Disciplinary complaint against prosecutor's case management dismissed as outside judicial inspection competence.

Şedinţa publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.02.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din data de 05.12.2018, precum şi a rezoluţiei inspectorului şef din data de 01.02.2019 pronunţată în dosarul nr. C19-380 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 343 din data de 4 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în Bucureşti, Calea x B, şi respinge în consecinţă cererea de chemare în judecată formulată de partea reclamantă A. în contradictoriu cu pârâtul menţionat.

Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de partea reclamantă A., cu domiciliul în Bucureşti, şi cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, cu sediul în Bucureşti, B-dul. x nr. 40.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 343 din data de 4 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din data de 05.12.2018 şi a rezoluţiei inspectorului şef din data de 01.02.2019 pronunţată în dosarul nr. C19-380 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Recurenta-reclamantă a formulat, în esenţă, următoarele critici în susţinerea motivelor de casare invocate:

Deşi în cuprinsul sentinţei recurate instanţa de fond a stabilit în mod corect că procurorul nu este absolvit de răspundere în intervalele în care dosarul se află la organele de cercetare penală, cu toate acestea a respins contestaţia ca neîntemeiată

În mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu poate fi imputat procurorului de caz faptul că reclamanta a uzat de contestaţia privind durata procesului penal

Concluzionând, recurenta reclamanta arată că procurorul de caz nu a soluţionat toate cererile formulate de către reclamantă.

Totodată, învederează că prin ordonanţa din data de 18.02.2017 s-a dispus începerea urmării penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 C. pen., împlinindu-se 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii, fiind evident că plângerea nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil.

Potrivit art. 8 C. proc. pen. "Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.".

Procurorul şi-a încălcat obligaţiile legale de administrare a probelor şi de luare a măsurilor legale în vederea aflării adevărului, lăsând dosarul în nelucrare sau efectuând acte infima faţă de specificul cauzei, astfel încât sunt întrunite condiţiile abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei recurate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând contestaţia formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din data de 05.12.2018, emisă de pârâtă, şi împotriva Rezoluţiei inspectorului-şef nr. C19-380, emisă la data de 1 februarie 2019.

Curtea de apel a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Se reţine că, prin sesizarea adresată autorităţii pârâte, reclamanta a solicitat cercetarea disciplinară a doamnei procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, în raport cu modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2017, în care aceasta are calitatea de persoană vătămată, cu referire la modul în care procurorul a înţeles să-şi exercite atribuţiile de conducere şi supraveghere a urmării penale şi de administrare a cererilor de probe.

Astfel, a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 8 din C. proc. pen. şi art. 21 alin. (3) din Cosntituţia României şi ca atare se impune sancţionarea magistratului procuror pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Prin Rezoluţia nr. x/2018 din data de 5 decembrie 2018, contestată, autoritatea pârâtă a dispus clasarea sesizării reclamantei, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, reţinând că, în urma verificărilor prealabile efectuate, nu au fost identificate date ori indicii din care să rezulte că procurorul vizat de sesizare ar fi comis fapte ce ar putea constitui vreo abatere disciplinară.

Împotriva rezoluţiei de clasare reclamantul s-a adresat cu plângere Inspectorului - şef, iar prin Rezoluţia din data de 1 februarie 2019, emisă în Dosarul nr. C19-380, s-a dispus respingerea plângerii şi menţinerea soluţiei de clasare dispuse iniţial.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esenţă, sunt centrate pe încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, în raport cu împrejurarea că, în opinia părţii, prin modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2017, s-au încălcat mai multe prevederi legale, ceea ce constituie abateri disciplinare, în sensul reţinerii refuzului nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile, prevăzute şi sancţionate de Legea nr. 303/2004.

Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, în care se prevede că reprezintă abatere disciplinară, "refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu ".

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, reprezintă abatere disciplinară "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;".

Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, se reţine că recurenta a invocat faptul că nu a primit răspuns, până la data formulării sesizării, la cererea de probatorii formulată în data de 21.11.2018, probe necesare a fi administrate în cauza respectivă. Totodată, asupra cererii de audiere a unor martori, prin ordonanţa din data de 10.07.2017, procurorul a înaintat, în mod formal, cererea de probatorii organelor de poliţie, dispunând ca aceştia să se pronunţe motivat cu privire la cerere.

Instanţa de control judiciar reţine însă că analiza şi aprecierea asupra probatoriului şi, totodată, raţionamentul şi interpretarea normelor legale, precum şi argumentele de fapt şi de drept ce motivează soluţiile pronunţate în dosarele aflate în curs de instrumentare, constituie aspecte ce ţin de judecata propriu-zisă a cauzelor, susceptibile de a fi analizate în cadrul controlului de legalitate şi temeinicie, realizat cu ocazia căilor de atac exercitate în condiţiile legii.

