Court Upholds Trainee Classification for Legal Specialist Over Prior Service Credit Dispute

Şedinţa publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 octombrie 2018 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3170/C din 03.08.2018, prin care la data de 10.08.2018 a fost numit în funcţia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor - stagiar şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să fie numit în funcţia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor - definitiv, precum şi la plata diferenţelor salariale dintre drepturile cuvenite conform funcţiei ocupate până în prezent şi cele corespunzător funcţiei de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor - definitiv, începând cu data numirii în funcţie.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 20/F/CONT din data de 7 februarie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3170/C din 03.08.2018, prin care la data de 10.08.2018 a fost numit în funcţia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor - stagiar şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să fie numit în funcţia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor - definitiv, precum şi la plata diferenţelor salariale dintre drepturile cuvenite conform funcţiei ocupate până în prezent şi cele corespunzător funcţiei de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor - definitiv, începând cu data numirii în funcţie.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond şi-a motivat sentinţa pe dispoziţiile unui text de lege străin situaţiei de fapt, respectiv pe dispoziţiile H.G. nr. 140/2017 privind aprobarea nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2017-2018, abrogate, fiind înlocuită din data de 10.04.2018 de H.G. nr. 158/2018.

Or, potrivit H.G. nr. 749/2009 privind aprobarea nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2010, domeniul fundamental de studii îl constituia "ştiinţe juridice", domeniul de studii universitare de licenţă "drept" cu specializarea - ordine şi siguranţă publică.

Astfel, în opinia reclamantului motivarea instanţei de fond este lipsită de argumente cu privire la situaţia de fapt şi de drept supusă judecăţii, având în vedere că s-a rezumat doar la reiterarea, într-un mod succint a celor invocate de pârât, motivându-şi decizia pe simpla existenţă a unei hotărâri abrogate.

Tot astfel, din motivare nu rezultă motivul pentru care au fost respinse susţinerile potrivit cărora studiile absolvite se încadrează şi sunt compatibile cu noţiunea de "ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice", aşa cum prevăd dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 303/2004.

Concluzionând, reclamantul A. invocă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor şi art. 31 din Avizul nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti.

Circumscris cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de dispoziţiile art. 13 din acelaşi cod, respingând implicit proba cu expertiza tehnică solicitată.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare şi art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei civile nr. 20 din data de 7 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca legală.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Având în vedere conţinutul criticilor ce fac obiectul celor două motive de casare invocate de către recurent, se impune analiza cu prioritate a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, invocat de către reclamantul A..

Trebuie precizat mai întâi faptul că exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. Motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat susţineri de maximă generalitate; indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanţa sau a unor motive străine de natura pricinii, recurentul era ţinută să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) şi să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Cu toate acestea, recurentul îşi exprimă dezacordul faţă de concluzia instanţei şi faţă de sentinţa pronunţată, nemulţumirea acestuia, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă ar fi preluat necenzurat argumentele părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reţinute nici aceste susţineri ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele şi probele administrate de către reclamant au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate şi dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

În continuare, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanţa a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată.

Astfel, se reţine că, prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 3170/C/03.08.2018 reclamantul A. a fost numit în funcţia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, ca stagiar.

Reclamantul este nemulţumit de aspectul că nu a fost încadrat în funcţia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, ca definitiv, potrivit dispoziţiilor art. 33 şi art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, deşi întrunea toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale anterior citate.

Astfel, arată acesta că pârâtul nu i-a recunoscut vechimea în calitate de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare pentru perioada 03.09.2010 -01.02.2012, deşi a depus adeverinţă emisă de Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General al Poliţiei Român-Direcţia Management Resurse Umane nr. x/01.08.2018, din care rezultă că acesta ar avea o vechime în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare-grad ofiţer-de 4 ani, 8 luni şi 29 zile.

Prima critică întemeiată pe motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ce se regăseşte în recursul reclamantului, se referă la faptul că prima instanţă nu ar fi lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei şi nu ar fi cercetat fondul acesteia în mod real, întrucât şi-a motivat decizia pe un text de lege abrogat, respectiv pe dispoziţiile H.G. nr. 140/2017 privind aprobarea nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2017-2018.

