Cassation for lack of reasoned judgment: refusal to suspend execution of tax assessment based on apparent illegality under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 26.02.2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/06.02.2020 ("Decizia de impunere"), şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.02.2020 în urma căruia a fost emisă Decizia de impunere ("Raportul de inspecţie fiscală").

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 247 din data de 04 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, şi, în consecinţă, respinge cererea privind ANAF, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de suspendare formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice a Muncipiului Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 247 din data de 04 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită acţiunea.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta a afirmat că sentinţa atacată este pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare a executării.

După cum reiese din cuprinsul art. 14 din Legea nr. 554/2004, condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru admiterea cererii de suspendare a executării unui act administrativ vizează (i) introducerea unei plâmngeri prealabile prin care se solicită revocarea actelor administrativ-fiscale, (ii) existenţa unui caz binesjustificat şî iii) necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Dacă cea dintâi condiţie a fost în mod corect reţinută de către prima instanţă ca fiind îndeplinită, recurenta a susţinut că cele două condiţii din urmă, nu au fost analizate în mod corect de către prima instanţă.

În ceea ce priveşte verificarea condiţiei cazului bine justificat recurenta a precizat următoarele:

Ţinând seama de definiţia cazului bine justificat oferită de dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, precum şi de maniera în care acest criteriu a fost explicitat de doctrina în materie, instanţa de apel, în aprecierea aparenţei de nelegalitate a actelor administrativ fiscale atacate, trebuie să aibă în vedere nu numai aspectele procedurale specifice emiterii actelor atacate, ci şi motivele aparente de nelegalitate care afectează chiar şi constatările de fond ale organelor fiscale. Aprecierea acestor constatări de fond nu reprezintă o pronunţare pe fondul cauzei, cât timp, această apreciere trebuie să rămână la nivelul aparenţei.

În aceeaşi ordine de idei, instanţa nu trebuie să se limiteze numai la argumente ce ar putea conduce la nulitatea totală a actelor atacate, art. 14 vizând suspendarea actelor care prezintă o îndoială cu privire la legalitatea lor, chiar dacă aceasta priveşte aspecte secundare sau parţiale. Aparenţa de nelegalitate trebuie apreciată astfel prin raportare la obligaţia instanţei de a pipăi fondul cauzei, chiar dacă această operaţie implică o analiză sumară a probatoriului limitat ce este administrat în această etapă.

Or, trecând peste susţinerile sale, recurenta afirmă că prima instanţa în mod superficial a reţinut că argumentele Subscrisei nu sunt de natură a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrativ-fiscale şi argumentele în discuţie sunt critici de nelegalitate care presupun o analiză de fond, nefiind evidente la o cercetare aparentă.

Recurenta-reclamantă consideră că niciunul dintre aceste motive ce au stat la baza respingerii cererii sale nu vor putea fi reţinute, acestea fiind vădit netemeinice şi nelegale.

În drept, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinare la cererea de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Cu privire la starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine pe scurt că reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/06.02.2020 ("Decizia de impunere"), şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.02.2020 în urma căruia a fost emisă Decizia de impunere.

În aceste condiţii, instanţa de fond investită cu cererea de chemare în judecată a avut obligaţia să analizeze cauza cu privire la aparenţa de nelegalitatea celor două acte administrative contestate, pe care reclamanta a susţinut-o prin cererea de chemare în judecată.

Or, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a efectuat o analiză completă a tuturor argumentelor prezentate de către reclamantă în ceea ce priveşte aparenţa de nelegalitate a actelor contestate şi a căror suspendare a executării s-a solicitate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat la o analiză generală fără a supune atenţie sale fiecare argument şi probă pe care reclamanta le-a valorificat în cuprinsul cererii şi în procedura de administrare a probatoriului.

În speţă, instanţa de fond în motivarea soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/06.02.2020 ("Decizia de impunere"), şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.02.2020 a reţinut în esenţă că este necontestat faptul că orice act administrativ se bucură de prezumţia de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumţia de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, precum şi de prezumţia de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind el însuşi un titlu executoriu în baza căruia se iniţiază procedura executării silite cu obligaţia corelativă a adresanţilor de a respecta şi pune în aplicare dispoziţiile acestuia. Totodată a mai precizat sumar că argumentele invocate de reclamantă sunt critici de nelegalitate a actului contestat, care nu sunt evidente la o cercetare aparentă, ci presupun, în mod obligatoriu, o analiză de fond.

Or, deşi reclamantă evidenţiază o serie de aspecte pe care le apreciază ca fiind motive aparente de nelegalitate a actelor contestate, instanţa de fond preferă să le ignore şi nu intreprinde o analiză sumară a acestora, preferând să adopte o motivare generală.

Astfel, instanţa de fond a efectuat doar o analiză parţială a cauzei dedusă judecăţii, aceasta neanalizând toate argumentele invocate de reclamantă şi apreciate de aceasta ca fiind argumente întemeiate care să producă o îndoială serioasă asupra caracterului de legalitate al actului administrativ contestat.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este casabilă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Coc proc. civ., deoarece în cuprinsul considerentelor sentinţei nu sunt arătate motivele pentru care instanţa de fond adoptă soluţia admitere a capetelor de cerere privitoare la anularea celor două decizii sus-amintite.

În conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătând atât motivele pentru care s-au înlăturat o parte a argumentelor reclamantei în susţinerea cererii sale.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale, iar acesta trebuie să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv, decât dacă toate cererile şi observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că motivarea sentinţei recurate stabileşte raţionamentul juridic al judecătorului fondului, pentru soluţia adoptată doar din perspectiva apărărilor emise prin întâmpinări de către pârâte, fără a le analiza conform principiului contradictorialităţii în raport de argumentele prezentate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Această conduită procedurală face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar al sentinţei recurate, această instanţă neavând posibilitatea procedurală legală în această fază procesuală de a analiza cauza în raport de toate aspectele reiterate de părţi în faţa instanţei de fond cu privire la argumentele emise în susţinerea cererii de suspendare a executării a celor două acte administrative contestate.

Astfel, în speţă se impune soluţia casării cu trimitere spre rejudecare, din cauza lipsei motivării complete a sentinţei recurate.

În considerarea celor de mai sus, Înalta Curte urmează a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca în rejudecare, aceasta să stabilească cu exactitate situaţia de fapt dedusă judecăţii, să reţină şi să analizeze concis toate apărările părţilor, precum şi să facă o analiză obiectivă a probatoriul propus de părţi în cauză, cu respectarea limitelor procedurale instituite de procedura specială instituită de către prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va examina şi celelalte argumente invocate de reclamantă prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 247 din data de 4 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi, trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 30 martie 2021.