Altfel spus, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, întrucât principiul independenţei procurorului presupune excluderea oricăror influenţe exercitate asupra acestuia cu privire la instrumentarea şi soluţionarea cauzelor penale cu care este învestit, principiu ce este corelat cu obligaţia procurorului de a se supune legii. În aceste condiţii, independenţa procurorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să permită nesocotirea responsabilităţilor specifice funcţiei, limitele independenţei fiind raportate la cerinţa imperioasă privind respectarea legii.

În cauză, în mod corect a reţinut prima instanţă, nu revine nici inspectorului judiciar şi nici instanţei de contencios administrativ să cenzureze legalitatea actelor de urmărire penală efectuate sau să aprecieze asupra altor acte de urmărire penală care ar fi trebuit efectuate sub motiv de verificare a conduitei profesionale a magistratului procuror vizat, care în realitate constă în stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea la aceasta a dispoziţiilor legale relevante.

Aşadar, verificarea aspectelor care ţin de modalitatea de instrumentare şi de soluţionare a dosarelor aflate pe rolul parchetelor, inclusiv de legalitatea tacticii/strategiei folosite de procuror în instrumentarea dosarului, de limitele colaborării cu alte instituţii, de momentul oportun pentru declanşarea urmăririi penale in personam, respectiv de încălcarea normelor de drept material sau procesual, a drepturilor reclamantei poate fi obiect al cenzurii procurorului ierarhic superior, judecătorului de drepturi şi libertăţi şi judecătorului de cameră preliminară, aşa cum este prevăzut de Capitolul VII al C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală (art. 336 -341 din C. proc. pen.).

Prin urmare, verificarea existenţei indiciilor cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depăşirea limitelor stabilite prin art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care prevăd că, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege; procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei.

Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în art. 3 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, "Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Instanţa de control judiciar observă că, în raport cu reglementările prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, analiza efectuată de Inspecţia Judiciară se raportează la faptele sesizate, şi nu la conţinutul abaterilor disciplinare la care se face referire in sesizare.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, potrivit cărora, "Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate.".

Aşa fiind, examinarea sesizării reclamantei s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, neexistând din partea autorităţii pârâte o depăşire a limitelor marjei sale de apreciere conferite de lege.

Aşadar, în ceea ce priveşte soluţiile şi măsurile adoptate de Parchet, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că autoritatea publică intimată nu are competenţa de a verifica nici măsurile luate şi nici soluţiile adoptate de procuror, întrucât s-ar încălca principiul independenţei magistratului, consacrat în art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

În fine, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 8 C. proc. pen., art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, din perspectiva dreptului la un proces echitabil şi a termenului rezonabil al procesului.

Se observă că prima instanţă a judecat cauza în acord cu principiul unui proces echitabil, reclamanta beneficiind de toate garanţiile procesuale oferite de lege.

Dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, îşi are principala reglementare în art. 6 din CEDO, potrivit cărora:

"orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricăror acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa".

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a pus în evidenţă în mod repetat încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin nerespectarea termenului rezonabil pentru finalizarea procedurilor judiciare, astfel că legiuitorul român a introdus pentru prima dată în cadrul procesului penal instituţia contestaţiei privind durata procesului penal.

Această nouă instituţie este o continuare a principiului enunţat deja la art. 8 din Noul C. proc. pen., care instituie în sarcina organelor judiciare obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor şi a drepturilor părţilor şi subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.

Aşadar, preocuparea legiuitorului român, pentru soluţionarea cu celeritate a proceselor penale este una evidentă.

În cauză, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, intervalul de timp ce a curs de la data plângerii penale (februarie 2017) şi până la data sesizării adresate Inspecţiei Judiciare (octombrie 2018), respectiv data judecării acţiunii de faţă (iunie 2019) este de aproximativ 2 ani, unul ce nu reiese a fi fost apreciat în jurisprudenţa precedentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului ca fiind excesiv, reţinând şi faptul că reclamanta nu are calitatea de inculpat, pentru a beneficia de standardele jurisprudenţiale specifice persoanei a cărei vinovăţie penală este dezbătură, ci are calitatea de parte vătămată, deducând analizei pierderea patrimonială sesizată, deci un drept civil.

În consecinţă, în cauză nu ne aflăm în prezenţa unui drept protejat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care să fi fost încălcat, ci se observă că nemulţumirea părţii în raport cu soluţia dată cererii sale este transferată în dimensiunea nerespectării drepturilor menţionate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 343 din data de 4 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2020.