Insurer's right of subrogation based on private payment to victim: probative force and date of certain for opposability to the Guaranty Fund

Şedinţa publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea deciziei nr. 5110/27.03.2017, în sensul de a admite cererea de plată pentru suma de 3000 RON şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3299 din data de 26 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a admis acţiunea, în parte, formulată de reclamantul A., domiciliat în Sibiu, şi cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat B., în Sibiu, în contradictoriu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu sediul în Bucureşti;

- a anulat Decizia nr. 5110/27.03.2017;

- a obligat pârâtul să emită o nouă decizie, prin care să analizeze cererea de plată nr. x/07.03.2016, cu luarea în considerare a considerentelor prezentei sentinţe;

- a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 550 de RON, cheltuieli de judecată;

- a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3299 din data de 26 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea contestaţiei ca befondată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea Deciziei nr. 5110/27.03.2017 şi a obligat la emiterea unei noi decizii reţinând că lipsa certitudinii datei certe a înscrisului sub semnătură privată determină doar inopozabilitatea acestuia, nu a întregului înscris exhibat.

Totodată, arată că instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor raportat la art. 9 alin. (1) şi (2) din Norma ASF nr. 16/2015.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 decembrie 2017, reclamantul A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o critică de nelegalitate, pârâtul a susţinut a fi greşit considerentul instanţei de fond cu privire la izvorul creanţei în litigiu, motiv de recurs pe care instanţa de control judiciar îl va respinge, ca nefondat.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că raporturile juridice dintre reclamantul A. şi persoana vătămată C. care au la baza înscrisul sub semnătură privată atestând înţelegerea cu cel păgubit în accident, potrivit căruia reclamantul a achitat suma de 3.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi morale pentru prejudiciul suferit în urma accidentului, dau naştere dreptului de regres al reclamantului.

Potrivit dispoziţiilor art. 272 C. proc. civ., Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalităţi, în afara excepţiilor anume prevăzute de lege".

Din acest punct de vedere rezultă că înscrisul sub semnătură privată este acel înscris întocmit de părţi sau de un terţ, care poartă semnătura părţilor de la care provine. Ceea ce este esenţial este ca înscrisul să fie semnat de mâna celor de la care provine, cuprinsul său putând fi şi dactilografiat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 273 C. proc. civ.:,,(1) Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părţi până la proba contrară.

(2) Menţiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părţilor fac, de asemenea, dovadă până la proba contrară, iar celelalte menţiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.".

Astfel, un asemenea înscris, spre deosebire de înscrisul autentic, care face dovadă până la declararea falsului, face dovadă între părţi până la proba contrară.

Forţa probantă până la dovada contrară operează în cazul în care înscrisul este recunoscut de cel căruia i se opune sau când prin lege se consideră recunoscut (cum ar fi ipoteza în care instanţa reţine valabilitatea înscrisului în urma verificării de scripte). Puterea doveditoare a înscrisului sub semnătură privată rezultă din semnarea acestuia.

Menţiunile inserate în cuprinsul înscrisului care sunt direct legate de raportul juridic dintre părţi fac dovadă până la proba contrară, în timp ce celelalte menţiuni, fără legătură directă cu raportul juridic dintre părţi, constituie numai început de dovadă scrisă şi trebuie coroborate cu alte mijloace de probă. Reprezintă menţiuni direct legate de raportul juridic dintre părţi data şi locul întocmirii înscrisului. În legătură cu data înscrisului, aceasta face dovadă până la proba contrară numai în raporturile dintre părţi, faţă de terţi data devenind opozabilă numai din momentul în care a devenit certă, conform dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. civ.

Or, din perspectiva forţei probante, în mod corect instanţa de fond a apreciat opozabil terţilor conţinutul acestui înscris, ca simplu fapt juridic, până la proba contrară, ce poate fi făcută prin orice mijloc de probă. Astfel, potrivit raţionamentului primei instanţe, plata efectuată către persoana păgubită nu putea fi ignorată de pârâtul Fondul de garantare a asiguraţilor decât în ipoteza în care acesta ar fi probat că, în realitate acesta nu a avut loc, lucru care nu s-a întâmplat.

Pe cale de consecinţă, data certă a înscrisului sub semnătură privată care asigură opozabilitatea acestuia faţă de terţe persoane, în speţă faţă de Fondul de garantare a asiguraţilor, nu justifică ignorarea în întregime a înscrisului.

Dispoziţiile art. 278 C. proc. civ. dispun că data înscrisului sub semnătură privată poate fi opusă terţilor numai dacă aceasta are caracter cert, în raporturile dintre părţi ea fiind opozabilă până la dovada contrară. Prin urmare, recurgerea la procedura de dare de dată certă este necesară atunci când se doreşte ca data unui înscris sub semnătură privată să fie opozabilă terţilor. Înscrisul dobândeşte dată certă în una dintre modalităţile expres prevăzute de lege.

Chiar şi în acest context, faţă de dispoziţiile legale anterior citate, inopozabilitatea înscrisului încetează la data de 09.02.2016, moment la care, prin depunerea acestuia la Fondul de garantare alături de contestaţia împotriva deciziei nr. 5110/27.03.2017 acesta dobândea data certă, raportat la dispoziţiile art. 278 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar apreciază că este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că decizia emisă de pârât este nelegală şi vatămă dreptul reclamantului de a-i fi soluţionată cererea de plată pe fond.

Faţă de criticile formulate în cuprinsul cererii de recurs de către pârâtul Fondului de garantare a asiguraţilor vizând dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor raportat la art. 9 alin. (1) şi (2) din Norma ASF nr. 16/2015, Înalta Curte reţine că acestea exced controlului judiciar declanşat raportat la sentinţa recurată şi faţă de considerentul că Fondul de garantare a asiguraţilor nu a analizat pe fond cererea de plată formulată de către reclamantul A..

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3299 din data de 26 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2020.