Incompatibility of local mayor with status of authorized natural person: requirement of effective commercial activity beyond mere PFA registration

Şedinţa publică din data de 26 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare nr. x/15.02.2018, emis de pârâtă, în lucrarea nr. x/18.05.2016, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 146 din 26 septembrie 2018, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 87, alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, art. 3, alin. (3) C. civ., art. 4 rap. la art. 2 lit. a), art. 20 şi art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în cadrul întâmpinării formulate în faţa instanţei de fond, chiar intimata mărturiseşte faptul că presupusa stare de incompatibilitate a fost reţinută doar în raport de simpla deţinere a calităţii de PFA, fără a interesa şi existenţa activităţii comerciale, economice.

Recurentul consideră că prima instanţă pe de o parte, a făcut aplicarea art. 87, alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 raportându-se la o formă legislativă care nu era în vigoare la data emiterii raportului de evaluare contestat, încălcând astfel şi art. 15, alin. (2) din Constituţie. Pe de altă parte, judecătorul fondului a interpretat şi aplicat greşit art. 87, alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, ignorând scopul pentru care a fost edictată această normă.

Recurentul precizează că la data întocmirii şi emiterii raportului de evaluare, cât şi în prezent, art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma dată de pct. 4 al Legii nr. 87/2017, stabileşte că, starea de incompatibilitate este atrasă de exercitarea calităţii de comerciant persoană fizică, interesând astfel exercitarea efectivă a unei activităţi comerciale de către respectivul comerciant persoană fizică, simpla deţinere a calităţii de comerciant persoană fizică nefiind suficientă pentru reţinerea stării de incompatibilitate.

Interpretarea dată de judecătorul fondului acestui text de lege este greşită, având caracter formalist şi excesiv de riguros, raportându-se doar la litera legii, nesocotind însăşi raţiunea avută în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 161/2003, ştiut fiind că textele de lege nu trebuie interpretate doar prin litera lor, ci şi prin spiritul lor, adică luând în considerare scopul, finalitatea urmărită de legiuitor la edictarea actului normativ, numai astfel putându-se defini voinţa legiuitorului şi decela sensul exact al normei de drept.

În acord cu o astfel de interpretare a normei juridice, rezultă concluzia că starea de incompatibilitate este atrasă nu de simpla deţinere a calităţii de comerciant persoană fizică, ci de efectiva exercitare a acestei calităţii, numai în această din urmă situaţie existând posibilitatea generării unor interese personale care să intre în conflict cu exercitarea funcţiei publice.

Recurentul mai arată că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-au consolidat ca izvor de drept, principiul proporţionalităţii şi cel al prevalenţei substanţei asupra formei.

Prin prisma principiului proporţionalităţii natura şi severitatea măsurii administrative privind starea de incompatibilitate sunt disproporţionate faţă de scopul legii, fiind astfel încălcat echilibrul rezonabil între situaţia de fapt şi sancţiunile ce urmează a fi suportate.

Se mai precizează că anterior intrării în vigoare a noului C. civ. şi a O.U.G. nr. 44/2008, noţiunea de comerciant persoană fizică era definită prin raportare la dispoziţiile Codului Comercial respectiv prin prisma art. 7 Codul comercial, precum şi prin prisma art. 3 Codul comercial, ştiut fiind că prin Codul comercial român s-a instituit sistemul obiectiv al dreptului comercial (faptele de comerţ obiective).

Potrivit Codului comercial, calitatea de comerciant - noţiune cu care încă operează Legea nr. 161/2003 în art. 87 alin. (1) lit. g) - este dobândită prin săvârşirea, în condiţiile legii, a faptelor de comerţ obiective, prevăzute cu titlu exemplificativ de art. 3 Codul comercial

Astfel, elementul central pe care se bazează noţiunea de comerciant, cu care încă operează Legea nr. 161/2003 în art. 87 alin. (1) lit. g), constă în acela de săvârşire a faptelor de comerţ obiective; ceea ce înseamnă că, pentru stabilirea calităţii de comerciant, ANI trebuia să analizeze, particularizat pe speţă, activitatea de arbitraj sportiv, pentru a vedea dacă aceasta a fost desfăşurată de PFA sau de persoana fizică, şi mai departe, dacă această activitate de arbitraj sportiv avea caracter economic, comercial.

Apoi, chiar şi ulterior apariţiei O.U.G. nr. 44/2008 şi anterior intrării în vigoare a noului C. civ., se impunea analizarea activităţii de arbitraj sportiv pentru însăşi stabilirea calităţii de comerciant al PFA, fiind necesar a se lămuri dacă această activitate a fost desfăşurată în calitate de persoană fizică sau în calitate de PFA şi dacă activitatea de arbitraj sportiv are caracter economic, comercial.

