un evident formalism, contrar principiului efectivităţii căilor de atac.

În acest context, aplicarea sancţiunii procedurale a tardivităţii contestaţiei în anulare, pentru depăşirea neimputabilă a termenului de depunere de un an, în condiţiile în care declararea contestaţiei în anulare era condiţionată, cu necesitate, de cunoaşterea conţinutului deciziei atacate, este contrară dreptului la un remediu efectiv, prevăzut de art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, text pe care se sprijină şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, referitor la dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil.

În acelaşi sens vor fi avute în vedere şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 389/2019, care, în paragraful nr. 25 a reţinut că:

"În cazul în care hotărârea nu a fost redactată şi, prin urmare, comunicarea nu a avut loc în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, partea nu va putea fi decăzută din termenul de formulare a contestaţiei în anulare. În acest caz, partea va putea solicita repunerea în termen, arătând că nedepunerea contestaţiei în anulare în termen se datorează unui motiv temeinic justificat, neimputabil ei, respectiv neredactarea hotărârii şi, implicit, necomunicarea acesteia în limita termenului de un an prevăzut de lege.". În cauză, prin motivele expuse în susţinerea contestaţiei în anulare, contestatorul a susţinut motivarea cu întârziere a hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 426 C. proc. civ., aspect de natură a afecta dreptul său de acces la justiţie. Chiar dacă, din punct de vedere riguros procedural, nu au fost expuse sub forma unei cereri de repunere în termen, aceste argumente pot fi valorificate în acest sens, prin intermediul lor contestatorul justificând formularea contestaţiei în anulare cu depăşirea termenului de un an, din motive neimputabile acestuia, în sensul considerentelor Curţii Constituţionale, anterior prezentate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte consideră că, în cauză este aplicabil termenul de 15 zile prevăzut de teza I a art. 506 alin. (1) C. proc. civ., termen care a fost respectat de contestator la depunerea prezentei contestaţii în anulare.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că argumentele expuse în susţinerea excepţiei reprezintă apărări care privesc fondul căii de atac, întrucât, pentru a se pronunţa asupra admisibilităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte trebuie să procedeze la analiza motivelor invocate de contestator, analiză care depăşeşte limitele unei simple excepţii.

Pentru ca o cerere adresată instanţei de judecată să fie considerată inadmisibilă, trebuie să-i lipsească (să nu îndeplinească) una dintre condiţiile necesare promovării sale, potrivit temeiului de drept în baza căruia este formulată.

Dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., pe care contestatorul şi-a fondat cererea, oferă posibilitatea părţilor de a formula contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs, pentru motivele indicate în text. Din analiza contestaţiei în anulare, rezultă că aceasta a fost formulată împotriva deciziei civile nr. 4555 din 8 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2016, în calea de atac a recursului, iar motivele invocate se raportează la existenţa unei pretinse greşeli materiale a instanţei de recurs, fiind indicate şi aspectele asupra cărora ar fi purtat această eroare, precum şi la omisiunea analizării unora dintre motivele de recurs, punctual indicate ca fiind cele subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Aşadar, cererea contestatorului se încadrează în condiţiile prevăzute de textele de lege invocate, iar temeinicia sau netemeinicia motivelor invocate, respectiv constatarea existenţei unei greşeli materiale sau a unei omisiuni de pronunţare asupra unor motive de recurs ţine de analiza contestaţiei în fond, şi nu constituie un aspect de inadmisibilitate al cererii, care să tindă la respingerea acesteia fără antamarea fondului cauzei.

Ca atare, argumentele expuse în susţinerea excepţiei de către intimata Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului vor fi avute în vedere pe fondul contestaţiei în anulare.

II.2. Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte o va admite, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază a fi nefondate argumentele referitoare la existenţa unei greşeli materiale în cuprinsul deciziei atacate.