Acest motiv de recurs este vădit nefondat, astfel că va fi respins ca atare, avându-se în vedere următoarele argumente:

Reclamantului i s-a conferit titlul de licenţiat în ordine şi siguranţă publică în domeniul drept, programul de studii/specializarea - ordine şi siguranţă publică, de Academia de Poliţie "Al. I. Cuza" din Bucureşti - Facultatea de Poliţie la data de 27.09.2011 şi diploma de licenţiat în drept, în domeniul drept, programul de studii/specializarea drept de Universitatea "Bogdan Vodă" din Cluj Napoca - Facultatea de drept la data de 09.10.2012.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, executorii judecătoreşti cu studii superioare juridice, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani.".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 86 din acelaşi act normativ:

"Constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiţie, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier şi consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum şi perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învăţământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii, personal de probaţiune cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcţii de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi, Consiliului Legislativ."

Aşa cum a sesizat instanţa de fond, în prezent dispoziţiile art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza" din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a fost modificat în sensul că în cadrul acestei instituţii universitare există atât Facultatea de Poliţie, cât şi Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative.

Or, dispoziţiile H.G. nr. 137/1991 privind înfiinţarea Academiei de Poliţie a Ministerului de Interne, prevedeau la art. 3 lit. a), art. 3. - În cadrul Academiei de Poliţie se înfiinţează: a) Facultatea de Poliţie, echivalentă cu studii juridice superioare.", aceste dispoziţii fiind abrogate, ulterior, prin H.G. nr. 294/2007 care la art. 10 alin. (2) în vigoare la momentul la care reclamantul a absolvit, nu mai face referire nicio menţiune cu referire la echivalarea Facultăţii de Poliţie cu studii superioare juridice.

Totodată, potrivit Anexei nr. 1 la H.G. nr. 749/2009, domeniul fundamental de ştiinţă, artă şi cultură "Ştiinţe juridice are ca şi domeniu de studii universitare de licenţă "drept cu specializările: drept, drept comunitar şi ordine şi siguranţă publică". În speţă, dispoziţiile punctului 1 din H.G. nr. 631/2010 privind modificarea şi completarea H.G. nr. 749/2009 prevăd că,,..la specializarea Ordine şi siguranţă publică se introduce nota de subsol *12 cu următorul cuprins: ofiţer de poliţie, poliţie de frontier, jandarmi, penitenciare.".

De asemenea, în H.G. nr. 140/2017 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2017-2018, înlocuită prin H.G. nr. 158/2018, domeniul fundamental de ierarhizare "Ştiinţe sociale" cuprinde ca ramuri de ştiinţă: ştiinţe juridice; ştiinţe administrative; ştiinţe ale comunicării; sociologie; ştiinţe politice; ştiinţe militare; informaţii şi ordine publică; ştiinţe economice şi psihologie şi ştiinţe comportamentale.

Astfel, pentru ştiinţe juridice domeniul este drept, cu domeniul de licenţă drept şi specializările drept şi drept european şi internaţional, în timp ce, pentru ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, domeniile sunt: informaţie şi securitate naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, ştiinţe militare. În concluzie, reclamantul se încadrează la domeniul ordine publice şi siguranţă naţională, domeniul de licenţă fiind ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, iar specializarea sa este ordine şi siguranţă publică.

Din coroborarea dispoziţiilor legale anterior citate, Înalta Curte reţine că legiuitorul a înţeles sa ofere vocaţie la accederea în funcţia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, definitiv, prevăzând acestea în mod expres, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările si completările ulterioare şi în condiţii restrictive de vechime în specialitate de 5 ani. Or, în speţă, la calculul vechimii în specialitate, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, în mod corect a fost avut în vedere de către pârâtul Ministerul Justiţiei, perioada ulterioară promovării examenului de finalizare a studiilor juridice, respectiv 1.02.2012 - 2.06.2015, adică de 3 ani, 4 luni şi o zi, în care acesta a avut calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, precum şi perioada în care a îndeplinit funcţia de consilier juridic la B. S.R.L., de 6 luni şi 23 zile, conform adeverinţei nr. x/30.07.2018, rezultând un total de 3 ani, 10 luni şi 24 de zile.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 20/F/CONT din data de 7 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 20/F/CONT din data de 7 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2020.