Nullity of criminal appeal for failure to substantiate substantive law violation where criticism targeted evidentiary assessment of inheritance renunciation

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 09.07.2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, A. şi B., a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanţa nr. 4/17.12.2014 emisă de Comisia de Verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind averea domnului A., constituită în baza Legii nr. 115/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 2580/14.10.2015 Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 2698/20.06.2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Pentru rejudecarea cauzei, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.10.2018.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 520 din data de 13.02. 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, A. şi B., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 520 din data de 13.02. 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a apreciat că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală întrucât s-a raportat la o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente, în principal cele referitoare la puterea probantă şi la valoarea acordată de lege înscrisului autentic.

În opinia recurentei, ar fi trebuit să nu se reţină încasarea de către persoana cercetată a sumei de 43.650 franci elveţieni de la mama şi fratele său, în condiţiile în care explicaţiile date de acesta referitoare la faptul că respectiva sumă a fost primită în contul renunţării, în anul 1998, la o moştenire de pe urma tatălui său decedat nu erau convingătoare. Recurenta arată că nu există o echivalenţă între suma încasată şi valoarea moştenirii la care persoana cercetată pretinde că a renunţat. Singurul bun valoros din masa succesorală a fost apartamentul vândut de mama şi fratele persoanei cercetate astfel încât acesteia i-ar fi revenit doar 1/8 din valoarea apartamentului dacă nu ar fi renunţat la moştenire, nejustificându-se primirea întregului preţ, mai ales în condiţiile în care această decizie ar fi fost profund inechitabilă faţă de cea de a treia soră care nu a beneficiat de nicio sumă de pe urma apartamentului.

În ceea ce priveşte reţinerea de către Comisia de Cercetare a Averilor a faptului că în perioada anterioară persoana evaluată a avut un plus anual rezultat din scăderea din veniturile încasate a cheltuielilor aferente perioadei respective, recurenta afirmă că din niciun înscris aflat la dosar nu rezultă existenţa acestui surplus.

În ceea ce priveşte aprecierea instanţei de fond referitoare la nerăsturnarea prezumţiei privind caracterul licit al averii persoanei cercetate, recurenta afirmă că răsturnarea acestei prezumţii se poate face cu prezumţii simple iar prin criticile arătate prin cererea de chemare în judecată formulată împotriva Ordonanţei de clasare a arătat că există mai mult decât o simplă prezumţie în ceea ce priveşte existenţa sumei de bani moştenită şi transferul acestei sume în conturile persoanei cercetate.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-pârâţi nu au depus întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 11 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 489 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. " (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut de alin. (3).

(2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488."

Recursul este o cale extraordinară de atac care se poate formula exclusiv pentru motivele limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 488 din C. proc. civ., motive care se referă la legalitatea hotărârii atacate nu la temeinicia acesteia.

În speţă, cazul de casare invocat de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. respectiv " când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", însă în dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a referit la încălcarea normelor referitoare la forţa probantă şi puterea doveditoare a înscrisului autentic.

Dincolo de faptul că recurenta-reclamantă nu indică în mod explicit normele pe care le are în vedere, se constată că nu se referă la norme de drept material, mijloacele de probă fiind reglementate de norme de drept procesual nu de norme de drept material.

De altfel, criticile concrete ale recurentei s-au referit la situaţia de fapt reţinută de Comisia de cercetare a averilor în cadrul Ordonanţei de clasare atacate.

Or, situaţia de fapt reţinută de Comisia de Cercetare a Averilor şi menţinută de instanţa de judecată constituie o problemă de temeinicie nu o problemă de legalitate a hotărârii.

Faptul că prezumţia privind caracterul licit al dobândirii averii poate fi răsturnată cu ajutorul unor prezumţii nu a fost negată de instanţa de fond care, însă a apreciat că, în speţă, dubiul legat de modalitatea de dobândire a averii de către persoana cercetată nu este suficient pentru răsturnarea prezumţiei.

Fiind vorba de o chestiune de apreciere, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

În concluzie, faţă de prevederile art. 489 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. şi, având în vedere faptul că motivele invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului nu se încadrează la niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 520 din 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.