Circumscris acestei critici, contestatorul a invocat depăşirea termenului de motivare a hotărârii judecătoreşti, prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., apreciind că această împrejurare se încadrează în sintagma de "eroare materială", prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că acest caz de contestaţie în anulare priveşte situaţia în care "dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale", iar noţiunea de "eroare materială" vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situaţii în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei cu ocazia judecării căii de atac a recursului. Or, redactarea cu întârziere a deciziei pronunţate de instanţa de recurs nu reprezintă un aspect care ţine de judecarea căii de atac, respectiv de modalitatea de dezlegare a pricinii în recurs, ci reprezintă un aspect de ordin procedural, survenit ulterior pronunţării soluţiei, neavând legătură cu soluţionarea recursului, astfel încât contestaţia în anulare nu poate fi primită pentru acest motiv.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, constatând că instanţa de recurs a omis a răspunde tuturor motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant A..

Referitor la criticile din recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat, pe de-o parte, omisiunea de pronunţare a primei instanţe asupra petitelor nr. 2 şi 3 ale cererii, ca urmare a greşitei calificări a acestora ca având caracter accesoriu, precum şi nemotivarea sentinţei recurate, prin prisma O.G. nr. 137/2000, a art. 16 din Constituţia României, a art. 14 din Convenţia EDO şi art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, din perspectiva dreptului la nediscriminare şi a încălcării demnităţii personale - motive expuse la pct. a) şi c) din cerea de recurs.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 4555/2019, instanţa de recurs a soluţionat doar parţial aceste critici, răspunzând doar celor privitoare la caracterul accesoriu al unor petite ale acţiunii, omiţând a analiza şi soluţiona criticile referitoare la nemotivarea sentinţei recurate în raport de textele de lege invocate de reclamant în susţinerea acţiunii în anulare.

Celelalte critici din recurs au fost subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., recurentul susţinând că instanţa de fond a încălcat atributele puterii judecătoreşti şi a făcut o greşită aplicare a legii. Astfel, recurentul a formulat critici prin care a invocat existenţa unor nereguli procedurale în adoptarea Ordinului MMAP nr. 1817/2016, în raport de normele de tehnică legislativă ce fac obiectul Legii nr. 24/2000, precum şi încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, Legii nr. 448/2006, art. 2, art. 15, art. 16 şi art. 50 din Constituţie, art. 14 din Convenţia EDO şi art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, referitoare la dreptul la nediscriminare, dreptul la demnitate personală, principiul egalităţii de şanse şi a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi - motive de recurs expuse la pct. b) din cererea de recurs.

Aceste critici au fost încadrate de instanţa de recurs în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu au fost efectiv analizate, considerentele deciziei atacate reluând, în esenţă, argumentaţia instanţei de fond referitoare la nerespectarea de către reclamant a prevederilor art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (2) din Ghidul de finanţare a programului "C.", aprobat prin Ordinul MMAP nr. 1817/2016.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a răspuns doar parţial motivelor de recurs întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi nu a răspuns deloc criticilor întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum au fost reîncadrate. În cauză nu se poate afirma că, din felul în care motivele de recurs invocate de reclamant au fost tratate, ar rezulta numai neînsuşirea lor de către instanţa de recurs, ci este evidentă omisiunea instanţei de recurs de a cerceta integral motivele de casare invocate de recurent. Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de judecată de a se pronunţa asupra tuturor aspectelor cu care a fost învestită în calea de atac reprezintă una din garanţiile dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la un recurs efectiv, prevăzute de art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar cazul de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este menit să îndrepte omisiunea instanţei de recurs şi să acorde părţii vătămate dreptul de a-i fi rejudecată calea de atac cu privire la aspectele omise.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că judecata prezentului recurs, după admiterea contestaţiei în anulare, nu poate privi criticile reclamantului asupra cărora instanţa de recurs s-a pronunţat, fiind definitiv dezlegate şi anume calificarea capetelor de cerere nr. x şi nr. 3 din acţiune ca având caracter accesoriu şi legalitatea soluţiei pronunţate cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4555 din 08 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, va anula decizia contestată şi va relua judecata recursului, în limitele motivelor de casare neanalizate, astfel cum au fost anterior expuse.