Astfel, însăşi O.U.G. nr. 44/2008, prin art. 20 alin. (1) şi (2), arată că PFA-ul poate avea sau nu calitatea de comerciant, după cum realizează sau nu fapte de comerţ în scopul obţinerii de profit.

Totodată, posibilitatea ca PFA-ul să nu aibă calitate de comerciant rezultă şi din interpretarea per a contrario a art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 care prevede numai în privinţa întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale faptul că este comerciant de la data înregistrării sale în registrul comerţului.

Astfel cum a subliniat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în analiza unei presupuse incompatibilităţi, pentru a stabili dacă o persoană are calitatea de comerciant persoană fizică, este necesară din partea autorităţii administrative o analiză de la caz la caz, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe, a activităţii autorizate pe care o desfăşoară persoana fizică în cauză.

Referitor la activitatea de arbitraj sportiv, recurentul precizează că încă din anul 1991, pe baza pregătirii profesionale şi a atestatelor primite în considerarea calităţilor profesionale, a desfăşurat această activitate atât pe plan intern cât şi internaţional, în calitate de persoană fizică, încasând astfel indemnizaţii de arbitraj corespunzătoare, în baza unor plăţi efectuate de către cluburile gazdă, cu emiterea unor chitanţe fiscale eliberate cluburilor de către Asociaţiile Judeţene de Fotbal, în timp ce din iunie 2008 şi până în iunie 2012 a deţinut funcţia publică de viceprimar al Municipiului Târnăveni, nefiindu-i aduse de către ANI (sau de către orice altă instituţie publică) acuzaţii de incompatibilitate pentru cumulul funcţiei publice de viceprimar şi cea de persoană fizică arbitru sportiv.

Astfel, din considerente legate exclusiv de gestionarea situaţiei financiar fiscale, Federaţia Română de Fotbal, Comisia Centrală a Arbitrilor, aflată în subordinea Federaţiei Române de Fotbal, a luat decizia ca indemnizaţiile (baremurile) arbitrilor să fie plătite de Federaţia Română de Fotbal direct arbitrilor, obligându-i pe aceştia să-şi înfiinţeze PFA, exclusiv pentru scopul încasării drepturilor băneşti cuvenite pentru desfăşurarea, în calitate de arbitru, a activităţii de arbitraj, acest aspect însă neavând nici o altă legătură cu desfăşurarea activităţii de arbitraj sportiv, care de altfel excede şi sferei activităţilor înscrise în Codul CAEN, sub denumirea generică de "Alte activităţi sportive".

Această schimbare a modalităţii de plată a drepturilor cuvenite pentru activitatea de arbitraj desfăşurată nu a condus la transformarea activităţii de arbitraj sportiv, în sensul ca aceasta să fi fost desfăşurată de PFA, nu de persoana fizică, şi de asemenea, nu a transformat această activitate într-una comercială, economică, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008, şi pe persoana fizică, ori pe PFA într-un comerciant persoană fizică în sensul art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Simpla deţinere a PFA fără a desfăşura nicio activitate, cu atât mai puţin fără a desfăşura o activitate comercială/economică este o formă lipsită de conţinut, pe când incompatibilitatea reglementată prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) trebuie să fie una reală ceea ce implică în mod clar nu doar simpla deţinere simultană ci şi exercitarea simultană de către aceeaşi persoană a unei funcţii sau demnităţi publice şi a unei activităţi economice.

Recurentul mai susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 3 alin. (3) şi art. 8 alin. (1) C. civ., art. 4 rap. la art. 2 lit. a), art. 20 şi art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, prima instanţă reţinând în mod greşit că simpla înregistrare a PFA în Registrul Comerţului conferă calitatea de comerciant persoană fizică.

Recurentul consideră că instanţa de fond a încălcat şi art. 20 şi art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 prin reţinerea ca simpla înregistrare a PFA-ului în Registrul comerţului este atributivă de calitate de comerciant.

În contextul noii reglementări, mai exact art. 20 şi art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, înregistrarea ca PFA nu atrage în mod obligatoriu şi automat calitatea de comerciant a persoanei în cauză, doctrina fiind unitară sub acest aspect.

Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţa, dobândirea calităţii de persoană fizică autorizată nu atrage, în mod necesar, dobândirea calităţii de comerciant, având în vedere că O.U.G. nr. 44/2008 nu consacră existenta calităţii de comerciant a PFA de la momentul înregistrării în Registrul Comerţului, aşa cum o face în privinţa întreprinzătorului individual, titular al unei întreprinderi individuale, concluzie susţinută normativ de art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, a cărui interpretare per a contrario justifică teza conform căreia PFA-ul nu dobândeşte calitatea de comerciant prin înregistrarea sa în Registrul comerţului.

Se mai arată că prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a încălcat art. 4 rap. la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008, încadrând activitatea de arbitraj sportiv în activităţile economice circumscrise sferei de aplicare a O.U.G. nr. 44/2008.

La data existenţei PFA-ului, activitatea economică definită de O.U.G. nr. 44/2008 nu includea şi noţiunea de "prestări servicii", motiv pentru care, în mod evident, activitatea de arbitraj sportiv nu se circumscria noţiunii de activitate economică.

Astfel, activitatea de arbitraj sportiv nu presupune organizarea factorilor de producţie de către întreprinzător şi, de asemenea, nu presupune acţionarea în condiţiile unui risc de a pierde sau de a câştiga specific activităţii comerciale, cu consecinţa că nu este îndeplinită în cauză condiţia ca întreprinzătorul să acţioneze pe riscul său.

Mai mult, nu este îndeplinită nici condiţia obţinerii de profit, respectiv ca activitatea să fie prestată în scopul obţinerii de profit.

Activitatea de arbitraj sportiv excede până şi sferei activităţilor înscrise în Codul CAEN, sub denumirea generică de "Alte activităţi sportive", neregăsindu-se nici în Nomenclatorul activităţilor independente aprobat prin Ordinul nr. 925/2017.

Totodată, contrar celor reţinute de prima instanţă, activitatea de arbitraj sportiv nu este condiţionată de înfiinţarea unui PFA, ci de îndeplinirea unor condiţii privind pregătirea profesională şi abilitatea practică a persoanei care dobândeşte calitatea de arbitru.

Astfel cum rezultă din adresele oficiale comunicate de FRF, necesitatea înfiinţării PFA a intervenit strict din motive de fiscalitate ale Federaţiei Române de Fotbal şi nu urmare intervenirii unor dispoziţii legale care să dispună în acest fel întrucât O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale era în vigoare anterior înfiinţării PFA-ului când indemnizaţiile de arbitraj erau achitate în baza chitanţelor fiscale.

În ceea ce priveşte momentul dobândirii calităţii de comerciant, acesta coincide cu acela în care persoana fizică îndeplineşte în mod cumulativ atât condiţiile referitoare la persoană, cât şi pe cele referitoare la activitate.

Aşadar, "dobândirea calităţii de comerciant se apreciază ori de cate ori existenţa acestei calităţi apare ca având consecinţe juridice. În legătura cu calitatea de comerciant, nu se poate considera că odată dobândită, aceasta rămâne "câştigată".

Cu alte cuvinte, incompatibilitatea va fi stabilită analizând dacă persoana în cauză are calitatea de comerciant (nu PFA) la momentul la care este declarată incompatibilă sau dacă a avut aceasta calitate pe perioada în care a exercitat funcţia publică.

Se mai susţine şi aplicarea greşita a art. 3 alin. (3) şi art. 8 alin. (1) C. civ., art. 4 rap. la art. 2 lit. a), art. 20 şi art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, prima instanţă reţinând în mod greşit că simpla înregistrare a PFA în Registrul Comerţului conferă calitatea de comerciant persoană fizică.

Recurentul susţine nelegalitatea raportului de evaluare în raport de art. 26, alin. (3) din Legea nr. 176/2010, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea acestor prevederi, prima instanţă validând un raport de evaluare lipsit de efecte juridice având în vedere intervenirea prescripţiei răspunderii disciplinare.

Prin raportul de evaluare contestat în prezenta cauză, a fost întocmit de către ANI în urma unei sesizări din data de 18.05.2016, pe când PFA-ul în raport de care ANI a reţinut (pretinsa) cauză de incompatibilitate a fost radiat cu mult anterior sesizării, respectiv la data de 22.01.2015.

În aceste condiţii, independent de argumentele invocate cu titlu principal supra, rezultă că, oricum, (presupusa) stare de incompatibilitate a încetat anterior sesizării ANI, prin radierea PFA-ului la data de 22.01.2015.

Împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare anterior emiterii de către ANI a raportului de evaluare contestat în prezenta cauză nu poate decât să confirme lipsa de efecte juridice concrete şi practice a acestui act administrativ.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară, precum şi decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Raportul de Evaluare nr. xdin 15.02.2018 Agenţia Naţională de Integritate a reţinut nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, prin încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei fiind reţinută deţinerea calităţii de primar al municipiului Târnăveni simultan cu calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică.