II.3. Analizând, în rejudecarea recursului, actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza doar critica referitoare la nemotivarea sentinţei recurate în raport de prevederile O.G. nr. 137/2000, Legea nr. 448/2006 şi Constituţia României, din perspectiva dreptului la nediscriminare şi a încălcării demnităţii personale, criticile privind greşita calificăre a acestora ca având caracter accesoriu fiind dezlegate definitiv prin decizia nr. 4555/2019.

Înalta Curte apreciază a fi fondată această critică referitoare la nemotivare, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În raport de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată de reclamant, precum şi de argumentarea lor în fapt şi în drept, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi a motivelor expuse de reclamant, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Considerentele primei instanţe asupra fondului cauzei se rezumă la redarea contextului factual care a condus la prezentul litigiu, pentru ca, ulterior, să prezinte o serie de argumente succinte referitoare la legalitatea Adreselor emise de APM Argeş sub nr. x/08.11.2016 şi nr. y/29.11.2016, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a respectat prevederile art. 14 şi art. 15 din Ordinul MMAP nr. 1817/2016 referitoare la procedura de depunere a dosarului de finanţare, astfel încât cele două adrese nu constituie un răspuns nejustificat de a soluţiona cererea reclamantului. În ceea ce priveşte capătul de cerere vizând anularea Ordinului MMAP nr. 1817/2016, instanţa l-a respins, ca neîntemeiat, ca urmare a admiterii excepţiilor invocate în cauză şi a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României.

Înalta Curte constată că, deşi strict formal, curtea de apel s-a pronunţat asupra capătului de cerere vizând anularea Ordinului MMAP nr. 1817/2016, constatând netemeinicia acestuia, totuşi nu a expus considerentele care au condus la această soluţie. Simpla trimitere la modalitatea de soluţionare a excepţiilor invocate în cauză nu este de natură a susţine soluţia de netemeinicie, aspectele invocate pe calea excepţiilor neavând vreo legătură cu motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la acest ordin, mai exact cu privire la art. 4 alin. (1), care obligă persoanele cu dizabilităţi să depună personal dosarul de finanţare. În susţinerea cererii de anulare, reclamantul a invocat încălcarea prevederilor Legii nr. 448/2006, a principiului nediscriminării şi a demnităţii personale, astfel cum sunt prevăzute de art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, precum şi de art. 50 din Constituţia României, argumente de nelegalitate pe care instanţa de fond nu le-a analizat în cuprinsul sentinţei recurate.

Prin urmare, în lipsa analizării efective a argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiat, primul capăt de cerere, iar în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea adreselor emise de APM Argeş, se observă o contrarietate în argumentaţie, pe de-o parte instanţa de fond stabilind caracterul legal al acestor adrese (în raport de prevederile Ordinului nr. 1817/2016), iar pe de altă parte, respingându-l ca lipsit de obiect, consecutiv respingerii capătului principal de cerere vizând anularea Ordinului nr. 1817/2016.

Totodată, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a mai procedat la analiza excepţiilor inadmisibilităţii capetelor de cerere referitoare la anularea actelor atacate (petitele 1 şi 2), respingându-le ca lipsite de obiect, deşi, conform art. 248 C. proc. civ., aceste excepţii trebuiau soluţionate cu prioritate datorită obiectului lor (lipsa plângerii prealabile).

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele sentinţei de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, neîntrunind rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Pe cale de consecinţă, se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca urmare a constatării incidenţei acestui caz de casare şi a soluţiei de casare cu trimitere la rejudecare, instanţa de recurs nu va mai analiza motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, Legii nr. 448/2006, art. 2, art. 15, art. 16 şi art. 50 din Constituţie, art. 14 din Convenţia EDO şi art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, vizând dreptul la nediscriminare, dreptul la demnitate personală, principiul egalităţii de şanse şi a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, urmând ca aceste argumente să fie avute în vedere de instanţa de fond, în rejudecare, întrucât reprezintă chiar temeiul motivelor de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la Ordinul MMAP nr. 1817/2016 şi la Adresele emise de APM Argeş sub nr. x/08.11.2016 şi nr. y/29.11.2016.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la încălcarea procedurii de adoptare a Ordinului MMAP nr. 1817/2016, Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată, fiind expus pentru prima dată prin cererea de recurs.

Analizarea acestui motiv de nelegalitate în calea de atac a recursului este contrară prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", coroborat cu art. 494 din acelaşi act normativ, care dispune că:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.". Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului cu respectarea condiţiilor şi termenelor prevăzute de C. proc. civ.. O altfel de interpretare ar contraveni dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări şi a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului.

Prin urmare, atât timp cât reclamantul nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu o pretenţie distinctă de verificat în calea acţiunii judiciare, referitoare la legalitatea Ordinului MMAP nr. 1817/2016 din perspectiva nerespectării procedurii de adoptare prevăzute de Legea nr. 24/2000, aceste critici de nelegalitate nu pot face nici obiectul cercetării în recurs.

Înalta Curte va menţine soluţiile pronunţate de instanţa de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui B., în reprezentarea reclamantului A. şi la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti, aceste soluţii nefiind criticate prin recursul declarat de reclamantul A., precum şi soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, care a fost definitiv dezlegată prin decizia nr. 4555/08.10.2019 şi nu a fost desfiinţată prin admiterea contestaţiei în anulare.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza instanţei de fond în vederea rejudecării capătului de cerere principal, referitor la anularea Ordinului MMAP nr. 1817/2016 şi a capetelor de cerere accesorii (astfel cum au fost definitiv calificate prin decizia nr. 4555/08.10.2019), referitoare la anularea Adreselor emise de pârâta APM Argeş sub nr. x/08.11.2016 şi nr. y/29.11.2016 şi la obligarea pârâţilor la acoperirea prejudiciului pretins de reclamant. Cât priveşte cel de-al doilea petit al acţiunii, referitor la constatarea încălcării de către pârâţi a drepturilor persoanelor cu handicap prevăzute de Legea nr. 448/2006, fapt ce a condus la discriminarea reclamantului şi la încălcarea demnităţii personale, astfel cum este prevăzută de O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 4555/2019, instanţa de recurs a clarificat acest capăt de cerere ca reprezentând un motiv de nelegalitate, urmând a fi avut în vedere de instanţa de fond din această perspectivă.

De asemenea, în rejudecare instanţa de fond va reanaliza şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti, având în vedere că, în primul ciclu procesual, această excepţie a fost respinsă ca lipsită de obiect, faţă de respingerea primului capăt al acţiunii. Odată dispusă desfiinţarea sentinţei cu privire la soluţia de respingere a acestui petit al cererii, se impune şi reluarea dezbaterilor cu privire la excepţia inadmisibilităţii, cu prioritate faţă de examinarea fondului cererii, conform art. 248 C. proc. civ.

Pentru aceleaşi considerente expuse anterior, va fi reluată şi analiza excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la anularea Adreselor emise de pârâta APM Argeş sub nr. x/08.11.2016 şi nr. y/29.11.2016, având în vedere că această excepţie a fost respinsă ca lipsită de obiect, iar rejudecarea cererii de anulare a adreselor atacate implică şi reluarea dezbaterilor asupra excepţiei.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, în limitele arătate prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată.

Admite contestaţia în anulare formulată de A., prin mandatar B., împotriva deciziei nr. 4555 din 08 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

Anulează decizia atacată şi, rejudecând recursul:

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 62 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Menţine dispoziţiile din sentinţă referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al reclamantului A., a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti, precum şi cele referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2021.