S-a reţinut nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, "alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie".

Potrivit art. 87 din Legea nr. 161/2003: (1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

a) funcţia de consilier local;

b) funcţia de prefect sau subprefect;

c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;

d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;

e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială;

f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional;

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) calitatea de deputat sau senator;

j) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora;

k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.

(2) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti nu pot deţine, pe durata exercitării mandatului, funcţia de consilier judeţean.

(3) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice.";

Conform art. 91: "(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţie incompatibilă cu cea de ales local.

(2) În cazul prevăzut la art. 89, incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local, soţul sau ruda de gradul I a acestuia devin acţionari.

(3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

4) În situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

5) Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă.

6) În cazul primarilor, prefectul va propune Guvernului stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar, iar în cazul consilierilor locali şi consilierilor judeţeni, se va proceda la validarea mandatului unui supleant, potrivit prevederilor Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.".

Înalta Curte constată că instanţa supremă are deja o practică bine conturată în această materie, opinia exprimată fiind împărtăşită, fără rezerve, de instanţă în prezenta cauză.

Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi în prevenirea corupţiei, astfel cum se prevede expres în art. 8, alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidenţă a incompatibilităţilor vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrităţii persoanei ce ocupă o funcţie sau demnitate publică de eventualele ingerinţe determinate de interese personale ce decurg din desfăşurarea în paralel a unor activităţi private conexe. În egală măsură, în accepţiunea legiuitorului, protejarea integrităţii se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupţie ce ar putea fi săvârşite ca urmare a îmbinării exercitării funcţiei publice cu desfăşurarea unor activităţi economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrităţi şi prevenirea faptelor de corupţie se realizează doar în situaţia în care există premise reale de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcţii vizate de legiuitor, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O demnitate, o funcţie publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci şi de ansamblul atribuţiilor, prerogativelor, drepturilor şi competenţelor prevăzute de lege care intră în conţinutul lor, şi prin a căror exercitare concomitentă şi concurentă în viaţa socială, de către acelaşi subiect, se potenţează situaţiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităţilor.

Această interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 este susţinută şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea spre exemplu decizia nr. 90/2015, par. 17; decizia nr. 336/2017, par. 29), instanţa de contencios constituţional statuând că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate a alesului local revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului legii de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului social şi evitare a conflictului de interese. Or, în măsura în care simpla deţinere a uneia dintre funcţiile private prevăzute de lege ar fi suficientă pentru existenţa stării de incompatibilitate, analizarea particularităţilor fiecărei speţe ar fi lipsită de sens, ceea ce înseamnă că instanţa de contencios administrativ are obligaţia de a verifica dacă respectiva funcţie privată a fost exercitată efectiv.

În acelaşi sens este şi soluţia de principiu adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Jusţiţie, consemnată în procesul-verbal din 22 mai 2017, prin care s-a statuat în sensul că se impune o reorientare a jurisprudenţei secţiei de contencios administrativ şi fiscal, pentru stabilirea stării de incompatibilitate între funcţia publică şi calitatea de administrator la o societate comercială, fiind necesar a se avea în vedere exercitarea efectivă a funcţiei de administrator.

Înalta Curte constată că, în cauză, în mod greşit prima instanţă a apreciat ca fiind legală constatarea intimatei din raportul de evaluare, în sensul că starea de incompatibilitate este determinată prin simpla deţinere a calităţii de PFA concomitent cu funcţia de primar.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că simpla deţinere a PFA fără a desfăşura nicio activitate, cu atât mai puţin fără a desfăşura o activitate comercială/economică este o formă lipsită de conţinut, pe când incompatibilitatea reglementată prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) trebuie să fie una reală ceea ce implică în mod clar nu doar simpla deţinere simultană ci şi exercitarea simultană de către aceeaşi persoană a unei funcţii sau demnităţi publice şi a unei activităţi economice.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept substanţial aplicabile prezentei cauze, nefiind aplicabile speţei cazul de incompatibilitate prevăzut de 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs astfel reţinut face inutilă analiza motivului de recurs privind îndeplinirea termenului de prescripţie.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, care va fi casată.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ. Înalta Curte va obliga intimata la plata sumei de 4.046 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul - reclamant.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamant, va dispune anularea Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018 şi va obliga intimata la plata sumei de 4.046 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul - reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei nr. 146 din 26 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, admite acţiunea formulată de reclamantul A..

Dispune anularea Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Obligă intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 4.046 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul - reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2021.